4,690 matches
-
o dată, predicatorul Își coborî mâinile, arătând cu dreapta spre statuie. După o clipă, Dante văzu clar cum pleoapele Fecioarei se ridicau, cu pupilele luminate de o strălucire. O tăcere uluită Înghețase sutele de persoane Înghesuite În naos. Apoi, totul se scufundă Într-un vuiet, toate gurile unindu-se Într-o aceeași exclamație de minunare. Poetul murmurase și el ceva, surprins, fascinat de relicva care continua să se miște. Aceasta, după ce Își deschisese ochii de-a binelea și privise În jur, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
urmărească din priviri mișcările celor doi scandalagii și să facă schimb de comentarii zeflemisitoare cu glas scăzut. Dante se rezemă iarăși de perete, continuând să bea cu Înghițituri mici. Reușea să deslușească doar câte un cuvânt pe ici, pe colo, scufundat În rumoarea tavernei. Dar, oricât și-ar fi Încordat auzul, Înțelesul spuselor Îi scăpa În continuare. Simți cum crește În el furia Împotriva acelei gloate de pervertiți care se tot rotea În jurul său. Cum Își permiteau să Împiedice lucrarea justiției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vedea un trup omenesc care continua să iasă la suprafață la fiecare Învârtire a roții: ca o macabră zeitate fluvială, se arăta În toată fragilitatea sa dramatică În punctul de sus al rotației, Îmbibat de apă scânteietoare, iar apoi se scufunda din nou, adâncindu-se În mormântul său lichid. Era ceva ieșit din comun, se gândi poetul, În acea alegorie a unei Învieri neîmplinite. Ca și cum mortul ar fi refuzat să coboare În groapă și, În același timp, puterile infernale l-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Cardinalul se Întrerupse, continuând să cântărească hârtiile și scuturându-și capul masiv, pe urmă continuă: - Se pare că În domnia ta există două persoane diferite, messer Alighieri. Mai Întâi tânărul iubitor al vieții vesele, poetul cu purtări plăcute, lasciv și luminos, scufundat cu totul Într-un vis de iubire imposibilă. Am citit și eu versurile dumitale pentru acea Beatrice, oricine ar fi ea. Pentru că doar nu vei vrea să mă faci să cred că cea care te-a Întors pe dos e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
privirea, paralizat de emoție. Îl văzu apropiindu-se de cristelnițele pline cu apă și poticnindu-se pe marginea uneia dintre ele. Se legănă o clipă, căutând sprijin În gol, după care se prăbuși cu capul În jos În bazinul rotund, scufundându-se până la genunchi. Apa clocotea din pricina eforturilor pe care bătrânul le făcea ca să iasă din nou la suprafață, iar picioarele i se zbăteau cu disperare. Sub apele purificatoare, mâinile sale nu izbuteau să se agațe de nimic, alunecând pe suprafața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dante ridică de pe jos arma Încă plină de sânge și de fărâme de carne. Mecanismul lui al-Jazari se oprea cu un ultim zumzet. Apoi, emoția Îl copleși. Își dădu drumul să alunece În jos pe zid, În timp ce simțurile i se scufundau În neant. Când Își reveni În simțiri, se pomeni adâncit În bezna abia Îmblânzită de strălucirea lunii, care se legăna dinspre ferestre. Trebuia să fi trecut ceva vreme, dar câtă? Simți o mână grosolană care Îl scutura și un glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
trec. E la fel de frig în continuare. Până la urmă gâștele au dispărut. Apa curge. Un colț al păturii se udă, curentul îl vântură într-o parte și-n alta, îl face să se miște, ca o mână care bate măsura, se scufundă puțin și apoi reapare. Dar judecătorul nu vede nimic. Ascultă relatarea junelui Brăchut, nu pierde nici o fărâmă din ea, a uitat de ouă. Celălalt are și acum idei clare, dar mai târziu, după ce va fi cutreierat toate cafenelele ca să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nemișcat, minute întregi. Era singur în toată povestea asta. Nebunia e un tărâm în care nu intră cine vrea. Totul se merită. Oricum, în acest tărâm el devenise stăpân, rupând toate legăturile cu lumea cu aerul unui căpitan care își scufundă singur corabia, rămânând în picioare la proră. În fiecare seară, se plimba țopăind de-a lungul canalului. Vorbea singur, spunea cel mai adesea cuvinte pe care nimeni nu le înțelegea, se oprea pentru a lupta cu o nuielușă de alun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
