10,656 matches
-
prin care eliminau, prin pori, veninul verzuliu al șarpelui, pentru ca trupurile să se primenească la lumina vieții de seva dătătoare de viață, pentru ca sângele iarăși să se Împurpureze. Oare și ăsta era vis, clipa În care În fața lor se deschiseseră stâncile greoaie ale grotei, așadar, ale mormintelor lor de după care răzbătea lumina cerului? 13. Acum, iarăși În negura grotei, Își putea aminti totul, dureros de clar, pentru că trupul Înghețat Își putea Închipui căldura, pentru că sângele Își putea Închipui lumina, pentru că ochiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
fel va apela și comentatorul anonim, care semnase cu Patrioticus și a cărui traducere va apărea la Belgrad cinci ani mai târziu, sub titlul neechivoc Cine subminează omenirea.) În Germania, Încrederea În autenticitatea ei va fi „fermă și trainică precum stânca“, pe baza acestei cărți formându‑se conștiința și patriotismul câtorva generații. În timp ce ziarele social‑democrate demonstrau cu osârdie absurditatea acuzațiilor expuse În acea scriere obscură, cealaltă parte a presei, care nu participase la răspândirea zvonurilor periculoase, va opta pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și mistuindu‑se la propria‑i flacără. Așadar, vom depăși „vremea despărțirilor furtunoase“, vom deveni prizonieri unul celuilalt, ostatici unul altuia; graficul temperaturii „minunatei noastre boli“ se va stabiliza. Nu mai așteptam nimic de la el, doar statornicia lui dură precum stânca. Vom Învăța stenografia după metoda Geren, completată cu contribuții personale lizibile doar pentru mine. M.O. era În perioada aceea un scriitor la apogeul carierei, cu alte cuvinte, prețuit și contestat, iar eu Încă o tânără femeie frumoasă de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
revistă va publica cu subtitlul „Arhive“ următorul articol: „În Munții Stâncoși, aflați la est de capitala statului Utah, Salt Lake City, se află una dintre cele mai bizare arhive din Statele Unite ale Americii. Spre ea conduc patru tunele forate În stâncă, fiind instalată În câteva săli subterane legate prin culoare labirintice. Accesul la sutele de mii de microfilme, care se conservă aici, se datorează exclusiv unui personal de Încredere, iar intrările În arhivă sunt prevăzute cu uși de oțel, existând și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Se lasă seară. O briză ușoară agită apele transparente ale imensei lagune, bătând dinspre Raiatea, a cărei silueta se profila la douăzeci și ceva de mile distanță 1. După ce urmări câteva clipe un pescar care-și aruncă năvoadele de pe o stâncă a insulei Piti-UnTai, se ridică încet și porni din nou, pe plajă largă de nisip alb, strălucitor. În curând ajunse la Punta Matira, al cărei contur se înfigea că o sulița în apa mării, mărginind extremitatea sudică a insulei. Trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
decât un rege, un înțelept sau un uriaș, fiindcă într-o lume alcătuită din întinderi nesfârșite de apă, întrerupte de insule minuscule, cei care nu dominau această apă erau nevoiți să se mulțumească să fie regi peste un colț de stâncă, înțelepți între ignoranți sau uriași între pitici. Pentru Tapú Tetuanúi - la fel ca pentru majoritatea tinerilor de vârsta lui de pe insulă - nu există nici un om a cărui glorie să se poată compară cu cea a legendarului Miti Matái1, care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
casă. Găsi cu greu un drum prin fundul râpei, luminându-l cu noi torțe, pe care și le făcea pe masura ce se consumau cele vechi. Odată ajuns pe nisipul plajei, credea că-și recăpătase stăpânirea de sine, însă când, de după o stâncă, apăru în fața lui golful Povai, în toată măreția lui, imaginea satului în flăcări făcu să-i tresară din nou inima în piept. Marea și muntele erau luminate deopotrivă de uriașul incendiu care cuprinsese peste douăsprezece locuințe, iar marile pirogi trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
era și cu un picior zdrobit, reușise totuși să se târască până pe creasta care domină cele două povârnișuri ale insulei și de acolo, în continuare, catre vârful muntelui Otemanu. Îl zăriră până la urmă, pe când încerca să se ascundă între niște stânci. Cand se apropiară, începu să răcnească și să se strâmbe că un animal încolțit, aruncând cu pietre în ei în timp ce îi insultă într-o limbă de neînțeles. Acoperit de noroi și de zgârieturi, plin de sânge și cu piciorul atârnând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cât putu el de tare, ținti cu atenție și lansa proiectilul. Monstruosul războinic încerca să se arunce asupra lor, dar era evident că în starea în care se găsea abia dacă se putea ține pe picioare, rezemându-se de o stâncă, astfel că, la a patra încercare, îl nimeri exact în față, făcându-l să se prăbușească pe spate, urlând de durere. Chimé se aruncă îndată asupra lui, învârtind ghioaga în aer, insă Vetéa Pitó îi strigă tăios: — Să nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
