KorAP: Find »[drukola/base=solitudine & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...39 40 41 ...51 >

1,275 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447

Înșine sau când citim, după o lungă așteptare, paginile acestora și avem, brusc, amețitoarea senzație de a le fi În preajmă. Scrisorile lui Kafka adresate Milenei, ca și cele către Felice și Grete Bloch, dar și către alți intimi ai solitudinii sale, sunt un experiment torid și glacial deopotrivă, Într-un soi de halucinantă imersie În rătăcire, ca formă extremă a autenticității. Am fost frapat, acum peste un deceniu, când, discutând despre un scriitor care făcea din epistolarul său calofil, curtenitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
În durată, dar suntem definiți de tot ceea ce trăim și Înfăptuim. Travaliul În contingent revelează, uneori, disponibilități nebănuite, când nu și legitimează o fibră morală care Își revendica expresia. Dar și, nu de puține ori, necesara reevaluare a tensiunilor dintre solitudine și solidaritate. * Revista 22 a sărbătorit, În iulie 2004, 750 de numere de la apariție. O performanță invidiabilă pentru orice publicație, cu atât mai mult pentru una de prestigiu, cu atât mai mult Într-o atât de fluidă perioadă de „tranziție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
fortifica; suferința lor fraternă, izbăvită prin creație, Își dovedește astfel și o paradoxală „utilitate” terapeutică. Curajul de a privi În față oroarea, tenacitatea de a continua, În pofida disperării și a zădărniciei, credința și Îndoiala unite Într-o indestructibilă forță a solitudinii sunt revitalizate, În frigul și ceața impasului, prin surprinzătoarea regăsire În acea „posteritate contemporană” pe care o reprezintă, cum bine spuneți, străinul, cel de departe, care nu te vede bând cafeaua sau Îmbrăcându-ți măștile cotidiene, sau Înfrânt de ostilitatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
așteptării, a interesului, a resentimentului, a eșecurilor, a dedublării). Ordonată din haos și ordonând haosul, particularizarea existenței, „personalizarea” destinului uman, În sfârșit „privit” (asumat), Înseamnă tragedia sa reală, adică bravura eșecului (totdeauna penibil, cum spuneți, iar În cazul artistului, tragic), solitudinea sfidării, mefiența față de vanitatea vulgară a triumfului (o sumă de neînțelegeri, aceasta, cum nu uitați a ne reaminti mereu). Omul rămâne adevăratul mister al existenței. În om se află, de fapt, și potențialul Dictator, și Îndrăgostitul adolescentin, și Orbul torționar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
Diavolul și iubirea, suferința, drastica pedagogie iezuită a „omului nou”, rătăcirea credinței, violența, sumarele somații stânga-dreapta, fanatismul, abulia, resemnarea, iluziile, Îndoielile, Încrederea. Rezistența, Înfruntarea, avertismentul Își intersectează ardoarea prin tragica asumare creatoare a destinului. Omul-artist, omul-creație apare ca martirul-reper al solitudinii neînfrânte, cel ce Își răscumpără vulnerabilitatea interogativă, ca semn de „coerență” cu sine și cu lumea. Scrutând Întunericul și Orbirea, refuzând amăgirile binevoitoare (față de lagărele de exterminare, față de apocalipsa atomică, față de ura organizată, ca și față de atâtea corupte forme de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
căpătând Înfățișare, nu Însă și nume (nici soțul nu are un nume, În scurta scenă de Început). După această Întârziată mărturisire, când soțul află motivația (nemotivată) a plânsului subit al soției În recenta lor noapte de dragoste, cuplul regăsește interioritatea solitudinii, a dualității dintotdeauna. Bărbatul se ridică, Își stinge țigara, jaluzelele sunt ridicate, din nou, spre exterior. Abia acum lumea de afară pare, din nou, să se separe de cea dinăuntru. „Apoi, În loc să vorbească, au tras obloanele și au privit În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
