1,460 matches
-
casă, să văd de Nunatuk și de prunci. Of, of. Marea și Omăt sugeau la țâțele femeii mele, de parcă nimic nu s-ar fi Întâmplat. Abia dacă se sinchisiră când mă auziră și Începură să-și rotească ochii, goi, care scrutau alte tărâmuri. Erau atât de pătrunși de ce zăreau, Încât Îmi părea rău că nu văd și eu ce văd ei. Și dacă, totuși, se uitau așa la lucrurile din jur, Îmi părea rău că uitasem ce văzusem și eu când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Călătorul prin ploaie...... Anexă: Extrase dintr-un dosar de presă, 1991-1995 BUZUNARUL CU PÎINE Piesă într-un act Personaje: BĂRBATUL CU BASTON BĂRBATUL CU PĂLĂRIE În jurul unei fântâni părăsite. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE și BĂRBATUL CU BASTON stau aplecați deasupra fântânii. Scrutează adâncul și ascultă încordați. BĂRBATUL CU BASTON (Într-un târziu.): Ăștia nu sunt oameni. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu-s. BĂRBATUL CU BASTON: Nici nu știi cum să-i numești. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nemernici, cum altfel? BĂRBATUL CU BASTON: Corect. BĂRBATUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
poate că o voi găsi peste mult timp și voi spune, plesnindu-mi fruntea, uite, domnule, aici era. Se făcuse însă ora trei și jumătate, iar eu nu mai aveam timp de căutări. Ieșeam din când în când pe balcon, scrutând piațeta de peste drum, unde ne dădusem întâlnire. Încercam să identific o fată în haină portocalie de piele, jeanși strâmți și cizme înalte cu toc. Trecerea unui sfert de oră în căutări zadarnice m-a umplut din nou de transpirație, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
a zâmbi fericite. Poate singurii indiferenți la vorbe erau fotografii și cameramanii. Aceștia din urmă schimbau semne și priviri cu câte un reporter din sală. Profesorul Calomfir se sătură de aprobat laudele lui Leurdiș. Se lăsă pe spătarul scaunului și scrută indiferent spațiul; își concepea în minte discursul propriu, cuviincios de prezentat după cel al ministrului și al ambasadorului. Încă de la toaletă îi veniseră idei valoroase, dar deocamdată îi lipseau punctele de joncțiune. Voia să vorbească despre logica anumitor acțiuni ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
rezolvați. Oferiți alte pământuri, sau de lucru în mine, sau puneți în exploatare văile Anzilor... Sunt multe de făcut în țara asta. Se auzi, în depărtare, un zgomot de motoare. Sierralta dădu la o parte perdeaua murdară din spatele lui și scrută orizontul: — Vine Cáceres, spuse el. Sunt două avioane. Își va aduce toată curtea lui de jurnaliști. Ce îi veți spune? vru să știe Stevens. — Depinde de dumneavoastră. Dacă într-adevăr credeți că poate exista o soluție, putem uita că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ajutase deloc. Mieunăturile și plânsetul ca de pisică al băiețelului îl tulburaseră pe Hugo și-l făcuseră să-și dorească să bocească și el. Așa că acum, Hugo stătea în fotoliu și se prefăcea că citește ziarul, dar în realitate își scruta toate cele patru colțuri ale inimii în căutarea unei urme de sentiment patern. Până în clipa aia, bucuria lui putea fi atribuită numai faptului că pe copil nu-l chema Carinthia. Se părea că Amanda cunoscuse cândva o persoană fermecătoare care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
început să înainteze de-a lungul raftului, luând fiecare al doilea borcan din șir. Când a ajuns la capătul rândului, o femeie a trecut prin fața lui. Era înaltă, slabă și blondă, cu o față prelungă, gânditoare și ochi mari, care scrutau îngrijorați lista de cumpărături. Un copil bine crescut se ițea din portbebeul care atârna pe pieptul femeii. —Alice! a exclamat Hugo absolut încântat. Coșul lui Alice, așa cum a observat Hugo, gemea sub greutatea numeroaselor legume proaspete. Fără îndoială că totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
De pildă, cina cu Alice din weekend. Hugo s-a gândit la ea îngrijorat. Probabil că-l aștepta lângă leagăne de ore întregi. Numai Dumnezeu putea să știe unde-și închipuia fata că umblă el. * * * În parc, Alice continua să scruteze depărtarea din ce în ce mai întunecată, încă luptându-se să creadă că bărbatul nu mai venea. Era furioasă. Știa că era cazul să înceapă să ridice scara de acostare. Îi dăduse lui Hugo un centimetru de deget - deși, datorită câinelui de jucărie, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Poate că înțelege că este foarte greu să explici ceva unuia care nici nu dorește asta. Se reașază pe fotoliu și împreunează mâinile după ceafă. Pare relaxat. Periculos de relaxat. Seamănă cu un gâde care încrucișează mâinile pe piept și scrutează mulțimea cu ochii care aruncă flăcări prin găurile cagulei. - Ți-aș recomanda să privești display-ul, scriitorule. Nu ai chiar așa de mult de citit. N-o să-ți placă, te avertizez. Știi că eu nu mint. Dar e momentul să
