4,282 matches
-
Părul îi era de un saten cald, cu șuvițe blonde, luminoase, drept și lung până la umeri. Ochii de culoarea alunelor erau împodobiți cu gene negre, iar privirea îi era pătrunzătoare. Făcuse sport toată viața ei și se bucură de o siluetă fină și elegantă. Putea spune ca, la cei treizeci și opt de ani, avea o viața plăcută, împlinită. Reușise în avocatură, avea un apartament frumos cu vedere la Central Park și o viața socială satisfăcătoare. Ce lipsea din frumosul peisaj
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383533_a_384862]
-
nopții intrase în cort și o pipăia. Somnoroasă, a crezut în primul moment că s-a întors Giorgina și îi șopti pe jumătate adormită: - Giorgi, vezi că ai greșit sacul! Al tău e puțin mai în dreapta! Privea prin crăpăturile ochilor silueta tăcută, ce se mișca ciudat, haotic în timp ce continua să bâjbâie și deodată a izbit-o un miros grețos de alcool care a făcut-o să se trezească de-a binelea și străpungând întunecimea cu simțurile în alertă, a dat un
ÎN CARUSELUL DESTINULUI (1) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1971 din 24 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/383572_a_384901]
-
simțurile îi rămâneau mereu treze. Părul lung de culoarea mierii și-l strânse într-un elastic în vârful capului descoperindu-și astfel gâtul cu linii grațioase, când deodată tresări, simțindu-se privită. Deschise ochii și la piciorul stâncii zări o siluetă bronzată dăltuită parcă în stâncă, asemenea statuii lui Apolo, însă era o statuie vie pe care șiroia încă apa sărată a mării, de unde posesorul ei se metamorfozase. Era Victor cel care o privea în tăcere admirativ cu ochii mari negrii
ÎN CARUSELUL DESTINULUI (1) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1971 din 24 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/383572_a_384901]
-
Acasa > Literatura > Proza > COCOȘUL CU PENE DE RUBIN Autor: Angela Dina Publicat în: Ediția nr. 2193 din 01 ianuarie 2017 Toate Articolele Autorului Din spațiul pur, gândit imuabil, mă reflect în pereți de oglinzi. M-arăt o siluetă în tonuri arămii, creată într-o clipă a jocului alienării părintelui meu, pictorul. Cu privirea zălogită în spatele unei legături plumburii, își înmuiase arătătorul într-o esență de ghindă strivită de-un călcâi nărăvaș, apoi îl îmbibase în uleiul unor nuci
COCOŞUL CU PENE DE RUBIN de ANGELA DINA în ediţia nr. 2193 din 01 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382865_a_384194]
-
în mângâietori și catifelați fulgi de ceață se rostuiește! Pe dată, bradul se scutură și fulgii se unesc în minunate pene ce-mbracă un cocoș purpuriu, precum fostul meu chip-batistă de mătase. În sfârșit, nu mai sunt arămia și incerta siluetă! Ceasul din ochiul meu stâng a cotropit cu sinele-i întinderea pânzei, surprinzându-mă c-o strigare, Cucuriguuu! Anunță cu puterea unită a celor două limbi înțepând cerul: S-a născut Anul Cocoșului cu pene de rubin! Referință Bibliografică: Cocoșul
COCOŞUL CU PENE DE RUBIN de ANGELA DINA în ediţia nr. 2193 din 01 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382865_a_384194]
-
ajuns destul de repede la țărm și nu-nțelege absolut deloc cum de e singurul pirat de pe acea corabie , ce-și flutură semeață steagul neagru din care craniul cu un singur ochi, zâmbește înfiorător. Se trezește speriat . E tot în pădurice . Siluetele sumbre ale copacilor par niște soldați teutonici în lumina palidă a lunii rotunde. E deja noapte,își amintește de corabie,de marea cea albastră și-apoi ridică capul către cer : „ Îți mulțumesc ! ” (va urma ) Referință Bibliografică: VIATA LA PLUS INFINIT
