11,518 matches
-
și răcoare. Hai, di, gloabelor, di, să o ducem pe țața Lențuca și vă sloboade tata în șură până trece potopul! Înfiptă până la brâu în lutul proaspăt, crucea pocnea muguri. Bunica Lențuca a urcat spre cer în genunchi, ca o sfântă. Când au ajuns acasă, în tindă, vecina Varvara a pus masa: borșul era sleit, sarmalele crude, mămăliga aburea la fel în fiecare porție. Un scaun a rămas stingher: tată-său a uitat-o pe mamă-sa deasupra mormântului cu pântecele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
păienjenii, duminică, după sfânta leturghie, a umplut candelele cu ulei (fitilul arde după cum înclină privirea). Paracliserul, pentru fiecare lucru făcut, bifează cu X într-o agendă albastră. Mă așteaptă. Când plec, îi sărut mâna, duminica o sărut pe obraz, de Sfintele Paște i-am sărut ochii, pe gură, niciodată. Demult, tare de mult, am îndrăznit, apoi am pierdut-o într-un șotron de lumină. Părinte, lăcrimează de fiecare dată când necurăția îi atinge veșmântul, te rog, dă-mi ascultare zilnic să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
zic, dar vezi, până și starețului i-a înmuiat inima neînțărcatul. Nu au trecut nici 5 ani și a fost tuns frate, rasofor, călugăr, mâine-poimâine îl vezi uns diacon, apoi preot. Ehei, cum o să-i săruți umerii de iertăciune înaintea Sfintelor, poate chiar mâna dreaptă cu supușenie și umilință, că prea ești aspru la mânie. Dar nici eu nu sunt mai domol, de două luni nu am atins Sfintele și asta numai pentru că mă îndoiesc de vrerea Domnului. Stau la strană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
diacon, apoi preot. Ehei, cum o să-i săruți umerii de iertăciune înaintea Sfintelor, poate chiar mâna dreaptă cu supușenie și umilință, că prea ești aspru la mânie. Dar nici eu nu sunt mai domol, de două luni nu am atins Sfintele și asta numai pentru că mă îndoiesc de vrerea Domnului. Stau la strană cu toți mucoșii în jurul Psaltiri, în loc să slujesc Cortul Împărătesc. Ai dreptate, părinte, în ceea ce spui, dar parcă îl aud pe Simeon Stâlpnicu vorbind prin graiul arhimandritului. El a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
săptămâni în strană și iată cum ne răzvrătim. Dacă află ava Ioan, nu mai trecem pragul altarului până de Paști. Frate, să nu fim atât de cătrăniți la inimă, asta e voia Domnului și el îl iubește pe neînțărcat, primește Sfintele în fiecare sâmbătă. Ba nu, eu zic să-i mai domolim o țâră râvna și apoi vom vedea de știe să se coacă. Mie mi-au trebuit 10 ani de ascultare la gater până am învățat rânduiala obștii. Am acoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pentru o conștiință de greier lenevind într-o ureche înfundată! Dumnezeu insuficiența omului singur, absolutul personal raportat mereu la impersonalitatea sfinților. În mânăstirea Fântânele, un Dumnezeu mic, uscățiv, pleșuv, ochi întunecați, barbă rară, frunte ridată, lăudat zi și noapte pe Sfânta Sfinților. Alți Dumnezei, la lumina opaițului, intermediau iluzii. Pe malul lacului, în livadă, Iuda împărțea lepădările. La ora două, înainte de duminica Tomii, dormea și crucea de pe catedrală. Plopii, ca niște străjeri leneși, moțăiau în propriile armuri. Straturile de flori din jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
arhipelag de stânci, dincolo, doar pescăruși în chip de îngeri pot trece. Am aprins candela far la capătul lumi, am cinstit crucea catarg pentru lancea mare, am deschis Psaltirea puntea mateloților tineri, am pregătit potirul busola arată Steaua Polară, am tămâiat Sfânta Sfintelor din nou, norii prevestesc vreme rea, mâine o iau de la capăt. Acum nu mai sunt singur în biserică. Vă rog, treceți la locurile voastre, vin părinții și găsesc frescele goale. Vă rog, urcați în culoare! Eu nu comand plutonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de stânci, dincolo, doar pescăruși în chip de îngeri pot trece. Am aprins candela far la capătul lumi, am cinstit crucea catarg pentru lancea mare, am deschis Psaltirea puntea mateloților tineri, am pregătit potirul busola arată Steaua Polară, am tămâiat Sfânta Sfintelor din nou, norii prevestesc vreme rea, mâine o iau de la capăt. Acum nu mai sunt singur în biserică. Vă rog, treceți la locurile voastre, vin părinții și găsesc frescele goale. Vă rog, urcați în culoare! Eu nu comand plutonul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de comunist împuțit!" Au trecut două ore de când Ieremia, sprijinit de balustrada parcării, demantela idei, apoi le înnoda la loc în altă ordine a priorității: ipotezele justificau algoritmii, incertitudinile conturau argumentele, informațiile consolidau convingerile. Câte ceva ajunsese la urechile lui despre sfânta Cătălina, pictată în biserica Fântânele, dar, din superstiție, nu a vrut să aibă de a face cu popii. Și apoi, și-a primit-o în freză de două ori, pizda era înfiptă bine în pula partidului. "Vicii de procedură, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
