11,710 matches
-
întrebării originare a cărții este perspectiva filozofică pe care Blandiana o deschide când etalează sensurile vaste pe care le dă manipulării: Au încercat să mă manipuleze oameni, adversari sau colegi, dușmani sau prieteni, instituții, cărți, credințe, idei: fiecare ieșire din singurătate și fiecare contact cu altcineva sau altceva a fost o încercare - uneori reușită, alteori nu - de a mă schimba și de a mă transforma în purtătoare unui alt destin... Manipulată de alții sau numai de propriile mele iluzii...”. Nu mai
Tratatul de supraviețuire al Anei Blandiana by Radu F. Alexandru () [Corola-journal/Journalistic/2616_a_3941]
-
de toate acestea, Ana Blandiana și-a ales ca gând permanent călăuzitor îndemnul lui Erasmus din Rotterdam: „Să nu te lași folosit de nimeni”. Și a încercat să-i rămână în permanență fidelă, într-un efort organic de a cultiva singurătatea. O singurătate pe care atât de mult și-a dorit-o și pe care atât de rar și-a permis să și-o ofere. Permanenta renunțare la sine și dăruirea celorlalți; revenirea din dureroase convalescențe sufletești și pornirea din nou
Tratatul de supraviețuire al Anei Blandiana by Radu F. Alexandru () [Corola-journal/Journalistic/2616_a_3941]
-
acestea, Ana Blandiana și-a ales ca gând permanent călăuzitor îndemnul lui Erasmus din Rotterdam: „Să nu te lași folosit de nimeni”. Și a încercat să-i rămână în permanență fidelă, într-un efort organic de a cultiva singurătatea. O singurătate pe care atât de mult și-a dorit-o și pe care atât de rar și-a permis să și-o ofere. Permanenta renunțare la sine și dăruirea celorlalți; revenirea din dureroase convalescențe sufletești și pornirea din nou la drum
Tratatul de supraviețuire al Anei Blandiana by Radu F. Alexandru () [Corola-journal/Journalistic/2616_a_3941]
-
ziarist care își iubea cu pasiune profesia, dar detesta întrebările, o ființă cu un farmec ce a captivat deopotrivă intelectuali și politicieni, artiști și oameni simpli, adică zeci de milioane de cititori și admiratori din întreaga lume. „Un veac de singurătate și tristețe în fața morții celui mai mare columbian din toate timpurile. Giganții nu mor niciodată”, a declarat președintele Republicii Columbia, Juan Manuel Santos, decretând doliu național pentru o perioadă de trei zile în memoria Premiantului Nobel pentru Literatură din 1982
La despărțirea de García Márquez by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/2623_a_3948]
-
artistică, dar și de la cititori anonimi de pe toate meridianele. Doi președinți ai Statelor Unite și-au reafirmat sentimentele de profundă considerație. Reliefând că îi era prieten de câteva decenii, fostul președinte Bill Clinton a mărturisit: „De când am citit Un veac de singurătate, acum mai bine de 40 de ani, am fost de fiecare dată uimit de harul său unic, de imaginația, claritatea în gândire și sinceritatea sa emoțională. Am fost onorat să-i cunosc inima minunată și mintea genială.” La rândul său
La despărțirea de García Márquez by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/2623_a_3948]
-
minunată și mintea genială.” La rândul său, actualul președinte Barack Obama a spus: „Am avut privilegiul de a-l întâlni o dată în Mexic, acum 20 de ani, unde mi-a oferit un exemplar cu autograf al romanului Un veac de singurătate, pe care îl prețuiesc și astăzi la fel de mult. Cu moartea lui, lumea a pierdut unul dintre cei mai mari scriitori vizionari, unul dintre preferaț ii mei din tinerețe”. În Columbia, oamenii celebrau Vinerea Mare în rugăciuni, purtând însă în suflet dragostea
La despărțirea de García Márquez by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/2623_a_3948]
-