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
de condițiile dificile de transport, specifice anului 1948 și zonei montane, fiind nevoită, bunăoară, să petreacă laolaltă cu cei doi tartori o noapte Întreagă Într-o cameră a unei case țărănești din satul Laz, localitate În care o țigancă Îi scrutase viitorul, În urmă cu vreo trei luni. Dar să nu anticipăm mărturisirile autoarei. Ancheta, una de tatonare, Începuse chiar pe drum. Este dusă nu numai pe jos, ci și cu un autobuz, golit cu forța de călători și rechiziționat de
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
prînz, cu arbori desfigurați pe Champs-elysăes, o ploaie vizibil trimisă de un destin potrivnic, doritor să-mi perturbe ziua cînd urma să mi se înmîneze un prețios premiu literar. — Primele cuvinte ale unui roman sunt precum strigătul unui matelot care scrutează oceanul din nacela catargului și la un moment dat anunță că la orizont se vede pămîntul... Știu că s-ar putea să vi se pară puțin patetice, chiar grotești, aceste aserțiuni. Și totuși, dacă le veți acorda puțină atenție, veți
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
repete timp de ani și ani de zile : „tu ești fratele mai mic al lui Victor ?”. nu a fost profesor să nu-mi fi pus ulterior, din prima zi de școală, pînă la sfîrșitul liceului, această întrebare. în general eram scrutat cu atenție și evaluat cu o oarecare neîncredere. era ca și cum, în mintea lor, profesorii respectivi încercau să suprapună imaginea mea peste una mai veche, lăsată acolo de întîlnirea lor cu Victor. ori, în mod vizibil, această suprapunere se realiza în defavoarea
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
însărcinați cu gestiunea întîmplărilor din viața mea au spus nU unul singur a spus totuși nu deși iar un altul a spus nU Dar toți sunt niște funcționari imbecili și neatenți, acesta este adevărul toată ziua beau cafele, fumează și scrutează superficial traiectoriile ființelor din mine ieșirile mele în univers, spaimele și gesturile mele bruște sunteți plătiți de stat absolut pe degeaba le am spus din moment ce Domnișoara ri nu era prevăzută în viața mea ce caută ea în poem la mine
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
o cafea. Ceea ce am și făcut. m-am îndreptat direct spre bar, m-am așezat pe unul din scaunele înalte de la tejghea, l am căutat din priviri pe barman și i-am spus, fără să-l privesc însă, mai mult scrutînd vidul din spatele său, „bună ziua, o cafea și un pahar cu apă minerală, vă rog”. Fraza mea a plutit prin încăpere ca o rafală de baloane de săpun și am văzut fizic cum fiecare cuvînt s-a înălțat în aer și
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
o bancnotă de zece și ceva mărunțiș pe o farfurioară, lîngă mașina de încasat a patronului. X revine la biroul său și lucrează fără întrerupere pînă la ora cinci după-amiaza. La ora cinci fix se ridică, se apropie de fereastră, scrutează orașul de sus. singurul lucru care pare să se fi mișcat între timp în univers este soarele. Cerul a rămas la fel de încremenit și lipsit de nori. La o privire mai atentă X descoperă însă că incendiile continuă în oraș. în
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
să se lase strivit de un munte de detalii. Și totuși, detaliile sunt farmecul unei astfel de povești. Vom vedea. Îți urez zile frumoase la Veneția. Al tău, Bernard 32. Ken frînă brusc și se aplecă deasupra volanului pentru a scruta cu privirile un punct situat undeva în mijlocul șoselei. Betty se trezi din cauza șocului. — Ce se întîmplă ? — nimic, spuse Ken. era să strivesc un arici. — Un arici ! ? — Cred că e un arici. Betty scutură scurt din cap ca și cum ar fi vrut
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
introduse o pastilă în gură. — mintea omului este complicată, suspină el. Și doamna masek a fost complicată... Parcă știm noi ce-i în sufletul omului ? Guy începu să compare între ele cîteva pagini cu semne extrase din același teanc. Le scrută cu atenție căutînd acele repere susceptibile să dea un indiciu despre logica adoptată de doamna masek. în definitiv cuvintele se repetă în gura oamenilor, nu exista niciun motiv ca această repetabilitate să nu se reflecte și în sistemul de notație