solemnitatea momentului. În cele din urmă, Tapú propuse: Primul care prinde un rac va petrece cu ea noaptea asta, al doilea, pe cea de mâine, iar al treilea, poimâine... De acord? —De acord! Țâșniră în picioare și o zbughiră către stânci. Sosise momentul să lanseze Marara la apă. Ceremonia de lansare a unei mari ambarcațiuni - și aceasta era cea mai mare și cea mai frumoasă care se construise vreodată în Bora Bora - cerea un ritual foarte strict, căci cel mai important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
insula lor se înalță pe un platou aflat la mii de metri adâncime. La numai o jumatate de milă de coastă, abisul oceanului contrasta cu apele transparente ale lagunei, ceea ce le dădea senzația că se aruncaseră în zbor de pe o stâncă înaltă, iar acum, sub ei, se află un spațiu gol, fără fund. Mare, mare și iarăși mare. Și după aceea, mare. Și-apoi din nou mare, care se termină acolo unde începea iarăși marea. Mii de mile de mare, deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
putea să nu se întrebe dacă se simțea în stare să devină vreodată măcar pe jumătate din ceea ce eroul lui demonstra a fi. În cea de a treia zi, unul dintre războinici îi anunță că descoperise resturi omenești între niște stânci de pe plajă apuseana. Se duseră cu toții să le vadă, dar se găseau într-o stare de descompunere atât de avansată, pe jumătate devorate de răci, încât era imposibil să-și dea seama dacă aparțineau unuia dintre sălbatici sau unui pescar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mai văzuseră vreodată un Mare Preot atât de înfumurat, plictisitor și ceremonios, căci oficie sacrificiile cu atâta sobrietate și cu atâta încetineala, încât la jumatatea ceremoniei cea mai mare parte dintre cei prezenți ațipiseră. Începu prin a așeza deasupra unei stânci sfinte, care se ridică chiar pe țărm, o micăstatuetă de lemn care reprezenta un om cu cap de rechin, așezat pe un taburet - imaginea zeului Kauhúhu, așa cum era ea cunoscută de majoritatea popoarelor polineziene -, si, după ce îngenunche în fața ei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ca plecase la drum într-un ceas rău, căci probabil nu există, de-a lungul și de-a lațul întregului Pacific, un loc mai pustiu și mai lipsit de orice resurse pentru a supraviețui. Pe insula nu se găseau decât stânci, nisip și tufișuri, asta în afară de recifele de coral, care puteau perfora carena groasă, de lemn, a unui vas că pe o simplă frunză de palmier, dar, în curând, oamenii de pe Marara descoperiră, îngroziți, ca în acel pierdut colț al Microneziei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
a Microneziei și, așa cum băștinașii se minunau în fața obiectelor spaniolilor, nici aceștia nu puteau să nu admire surprinzătoarea capacitate de adaptare la un mediu atât de ostil a sălbaticilor lor prieteni. Ceea ce pentru ei nu fusese decât un desert de stânci și nisip, în care mureau unul câte unul, pentru aceste ființe primitive și dezbrăcate devenea, cu toată naturalețea, un loc aproape paradiziac, mulțumită surprinzătoarei lor abilități în folosirea resurselor. Săptămâni întregi, spaniolii suferiseră chinurile insuportabile ale setei, care îi conduseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
vulcanic, care părea să se ivească abrupt din valurile oceanului, cu povârnișuri parcă tăiate cu toporul, cu excepția coastei nordice, unde se află o plajă adăpostita, de nisip negru, protejată de un mic promontoriu care pătrundea că un deget murdar de stâncă în albastrul oceanului. Soarele încă nu se dezlipise de linia orizontului, când deja înconjuraseră întregul perimetru al insulei, asigurându-se că nu se zarea nici un catamaran - care să le indice că aceasta ar fi fost insula de pe care au pornit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ce le conferea un aspect aproape supranatural. Insula, și oamenii ei odată cu ea, se încovoia sub forță vântului, a valurilor, a fulgerelor și a ploii torențiale, care, în scurt timp, transformară povârnișurile dealurilor într-un tobogan noroios pe care alunecau stânci și copaci în direcția lagunei, în timp