Hamsun la Brecht), fascinați de kitschul nazist, tribal, rasist, retrograd al trecutului mitizat, sau de kitschul comunist, egalitar, universal, perpetuu „progresist” al viitorului perfect. N-ar fi prima dată când cărturarii și artiștii, plictisiți de „banalitatea” Înțelepciunii, Împovărați de propria solitudine și marginalizare, copleșiți de dilemele sociale prea complicate, devin pradă artificiilor extreme, ca stimulente „vitalizatoare”... doar că În Împrejurările istorice ale contemporaneității noastre consecințele au fost mai ample și mai teribile ca oricând. Prăbușirea Zidului de la Berlin am contemplat-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
mai multe despre Aschenbach și Thomas Mann decât și fi putut eu Însumi oferi colegilor ei Înmărmuriți. Acești tineri, deja ai secolului XXI, au răspuns inteligent și intens chemării, dialogând dezinhibat despre relația Între existență și creație, Între frumusețe și solitudine, Între boală, iubire și moarte. Evocarea Bătrânei Doamne, Veneția, pendulând Între Orient și Occident, Între realitate și ficțiune, Între „bucurie, mister și iresponsabilitate”, cum spunea Virginia Woolf, evocarea Înstrăinării, exilului, iluziei au stimulat o efervescență pe care n-aș mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
inventează, deloc surprinzător, acest kitsch, atât de frecvent În retorica dezbaterilor publice și În produsele culturii pop și senzaționaliste, comercializate astăzi. Oricum am privi textul, Însă, ca o istorie a alienării În familie și societate sau ca o metaforă a solitudinii, ca scrutare a procesului de depersonalizare, chiar și ca invocare simbolică a situației unui grup sau a unei comunități persecutate pe motive rasiale sau În conjuncturi istorice extreme (am putea evoca Auschwitz, Vortuga, Cambodgia, Rwanda, Kosovo) sau ca o parabolă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
plin de umflături... un ascet slăbănog, un lama budist... În poziția monumentală a străvechilor divinități egiptene, cu ochii acoperiți de albeața ce și-o trecea dintr-o parte a ochiului peste pupile, pentru a se Închide În contemplarea gravei sale solitudini”, tot așa și „fascinația repulsiei” față de... gândaci, În fața căreia „incorigibilul artist al improvizației” sucombase, În cele din urmă, simulând „ceremonialul coleopterelor” și devenind, el Însuși, treptat, un negru gândac repulsiv, parte din seria de derivate ludice, oricare ar fi fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
să Înceapă totul de la Început, Într-o lume și o viață nouă. Integritatea?... Integritate existase, totuși! Izolarea, contracția În strâmta celulă a camerei conserva, măcar parțial, integritatea. Nu se poate uita asta! Nu, nu se pot uita sacrificiile și riscurile solitudinii. „Frica sa de dislocarea existenței blochează capacitatea de a fi rațional... conceptul unității structurale și a responsabilității independente a opțiunii stau la temelia democrației... suntem din nou martorii caracterului lui Bérenger, lipsit de puterea de a-și susține propria libertate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
