KorAP: Find »[drukola/base=servitor & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...39 40 41 ...112 >

2,780 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446

medicamentele luate din spital cu kilogramele și vândute pe sub mână. Percheziție, liste cu persoanele și medicamentele implicate, de nu era Steluța, să vorbească unde și cu cine trebuie, o pățeau și Madam Ortansa și dom’ Gică, de nu mai aveau servitori să-i aducă la nas cafeaua. Câte nu făcuse pentru dom’ Teodosiu sau pentru tov Titi!... câte drumuri și cozi și secrete, că așa e Vasilica, mută, n-ar spune o vorbă, s-o tai. Că nu poți ști cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
fel de șervet, pe care apoi îl reîmpăturea cu grijă și îl punea la loc, deși era evident că prea curând va avea din nou nevoie de el. „Unde mai pui că Șeful lor e plecat, tocmai acum, în Africa. Servitorii nu știu cum să transmită știrea, îți spun eu. Nici Lui nu știu cum să-i transmita știrea. O știre proastă, evident, îl va indispune. Sunt speriați, săracii“, se auzi de sub tifon vocea bătrânului. „Acum e acum. Marea șansă a conspirației. Trădarea. Să preia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
secvența. Vântul înșuruba rafale iuți, umezeala se îngroșa, totul plutea într-o ceață rece, muind oasele și gândul. Un bondoc transpirat, cu sacoșe doldora în fiecare mână, se apropie de vedetă. Vorbiră ceva, ca doi vecini sau ca stăpâna cu servitorul de la moșia părinților. Brunetul încerca să-și elibereze un braț, să se încline, să sărute mâna princiară. Vedeta seînălță brusc, peste toată galeria din jur, înaltă pe tocurile înalte, tot mai înaltă. Din pelerină se ridică un fus lung, auriu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569

că ne descurcăm noi. Dar problema descurcatului nu se punea, cel puțin nu în mintea lui Tom. Habar n-avea cum se crește un copil și, chiar dacă ar fi locuit într-un conac cu douăsprezece camere și o grămadă de servitori, tot nu l-ar fi interesat nici cât negru sub unghie să devină înlocuitor de părinte pentru nepoata lui. Un copil normal ar fi fost destul de problematic, dar unul care refuza să vorbească și se opunea cu încăpățânare să ofere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603

nimic până ajungem la el acasă. Locuiește în Blackrock. Într-o casă cu patru camere, semidecomandată. Nu e ieșită din comun sau așa ceva. Vreau să spun că nu are piscină sau o alee maiestuoasă. Și cu siguranță nu are un servitor care să îi deschidă ușa. Dar asta e o ușurare, sincer. M-am simțit ca un musafir nepoftit în casa părinților lui Adam. Casa urlă a burlac. Dar îmi place. E curată, ordonată și compactă, deși, ca să fiu complet sinceră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246