se spune În maghiară paradicsom, cuvînt care desemnează de asemenea Paradisul, Raiul. Iar de la acest faimos „paradis unguresc“, sătmărenii și moroșenii au derivat pentru pătlăgeaua roșie un nume pe care ar trebui să-l rostească pios ca pe unul de sfîntă: porodică. Afară de Zoli și de Caița care-mi erau vecini, cu camarazii clasei Întîi m-am reîntîlnit rar. Cu gemenii, bunăoară, nu m-am mai regăsit niciodată. Peste Gheorghe Grosoș Însă am dat Într-o vară. Aveam amîndoi treisprezece ani
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
la ora nouă punct, le-a dat drumul Înăuntru celor doi soți: Mr. George a intrat pe ușa din dreapta, iar Mrs. Flory pe cea din stînga. Să fi auzit atunci strigăte de uimire, hohote de plîns și de rîs, mulțumiri Sfintei Fe cioare și să fi văzut lacrimi și Îmbrățișări, după care să fi auzit din nou vaiete și bocete de bucurie... Americanii i-au bătut În palme și i-au tropăit din picioare să dărîme casa pe ei, ba i-
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
undeva din cer ori din adîn cul mării că pămîntul pentru care se chinuise atîta i-l vor lua roșiii cu mînă netremurătoare, cum iei un măr de pe creangă. Fiica ei, Maria, spunea că nu o văzuse pe Vergura cea Sfîntă. Nici de la mama Floare nu-mi amintesc vreo Întîmplare cu Minunea. Numai milițianului din Rătești, ca să-l mai pună un pic la fiert, i-o Întorsese că o văzuse de bună seamă pe Precista, dar nouă nu ne pomenise niciodată
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mărturia învierii. Partea a doua a legendei, călătoria spre Marsilia și minunile săvârșite, calchiază în bună măsură „Viața Mariei Egipteanca”: retragerea în pustiu; conviețuirea cu îngerii; penitența; revelația finală. Episodul miracolului produs asupra soției principelui va lega pentru totdeauna numele sfintei de maternitate: Maria Magdalena devine patroana și protectoarea nașterilor, așa cum, mai târziu, ea va deveni sprijinul „femeilor pierdute”. Sindromul Maria Magdalena: victima unei „teologii phalocrate” Pentru a înțelege mai profund „fenomenul Da Vinci Code” e necesară o incursiune în contextul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
un act de lez-divinitate la adresa lui Isus. Nu ridicarea Magdalenei contează, ci coborârea Mântuitorului. Sau, dacă într-adevăr se respectă scenariul gnostic până la capăt, atunci încă nu s-a făcut ultimul pas, radical: includerea Mariei Magdalena printre persoanele divine și transformarea Sfintei Treimi într-o Sfântă Tetradă. Cine știe până unde se va merge cu speculațiile, provocările și rătăcirile? Cert este că mileniul al III-lea va asista la o modificare de proporții a valorilor tradițional-creștine, în sensul unei repăgânizări profunde, plecând
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
la adresa lui Isus. Nu ridicarea Magdalenei contează, ci coborârea Mântuitorului. Sau, dacă într-adevăr se respectă scenariul gnostic până la capăt, atunci încă nu s-a făcut ultimul pas, radical: includerea Mariei Magdalena printre persoanele divine și transformarea Sfintei Treimi într-o Sfântă Tetradă. Cine știe până unde se va merge cu speculațiile, provocările și rătăcirile? Cert este că mileniul al III-lea va asista la o modificare de proporții a valorilor tradițional-creștine, în sensul unei repăgânizări profunde, plecând de la raportul de forță
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
culori. Există mai multe versiuni care au circulat în Evul Mediu, însă toate au un punct comun: denigrarea lui Isus versus eroizarea lui Iuda54. Isus este acuzat de a-și fi însușit numele lui Dumnezeu și de a fi profanat Sfânta Sfintelor. Numele sacru îi conferă puteri supranaturale, magice. E chemat în ajutor Rabbi Iehuda isch Bartota, care intră, la rândul său, în inima sanctuarului și-și însușește Numele. Urmează o confruntare aeriană între cei doi magicieni. Isus urcă foarte sus