A Înțeles, atunci, beția abandonării de sine, plăcerea vertiginoasă de a te pierde În mase, ceea ce Nietzsche numise „extazul dionisiac”. Se lipise de zid, rezistând cu toate forțele atracției pe care „orice artist o Încearcă uneori” și optând definitiv pentru solitudine. Mulți scriitori est-europeni ai generației noastre și-ar regăsi, cred, propriile gânduri În cuvintele lui Kertész despre socialism, căruia Îi atribuie, sarcastic, semnificația madeleinei lui Proust, depozitara trecutului... Noul laureat Își amintește cum după ce decisese, În urma Înfrângerii revoluției maghiare din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
ca niște pietricele albastre-cenușii?”, Își Întreabă, ca un refren, naratorul, copilul nenăscut. Noaptea când debutează acuta introși retrospecție este bezna acelui răspicat „Nu!” adresat semenilor avizi de acomodări. Un Nu care Înseamnă refuzul paternității, sigiliul existenței naratorului În suferință și solitudine, luciditate și integritate. Încercând să restabilească o logică a evenimentelor care i-au marcat traumaticul traseu existențial, eroul lui Kertész Începe, firește, cu iudaitatea, premisa ororii Auschwitz care avea să-i definească identitatea. Născut Într-o familie evreiască perfect asimilată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
infernală și izbăvitoare, naratorul găsește nu doar argumentul suprem Împotriva banalelor aserțiuni despre bine și rău, cum apar ele În interpretarea de consum, post-factum, a Auschwitzului, ci și temeiul propriei sale „continuități” În supraviețuire: „m-am Încarcerat singur, de dragul libertății”. Solitudinea se reafirmă ca șansă de autenticitate și integritate, refuz lucid al Înșelătoarelor truisme și trofee ale jur-Împrejurului acomodant. Chiraș, burlac, fără copii, scriitor marginal, gânditor independent, „entitate” bizară și neconvertibilă, nelegată de vreo „apartenență” ideologică, religioasă, etnică, politică - acestea ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
firește, și sloganurile evreiești, chiar cele impuse de Împrejurările extreme ale supraviețuirii, obsesie iudaică ce nu pare să devină desuetă.Confesia (necruțătoare, În primul rând, cu sine) a supraviețuitorului din Kaddish nu este altceva decât suferința pietrificată În tăcere și solitudine: „Evreitatea mea rămâne o vagă circumstanță a nașterii, doar altă culpă-greșeală printre multe, o femeie cheală În fața oglinzii”. Deloc surprinzător, sensul tragic al ne-asimilării sociale, etnice, politice, religioase: „Asimilarea m-ar fi omorât chiar mai repede decât refuzul ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
care Auschwitz a marcat-o, totuși, În conștiința despre sine a omului a lăsat arta, literatura, „În suspensie”, spune Kertész. Supraviețuitorul devenit artist creează În subterana deznădejdii. Premisa răului domină cerul ilizibil și mut pe care Îl Întrevede din peștera solitudinii sale. El este, inevitabil, mai conștient decât oricare dintre contemporanii săi că lumea trăiește sub amenințarea de a se prăbuși În hăul dezastrului. George Koves vedea lagărul ca o realitate a „predeterminării”, Înăuntrul căreia funcționează alte predeterminări. Confratele său, B.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
În „cenușă” se dovedește vie, ardentă. Intensitatea tragismului și forța expresiei validează o operă necesară și reprezentativă. În această operă domiciliază acum și Keseru, ne-evreul care și-a adjudecat „privilegiul” Auschwitz prin sumbra iradiere a personalității lui B. * Absoluta solitudine din finalul romanului, peste care coboară, o dată cu noaptea, Întunericul, Îi reciclează Începutul. Cel care trăise viața manuscriselor Își recunoaște destinul În manuscrisul ars. În cameră sclipește computerul noii ere, cu alternativele sale scurte și imperative: „Continuă - Întrerupe”. Nu incertitudinea identității