VIATA LA PLUS INFINIT (4) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382911_a_384240]
-
Acasă > Manuscris > Povestiri > KARON Autor: Violeta Catincu Publicat în: Ediția nr. 2236 din 13 februarie 2017 Toate Articolele Autorului Era întuneric. Un întuneric cosmic care-i îngheța sufletul lui Karon . Copacii păreau siluete fantomatice în lumina lunii pline iar ochii scăldați în lacrimi nu mai vedeau bine poteca șerpuita. Alerga haotic prin pădure de parca ceva ar fi alungat-o din spate.Numai o ființă întunecată îi putea face pulsul să bată ritmuri alerte
KARON de VIOLETA CATINCU în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382983_a_384312]
-
orgoliu monstruos din adâncul ființei lui. Deschise poarta. Un câine legat în lanț ieși din cușcă lătrând răgușit de câteva ori apoi se retrase înapoi în cușcă. El înaintă spre ușa casei la unul din geamurile luminate prin perdea desluși silueta Sofiei trebăluind prin casă nu auzise câinele lătrând și atunci Mihai se opri din nou în loc și acolo înțelese un lucru ce până atunci nu îl înțelesese niciodată atât de clar și anume faptul că era foarte legat de Sofia
PAȘI SPRE ABIS ( 3 ) de EUGEN ONISCU în ediţia nr. 1793 din 28 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383006_a_384335]
-
Zamfirescu. Mai bine, scoate și milionul ăla! --N-ai grijă, ți-l dau la poartă. Tu bagă tare, că până acolo n-ai nimic în față. Buhăianu se-nșela, pentru că, după încă douăzeci de kilometri, pe luciul șoselei se profilau două siluete, ca două pete de întuneric, pe care se mișcau două luminițe. Cei doi jandarmi, plutonierul Gigel Moacă și sergentul-major Guță Bârneață abia își mai târau picioarele. Mergeau cu pistoalele atârnate de gât și cu lanternele aprinse, ca să se ferească de
TRANDAFIRUL SIRENEI-13 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383065_a_384394]
-
științei și arhitecturii moderne, capitala europeană a culturii. Un oraș cu un rafinament pur austriac, al civilizației și bunului simț. Am traversat Altstadt admirând clădirile, culorile, picturile și stucaturile de pe ele. Mi-au rămas imprimate în memorie turnul cu ceas, silueta muzeului de artă modernă răsărind ciudat, dar inspirat, printre acoperișurile portocalii, Castelul Graz Sau Burg și cele 260 de trepte până în vârful Schlossberg-ului, imagini pe care Cristina Nichitus Roncea, fotograful nostru profesionist le-a surprins în timp ce noi cutreieram printre celulele
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93092_a_94384]
-
care, în urma desprinderii în bună măsură a stratului de zugrăveală și sub efectul igrasiei, se iviseră reprezentări dintre cele mai puțin compatibile unele cu celelalte în realitatea comună. Astfel, într-o parte a peretelui aceluia mi se părea că disting silueta unui cocoș de munte, iar alături - un pianist aplecat peste clapele instrumentului său. În apropierea lor se zărea Turnul Eiffel, puțin răsucit, aproape să fie atins în zbor de Victoria din Samotrake. Ceva mai la mijloc se zbenguia un căluț
POVESTE DE IARNĂ de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383142_a_384471]
-
de ambii copii se ridică totuși din pat. Fiica o încalță, o îmbracă, în timp ce femeia geme tot mai intens. Tu rămâi acasă, îi spune fiica fratelui. Plec doar eu cu mama. La oră târzie , în noapte de duminică cele două siluete mamă și fiică se târăsc spre spital. Ajung într-un târziu. La camera de gardă se află un tânăr medic internist. După ce o consultă pe femeie, se adresează surorii: urgent cheamă-l pe medicul chirurg Avem o apendicită perforată. Ce
