22,588 matches
-
asocierea cu o mișcare mecanică, sfîrșește într-un travling înainte. Un drum deschis în noapte. Din categoria "independenților" care știu să capteze interesul în ciuda banalității subiectului, David Gordon Green a reușit această performanță creînd, prin muzica funebră și fulgurante ralentiuri, senzația unei călătorii dincolo de bine și rău, dincolo de moarte. Cîțiva prieteni de joacă, preadolescenți de diferite rase dintr-un orășel din Carolina de Nord, sînt părtași la un accident fatal. Cu inocență cinică este evocat puștiul de culoare ce-și dorea
SALONIC: 2000 + 1 speranțe by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16543_a_17868]
-
discuțiile și modul cum a petrecut pînă tîrziu, petreceri adesea terminate cu cîntece (unele deocheate, precum Țațo, nu te supăra, reprodus în întregime) sau anecdote corozive, de un remarcabil haz cazon. Sînt notate cu vînă de reporter și evenimentele de senzație, de pildă furtul moaștelor Sfîntului Dumitru de către bulgari, la 16 februarie 1918: "De dimineață zvonul: "Sf. Dumitru furat de bulgari!" Deci, seara, cu dl. Mișu la Mitropolie. În pridvor, trei gardiști. Eu: "Ei, adevăratu-i?" "Adevărat!" Și vedem zăbrelele tăiate cu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16547_a_17872]
-
înainte, el va putea fi ucis, dar nu înfrânt". Nu erau vorbe în vânt. Într-un grad sau altul, și lucrul se poate constata urmărind biografiile auctoriale, scriitorii de valoare au făcut ei înșiși experiența acestei măreții. Tot avea Iona senzația de a fi "geamăn" și nu știa cu cine. Ei bine, a fost geamăn cu acest model existențial, "o iluminare născută în miezul ființei", care a dat sens vieții intelectuale într-o epocă absurdă. De aici ar trebui să pornească
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
Ar fi cazul să ne purtăm ca atare. Ceea ce a urmat a fost (și mai este încă) un imaginar al potopului. Poezia lui Nichita Stănescu s-a întunecat și s-a abstractizat, s-a umplut de strigăte de ajutor, de senzația de sufocare și înec. Cuplul mitic s-a desfăcut, iubita apărea ca un vapor îndepărtat sau ca o catedrală din alt oraș (ce se tot spune în ultima vreme, că ar fi o poezie atemporală anistorică?). De asemeni, o întreagă
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
m-a privit zîmbind, și-a pus căștile la urechi și, prin zgomotul aeronavei, l-am auzit mai mult după mișcarea buzelor: "E nevastă-mea!" Zburăm acum chiar deasupra Himalaiei. Cred că sub noi era Tibetul. Și mă cuprinsese o senzație de frică și de sfințenie. Din cînd în cînd, fericitul soț al poetei X îmi făcea semne amicale. Aveam să aflu de la el că dacă avionul s-ar fi stricat, n-am mai fi putut ateriza niciunde. Cel mult, trenul
Spre China by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16596_a_17921]
-
plăcea să meargă prin țară, dar nu de dragul drumurilor. Prefera să călătorească noaptea cînd folosea trenul, iar în cele două dăți în care m-a invitat să mergem cu mașina lui, Skoda lui Ulici, cum i se zicea, am gustat senzațiile unor curse de mare viteză. Șofa bine, dar după a doua experiență de acest fel, i-am spus că nu-mi place cum conduce. Alții însă erau cuceriți de stilul lui care le provoca vărsări numeroase de adrenalină. De fapt
Ulici al meu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/16603_a_17928]
-
de viață din secolul al șaptesprezecelea privite în desenele, picturile epocii sau după literatura vremii. Aceeași pustietate a spațiului citadin mai ales lipsit de vehiculele inventate abia spre sfîrșitul sec. XIX; aceeași distanță fizică între oameni, mult mai rari; aceeași senzație de "gol istoric" pricinuită de absența civilizației tehnice moderne. Cum va fi văzut, așa dar, acest obsedant finiș al secolului XX la isprăvirea căruia gîfîim cu toții? Cel mai hazliu lucru, probabil, ar fi ca niște cronicari glumeți ai veacului următor
Pe brânci by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16578_a_17903]
-
fată irlandeză - Felicia - venită la Birmingham pentru a-și căuta iubitul și un bărbat de vârsta a treia - Hilditch - șeful cantinei de la o mare uzină. Se naște sub ochii noștri un bizar și seducător cocktail - distanțarea cerebrală se contopește cu senzația brută, nedistilată. Pătrundem și călătorim în interiorul unor personaje solitare și descoperim un univers gândit și construit din valori schimbătoare: domnul grăsuț, politicos și meticulos, amator de delicii culinare, a fost, odinioară, un băiețel obez inhibat de o mamă autoritară și
Chintă regală by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/16581_a_17906]
-