norii roz”. Celălalt loc este Terasa Bujorului, construită în 1903 de bătrâna împărăteasă văduvă. Rondurile de flori sunt făcute pe stâncă cioplită în terase. Iarna, „plimbarea într-un sul de pergament pictat” devine activitatea ei favorită. Le ordonă gărzilor și servitorilor să „dispară” înainte ca ea să intre în „scenă”. Complexul de clădiri se înalță pe partea deluroasă de la vest de Turnul Parfumului lui Buddha. Îi place la nebunie priveliștea: trei turnuri, două pavilioane, o galerie și o poartă arcuită. Ascultă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
laturi, cu acoperișul cu streșini duble construit din țigle smălțuite în auriu. Acum, este acoperit de o pătură de zăpadă. Plânge în voie și se simte înțeleasă - dispariția unei mari actrițe. Albul, suferința. Singură în lumea picturală. Le-am cerut servitorilor să-mi aducă cărțile cu poze, legate în material. Am început să studiez personalitățile Orașului Interzis. Împărtășeșc cu împărăteasa văduvă interesul pentru operă. În zilele foarte frumoase, vin să-i vizitez gloriile. Mă duc întins la Sala Sănătății și Fericirii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
frumusețea locului îi ocupă timpul. Apoi se satură. Se retrage. Vizitează mai puțin. Curând, încetează să mai vină. Se închide în Grădina Nemișcării și ajunge să fie deprimată. E disperată după un public. Vorbește cu oricine se nimerește în apropiere. Servitorii, bucătarul, noul animal de casă - o maimuță care i-a fost oferită de curând în dar de Grădina Zoologică Națională, sau oglinda, peretele, chiuveta, scaunul și toaleta. Treptat, asta devine o acțiune în care găsește plăcere. E pentru a se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
o modalitate de a-și arăta afecțiunea. Nu-i povestește visul ei. Chipul lui e calm și răbdător. Mănâncă amândoi în liniște. El mănâncă pâine cu terci cu ardei iute, iar ea lapte, fructe și o felie de pâine prăjită. Servitorii stau ca niște copaci. Își privesc stăpânii cum mănâncă. Dacă ar fi în reședința ei, i-ar trimite de-acolo. Pe Mao nu-l deranjează. Îi place ca în fiecare colț al camerei să se afle gărzi și servitori când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
prăjită. Servitorii stau ca niște copaci. Își privesc stăpânii cum mănâncă. Dacă ar fi în reședința ei, i-ar trimite de-acolo. Pe Mao nu-l deranjează. Îi place ca în fiecare colț al camerei să se afle gărzi și servitori când mănâncă. Se simte cât se poate de în largul lui să aibă mișcări ale intestinelor în fața gărzii sale. Ei, ce se întâmplă cu studenții? întreabă Mao, sorbindu-și cu zgomot supa de ginseng. Am găsit un tânăr de la Universitatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
lui Mao. Nici unui bărbat nu-i este îngăduit să aibă gânduri personale în legătură cu mine. Deși mi-ar plăcea să fiu mai apropiată de Yu, sunt rezervată. Cel mai rău aspect din prietenia noastră e că el îmi răspunde ca un servitor. Asta nu mă face decât să mă simt și mai singură când îi ascult muzica încărcată de pasiune. Vizitele continuă. Încerc cât de mult pot să nu-l pomenesc pe Mao. De fapt, el nu mă întreabă niciodată despre viața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
să stau locului. În vise, aud pași. Devin nervoasă când trec pe lângă șifoniere. Mă tem că asasinii se ascund în spatele hainelor. Sar peste mese ca să reduc prilejurile de a fi otrăvită cu mâncare. Îmi schimb secretarele, gărzile de corp și servitorii la fiecare două săptămâni. Însă fețele noi mă înspăimântă și mai mult. Știu că e o prostie, dar nu mă pot abține să nu-i suspectez pe acești oameni că ar fi spionii premierului Zhou. Priveliștile de toamnă aurie din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665

amuzamentul. ― Așadar... Excelența voastră... a întrezărit și unele îndoieli. Vorbea fără să-l privească, lăsându-l să-i citească, dincolo de zâmbet, și subtextul: ditamai consulul nu spionează pe gaura cheii, ce dracu’! Pentru o treabă ca asta sunt de ajuns servitorii. Și, ca o confirmare, ea întoarse încet capul și îl privi à la bonne franquette. Chiar dacă ironia ei era savuroasă, acidulată și ușor de înghițit ca o boabă de zmeură zdrobită în cerul gurii, Ledoulx căută cu disperare un răspuns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
îi ridicau rotindu-i și clămpănindu-i amenințător prin aer, înainte de a-i înfige în șuvițele de păr ale gorgonei, ca să le ruleze apoi până la rădăcina părului, cu un sfârâit sinistru. ― Toinette!... Vreau să știu de când a ajuns omul meu servitorul tău. Julien lucrează numai pentru consulatul francez. De câte ori este nevoie să-ți repet asta? De o mie de ori? De un milion de ori? ― Vai, dar tu nici măcar nu te-ai pieptănat! Chiar vrei să mergi la spectacol așa cum arăți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
eroare de propriul lui valet dădu un brânci în plus furiei, care se revărsă printr-o gesticulație mai amplă. ― Naiba să-l ia de spectacol! Nu vreau s-aud de nici un spectacol! Eu te-am întrebat de când a ajuns Julien servitorul tău? ― Dar, dragul meu, chiar Julien s-a oferit. Știi bine că el este singurul din casa asta care îmi cunoaște preferințele. Numai el poate deosebi o fondantă de o acadea. Și nici prin cap nu-mi trece să merg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
ieșire, nimerind mai întâi într-un taburel, apoi în cufărul de voiaj al primadonei, iar în final fu înghițit de mulțimea slugilor care tocmai dădeau năvală să ofere și ei buchete din partea stăpânilor lor. În sală lucrurile avansaseră mult. Doi servitori îmbrăcați în șalvari și cu turbane din aceeași mătase roșie stingeau lumânările din sfeșnicele de tinichea, în timp ce alți doi trăgeau încet cortina și așezau mici lumânări aprinse pe marginea podiumului. Dante Negro tocmai se strecura pe ușa micuță, încercând să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
găsească un răspuns, dar se și temea de el. Prefera să îl evite, punându-și alte întrebări. Dorea într-adevăr să-l cunoască? Dorea să câștige încrederea, poate chiar prietenia prințului? De ce? ― Începutuuu’ de-al doileaaa!... Începutuuu’ de-al doileaaa!... Servitorii în șalvari și cu turbane roșii își cântau anunțul de reluare a spectacolului, mergând spre fundul sălii. Instrumentiștii se furișară spre locurile lor și, un timp, se auzi doar rumoarea sălii punctată de sunetele stridente, oarecum haotice ale instrumentelor. Așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
lumea în care el însuși visase adeseori să ajungă, dar neștiind ce cale să apuce. O văzu cum revine, cum zâmbește, cum îi zâmbește din înălțimi siderale. Așa crezu în acel moment. Și poate că nu se înșela prea tare. Servitorii luară arcada, dezvăluind publicului șmecheria iluziei: un felinar cu sticle roșii, un rest de lumânare și voalul negru, agitat cu înflăcărare de doi țigănuși. După ce trimise mai multe sărutări spre cei din sală cu brațele ei nefiresc de albe, Nanone