de o factură aparte. Aproape că nu există personalitate politică sau culturală care să nu fi dorit să-și exprime public durerea și prețuirea față de marele dispărut. Capodopera care l-a propulsat pe orbita celebrității internaționale, romanul Un veac de singurătate (1967), i-a adus, odată cu Premiul Nobel, și o entuziastă pletoră de superlative precum „cel mai mare vrăjitor al Americii Latine”, sau „Cervantes hispanoamerican”, așa cum reiese și din motivarea succintă dar pregnantă a juriului Academiei suedeze: „Pentru romanele sale, unde
La despărțirea de García Márquez by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/2623_a_3948]
-
jurnalismul în Venezuela, Mexic, Franța, Spania, odată cu scrierea și publicarea celor dintâi romane: Vijelia (1955) și Colonelului nu are cine să-i scrie (1961). Romanul care îi aduce fulgurant consacrarea și celebritatea, în America Latină și în lume, Un veac de singurătate, este considerat, de critică și cititori, cartea cea mai frumoasă scrisă în spaniolă de la romanul lui Cervantes Don Quijote de la Mancha. Printre creațiile sale cele mai importante, se înscriu romanele - toate capodopere în adevăratul înțeles al cuvântului -: Toamna patriarhului,Cronica unei
La despărțirea de García Márquez by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/2623_a_3948]
-
primul rând în cele care afectează iubita sa Columbie, dar și America Latină sau omenirea în general. Într-un mesaj trimis Pen Clubului la una dintre ultimele sale sesiuni, din 2007, consacrată universalității și puterii hipnotice a capodoperei Un veac de singurătate, la care nu a putut participa din cauza bolii survenite în 1999, García Márquez scrie apăsat: „Mai gravă decât cataclismele și războaiele nenumărate care au hăituit specia umană dintotdeauna, este acum certitudinea că marile puteri economice, politice și militare din aceste
La despărțirea de García Márquez by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/2623_a_3948]
-
ocurentele sîngeriului), ci și ai senectuții tulburate de zvîcniri erotice (Muzică de dincolo); deși, cu totul altceva, s-ar deduce din unele aserțiuni (v. Între mine și soare ș.a.) sau din crudă luciditate cu care este înregistrată degradarea fizică și singurătatea: Farsă, Văduva, Bîntuind, Solzii care ma acoperă, A proper way to vanish etc.; cruzime contrabalansata doar de imaginea percutanta, dar nu facil-patetică, a celor trecuți în lumea umbrelor: Veghe, Trebuie să dorm, Tatăl meu acum umple lumea. Lexicul și frazarea
„Antume... postume“ - Versuri de Nina Cassian în italiană by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/2625_a_3950]
-
când referința pare să fie alta (dar tot din regimul „superlativelor”), această formă de înstrăinare a suferinței rămâne constantă. Iată-l pe Eminescu, citat în finalul cu un faimos incipit al său: „Nu duci nimic. Ce lași, e-o amăgire./ Singurătatea-i totul pân’ la urmă,/ Si trecerea, și-acele ocolișuri/ De umbre și lumini, de neguri/ Ce dau conturul gândurilor tale./ Si-acestea, până când va sta să ningă/ Si vei porni prin albantunecime/ Pe drum de sănii, tot pe drum
Un cântec încăpător precum... by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2745_a_4070]
-
cerebrala profesoară de literatură franceză de André, soțul ei, și de Philippe, fiul acum căsătorit, revelându- i că principiile și convingerile care au ghidat-o toată viața nu sunt nici imuabile, nici universale. În Monolog, Murielle e sfâ- șiată de singurătate și mutilată de ura (auto)distructivă pe care o nutrește față de tot ce o înconjoară. Monique, protagonista din Femeia sfâșiată, care consemnează în paginile jurnalului intim drama de a se ști înșelată, oscilează la nesfârșit între speranța unei reveniri a
Simone de Beauvoir - Femeia sfâșiată by Anca Milu-Vai () [Corola-journal/Journalistic/2754_a_4079]
-
