KorAP: Find »[drukola/base=servietă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...39 40 41 ...45 >

1,109 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200

din cazul acesta tot mai confuz. — Îmi pare rău că v-am făcut să așteptați, dar a intervenit o mică problemă... Am Încercat să-l calmez. — Señor Danvila...? CÎnd pot să mă văd cu Frank? — Avem o problemă. Își căută servietele, care nu erau acolo, nerăbdător să le mute iar dintr-o mînă În cealaltă. Îmi vine greu să vă spun asta. Fratele dumneavoastră nu vrea să vă vadă. — De ce nu vrea? Nu pot să cred. Toată povestea asta devine absurdă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
holul principal; n-a părut surprins că nu i-am recunoscut figura, pe fundalul tapetului cu sporturi tradiționale englezești. — Domnule Prentice...? E vreo problemă? — Nu. Señor Danvila? Mi-am scos ochelarii de soare și i-am identificat figura chinuită și servietele pe care le schimba veșnic Între ele. — Cu ce vă pot fi de folos? l-am Întrebat. — E o chestiune urgentă care-l privește pe fratele dumneavoastră. Azi-dimineață am auzit că acum o să vă primească. — Bun... — Domnule Prentice? Avocatul veni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
din Marbella. Totul depinde de Întîlnirea voastră de azi. Trebuie să vă purtați cu blîndețe, domnule Prentice. Am aranjat să ne vedem În parcarea de la Închisoare rezervată vizitatorilor. L-am condus pe Danvila la mașină și, În vreme ce el Își aranja servietele pe scaunul de alături, am scos din buzunarul halatului meu flaușat setul de chei pe care Îl găsisem În livada de lămîi. Le-am testat În Încuietoarea portierei lui și, după cum bănuisem, nu se potriveau. Însă Danvila Îmi remarcă schimbarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
prin poștă. Sau să Închiriez un aeroplan să zboare În fiecare zi cu un banner pe deasupra Residenciei. Lecții de tenis gratuite, ore de gimnastică aerobică, masaj și aromaterapie, chestii de-astea... Elizabeth Shand Îi zîmbi lui Hennessy, care Îi ducea servieta la mașină. Părea și el la fel de amuzat, zîmbind pe sub mustață, nerăbdător să se alăture distracției. — Pliante și bannere? Nu prea cred, spuse Elizabeth, așezîndu-se pe banchetă și aranjîndu-se comod În budoarul de mătăsuri. După ce Mahoud Închise portiera, ea se Întinse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892

oamenii știau câte ceva, dar vorbeau pe ascuns, pentru că nu se făcea să audă domnul Aristică. Adevărul era 250 că mai demult, când coana Marioara avea douăzeci de ani, șezuse la ei în gazdă unul Constantin Șarpe, cu șapcă roșie și servietă, impiegat la Calea Ferată. Asta se întîmplase înainte de războiul ăl mare și o știa numai baba Marghioala, vecină în Vespasian cu tramvaistul, de unde se mutaseră cam în același timp aici, în Cuțarida, să nu mai stea cu chirie, să aibă

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
sub un mal drept. Au cules câte un braț sănătos și Veta 1-a întrebat, deodată, fără să clipească: - Dacă-ți arăt locul ăla al meu, juri că nu spui la nimeni? Studentul râse. Se uită înapoi unde-și lăsase servieta și pantofii. Nu era nimeni. 262 - Bine, nu spun, primi. -Nu, jură! - Pe ce? - Pe ochii din cap! - Pe ochii mei din cap că nu spun la nimeni! v Și-i întinse palma umedă. Iar o apucă tremuratul pe fată

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Ochii ei se aprinseră mânioși. - A, de ce te gândești la lucruri urîte? Uite, să știi că m-am supărat pe dumneata! Și se ridică. Coborâră tăcuți. Au trecut balta înapoi, uitând pelinul cules. El s-a încălțat, și-a luat servieta și-au urcat la rampă. Înserase. Umbrele se șterseseră prin iarba uscată. Peste sticlele fărâmițate se scurgea o scamă umedă. Fata simți bruma rece pe degete, pișcînd-o. Și-au adus aminte de brațul de pelin cules, dar nu s-au

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Tănase și încă vreo cinci. Muierile plângeau, privind rămășițele negre. Meșterii înjurau lângă ele, mânioși și îngrijorați. Fata tramvaistului se întoarse acasă, frântă de oboseală. Din capătul străzii venea și Procopie, privind nedumerit împrejur la hărmălaia iscată. Își lăsă iute servieta și ieși iar la poartă, întrebînd-o pe Veta: - Dar ce s-a-ntîmplat, frate? Ea își ștergea fruntea de sudoare. Tot obrazul îi era negru de fum și își simțea cerul gurii uscat. - Parcă nu se vede! Ce-oi mai întreba! A