duceam la Castel, simplu! Că erau pentru procuror sau pentru tânăra domniță, nu mai știu. Îi dădeam corespondența, iar dânsul o tria. Nu am lăsat niciodată scrisorile lui Barbe sau Gravului, în definitiv dânsu-i stăpânul acolo, nu? Marcel Crouche își scufundă nasul mare și ciupit de vărsat în paharul cu rachiu, inspirând lichidul ca și cum ar fi fost vorba despre o chestiune de viață și de moarte. Băurăm în tăcere toți trei, primarul, poștașul și cu mine. După aceea a mai venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
la ureche. Micul breton tremura, gemea, că nu e el, că el n-a făcut nimic. Colonelul ridica din umeri, își freca mâinile, își sufla în pumni, tremura de frig și se întorcea imediat la căldură. Despiaux vedea toate acestea. Scufundat în întuneric, de parcă ar fi fost și el legat de copac. Către miezul nopții, Mierck și Matziev, cu buzele încă lucind de unsoarea picioarelor de porc, terminau și brânzeturile. Vorbeau din ce în ce mai tare, mai și cântau. Băteau în masă. Băuseră șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
fie, nu credeți? Apoi împinse în apă cu vârful pantofului stâng mușchiul pe care mai înainte îl desprinsese cu bastonul. Era moale, de un verde proaspăt, și dansă într-un vârtej înainte de a ajunge în mijlocul râului, și de a se scufunda. Mă întorsei spre Destinat. Dispăruse. Viața își urmă cursul, după cum se spune, iar războiul se termină. Clinica se goli încetul cu încetul, ca și străzile orașului. Cafenelele nu mai merseră la fel de bine, iar Agathe Blachart avu tot mai puțini clienți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
-o pe furiș doar atunci când pleca și era cu spatele! am fost pedepsit suficient, am pierdut femeia vieții mele, o iubesc și acuma... iubești mai mult nefericirea în care te complaci, nefericirea puturoasă ca o mlaștină în care te tot scufunzi... Vezi tu, la sfârșitul fiecărei discuții plângeam amândoi... Puțină lume mai știe de noi, de Anita și de mine. Doar mama și strigoiul din mine. Anita, ca o lumină... — De atunci, orice clipă s-a născut moartă. Muntele Kogaion era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Hudson, unde au purtat conversații enorme În fața șemineului. Monsignor era cu o idee mai gras și personalitatea i se rotunjise și În acest fel, iar Amory găsea atât tihnă, cât și securitate În fotoliul jos și moale În care se scufunda, ținându-i companie la fumatul unei havane, Îndeletnicirea limpezitoare de minte a vârstei mijlocii. Mă bate gândul să mă las de universitate, Monsignor. — De ce? — Toată cariera mea s-a dus pe apa sâmbetei. Credeți că-i o treabă neînsemnată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ca o mănușă cu tot ce i se Întâmplase până acum În viață. Nu-l zăpăcea. Era ca o problemă al cărei răspuns Îl vedea pe hârtie, dar pe care n-o putea rezolva. Depășise cu mult granița groazei. Se scufundase prin stratul subțire de groază de la suprafață, iar acum se mișca Într-o regiune În care picioarele și teama de ziduri albe erau reale, lucruri vii, lucruri pe care trebuia să le accepte. Numai În profunzimea Îndepărtată a sufletului tremura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a zâmbit spunând asta. — Ești o bomboană. Mai Întâi, răspunde-mi la câteva Întrebări. Sunt un afurisit de Înfumurat? — Păi... nu. Ai un orgoliu uriaș, dar amuzant pentru cei care-i observă preponderența. — Înțeleg. — În adâncul sufletului ești umil. Te scufunzi până-n al treilea iad al deprimării când te socotești desconsiderat. De fapt, nu ai prea mult respect față de tine. — Două lovituri bine țintite, Clara. Cum reușești? Doar nu mi-ai permis să suflu nici o vorbuliță. — Firește că nu - nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
țopăi pe altundeva și te poți hârjoni cu fetele fără să cazi În plasa sentimentelor și poți să justifici tot ce faci. Iar eu, cu mintea brici, În stare de orice, sunt legată fedeleș de nava căsătoriei viitoare, care se scufundă. Dacă mă nășteam peste o sută de ani, toate ar fi fost bune și frumoase, dar acum ce viitor am? Trebuie să mă mărit, se Înțelege de la sine. Cu cine? Sunt prea inteligentă pentru majoritatea bărbaților și totuși trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
