1,177 matches
-
dar piramida a rămas catedrala credincioșilor În nemurire; aici au venit să Îngenuncheze și să se roage toți cei obosiți de nisipuri și de frica de moarte, toți cei care au sperat să găsească astfel curajul de a Înfrunta nepăsarea sfinxului. Fata Morgana e o vestală a nisipurilor care se retrage noaptea În aceste piramide goale unde mumiile au dispărut și au rămas să locuiască fantomele deșertului, În timp ce vîrful piramidei taie ca un diamant liniștea și moartea, rană prin care pătrunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
ridicat piramide, fie că ne-am mulțumit să visăm la umbra lor. Ne-am Întors de fiecare dată la ea ca la o dragoste esențială din setea cu care am vrea sa ne retrăim viața uneori cînd nisipul lovește ochii sfinxului amintindu-ne tot ce-am uitat alergînd după iubiri de o zi. Căci tocmai acest punct unde piramida eșuează o Împiedică să se resoarbă În nisip. El plutește deasupra deșertului ca o stea himerică, Însă cîtă vreme nu se sfărîmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
mulțumesc cu gîndul că În deșert piramida nu Înseamnă mai mult, dar nici mai puțin, decît Înseamnă catargul de care se leagă Ulise; pentru a nu ne ucide sirenele dansînd pe nisip... Trebuie să mă reîntorc la Oedip și la sfinxul grec. VÎrful piramidei e un zeu provizoriu. El mă lasă singur cu tentativele mele de a deprinde arta dificilă a măsurii, cea care Îmi lipsește de cîte ori mă Încurc În propriile mele declarații despre fericire. Nemesis Zeiță a măsurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
claritate presupune o suferință cu care a fost plătită. Dar această logică Îmi Întinde o capcană. Nu mă absolv astfel de orice greșeli, spunîndu-mi că și ele mi-au fost necesare? În seara care stinge culoarea mării, ochii umezi ai sfinxului sînt, probabil, omenești. Înțelepciunea elină a spus tot ce-a crezut că vede În ei, dar a avut grijă să se oprească la timp. În locul vorbăriei despre curaj, ajunge un gest care să destrame alibiurile confortabile. Dacă-l citim pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
nefericirii lor. Cum a făcut cu Oedip. Nici o speranță nu mai Înflorește acolo unde vorbește Tiresias. Numai că la rîndul meu aș putea să Întreb: Vina nu l-a făcut pe Oedip mai Înțelept? Lumea uitase răspunsul dat de el sfinxului...) Tiresias, bătrîn nebun și complice cu zeii, Întinde toiagul și separă ceea ce e ascuns În lucruri de aparențe (...M-am mai Întors pe muntele Cyllene, dar niciodată n-am mai dat peste șerpi. Muntele era tăcut și simțind cum dogorea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Negația Îmi poate arăta ce nu vreau să fiu și ce nu vreau să fac, ce-mi repugnă și ce disprețuiesc. Dar trebuie să știu ce vreau să Înflorească În ceea ce apăr. Între ruinele unei negații se impune o afirmație. Sfinxul așteaptă un răspuns. Și dacă Întrebarea sfinxului este aceeași, de fiecare data e alt destin În joc. Heracles Povestea despre cămașa lui Nessos și despre felul În care a murit Heracles e de ajuns de cunoscută pentru a afla În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
să fiu și ce nu vreau să fac, ce-mi repugnă și ce disprețuiesc. Dar trebuie să știu ce vreau să Înflorească În ceea ce apăr. Între ruinele unei negații se impune o afirmație. Sfinxul așteaptă un răspuns. Și dacă Întrebarea sfinxului este aceeași, de fiecare data e alt destin În joc. Heracles Povestea despre cămașa lui Nessos și despre felul În care a murit Heracles e de ajuns de cunoscută pentru a afla În ea un adevăr care se răsfrînge și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
acropolele de monștri pentru a putea fi clădite pe ele templele grecești. Și oricît ni s-ar părea de ciudat, Între acest gladiator primitiv și Parthenon e o strînsă legătură... Elada Își afla echilibrul Între zei și monștri. Fiară e sfinxul, fiară Minotaurul, fiară labirintul, fiară Himera; și chiar lumina care Îl ucide pe Icar; fiară e aventura pentru Ulise. Grecul antic e sfîșiat Între bestii și idealul olimpic. Heracles se bate pentru a-i Întări Încrederea; se luptă pentru seninătatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
