2,448 matches
-
fund”167. O altă triere s-a făcut În sala mare a Chesturii după criterii neclare, iar semnificația ei a fost inversă decât cea declarată - „eliberații” au fost trimiși la moarte, iar cei respinși aveau speranța să trăiască: „În timp ce se simula șcăț aceste bilete șne dauț liber, sus În pod erau urcați numai tineri și măcelăriți de către soldați nemți, agenți de poliție și gardieni publici”168. Cine a fost „reținut” era trimis În curte, și acolo s-a pomenit parcă „Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2137_a_3462]
-
alesese numele personajului din Străinul? Nu făcusem o afacere bună cu Baptiste Bordave? De ce era el alesul acestui mister? Mă întorsei în pat. Mă sprijineam pe un argument solid: la baza acestei povești exista un cadavru. Olaf Sildur nu-și simulase propria moarte. Trebuia să fii pe de-a-ntregul paranoic ca să-ți imaginezi că cineva sacrificase viața unui om pentru plăcerea de a mă duce pe mine de nas. De altfel, ce dovadă aveam că murise? Nu eram medic. Îi pipăisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
locurile acestea în care leșurile constituie culmea șicului, puțea a moarte, nu moartea tulburătoare a cimitirelor sau moartea hirsută a bătăliilor, ci moartea plictisitoare a comemorărilor oficiale. Dacă mama nu era decât convulsii în fața acestor vechituri, tata, după părerea mea, simula. Privea acest talmeș-balmeș cu o politețe absentă pe care o lăsa deoparte doar când citea cu glas tare comentariul muzeal. Am avut dovada pe la vârsta de douăzeci de ani, pe când străbăteam o expoziție de artă primitivă. Într-un colț, erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
i s-a părut magnifică.” Cultura se sprijină pe o neînțelegere. Pe scurt, dacă muzeele m-ar fi plictisit pur și simplu, nu le-aș fi detestat. Nu am nimic împotriva plictisului, dar să te plictisești simțindu-te obligat să simulezi interesul, ce suferință! După ce-mi terminai micul dejun și considerațiile spăimoase, am urcat în birou. Am reluat repertoarul la litera I si m-am pus pe treabă. Cu telefonul la ureche, aveam impresia că ascult trecutul lui Olaf. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
vreun șmecher se servea de această omonimie ca să cumuleze venituri. Oare acest cumulator dăduse ortul popii în casa mea? Sau unul dintre cei pe care șmecherașul acesta i-a escrocat? A cui văduvă era Sigrid? Nu, nu, nu. Tipul își simulase decesul la mine. Era un spărgător. Mondenul din ajun îmi otrăvise mintea cu scopul de a mă face să fug, pentru ca tovarășul lui să aibă cale liberă să mă jefuiască. În cazul acesta, de ce aleseseră un biet ins așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
întregi, dar Kitty își poartă ochelarii Ray-Ban invers, îi place mult să-și vadă reflecția. Surorile Rhea, ele au făcut-o pe Brandy ceea ce este. Brandy le datorează totul. Brandy încuia ușa logopedei și, dacă ciocănea cineva, eu și Brandy simulam zgomote de orgasm. Strigam și scheunam și pălmuiam podeaua. Eu băteam din mâini ca să scot sunetul ăla deosebit de palme date peste fund pe care-l cunosc toți. Oricine ar fi ciocănit, pleca degrabă. Apoi ne întorceam la ale noastre, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
doliu public. Personal, îl admir și îmi pare rău de el. Premierul Zhou are ocazii, dar alege să ignore chemarea conștiinței sale și le lasă să-i scape. În momentele de criză, el închide ochii la problemele lui Mao. Își simulează emoția și urmează mulțimea, strigând: Trăiască dictatura proletariatului! În timpul Revoluției Culturale, el se face ecoul lui Mao. Flutură cărticica roșie cu citate a lui Mao și laudă comportamentul distructiv al Gărzilor Roșii. Îndură dincolo de limitele rațiunii. Îndură pe socoteala națiunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
cu Mark, fără să forțeze lucrurile. Îl duse jos, la bufet. Îi răspunse la întrebările lui bizare. Îi cumpără cele două reviste preferate despre camioane. Îi încurajă și îi împrospătă amintirile, cu aluzii vagi la istoria familiei. Dar trebuia să simuleze că nu știa prea multe despre el. Încercase o dată sau de două ori; orice pretenție de intimitate se solda imediat cu un scandal. Într-o zi, el o întrebă: — Poți măcar să afli ce mai face câinele meu? Ea îi promise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