închipuie că și din căsuța lor amărâtă s‑a ridicat deja un geniu: Rainer. A reușit să se elibereze până la brâu din mocirla părintească și tocmai se pregătește să scoată un picior și să calce de probă undeva, dar se scufundă mereu ca un rinocer prins în noroi. Imaginea asta a văzut‑o el o dată în Deșertul trăiește. În orice caz capul, în care s‑a încuibat viermele oribil al talentului literar, e deja afară, sus, și privește în depărtare, peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
forța asupra ta, ceea ce‑mi este imposibil acum, pentru că un om cu un singur picior nu se poate arunca nicăieri (deoarece nu se mai scoală așa de ușor). E ca peștele care n‑are nici un picior, dar înoată și se scufundă cu grație. De aceea fotografiez eu perfect. Iar acum desfă picioarele! Constat cu ochiul meu de artist amator că iar nu te‑ai spălat, așa cum ți‑am ordonat. Părul trebuie să arate mătăsos, nu ca o tufă zburlită de ciulini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
suferință intensă, tatăl lui Hans moare sub un bloc de piatră desprins dintr‑o stâncă austriacă veritabilă. Cel puțin a fost scutit de mediocritatea vieții cotidiene, e de părere fiul său, pe care‑l amenință mereu pericolul de a se scufunda în această mediocritate; va face însă tot ce‑i stă în putință ca să evite acest lucru. O viață scurtă, intensă și apoi, poate, o moarte scurtă și intensă. Vreau să trăiesc totul la maximum, chiar dacă va fi să fie doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
asta - că nu prea știe să înoate și că îi e teamă de adâncime - drept pentru care stă mai mult unde e apa mică. Asta nu se potrivește cu unul care explorează mereu în profunzime, ca el. Aici nu se scufundă însă atât de mult. Elementul ăsta îi este străin, așa cum i se mai întâmplă doar cu puține elemente. Anna și Rainer fac multe mișcări din care să reiasă că știu bine să înoate. Dar de fapt nu știu. Se aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
le place să intre cu capul sub apă unde ești neajutorat, nu poți să respiri ca lumea și cedezi ușor în fața unuia mai experimentat. Preferă să observe de sus. Un băiat - judecând după aspectul fizic, probabil lăcătuș sau strungar - se scufundă printre picioarele Annei, care scoate un țipăt și dispare plescăind sub apă. Precaut, fratele ei încearcă s‑o apuce pe sub apă, ca s‑o protejeze. Sophie vine și ea iute, ca un pește zglobiu, să dea o mână de ajutor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
apă. Pe vremea când eram În școala primară, mi s-a pus un cârcel la picior pe când Înotam În piscină. Nimeni nu a sesizat ce se Întâmpla cu mine și am fost la un pas de moarte. Copiii se mai scufundă din când În când, se știa asta, așa că nimeni nu ar fi observat cum mă duceam liniștit la fund. În cele din urmă am Început să mă zbat Împroșcând cu apă În jur, ceea ce a atras atenția supraveghetorului, care mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
pe-ai mei. Chiar de la început ai știut că așa vreau să meargă lucrurile. Dar tu a trebuit să faci în felul tău, în felul Gestapoului, și să zici că o femeie este vrăjitoare dacă plutește și nevinovată dacă se scufundă. Acum piei din ochii mei înainte să fiu tentat să văd dacă influența mea pe lângă Heydrich merge atât de departe încât să-ți pot zbura curu’ afară din Kripo. Deubel rânji batjocoritor: — Ești un prostănac, zise el. Și, după ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Antiohia sau Policarp suferă martiriul, agitația se intensifică în tabăra negustorilor de lumi nevăzute, propagandiști ai unei nevroze fără pereche în istoria umanității. O jumătate de veac mai târziu, marele Celsus scrie lucrarea Contra creștinilor, dar corabia păgână deja se scufundă... în acest timp, lipsit de griji, crezând încă în posibilitatea de a-i conduce pe oameni spre virtute făcând mai degrabă apel la rațiunea lor decât prostindu-i cu istorioare care le încurajează gustul pentru miraculos, Diogene din Oenanda comandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
-ntregi, plecate puternicului cer. E vremea să se-abată mânia Lui! O ploaie De stropi rigizi întinde zăbrele de oțel. Corabia aleargă... în negura greoaie, Corabia se-nclină și-aleargă fără țel... Și cel din urmă creștet de munte se scufundă... - Spre care țărm, Stăpâne, spre care Ararat Din bruma depărtării, mă poartă-adînca undă?- S-a coborât pe ape lințoliu-ntunecat. Aud cum se destramă un suflet undeva, Departe, în a ploii acidă melopee... E noapte-n larg... iar Arca te-
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]