MAMA de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1874 din 17 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383256_a_384585]
-
fi crezut că Îi voi vedea aici, la Artă. — Așadar? — Nu știu. Dintr-un motiv oarecare, Încearcă să se dea drept doi dintre ai noștri. Pe alții i-au păcălit, dar nu pe mine. Dante Încercă să urmărească din ochi siluetele acoperite de zdrențe, dar acestea se făcuseră deja nevăzute În penumbră. 7 28 iunie, dimineața Dante pusese să fie convocat de urgență Bargello, la Palatul priorilor. Omul Își făcu apariția trăgându-și sufletul, contrariat În mod vădit. Era lipsit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
goală pe dinăuntru, care să marcheze prin inutila sa enormitate dreptul și justiția de acum veștejite, precum arcele triumfale ale vechilor romani. Dinaintea porților pieței de la Orsanmichele era obișnuita aglomerație din zilele de lucru. Fu surprins să zărească, prin mulțime, siluetele lui Augustino și Antonio, stând de vorbă cu cineva Întors cu spatele spre el. Îl recunoscuseră la rândul lor. Veniră spre dânsul, abandonând dintr-o dată acea atitudine confidențială, În timp ce necunoscutul se Îndepărta cu repeziciune, fără să-și fi arătat fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
strigă Dante. Probabil că misteriosul adversar Își dăduse și el seama că sosiseră oameni Înarmați, iar acum Începu să fugă din nou În sens contrar, venind spre prior, ca și când ar fi hotărât că, acum, acesta reprezenta primejdia cea mai mică. Silueta Învăluită În pânze se apropia fulgerător. Peretele se umflă cu o viteză surprinzătoare, ca și când nu un om, ci o bestie feroce ar fi alergat În direcția lui. Poetul Își aminti cu groază că văzuse ceva asemănător la o vânătoare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
adăpostit Într-un golfuleț micuț, ocrotit de o scurtă limbă de pământ. Împrejur, câteva colibe din lemn alcătuiau un cătun de pescari. Însă un alt amănunt Îi atrase atenția. Mai Înainte, la vreo sută de coți depărtare de coastă, zări silueta neagră a unei galere ce Încerca să iasă În larg sub impulsul pânzei umflate de vânt. Îmbarcațiunea era lipsită de pavoaz și de orice alt semn de recunoaștere. Aplecată primejdios Într-o rână, după cât putea vedea poetul, părea În dificultate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
orbitor precum fulgerul care distrusese cu ani În urmă turnul de la Santa Croce. Apoi, un mănunchi de raze incandescente se ridică spre cer, depășind gabia și prăbușindu-se În apă cu un sfârâit strașnic. În acea lucire crezu că recunoaște siluetele câtorva trupuri omenești care dansau În albul orbitor, ca și când puntea s-ar fi preschimbat Într-un templu În care se celebra un rit al străvechilor zei ai focului. Corabia se Înclinase Într-o coastă cu violență, acum fără cârmaci, cuprinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
diavolești. Trebuie că exista fosfor În cala galerei, iar acesta fusese aprins, accidental ori deliberat. Un val de emoție Îl copleși, și căzu În genunchi pe scândura debarcaderului, În timp ce primele revărsări de ploaie Îl udau. Pe puntea În flăcări recunoscuse silueta Antiliei. Avu senzația că femeia i se adresa, cu un braț ridicat. Erau probabil spasmele morții, Însă lui Îi păru gestul politicos al cuiva care Își ia rămas-bun. I se păru că zărește cum chipul ei se topește ca ceara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