a flexibilității convingerilor și a mlădierii comportamentale nu apare, aici, nici măcar din neatenția eului liric. Încordat la maximum, cu așteptări morale contrariate, dar vibrând prin toate corzile poemului, acesta exclude aprioric acomodarea călduță, tranzacția laborioasă, simpla colaborare. De aici și senzația de stranietate pe care o dau numeroase versuri, indiferent de anul și maniera în care au fost scrise. Al doilea volum al poetei, Aripa secretă, a putut apărea în 1986 printr-un subterfugiu editorial convenit cu Florin Mugur, redactorul de
Poemul provocat by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11813_a_13138]
-
atunci, care abia se obișnuiseră cu tăietura bruscă, nervoasă, a celorlalte două filme ale lui Besson. Iar când vine vorba de momentul suprarealist al peliculei, cinematografia lui Carlo Varini și montajul joacă un rol crucial. Halucinația lui Jacques, care are senzația că marea îl invadează prin tavan (sesizați abundența de conotații), e climaxul emoțional al filmului. Vorbesc de o secvență sensibilă, pentru că mulți regizori au înghițit eternele reproșuri ale criticilor pentru că inserau astfel de momente într-un mod gratuit. Or, tocmai
În apărarea Marelui albastru by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11845_a_13170]
-
eternele reproșuri ale criticilor pentru că inserau astfel de momente într-un mod gratuit. Or, tocmai acest lucru nu se întâmplă în lungmetrajul lui Besson. }i se pare firească o astfel de halucinație, iar modul în care e filmată redă epidermic senzația. Nu ai cum să fii surprins de faptul că acest contact cu marea este o necesitate vitală pentru Jacques și că îi populează visele. S-a vorbit deja de senzualitatea întunecată ce permează fiecare cadru al filmului dar ideea merită
În apărarea Marelui albastru by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11845_a_13170]
-
pot gândi la un exemplu mai bun decât Cărțile lui Prospero a lui Greenaway. Și totuși, lungmetrajul care m-a pornit pe firul acestei meditații a fost unul pe care îl consider prost, și care mi-a dat încă o dată senzația că poezia și poeții ar fi trebuit lăsați să odihnească în pace. Sunt conștientă că e superficial și incorect până la un punct să afirm că filmul și arta poetică nu ar trebui amestecate, dar poate șirul de exemple pe care
Poezia ca materie de consum pentru filme by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11867_a_13192]
-
evaluativă apare de la sine. Reconstituirea e declanșată sau pornește de la cuvinte și expresii încărcate de semnificație personală, păstrând în corola lor simbolică povești și sentimente. Timpul trecutului e lax, plin de viață și de savoare e populat de personaje pitorești, senzațiile au rămas intense chiar și în amintire, gratuitatea și erosul defineau tatonările tinereții. Prezentul e pragmatic, fără colorit, marcat de mizeria socială și morală a oamenilor debusolați și încrâncenați de schimbările istoriei sau, la nivel personal, de practica jurnalistică mincinoasă
Discret, dar te lasă perplex by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11885_a_13210]
-
decât vreo două roluri, am acceptat aproape tot ce mi s-a propus, cu gândul că nu se fac. Dintr-o nevoie de a mă antrena, de a nu stagna. Se fac puține filme în România, nu vreau să am senzația că au trecut pe lângă mine. Dar cred că intru într-o nouă etapă, în care nu mai sunt dispus să fac atâtea compromisuri... În teatru am refuzat mai multe roluri. A.O: Cum vezi pregătirea instituționalizată a unui actor? Ce
Actorul care joacă și se joacă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11888_a_13213]
-
prin barbarul electroșoc) nu dădeau speranțe, dar fiul, crezînd cu cerbicie în vindecarea ei, a susținut-o pe tot parcursul anilor. Printr-un simț comun numai lor, cei doi puteau să perceapă schimbările infinitezimale de stare sufletească, să-și sincronizeze senzațiile, ca în scena evocată de Alberto, cînd Lisa, lovită de amnezie, în momentul abstragerii fulgerătoare din real, urmată de conștientizarea iremediabilului, nu putea descrie, la cererea nepoților, mișcările tangoului, dansul vieții ei: Ți-ai prins capul în mîini. Cu o
Noutăți literare italiene by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/11870_a_13195]
-
de la umor la dispreț, de la taină la revelație, iar Lyggia era parcă undeva în interiorul poveștii și de acolo completa sau sublinia sau corecta câte un detaliu. Orele după-amiezii au trecut, nu știu când, nu știu câte, iar la plecare am avut o senzație de ireal pe care Bucureștiul adormit de căldură nu mi-a putut-o risipi. Mă invitaseră la ei, la Comana, locul unde-și petreceau verile, despre care-mi povestise de atâtea ori Leo Șerban, unde aveau să plece curând. Poate
Amintiri cu Lyggia Naum by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/11910_a_13235]
-
mormîntul lui Carlton, se sumețește printre celelalte morminte, sub ochii albi, inexpresivi ai îngerului de marmură. Deasupra capetelor noastre licăresc avioanele și sateliții. Oamenii continuă să zboare la New York sau în California în căutarea unor vieți de riscuri și de senzații noi.