mîinile lui Heracles care-l ridică pe Anteu În aer? De ce m-ar umple Heracles de entuziasm mai mult decît Oedip de respect? Adevărul nu cere o vitejie mai mică decît acea de a ucide un monstru. Heracles răspunde altfel sfinxului, dar nu altceva decît Oedip. Brațele lui glorifică același răspuns pe care-l glorifică sensibilitatea lui Oedip și sculptura greacă În epoca ei de aur. Numai că inima lui Oedip ține minte totul și reia mereu Întrebările de la capăt, În vreme ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
de pește. Acest țărm aparent pustiu nu e nici pe departe un spațiu al singurătății, iar singurătatea nu mi-a dezvăluit decît o violentă nevoie de solidaritate. Nimic nu mi se pare mai străin decît o stare de imponderabilitate afectivă. Sfinxul stă Într-un loc pustiu la porțile Thebei doar pentru ca Întrebarea să se audă foarte clar. Și poate că Întrebarea lui Oedip (de ce toate acestea?) e chiar mai importantă decît a sfinxului. Iason Centaurul Chiron i-a dat lui Iason
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
mai străin decît o stare de imponderabilitate afectivă. Sfinxul stă Într-un loc pustiu la porțile Thebei doar pentru ca Întrebarea să se audă foarte clar. Și poate că Întrebarea lui Oedip (de ce toate acestea?) e chiar mai importantă decît a sfinxului. Iason Centaurul Chiron i-a dat lui Iason pe muntele Pelion aceeași educație virilă pe care i-o dăduse lui Ahile. Nemurind În plină glorie, căpetenia argonauților a avut vreme să mediteze asupra unor lucruri la care, spun poeții, Ahile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
zeii cei noi. (Victoria acestora ar corespunde În artă cu apariția lui Policlet; ei au introdus nu numai cultul frumuseții, ci și cultul limitelor, Înlăturînd ceea ce era inform și grosolan; Își vor cîștiga gloria Încurajînd umanul și creînd un alt sfinx pe care-l vor mîna la Theba.) „Ești fericit?”, Îl Întreabă Cain În poemul lui Byron pe Lucifer, iar acesta răspunde „SÎnt puternic”. E singurul răspuns pe care l-ar fi putut da și Saturn Înainte de a fi fost detronat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
un prim pas spre Înfrîngere, debarece sînt Întotdeauna mai ușor de construit edenurile fictive decît micile fericiri reale. Și dacă mă reîntorc printre marmurile grecești o fac fără să uit Întrebările pe care această mare mi le-a pus În locul sfinxului... Marmura din paradisul elenic a zăcut În promiscuitate laolaltă cu șopîrlele și cu stafiile zeilor defuncți... istoria au șters-o parca ploile și a supraviețuit numai un alb neîntinat, străin de tot ce s-a petrecut În preajmă... am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
care s-o urce, așadar trăiește și speră. O fericire curată e numai o șansă de viitor. În urmă nu mai e nici o speranță...) Altfel spus, deși nu e atît de tristă ca fuga În neant, fuga În trecut din fața sfinxului nu rezolvă nimic. Această zi plină de toată risipa nobilă a verii care continuă să ardă golful Îmi reamintește cît de lipsită de speranță era hîrjoneala societarilor „Arcadiei” din Settecento, ocupați cu jocuri de păstori afectați, și mă cheamă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
pașilor zeiței, singurătatea lui se umple de vorbe. Noaptea, În vis, totul se desfășoară fără un cuvînt. Doar surîde și grota se luminează Înălbită de lună. Și, lucru ciudat, se observă pe sine Însuși cum stă În mijlocul grotei, ca un sfinx de piatră, și surîde. Iar zeița era parcă urmarea surîsului sau. Se năștea din el ca Afrodita din spuma mării. Apoi plecau Împreună Încet și se opreau Într-o poiană unde În loc de iarbă creștea, În fire subțiri, lumina În mijlocul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
violentă, Încît ea a uitat de consecințe. Și nu e Întîia piramidă care a degenerat În carceră. Însă cînd Oedip trece În seama destinului ce nu mai poate Îndura, n-o face din ipocrizie. După cum nici cel care a mutilat sfinxul la piramide n-a făcut-o, cred, dintr-o pornire vulgară de distrugere. (SÎnt convins că sculptorul acestui leu divin a insistat asupra buzelor lui grosolane ca Leonardo În fața Giocondei. Dintr-o inimă nepăsătoare nu putea țîșni ironia acestui surîs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
destinul cu sine pentru că memoria lui Îl Însoțește peste tot... Am auzit atîția zicînd că Lethe separă Infernul pe partea Vieții; pentru că nu putem Începe să murim decît uitînd; memoria e rădăcina care ne mai leagă de acest pămînt; și sfinxul ar umbla, se zice, numai pe malul dinspre viață... Dar simt că eriniile bat din nou din aripile lor negre În jurul meu. De ce nu-mi dau pace? Nu le ajunge cît am suferit? De ce nu mă lasă să uit? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