oarecum tristă. Total stoică, dar tristă. N-are verighetă, nici urmă rămasă de la vreuna. Cine știe? E așa de ciudat. Ea e exact femeia care am încercat eu să devin toată viața. Daniel? Crezi că pe undeva există scopuri? El simulă confuzia. Omul trăia ca un pustnic și medita de patru ori pe zi. Își sacrificase viața pentru a proteja un râu vechi de zeci de mii de ani. Venera natura. Pe Karin însăși o urcase pe un piedestal încă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
prânzul în oraș cu Cavanaugh. Îl descrise pe suferindul de Korsakoff din Penn Station. Așteptă până se apucară să spele vasele ca să-i pomenească de e-mail. O prostie, de fapt. Erau împreună de atâta timp, încât orice încercare de a simula un ton natural nu făcea decât să scoată în evidență lucrul acela, mai strident decât intenționase. Ea bănui imediat despre ce era vorba. Credeam că te apuci de cartea despre memorie. Că voiai să depășești... Părea exasperată sau poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
care crezuse că n-o va mai striga nimeni de-acum încolo. Aș fi vrut să rămâi pe fir. Poate că te-aș fi putut ajuta. Era un sentiment pe care vechiul Robert Karsh nici măcar nu l-ar fi putut simula. Întâlnirea lor s-ar fi putut încheia aici; poate că n-avea să-l mai vadă niciodată și totuși s-ar fi simțit răzbunată, s-ar fi simțit de zece mii de ori mai bine în pielea ei față de cum o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
plecăm. Aici n-avem ce afla. Simțea și ea, era convins de asta. Fiorul ăla al prăbușirii. Ei doi ar fi putut fi oricine, din orice viață, ascunzându-se ca să nu fie găsiți. Fața ei, la fel de nesigură ca a lui, simula nepăsarea. Ea găsi ușa și ieșiră din norul de fum și zgomot sub cerul plin de stele. Avu o senzație de liniște cât se poate de improbabilă, placiditatea neputinței, și își dădu seama că și ea se scursese în tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
lumina schimbătoare erau modelați, la rândul lor, în alte grupuri de neuroni. Sectoare întregi de circuite rezervate îngrădirii altor circuite, ochiul minții care demontează ochiul creierului, inteligența socială care fură circuitele orientării spațiale. „Parcă“ imitându-l pe „este“; simulări care simulează simulări. Când micuța lui Jess nu împlinise încă nici măcar o lună, o putea face să scoată limba la el pur și simplu scoțând el limba la ea. Fără să se gândească la miracolele implicate. Ea trebuia să-i localizeze limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
niciodată să nu-l lăsați baltă pe celălalt.“ Aceste ultime cuvinte sunt atât de înghițite, că Weber trebuie să le completeze. Apoi ea își mută privirea, puternică din nou, cu un calm pe care el nu poate nici măcar să-l simuleze, măturând cu privirea luncile, până dincolo de progresul care le va distruge. — Era o fiară, tatăl meu. Pierduse total contactul cu restul rasei. Întotdeauna mi-a spus că n-o să se aleagă nimic din mine. Și s-a cam ocupat el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
având tot timpul din lume ca să aleagă să nu-și dea foc la viață. Dar până la urmă, e deja arsă - Chickadee, Conscience Bay, Sylvie, laboratorul, scrierile lui, Celebrul Gerald -, toate se mistuiseră cu luni în urmă. Nici măcar nu mai putea simula rolul. Nici măcar soția lui n-ar mai crede în numărul lui. Se forțează în jos, prăbușindu-se. Există o nevoie de a fi nimeni, o nevoie care își va ascunde mereu poziția exactă de instrumentele neuroștiințelor. Iese din mașină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
inobservabili sau imperceptibili. O tânără femeie, diferită de toate celelalte tinere femei din univers, țâșnise înnebunită dintr-o stradă laterală. Groaza ei era adevărată sau simulată. Mintea lui Gosseyn elimină varianta inocenței și aprecie că respectiva aparență de groază era simulată. Își și imagină un grup de indivizi pândind după colțul străzii, avizi să-și împartă roadele jefuirii unui oraș fără poliție, dar nedispuși să-și asume riscul unui atac direct. Se simțea indiferent, bănuitor, fără simpatic. Pentru că. dacă fata era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
un sunet slab. Suspinele ei se Întețiră, respirația Îi era sacadată. Lacrimi mari Îi șiroiau pe ciorap - pentru o clipă străluceau pe nailon-ul Întins, apoi se stingeau. Șeful fusese instruit să gestioneze resurse umane, Învățase cuvinte și comportamente utile, simulase diferite situații critice, dar nu i se Întâmplase un astfel de caz, și nu-și amintea instrucțiunile. Nici Emmei Tempesta nu-i păsa acum de el. Plângea În tăcere, ca și cum el n-ar fi existat. Și bineînțeles că trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