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Capitala. Vântul scutura, după popasuri egale, coamele pomilor, făcând un tumult nevăzut, și numai întunecarea și reaprinderea unui lan de stele dădea trecătorului bănuiala că mari vârfuri de arbori se mișcau pe cer. Tânărul mergea atent de-a lungul zidurilor, scrutând, acolo unde lumina slabă a felinarelor îngăduia, numerele caselor. Uniforma neagră îi era strânsă bine pe talie, ca un veșmânt militar, iar gulerul tare și foarte înalt și șapca umflată îi dădeau un aer bărbătesc și elegant. Fața îi era
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
izbucni Aglae iritată, joci, sau nujoci? Văd că te zbenguiești cu fetele. Simioane, strigă ea, aruncând ochii spre fundul odăii, tu ce faci acolo? De ce nu te duci să te culci? Omul cu broboadă și mic barbișon, care broda și scruta din când în când pe Felix, scoase un scurt mormăit. Zarurile începură din nou să cadă. G. Călinescu Părăsit de toți, obosit, Felix examina mediul în care căzuse; Otilia îl surprinsese de la început și n-ar fi putut spune ce
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
grădină. Marina făcu spre Felix un mic semn, cu înțelesul că Otilia nu-i în deplinătatea facultăților mintale. Otilia uită după aceea de gospodărie și începu să cânte nebunește la pian. Fata se interesa de aproape de activitatea lui Felix, îi scruta mereu intențiile, îi aducea cărți și, când nu le avea ea însăși, mergea nu se știe pe unde și le împrumuta. - Vezi tu, zicea ea cu o comică maternitate, eu mi-am pus în gând să scot din tine un
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
două sute de metri depărtare sau la câțiva kilometri. Pascalopol făcu un semn prin aer cu biciușca și strigă spre cer, cu un glas profund, pe care aerul îl hohoti: - Cine ești acolo? Hei! Calul fabulos se mișcă. Omul din depărtări scrută puțin originea glasului, apoi răspunse ca din fundul pămîntului: - Sunt eu, Pătru! - Sunt pepeni? țipă grozav Pascalopol. - Este, este! - Oameni ai? Câți oameni ai? - Am douăzeci! Douăzeci de bulgari! - Să trimiți la curte o căruță de pepeni, ai înțeles? - 'Țeles
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
asculți la el, domnule doctor? rectifică Aglae,mănîncă ceva de speriat, și slăbește! - Eu cred, își dădu cu părerea doctorul, că domnul...domnul... (Doctorul uitase numele și-l întreba din ochi.) - Ovidiu! intercală Simion. - Te-ai zăpăcit de tot, îl scrută cu dispreț Aglae. Îl cheamă Simion. - Ei bine, continuă doctorul, eu cred că domnul Simion arediabet, desigur un început de diabet. Rămâne de văzut ce fel de tip de diabet, dacă e unul pancreatic, sau numai unul renal. - Te-nșeli
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
zise aspru: - N-are nici un diabet. Când acul se înfipse în una din fesele concave ale lui Simion, acesta gemu puțin, apoi începu să miște capul și să privească pe doctor pe sub gene. - Cum te simți? întrebă acesta.Simion îl scrută atent, dar nu răspunse. - Nu poți să vorbești? strigă doctorul. Ia ridică-te. Simion se ridică puțin, zâmbi prostește, mișcă puțin buzele și tăcu. - Probabil afazie, vorbi doctorul, ca pentru el. - Ce este aia? întrebă Aglae. G. Călinescu Doctorul o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
odios ca o fată inteligentă, fie și ușoară ca Georgeta, să arunce ochii asupra lui Titi. Era ca și când ar fi stabilit o comparație între Titi și el. Felix se simți umilit, înșelat din nou în sentimentele lui față de femei. Se scrută bine și-și mărturisi că-i era ciudă pe Titi, că era gelos și invidios. Își zise la început că era cuminte să nu se amestece în chestiunea aceasta. Dar apoi, reprezentîndu-și noua situație, văzu că e mai grea. N-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lui savante și-l jignise în amorul propriu, purtîndu-se indiscret în afacerea cu Georgeta. Aglae era rea, dușmănoasă, dar fiindcă își iubea copiii. Cu Pascalopol se purtase fără nici o delicatețe, deși n-avea nici un drept asupra Otiliei. Îndeosebi, Felix își scrută atitudinea lui față de cele două fete și se găsi profund vinovat. Pe Otilia o urmărise, înainte de a se încredința că fata îl iubește, compromițîndu-i, agravîndu-i situația, iar pe Georgeta o vexase pur și simplu. Era și ea o ființă ca
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]