poetă travestită în critic literar. Altfel nu se explică fascinația morții, a „muritudinii”, cum spune ea; e-adevărat că noțiunea, în cazul ei, apare mult mai intim legată de viață, de trăirea dialectică a prezentului. Dacă unii văd muritudinea în singurătate și detașare, Irina Petraș o trăiește plenar, ca un aici și acum dizolvat în scris și citit. De aceea literatura ei este una a prezentului lipsit cu totul de patetism ori bovarisme. E limpede că ea și-a depășit frica
Critica empatică by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2767_a_4092]
-
și postdecembristă. E motivul pentru care autoarea alege și simbolurile din titlu: drumul ca metaforă a existenței umane și - coloratura epocii. Părerea, nestrămutată, este că „vistiernicii ființei”, scriitorii, au o nevoie de apartenență care se naște „din chiar întâlnirea/potrivirea singurătății și nebuniei tale cu singurătatea și nebunia altora, asemenea ție”. O definiție a criticului, care se dovedește a fi mai mult decât „un cavaler al cărții”. În orice caz, Irina Petraș e atrasă de relaționările dintre știință și literatură, mariaj
Critica empatică by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2767_a_4092]
-
care autoarea alege și simbolurile din titlu: drumul ca metaforă a existenței umane și - coloratura epocii. Părerea, nestrămutată, este că „vistiernicii ființei”, scriitorii, au o nevoie de apartenență care se naște „din chiar întâlnirea/potrivirea singurătății și nebuniei tale cu singurătatea și nebunia altora, asemenea ție”. O definiție a criticului, care se dovedește a fi mai mult decât „un cavaler al cărții”. În orice caz, Irina Petraș e atrasă de relaționările dintre știință și literatură, mariaj din care extrage mai multe
Critica empatică by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2767_a_4092]
-
514. Nu atinge niciodată moartea dacă vrei să trăiești. 515. Ți-aș dărui un buchet de iubire din florile inimii mele ce nu se vor ofili niciodată. 516. Vrei să afli adevăratul înțeles al menirii noastre din această lume? Privește singurătatea și întreabă-te dacă este bună? 516. Nimeni nu este nimeni decât dacă nu s-a născut să poată muri. 517. M-am plimbat pe faleza privirii tale și am încercat să înțeleg zborul pescărușilor unor gânduri spre nemărginire dorind
Editura Destine Literare by Sorin Cerin () [Corola-journal/Journalistic/85_a_451]
-
astfel - cu tact narativ - opoziția binară exterioritate vs interioritate sugerată până aici. Discursurile celor trei prieteni - înainte de tăcerea lor finală - adună, de fapt, în registru minor, minuscul, temele mari și general-umane: vârstele succesive (copilăria, maturizarea, moartea) și melancolia trecerii timpului, singurătatea, contemplația, raportarea livrescă la lume („tot mergând dintr-o carte în alta”), interioritatea. Lor le-aș adăuga acea așteptare, acel „stat pe loc” în limbaj - un fel de oprire a timpului - care mă duce cu gândul la scriitura lui Ștefan
O simfonie animalieră by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/2374_a_3699]
-
anotimp plin/ de guri,/ în față cu alt anotimp/ încărcat de guri și mai rapace,/ Doamne, cruță sîngele/ ce-ți spală fața/ și dă-i alte răsărituri Azi, doar realismul crunt al vieții. Cineva știe și va ataca. Fiecare , în singurătatea lui, încearcă să învețe viața de învins./ Nu toți reușesc./ Știu, Doamne că ești Atotputernic și Bun,/ dar e atît de multă moarte Simți că e iarnă/ și că se desparte suflet de suflet,/ iar partea din noi/ ce nu
Poeme din turnir by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/2377_a_3702]
-
gurile lacome ale iadului,/ El a transformat moartea într-o problemă clasată,/ lîngă numele Lui, timpul se arată o simplă prejudecată,/ călătoriile mele sunt drumuri spre Emaus, cînd, fără să-mi dau seama,/ mă simt însoțit,/ Însoțește-mă, Doamne, în singurătățile mele,/ cînd lumina din lăuntrul meu e amenințată/ Intră în viețile noastre ceva nelămurit,/ ne atinge, parcă în treacăt,/ în trupurile noastre vine atunci o nepămînteană Înserare,/ parcă am pleca,/ dar ne însoțește o nehotărîre,/ nu putem tulbura ordinea în