povestise Veniero, care asemenea unui uriaș se ridica din ape În fața navigatorilor, spre a le tăia calea, cu alaiul său de monștri? Un munte la antipozi, În mijlocul unei mări clocotitoare. Cine știe căror locuitori le hărăzise Dumnezeu o asemenea viziune? Silueta Antiliei prinse contur dinaintea ochilor săi. Poate că străbunii noștri dintru Început erau ca ea, se gândi. Poate că așa era paradisul pământesc. Mângâie cu mâna colierul de pietre verzi ascuns sub vestă. Nemurirea. Da, o va avea. MULȚUMIRI Multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
teorie. Practica ne omoară, just au grăit strămoșii noștri ingineri. Și, pe deasupra, această Eveline, sau Eva, sau cum o fi chemând-o În realitate, care stă În fața mea, calmă și senină, mestecând cu delicii bucăți mici de prăjitură... - Dăunează la siluetă, mă aud spunând fără nici o noimă și fără nici o legătură cu ce gândesc și mă preocupă. - Domnul profesor Adam are ochi și pentru silueta contemporanelor sale? mă persiflează tipa. Ba bine că nu, Îi răspund, În gând, furios. Și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
care stă În fața mea, calmă și senină, mestecând cu delicii bucăți mici de prăjitură... - Dăunează la siluetă, mă aud spunând fără nici o noimă și fără nici o legătură cu ce gândesc și mă preocupă. - Domnul profesor Adam are ochi și pentru silueta contemporanelor sale? mă persiflează tipa. Ba bine că nu, Îi răspund, În gând, furios. Și nu numai pentru siluetă: nici picioarele, nici ochii, nici sânii unor contemporane nu mă lasă rece, mai ales când mama-natură și Dumnezeu-tatăl au avut grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
spunând fără nici o noimă și fără nici o legătură cu ce gândesc și mă preocupă. - Domnul profesor Adam are ochi și pentru silueta contemporanelor sale? mă persiflează tipa. Ba bine că nu, Îi răspund, În gând, furios. Și nu numai pentru siluetă: nici picioarele, nici ochii, nici sânii unor contemporane nu mă lasă rece, mai ales când mama-natură și Dumnezeu-tatăl au avut grijă să nu le risipească brambura pe ființe diferite, ci le-au așezat gospodărește În dotarea uneia singure. Una, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
nici acum, recurgem la varianta de rezervă. E mai zgomotoasă și mai costisitoare, dar nu avem de ales... Asta este tot ce am auzit. Am recunoscut ultima voce și am avut imediat confirmarea că nu mă Înșelam: dintre cele două siluete care au trecut fugitiv prin dreptul firidei În care ne țineam respirația, una era a lui Zoran - alura longilină și mersul puțin legănat nu lăsau loc de confuzie. A doua umbră Îmi era necunoscută. Aparținea, În orice caz, unui ins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
porțile orientului Episodul 1 DESPRE CUM AU îNCĂPUT DOI VREDNICI CĂLUGĂRI îNTRO SUTANĂ Pe la 1600 și ceva, dacă cineva și-ar fi sumețit privirea peste dealurile mângâiețe de dincolo de Vaslui, ar fi putut zări la o aruncătură de ochi două siluete mergând aplecate sub suflarea neostoită a crivățului de Crâm. Prima siluetă era înaltă, ciupită de vărsat, cu nasul coroiat și urechile clăpăuge ascunse sub pletele proaspăt retezate. A doua siluetă părea mai scundă, dar la o iscodire mai atentă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
îNTRO SUTANĂ Pe la 1600 și ceva, dacă cineva și-ar fi sumețit privirea peste dealurile mângâiețe de dincolo de Vaslui, ar fi putut zări la o aruncătură de ochi două siluete mergând aplecate sub suflarea neostoită a crivățului de Crâm. Prima siluetă era înaltă, ciupită de vărsat, cu nasul coroiat și urechile clăpăuge ascunse sub pletele proaspăt retezate. A doua siluetă părea mai scundă, dar la o iscodire mai atentă se vădea a fi un tânăr extraordinar de înalt, cu picioarele rășchirate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]