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Există mai multe versiuni care au circulat în Evul Mediu, însă toate au un punct comun: denigrarea lui Isus versus eroizarea lui Iuda54. Isus este acuzat de a-și fi însușit numele lui Dumnezeu și de a fi profanat Sfânta Sfintelor. Numele sacru îi conferă puteri supranaturale, magice. E chemat în ajutor Rabbi Iehuda isch Bartota, care intră, la rândul său, în inima sanctuarului și-și însușește Numele. Urmează o confruntare aeriană între cei doi magicieni. Isus urcă foarte sus, dar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dintre om și cer este mai mică. Păcatul împotriva Tatălui pare cel mai puțin grav, întrucât distanța dintre Tată și creatură (inclusiv irațională) este uriașă, de neimaginat. Sensul teoriei origeniene trebuie descifrat nu plecând de la structura, ca să zicem așa, a Sfintei Treimi (am comite un anacronism), ci plecând de la noțiunea de „cunoaștere spirituală” (gnosis) sau de la strategia de inițiere în misterul divin. Gravitatea păcatului se probează la Origen în funcție de conștientizarea sau posibilitatea ființei de a conștientiza păcatul. O pisică, ființă animată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de la învățătura trinitară: „Este limpede că Fiul, fiind în Tatăl, este și în cei în care este și Tatăl (adică, ne reamintim, în creaturile animate și inanimate, în cele raționale și iraționale) și că Duhul Sfânt nu este absent, căci sfânta, preafericita și desăvârșita Treime este nedespărțită”. El îl amendează pe Origen printr-o piruetă ingenioasă: teoria din Peri archon se situa, am văzut, pe plan gnoseologic (deși nu rupt de ontologie). Atanasie face amendamentele din unghi dogmatic, trinitar. El se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ca pe un oaspete (se afla pe ogor împreună cu doisprezece slujitori), propunându-i fără șovăială să încalece pe doi cai și să meargă împreună acasă. Dar îngerul refuză să urce pe un animal cu patru picioare, astfel că Abraham, din sfântă „politețe”, acceptă să facă drumul pe jos. Trecând pe lângă un chiparos (versiunea scurtă vorbește despre o tamariscă), patriarhul aude cu uimire o voce zicând: „Sfânt, sfânt, sfânt Domnul Dumnezeu care-i cheamă la El pe cei ce-L iubesc!” Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
primi tronurile, veșmintele îngerești și cununile. Un alt înger, mult mai slăvit decât însoțitorul său de până atunci, îi arată o carte cu totul diferită de cele pământești. Aici sunt scrise faptele fiilor lui Israel. Apogeul viziunii îl constituie contemplarea Sfintei Treimi (Cristos la dreapta, îngerul Duhului Sfânt la stânga Stăpânului). Îngerii celor șapte ceruri, într-un glas, îl preamăresc pe Dumnezeu-Tatăl, care poruncește Fiului Său: „Mergi și coboară prin toate cerurile; apoi coboară până la îngerul care se află în șeol, dar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în unciale, adică în litere majuscule) sunt: 1. codex Vaticanus, notat cu B în codul specialiștilor; are câteva lacune în Geneza, 2Regi și Psalmi; nu conține cele patru cărți ale Macabeilor; 2. codex Sinaiticus (notat cu S), descoperit în mânăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai și editat la mijlocul secolului al XIX-lea de către celebrul Tischendorf. Pentateuhul lipsește aproape în întregime; 3. codex Alexandrinus (notat cu A), copiat în secolul al V-lea, are mai puține lacune decât celelalte două. Conține toate cele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Simeon Noul Teolog, Imnele iubirii dumnezeiești (1990); Chiril al Alexandriei, Închinarea și slujirea în duh și adevăr (1991); Chiril al Alexandriei, Glafire (1992); Paladie, Istoria lausiacă (Lavsaicon)(1993); Grigore din Nazianz, Cinci cuvântări teologice (1993); Chiril al Alexandriei, Dialoguri despre Sfânta Treime (1994); Dionisie Areopagitul, Opere complete (1996); Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan (2000). Aceste traduceri sunt întotdeauna însoțite de introduceri (adesea polemice), de note și comentarii foarte personale. Limbajul său, destul de arhaizant, evită termenii tehnici și neologismele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
adevăr” îl obligă să-l situeze pe Dionisie către sfârșitul secolului I d.Hr. sau mai târziu, în prima jumătate a secolului al II-lea. Citez câteva dintre argumentele sale: 1. În corpus nu există nici un fel de preocupare pentru apărarea Sfintei Treimi, subiect care era totuși la ordinea zilei în secolele al V-lea și al VI-lea; autorul pare să nu cunoască terminologia trinitară din scrierile lui Athanasie, Vasile, Grigore din Nazianz și Chiril al Alexandriei. 2. Dimpotrivă, tema principală
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
reapropriere a sensului originar, complet, al teologiei. Dar dacă, pentru Noul Testament, primenirea s-a angajat din plin, pentru Vechiul Testament ea se află abia la început. Vechiul Testament, remarcă Daniélou, ridică mari probleme încă de la apariția creștinismului, întrucât, deși face parte din Sfânta Scriptură, semnificația sa literală a fost parțial depășită, perimată prin venirea lui Cristos. Aici, actualitatea Părinților pare de netăgăduit, deoarece numai metoda exegetică a Părinților, care văd în Vechiul Testament figuri (typoi) ale lui Cristos, poate face ca „Vechiul Testament să înceteze
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]