Poeme din turnir by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/2377_a_3702]
-
un zâmbet îi lumină fața o clipă, pentru că am vrut să mor într-un pat curat, ca ăsta. Nu uita că sunt un biet om, nu un sfânt...” Dar este, oare, moartea o izbăvire? Ori un eșec... mai dureros decât singurătatea alergătorului de cursă lungă, sau decât scurta, trecătoarea glorie a erolui purtat pe scut? „Fostul mare gazetar nu-și dorea o «revenire». Nu de aceea părăsise el «lume reală», nu de aceea fusese împins, obligat să o părăsească, pentru a
O carte pentru Nobel: „Ispita izbăvirii” de Mihai Sin [Corola-blog/BlogPost/92535_a_93827]
-
melc - p. 18) dârele strălucitoare ce nu se șterg? Atât de puțin?! Dacă paradoxal timpul trece lent, transformând prezentul nostru în amintire, tot timpul reușește să transforme individul într-o ,,gloată singuratică’’ amorfă, fără formă și fond, fără suflet, confuză. Singurătatea duce la melancolie, la un dialog contemplativ între mine și tine în care vorbirea, Cuvântul, nu sunt decât o tăcere totemică, ritualică, situată undeva departe, ,,tu si eu/ într-un ungher al timpului/ tăcuți lăsându-ne/ în iarbă’’(Suntem pierduți
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92540_a_93832]
-
în noi înșine - p. 19). Valoarea acestei vorbiri tăcute și nerostite cuprinde o clipă infinită a macrotimpului din cuplul adamic al unui început de lume când, Cuvânt, tăcere deplină și elemente ale naturii existau în mod egal împreună. Tocmai această singurătate, ca sentiment preponderent și copleșitor al universului ei poetic, o face pe Ayten Mutlu să ajungă să o îndrăgească, dar și să se complacă de nevoie în ea, starea aceasta fiind însăși putința ei de evadare din sinea sufletului ei
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92540_a_93832]
-
un an concretizat generic), Tăcerea (pare că este personajul principal al cărții, care tronează peste toate și care, asemenea Timpului și nopții ne însoțește iremediabil într-un tărâm în care miracolul vieții va muri tot în tăcere, înecat în absintul singurătății scrisului, în tăcerea noastră interioară), Șerpii (care dansează în carnea noastră, un dans al chinului insuportabil, al așteptării zadarnice, înfrigurate, țipătul deznădăjduit ,,agățat de iedera dorinței’’ - Această noapte de dragoste - p. 52), Ziua neagră, Omul amorf-paiață, Singurătatea, Eu, Timpul și
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92540_a_93832]
-
înecat în absintul singurătății scrisului, în tăcerea noastră interioară), Șerpii (care dansează în carnea noastră, un dans al chinului insuportabil, al așteptării zadarnice, înfrigurate, țipătul deznădăjduit ,,agățat de iedera dorinței’’ - Această noapte de dragoste - p. 52), Ziua neagră, Omul amorf-paiață, Singurătatea, Eu, Timpul și Tu (personaj compus în treime), Satana, Viața vs Omul ,,suntem precum fantomele pe care/ nimeni nu le așteaptă,/ pe care niciodată nimeni nu le-a văzut în umbrele străine/ în căutarea umbrelor noastre ne rătăcim’’ (Tăciunele nopții
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92540_a_93832]
-
privirile mele’’ ... ,,noi nu am văzut niciodată scutecele copiilor ei’’ ... ,,pe basmaua mamei mele/ se înalță îndată această pasăre/ pe care eu nu o voi mai putea revedea’’ (O după-amiază de vară - pp. 22-23). Dar să analizăm câteva dintre ele. Singurătatea aduce cu sine întotdeauna acea durere iremediabilă. Ea este apăsătoare și aparține unei lumi înfrigurate, ce stă într-un echilibru de început existențial continuu, care cândva dădea senzația de un ,,bine’’ abia întrezărit și în acest ,,echilibru vechi’’ sufletele, la fel de
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92540_a_93832]