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407

fața fiecăruia din noi, tata a adăugat pe un ton destul de degajat că este foarte posibil ves ma vozmoșno, să nu ne mai vadă niciodată; după care, silueta lui Îmbrăcată cu un trenci, cu șapcă kaki pe cap și cu servieta sub braț, a dispărut În ceața produsă de aburi. Lunga călătorie spre sud a Început suportabil; radiatoarele Încă zumzăiau, lămpile erau Încă intacte În vagonul de dormit de clasa Întâi din trenul Petrograd-Simferopol, o cântăreață destul de celebră cu un machiaj

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

tufiș de măceșe. Era începutul lui aprilie, înmuguriseră niște crenguțe galbene, ieșea din pământ aburul acela lăptos al dimineților. Am găsit, cu greu, drumul spre casă. Abia în fața ușii garsonierei mele am constatat că nu mai puteam să intru. Pierdusem servieta în care erau cheile, actele, hârtii felurite. Buimac, am rătăcit apoi prin oraș, încercând să mă adun, să revin într-o lume care, dintr-odată, mi se părea ireală. Eram fără identitate, fără amintiri, mahmur și copleșit de-o oboseală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
se afla biroul de obiecte pierdute al I.T.B.-ului. Trebuia doar să aflu unde era ascuns (într-unul din ganguri, poate cel dintre cinematografe sau cel al Primăriei), să mă prezint, să spun cine sunt și ei îmi vor da servieta. Apoi aveam să mă întorc acasă, aveam să descui ușa garsonierei, aveam să mă prăbușesc în pat, să dorm mult, zile, luni, ani și, când mă voi trezi, eram plin de certitudinea că aveam să reiau viața și istoria mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
acolo la ăia cu chenare, că te-ai mutat la Pătrunjelu... Nu-mi păsa de parapsihologia ei. Nu-mi păsa nici de mine. Eram un altul, care se mișca închipuit de mine. — N-am bani, i-am spus. N-am servieta. N-am cheile de-acasă. Atâta știu despre mine. — Te-au furat? Nu știu. Se uita înveselită. Dădu să spună ceva, apoi ridică din umeri. — La mine nu mai vii. — Nici nu vreau. Nici nu-mi trecuse prin gând să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
rămas, băutul întruna, zi de zi, ceas de ceas, halbă după halbă. „Ăsta-i damful ce-mi place“, mormăi victorios că, în sfârșit, e pace în mine. După două beri, știam că voi găsi și obiectele pierdute, îmi voi recupera servieta cu cheile garsonierei, mă voi întoarce acasă și voi dormi, voi dormi și numai voi dormi. Rămân o clipă în ușă, privind triumfător spre capătul sălii, unde metrî Periuță tocmai a înșfăcat platoul cu cele trei rânduri de câte 13