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
10 Manuc scoase pumnalul din teaca lui aurită. Îl primise mai demult împreună cu alte daruri, atunci când Mustafa Bairaktar îi încredințase, ca unui frate iubit, funcția de haznadar al averii sale. Și dacă celelalte daruri îi fuseseră aduse și prezentate de servitori, pe acesta îl primise chiar din mâinile pașei. „Poate fi cel dintâi trădător, dar și cel mai bun prieten... la nevoie”, adăugase el ridicând o sprânceană și zâmbind sibilinic. Manuc privi lama pumnalului. În lumina lumânărilor, avea scăpărări neliniștite. La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
gustare, dacă doriți. Poate o cafea, ceva răcoritor... Prințul refuză. Cum doriți! Vă pot asigura că totul este pregătit, continuă Luciano. A mai rămas doar un mic amănunt: fundalul pentru portretul Alteței Voastre. Bătu din palme și imediat apărură doi servitori care duceau în cârcă mai multe suluri de covoare. La indicația lui Luciano, cei doi lăsară sulurile jos și, sub privirile prințului, desfășurară, pe rând, covoarele. Manuc trăi un al doilea moment de emoție puternică. Dinaintea lui nu erau doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
fi o treabă cu mult mai complicată decât își imaginase citind cărțile maestrului preferat. Disperată, aruncă o privire spre ucenicul pictorului, dar Luciano i se păru cam prea serios, chiar respingător. Nu-i mai rămânea decât să-și caute un servitor, un fel de animăluț de budoar, un hermelin, cum obișnuia să spună mătușa ei, care avea un soț cu totul inapt pentru anumite treburi. ― Cred că data viitoare voi veni cu micuțul meu Bichon. E un cățel adorabil și mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Slobozia. Nimic mai ușor! Dar am vrut să îngenunchez vanitatea lui, am vrut să-mi spună clar că are nevoie de mine și numai de mine. Șiretul! Trimite acum un amiral, iar pe mine mă «înainteazăț într-o slujbă de servitor de curte. Să mă umilească, dar să mă știe totuși acolo. Ai, ai, ai! Crede că voi veni dinaintea lui cu coada între picioare? Ei bine, o să-i fac neplăcuta surpriză de a sta în fața lui cu fruntea sus și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
o monedă și i-o aruncă. țiganca o prinse din zbor și, în același timp, îl fulgeră nu numai albeața brațului, dar și privirea. Manuc tresări, ca și cum ar fi recunoscut pe cineva. Privi în urma lui, pe drum. O căută printre servitorii și târgoveții care umpleau strada, dar țiganca dispăruse. Ochii aceia... Putea să jure... Erau ochii Marioritzei. Se scutură de impresia asta. Logic, nu puteau fi ochii Marioritzei. Numai că, de când plecase, i se întâmpla ceva curios. Mereu i se părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Gunoiul, plimbat de colo-colo, nu se mai termina niciodată în capitala țării. Doar ninsorile iernii reușeau să-l ascundă pentru câteva luni. Inundațiile de primăvară, însă, îl săltau și îl târau cu ele înapoi, în curțile oamenilor. La hanul beiului, servitorii întinseseră covoare pe stradă și pe scara de la intrare spre marea sală de recepții. Manuc lipsea de mai multe săptămâni, dar lăsase instrucțiuni precise pentru primirea plenipotențiarilor ruși și turci. Bucătarii începuseră deja să pregătească multe și rafinate feluri. Dineul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
ocupară locurile de o parte și de alta a intrării principale, apoi încremeniră. Pentru că trăsurile și caii nu mai aveau învoire să circule pe străduțele din jurul hanului, amatorii de spectacol, becheri, văduvioare, conțopiști, tinere numai bune de măritat însoțite de servitori, guvernante, frați, mame grijulii sau verișori dichisiți, se tot plimbau prin fața chipeșilor militari ruși într-un du-te-vino colorat și zgomotos. La nivel de protocol avu loc o mică dispută, totul în termeni diplomatici, desigur. Nu se știa prea bine care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]