în ridicarea prafului - o spumă cenușie / un vid păzit de dezordine. / Ca o agonie imperfectă, resturile lui intime, infime / pătrunseră asupra formelor neclare." Aceeași incomprehensibilitate a unor lumi neumane se relevă brusc și în afazia îngerului care, deus ex machina, simulează salvarea ființei androgine din hotelul "Fantastic": "- fonf-fonf - scârțâie îngerul - răsturnîndu-te din sacul de spate / - fonfat... fatafon... fon". Disprețul, aversiunea lui Florin Iaru pentru tot ce seamănă a sentimentalism, a melodramă, a emoție expusă direct în poezie devin foarte clare într-
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
curgă voci sexy de femei care În mod cert Îl plăceau, cu care sigur se culcase În casa aceea, voci care Își Începeau mesajul cu un seducător „Bună, Matthew!“. De câte ori ieșea din aparat o nouă voce, el trecea peste mesaj, simulând un zâmbet stânjenit. Ar fi trebuit să fie un avertisment pentru Kitty, dar ea râdea, gândindu-se că ar fi făcut același lucru dacă s-ar fi aflat În Manhattan. Avea și ea lista ei de „Bună, Kitty!“, rostite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
că nu se va putea arăta în fața lui Richard fără să dea la iveală manifestări fizice ale păcatului comis. Se vedea dizolvându-se în lacrimi. Leșinând. Arzând spontan. Dar când a ajuns acasă, a fost surprinsă de cât de bine simula. Richard o așteptase. Stătea întins pe sofa, uitându-se la Arts Tonight. A ridicat mâna s-o salute când a intrat în living, dar a continuat să tragă cu ochiul la televizor. L-am văzut pe Richard uitându-se la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
a rămâne într-o societate prea confidențială. Pomponescu se oferi a o conduce. Gonzalv Ionescu ar fi făcut și el același lucru pentru a nu se arăta discordant, știrea pe care i-o făgăduise Ioanide îl pironea locului, cu toate că acesta simula a fi uitat. Chiar și Panait Suflețel ar fi plecat dacă deocamdată persoana lui Hagienuș nu l-ar fi interesat mai mult. În mare dezorientare se găsiră câteva minute Smărăndache și Smărăndăchioaia, care se și consultară din ochi. Aceștia reprezentau
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de compromis, în calitate de personalitate. De aceea acasă întreținea o mică curte. "Amicii săi politici" veneau în anticamera sa, ședeau de vorbă între ei ca la club, fără măcar a da ochi cu stăpânul casei, care, în biroul său, lucra sau simula a lucra, și din când în când primea pentru câteva clipe un personaj mai important sau pe un partizan aducând știri din provincie. Bineînțeles, la ieșire, Pomponescu întindea mâna la toți cei aflați în anticameră și ținea cu ei un
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
că e mai bine. G. Călinescu - Pe cine s-o vadă? - Pe răposata! - Ce-mi pasă mie de lume? strigă Ioanide. Răposata nuînviază, ci intră în mormânt. Ioanide, știind că Butoiescu nu pricepea metafizica, se calmă, îl luă de braț, simulă cu el o plimbare prin fața monumentului, îi arătă că lumea pioasă avea să treacă între mausoleu și monument pe o cărare pavată ca un peron și cu acest prilej avea să vadă de o parte îngerul ținând de mână pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Hagienuș îi purtă cu vorba câteva zile, apoi, ca să scape de strânsoare, începu să nu mai dea pe acasă. Dormea iar la minister și spunea că l-au dat copiii afară. Aceștia recurseră la o stratagemă. Amenințară cu vânzarea cărților, simulând chiar desfacerea lor, în chipul următor: unul din prietenii lui Petrișor fu prins de Hagienuș în oraș având la braț câteva cărți din cele mai arătoase și mai prețioase ale orientalistului. - Da' ce ai acolo? Întrebă acesta. - Niște cărți, răspunse
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
atrage atenția. Cât despre Tudorel, probabil și-au zis că arestarea lui ar produce atâta vâlvă în cercurile intelectuale, încît asta ar folosi, mărind amplitudinea amenințărilor Mișcării, alimentând scandalul de care avea nevoie. De aceea Siguranța nu l-a reținut, simulând o respectuoasă indiferență. De observat că Tudorel a avut la interogator amorul propriu de a nu spune nici o minciună. Mișcarea conta prin sugestii străine pe o astfel de întorsătură a evenimentelor, încît procesele politice ar fi fost zădărnicite sau stinse
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]