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
șut răzbunător în roțile mașinii răsturnate. 5tc "5" Așa cum eu acum, proptit în ușa cârciumii, privesc nedumerit spre masa mea cu cei doi orbi și aș vrea să-i trag un șut nenorocului care m-a făcut să-mi pierd servieta, să nu mă pot duce acasă și să dorm, să uit de mine și de toate ale mele. Aș vrea să-i mai trag un șut nenorocului și pentru că mi i-a adus în față iarăși pe cei doi orbi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
celor doi orbi, aud difuz de undeva dinspre crama de la subsol un acordeon și un țambal, frații Zulcă și-au început programul de milogeală zilnică și simt cum crește în mine gândul izbăvitor că îmi voi găsi la obiecte pierdute servieta. Acum, când scriu, rătăcesc urmărindu-mă, peste ani, prin fumul din crâșmă. La masa de lângă sobă am stat în vremea când publicam la ziar. Vineri, la prânz, apărea suplimentul cu capodoperele mele săptămânale. Luam ziarul de la vânzătorul din colț și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
exemplar. Apoi un altul. Încă unul. Erau la fel. Le priveam și simțeam cum mă prăbușesc în aceeași neînțelegere cu care, în urmă cu mulți ani, îmi priveam mâinile în fața ușii garsonierei mele, constatând că nu mai am în ele servieta din care ar fi trebuit să scot cheile cu care să deschid yala, apoi să intru, să mă trântesc în pat și să adorm. Tot astfel simțeam și acum, cu gazeta în mână, că trebuie să adorm, prăbușit în somn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
ruină. Din când în când, un bătrân nenorocit își găsește loc pe treptele intrării, treptele pe care eu încă șovăi dacă să intru sau să mă întorc, să-mi continui căutarea obiectelor pierdute, de unde sunt convins că-mi voi recupera servieta și cheile garsonierei mele. Bătrânul de pe trepte e într-o manta fostă cândva albastră, de milițian, are un maldăr de pungi din plastic cu ziare, zdrențe, fel de fel de cutii, sticle de apă minerală goale. Dintr-o sacoșă se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Întreabă vreunul de viața asta care zici tu că-i frumoasă? Știi tu cât mă costă, la lună, medicamentele astea pe care le tot bag în mine?!“ „De la I.T.B. am început să scriu. Dintr-o dimineață când mi-am pierdut servieta... Făcusem o beție la un amic... O femeie pe care am revăzut-o după aproape douăzeci de ani... O chestie de-asta, cu rătăcitul în noapte, cu spaima că m-am pierdut chiar pe mine, că am rămas undeva în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Partid, că strânge pentru pachetele de Plugușor, că vine micuții la Nea’ Nicu și ce să le dea omu’? Portocale și pupici!“. Ceapa poloneză putea stârni unuia ca mine, pornit pe reverii, și iluzii mediteraneene. Nu îmi încăpuseră cepele în servietă, așa că două le vârâsem în buzunarele fulgarinului. Abia în stație, așteptând troleibuzul, am văzut că îmi lipsea o ceapă, cea din stângul. Mi-o furase probabil garderobiera sau, cine știe, îmi căzuse și o pierdusem pe drumul spre stație. Într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
corăbii în plin tangaj și scruta, în plin balans, orizontul înspre care avea să îndrepte nava spre a o salva de iminenta scufundare. Când s-a decis s-o ia, bărbătește, direct prin inima soclului, dând să se apere cu servieta diplomat de un val năprasnic, de un aisberg poate, am intervenit salvator, strigând cu tot entuziasmul studentului de demult care își revede profesorul iubit mai beat decât el: „Dom’ profesor! Ce mai faceți?“. A recepționat mesajul. Nu știa însă din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
rarități bibliofile. — Acu’, dacă tot zici că ai ceapă, nu poți să-mi împrumuți și mie două bucăți? Să-i arăt Puicei că mă-ngrijesc de sănătatea mea... În cârciumă i-am dat trei cepe. Le-a așezat tacticos în servieta sa diplomat, potrivindu-le una peste alta lângă o ediție din Poezia lui Croce, aceea cu coperte maronii. Am petrecut câteva ceasuri bune cu Bumbu, până la închiderea localului. Până ne-au dat afară, de fapt, căci profesorul nu mai voia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
din umeri. A cerut doar să-i aprind o țigară. Nu mai aveam. Cumpărase de la bodegă un cartuș de beteuri, dar le avea în diplomat. L-am întrebat dacă pot scoate un pachet de acolo. Am dat să-i deschid servieta, proptită între burțile noastre. Ținea plasa cu albitură și geanta mea, studiind concentrat cum mă chinuiam să dibui deschizătorile diplomatului. Văzându-mă cum trag de clapele acelea care refuzau să se deschidă, dintr-odată s-a pornit: „Aoooleeeoooo! Hoții! Miliția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
fi putut începe cartea aceasta cu goana speriată, înciudată cu care am traversat într-o seară Cișmigiul alergând să-mi iau textele pe care trebuia să le citesc la „Tinerimea“. Când Roha m-a invitat să citesc, am scos din servietă alte foi. Rătăcisem textele, luasem altceva în locul lor. Am zorit și le-am adus pe cele pentru lectură. Îmi blestemam aiureala, speriat că, la întoarcere, va ieși rău. Voi fi sfâșiat, credeam. Atunci, traversând zorit parcul, m-am încrucișat cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
care cheamă gândul bun, care însoresc speranțele și care, de ce nu, pot încă ocroti suflete. Cuvinte care încă pot odrăsli suflete sunt ocolite, uitate în buimăceala unor noi și noi dimineți în care alții și alții își pierd nu doar servietele cu cheile de la case, ci își lasă în ele trecutul lor tot abandonat, nemaidorind întoarceri, nemaidorind alte poveri decât ale unei nesfârșite, tembele, buimace, nesfârșite râvniri de zori. Simt în jurul meu o lume incertă. Ancorată într-un trecut (nu neapărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
a mă așeza la masa mea, cu cei doi orbi, sau de a mă întoarce în freamătul Bulevardului, încercând să găsesc afurisitul acela de oficiu al I.T.B-ului cu obiectele pierdute prin autobuze, troleibuze sau tramvaie, să-mi recuperez servieta cu cheile, să mă întorc la garsoniera mea, să pot deschide ușa, să mă arunc în pat și să dorm, să dorm, să dorm tot somnul din mine. Șovăiala mea în ușa crâșmei, simt, se încarcă de sentimentul unei mari

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]