ce colibele se dărâmau, acoperișul marelui Marae se năruia, iar pirogile trase pe plajă erau luate de ape, împreună cu vreo cinci-șase oameni, care încercau să le salveze. Din hambare nu mai rămăsese nimic, iar majoritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Totuși, cei de pe Marara avuseseră suficient timp să se ascundă și nici de la acea înălțime considerabilă n-ar fi reușit nimeni- mai atent la cele petrecute în depărtare decât în apropiere - să-și imagineze că sub acel nisip, între acele stânci și între acele tufișuri cu aspect inofensiv se ascundea un catamaran de aproape treizeci de metri lungime și zece lățime. Fu, într-adevăr, o zi lungă și istovitoare, mai ales pentru Te-Onó, care o folosiră la maximum, căci, înspre amiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pe cravate și lucind pe vasele de plastic pentru câini. Brodată în covorașele de baie și pictată pe capace de W.C. Când s-a dus în cele din urmă în New Mexico să vadă originalul sculptat și pictat pe o stâncă, primul lui gând a fost: Ce banal... Toate picturile astea vechi, capodoperele astea meschine cu reputațiile lor umflate, plus etichetele adezive ale poștei britanice, i-au dat ideea că el ar putea face mai bune. El picta mai bine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
peste interval să umple din nou paharul cu scotch, și zice: — Mecca îți spune ceva, amice? Al-Haram? Zice: Dar Ka’ba? Cu o mână pe cască, Sheila spune: — Au lovit Tabernaculul Mormon... Sediul Convenției Naționale Baptiste... Zidul Plângerii și Domul Stâncii... hotelul Beverly Hills... Neah, zice Flint. Dezarmarea n-a funcționat. Nici Națiunile Unite. Și totuși, poate că asta o să funcționeze. Iar prietenul lor Jenson, Reverendul nostru Fără Dumnezeu, o să fie singurul supraviețuitor. Webber zice: — Da ce-i în hotelul Beverly
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
urechile lui nu știau ce-ar trebui să facă). Stătea În pat și asculta mieunatul insistent al pisicii care-l ținea sub observație de pe dulap. Asculta Însă mai mult decât orice altceva foșnetul Îndepărtat și adormitor al valurilor sparte de stânci, care Îl potolea până când Îl cuprindea somnul. Pricepuse de ce se afla acolo. Înțelesese și că făcea parte dintre cei norocoși. Fusese adus ca să Înceapă o viață mai bună. Dar pe atunci nu se socotea nici norocos și nici nu-i
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Ea s-a hlizit și a continuat să-și legene păpușa. De-atunci Încolo au chiulit zilnic de la școală. Pedalau cât de departe puteau, ori făceau lungi plimbări prin insulă. În gol fulețele de pe coasta de sud, rămâneau cocoțați pe stâncile abrupte acoperite de ferigă, cu ochii la epavele care ies la iveală din valuri. În pădurea de pe deal, În timpul unei averse, au fost puși pe goană de capre sălbatice. În albia unui râu secat, au dat peste bolovanii enormi pentru
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
animiști. De-a lungul ultimelor câteva secole se așezaseră pe-acolo ceva creștini și ceva musulmani, deși nici unii, nici alții nu-și respectau religia Întru totul, fiecare cult se amestecase cu o mulțime de credințe locale, spirite ale junglei, ale stâncilor, ale râurilor și ale mării, ale lucrurilor care privesc viața de toate zilele a celor de pe Nusa Laut. Să le zic lautezi, ori poate lauțieni? Da, asta parcă sună ceva mai bine, nu-i așa? Amestecul acesta ciudat de popoare
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
peste Perdo. Multe dintre celelalte bărci ale pescarilor s-au Întors devreme, nu și a lui Hanawi. Furtuna a ținut două zile la rând, iar când apele s-au potolit, pescarii au dat peste barca lui zvârlită de valuri pe stâncile care Încercuiesc vestul recifului. șubred, catargul se frânsese, dar vela, În mod curios, era intactă, plutea pe apa verde și limpede. Marea era oglindă, netedă din nou, greu de Închipuit că fusese furtună. Cum știi, așa-i În Perdo, schimbările
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
se auzeau apele Înspumate ale refluxului și valurile izbindu-se de mal, iar ierburile țepoase pe care le simțiseră până atunci sub tălpi lăsau locul solului nisipos. Marea rămânea totuși ascunsă vederii, dincolo de tufișuri pitice și de o barieră de stânci. Cerul nopții era destul de luminos ca să poată distinge pârâiașele care șerpuiau spre mare, Însă când au ridicat ochii spre cer n-au văzut decât pătura de nori care acoperea luna. Ajunși la poalele unei movile formate dintr-o aglomerare de
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]