Michael Cunningham - O casă la capătul lumii by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11891_a_13216]
-
profesiune, dinspre viață spre scenă, cu masca dată de-o parte. Pentru că afară era frig, nu mai știam ce cojoace să pun pe mine, deși înaintam în martie, iar la sfîrșit mi-a fost cald, teribil de cald. Am avut senzația, în acea noapte rece, clară, cu stele, că sînt, brusc, în iulie. Și, oricum, în alt timp. Măscăriciul. Un spectacol de cameră, delicat, fragil și, totuși, puternic. Un spectacol fără dorințe pătimașe, ca cele mai multe dintre dorințele contemporane, de a demonstra
Teatru sau cale ferată? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11912_a_13237]
-
nici bătrînețe, nici singurătate, nici boală! Pînă și moartea-i ceva relativ...! În toate drumurile mele infinit de multe și infinit de lungi cu trenul port cu mine imagini din spectacole, întîlniri cu regizori, cu actori, cu prieteni, cu artiști, senzații, văd și revăd scene întregi, costume, lumini. Confesiunea lui Horațiu Mălăele este risipită în toate acestea. Delicat și nobil. Pentru că Svetlovidov este, de fapt, unul din însoțitorii mei. în teatru și pe calea ferată.
Teatru sau cale ferată? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11912_a_13237]
-
căință, de dureroasă provocare și de așteptare expiatoare. Credința bardului nostru e una crepusculară, încercată de îndoială, impregnată de anxietate. Revelația și nonrevelația își dispută întîietatea, însă nici una nu are puterea trebuitoare pentru a o suprima pe cealaltă. Stigmatizate de senzația autorului de-a fi zăvorît de viu, blocat de letargie, măcinat de spaimă, versurile lui Miron Kiropol realizează adesea o polifonie a contrariilor, o armonie a dizarmoniei: "Mă uit la resemnare, în mijlocul rotund/ Prin care zăvorîre mă scufund,/ Și iată
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
grade Celsius, chiar atâta arăta, anul acesta a fost cea mai fierbinte vară pe care am trăit-o, noroc că Riviera Adriaticii e un loc în care, din cauza brizei și a climei mediteraneene, nu simți căldura sufocându-te, nu ai senzația că vei face în clipa următoare atac de cord. Mie mi se făcuse pielea de găină; era una roșie (rosso brillante scria pe tăblița alăturată) cu un design aerodinamic, cu faruri mari din inox strălucitor, încât nu îmi puteam dezlipi
Motocicleta Roșie. In: Destine literare by Hanna Bota () [Corola-journal/Journalistic/73_a_145]
-
hârtiile oficiale care-mi sosesc prin poștă? Dar și când trebuie să scriu eu însămi un text neutru, o cerere banală către Primărie ori alt for, am de fiecare dată o reacție de lehamite și neîncredere? Frisonul inoportunității mă bântuie, senzația de zădărnicie și de neant, chiar și atunci când aș avea de relatat bunăoară ce mi s-a întâmplat ieri. Și ca ieri, de când mă știu, tot întâmplându-mi-se câte ceva grav, ce poate părea banal în nefirescul lumii, dar în
Despre supraviețuire by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/11936_a_13261]
-
Petreu însăși: "Poate din aprilie, poate din mai, când și alți copii de pe uliță începeau să lipăie desculți pe pământul răcoros și abia zbicit al cărărilor, ceream și noi voie mamei să ne descălțăm. Tălpile mele își amintesc și acum senzațiile pe care le-au încercat pe pământul bătătorit al curții, pe iarbă, pe troscoțel, pe uliță ori pe miriștile triste de august, pe arătura de primăvară și pe aceea de septembrie. Îmi amintesc roua de dimineață udându-mi gleznele și
Actualitatea by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/11943_a_13268]
-
și invidia lui Poe. Stilizarea vizuală e deci mai subtilă decât în Amélie. Apare montajul de fotografii, artificii în colțul ecranului, e drept, mai explicite decât cele ale lui Greenaway. Și-au făcut în schimb apariția efectele speciale, cu toate că ai senzația că Jeunet jonglează cu ele de ceva ani buni. De altfel, aceasta e surpriza cea mai plăcută pe care o rezervă regizorul/co-scenaristul: scenele de război. Sunt nu doar avizate din punct de vedere istoric, ci și echilibrate, concise, nu
Doi mari regizori: unul merge înainte, altul înapoi by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11957_a_13282]
-
blindat", mi-e foarte greu să-i găsesc un defect la designul producției, la nivelul cinematografiei sau la orice alt nivel. Montajul e în continuare rapid, dând un ritm alert pe care l-aș defini ca subliminal, pentru că nu ai senzația, deși evenimentele sunt foarte numeroase, că pelicula te grăbește cumva. E melanjul perfect de poveste și de rafinament vizual. Iar despre coloana sonoră am două cuvinte de spus: Angelo Badalamenti. Aș încheia acest panegiric (care e, sper, îndeajuns de rațional
Doi mari regizori: unul merge înainte, altul înapoi by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11957_a_13282]