dincoace de Rubicon, deși poeții antici socoteau speranța sora somnului; din clipa cînd ne-am trezit trebuie să ne ridicăm corturile și să trecem dincolo; În fond e același curaj care ni se cere continuu de a nu fugi din fața sfinxului; orice speranță se află pe malul celălalt și mă tem să mă uit resemnat În apa care curge; la ce mi-ar folosi o prudență care nu promite nimic? Și totuși am În urma mea destule rîuri pe care nu le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
de a ocoli adevărul. Trupul lui Polinice Îmi cerea să nu-l las pradă ciorilor, cerea să se odihnească În pămînt. Trebuia oare să mint prefăcîndu-mă că nu știu toate aceste lucruri? Și că n-am Înțeles Întrebarea pe care sfinxul a adresat-o tatălui meu? Nu puteam. Iar moartea e la fel de omenească, da, ca orgoliul tatălui meu cînd a sosit tînăr la porțile Thebei...) Un fost marinar mi-a relatat ieri o Întîmplare, din acelea care intră de obicei În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
statuile grecești spun numai ceea ce sîntem În stare să spunem singuri. Fără o sete proprie de zbor, În zadar am scruta cerul. În locul aripilor, Icar ar avea două răni. Însă pe nisipul Înfiorat de vîntul toamnei urmele lăsate de gheara sfinxului se abat uneori spre un ținut de nicăieri, fără noapte și fără greșeli, scăldat Într-o lumină primejdioasă, unde nu mai are sens să pui mii de Întrebări mîinii care se Întinde spre bucuriile vieții, e de ajuns să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
țărmul mării ținînd Într-o mînă deasupra apei manuscrisul epopeii care avea să-l facă celebru. Nu s-ar putea o concluzie mai tristă decît aceea că Fata Morgana (sau Hiperboreea) e o iluzie necesară. Pronunțîndu-i numele, am Întors spatele sfinxului pentru a zîmbi. Și pentru a renunța la altă mărturie Întrucît printre zei nu vom avea nevoie de ea; ne mulțumim cu o baie violentă de lumină. Sfinxul moare printre arborii luxurianți care sprijină cerul ca niște coloane. Iar Oedip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Morgana (sau Hiperboreea) e o iluzie necesară. Pronunțîndu-i numele, am Întors spatele sfinxului pentru a zîmbi. Și pentru a renunța la altă mărturie Întrucît printre zei nu vom avea nevoie de ea; ne mulțumim cu o baie violentă de lumină. Sfinxul moare printre arborii luxurianți care sprijină cerul ca niște coloane. Iar Oedip ezită să mai vorbească despre orgoliu. Ce poate face cu o minciună, el care a rîvnit cu patimă adevărul? Nu va mai fi nici rege, nici orb și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
chiar și pentru mine care sînt orb. Și chiar dacă nu mă pot Întoarce să schimb ceva din ce s-a Întîmplat. Am mers plin de speranță și apoi plin de trecut pe acest drum care mie Îmi vorbește mereu, despre sfinx. Dar știu acum că destinul este opera mea. Căci orice drum pleacă dintr-o răspîntie unde ni s-a cerut un răspuns...) Voi părăsi aici umbra lui Oedip; În momentul În care Își aduce aminte totul din nou. Cunosc riscul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Iar drumul ne pune să le repetăm. E nevoie de orgoliu pentru aceasta. Dar și de modestia de a zîmbi cînd orgoliul imită natura, care nu ridică piramide pentru că nu regretă nimic, se mulțumește să existe. Acum știu că surîsul sfinxului culcat pe nisipuri nu este un surîs al indiferenței... Ploaia măruntă de-afară cade peste toate ceasurile În care m-am gîndit la zeii antici. Olimpul trebuie să fie pustiu, Însă cadavrul sfinxului grec nu va fi găsit În prăpastia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
mulțumește să existe. Acum știu că surîsul sfinxului culcat pe nisipuri nu este un surîs al indiferenței... Ploaia măruntă de-afară cade peste toate ceasurile În care m-am gîndit la zeii antici. Olimpul trebuie să fie pustiu, Însă cadavrul sfinxului grec nu va fi găsit În prăpastia unde s-a aruncat. Zeul-Întrebare trăiește... VÎntul de toamnă răscolește o mare pe care n-o mai zăresc. O umbră s-a strecurat parcă printre oțetarii uzi de ploaie. Forma mea de speranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]