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
rabin: „ca eu să nu mă schimb” - singura reală rațiune, nici o altă deșartă speranță. Fragilizat de bătrânețe și sănătatea precară, dar niciodată lamentându-se, William Însuflețea aventura exemplară a gânditorului independent, gata să riște și să accepte consecințele singularității și solitudinii sale. Acuitatea sa memorabilă și stenică exprima scepticism și amară dezamăgire față de nu prea minunata evoluție a vieții și culturii contemporane. Incandescența pasiunii pentru idei, angajarea social-politică, ca și luciditatea judecăților sale Îi Îngăduiau să ignore fragilitatea trupului. Ne forța

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
ea Însăși un stăruitor exercițiu În reprezentare și identitate dispersată. Povestitorul Încearcă În roman o autodefinire prin povestirile celorlalți.” Studenta considera ultimele rânduri ale cărții deconcertante. Prin dispariția din scenă a poetului mort, ideală identitate strămutată, cititorul rămâne doar cu solitudinea naratorului. Autorul este deposedat de caracterele sale și de raportarea la semenul ideal. „Senzație de gol”, spunea Lucy. „O somație de a te Întoarce la paginile cărții și a Încerca să alături din nou fragmentele de oglindă pentru alcătuirea unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
replica laconică, nici doar prin mustață și chelie, ci printr-o promptă mușcătură lexicală la apropierea necunoscutului, dar și, nu o dată, a familiarului. Hirsut și hâtru, sceptic și, nu o dată, cinic, atât cât să intrige interlocutorii, Își proteja cu grijă solitudinea și vulnerabilitatea, evita confesiunea, ca și lamentarea. Rana ascunsă exploda, Însă, la orice atingere imprudentă, ca o floare a răului, hrănită, ca și la poet, din mucegaiuri, bube și noroi, Îmblânzită și fermecată doar prin pretextul jocului care Își transcende

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
România stalinistă, Îmi evoca o perioadă familiară. O atentă radiografiere a rănilor pe care sensibilitatea le accepta, zilnic, În confruntare cu barbaria totalitară: supravegherea isterică a populației, mizeria vieții cotidiene, demagogia și delațiunea, micul antisemitism popular, prețul scump plătit al solitudinii și inocenței. Scrisorile părinților către proaspătul refugiat În America sunt pline, În anii războiului, cât și după aceea, de o extraordinară duioșie și Îngrijorare față de soarta pribeagului pierdut În lume, silit să părăsească, din cauza legilor rasiale, draga sa Italie și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
miraculos, plin de vizuini și vrăji. Saul Steinberg Își descoperă Patria În America, tocmai pentru acest sens al libertății și jocului și substituirii, al disponibilității și creativității. Al farsei, de asemeni. Mutațiile stupefiante, visurile și versatilitatea, spectaculosul, energia și iluziile, solitudinea oceanică, ingenuitatea, disperarea pustiitoare. Mitologia infantilă și esențială a acestei Țări a Făgăduinței ne oferă, În desenele sale, un Unchi Sam În postura de Sfinx, Statuia Libertății În cămașă de noapte. Ne oferă și feeria „consumistă” a obiectelor-jucării, peisajele de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
desenele copiilor, broderiile, Paul Klee”. Nu știu dacă ar trebui să căutăm, neapărat, Într-o astfel de mărturisire, și ceva din eclectismul și „colajul” mental al dadaiștilor. Nu mai este vorba, neapărat, de o insurecție care să scandalizeze, ci de solitudinea care Își caută expresia În farsele cotidianului modern, În alienarea burlescă a insului oarecare, un Bérenger „chaplinizat”... Este autobiografia codificată a străinului și Înstrăinatului. Un copil, de data asta „cosmopolit” și „cosmic”, al lumii Întregi, ascuns În anonimitate la fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925

Viețile și doctrinele filozofilor, celebra carte a lui Diogenes Laertios, exact numită de naratorul personaj un "repertoriu de cancanuri și idei antice". Ca orice intelectual, are poezia trecerii timpului, e asaltat de amintiri, în care adie și fiorul morții. Sentimentul solitudinii și al efemerului cheamă cealălat mare sentiment, ivit odată cu apariția Adelei în Bălțătești. Sosirea Adelei nu o putem numi întîmplare, căci * Sintagma și în Amintiri... de Ion Creangă. știm din Privind viața opinia lui Ibrăileanu. Totul este predestinat. Așa că întîmplarea

Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
în precocitatea fetiței. Este o modalitate subtilă de a-i egaliza psihic. Handicaparea, chiar neputința, deși neexhibată, se trădează indirect în unele scene în care este vizat rafinamentul senzualității, proiectarea instinctului din planul lui firesc în cel al autismului, al solitudinii simbolice. Imaginea femeii devine mai ispititoare în absență ori prin intermediul succedaneelor. Personajul posedă doar simbolic femeia, ceea ce este o anormalitate. Să ilustrăm: - gestul de a-i oferi Adelei un ceasornic este interpretat ca un actde posedare erotică; - plimbările în trăsură

Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]