1,248 matches
-
găsea o cale mai sigură. PSD e singur, izolat, scăzut în sondaje la jumătatea scorului Alianței, cu un Iliescu revanșard, care nici nu rupe partidul, nici nu pleacă, nici nu răspunde entuziast chemării la strângerea rândurilor. Partidul e bântuit de stafia lui Hayssam și o serie de foști lideri sau clienți politici fac coada la Parchet, intră, stau peste noapte și ies, iar intră... Degeaba clamează Geoană că le dă aliaților o bătălie politică de nu se văd. El îl reclamă
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
una. mă lași ? Uite, pe asta... este pe adresa domnișoarei matilde Warnotte. Iar expeditorul este un anume Guy Courtois. Pot să citesc ce-i scrie Guy domnișoarei matilde ? 68. Casa monteoru părea abandonată, condamnată, un fel de loc bîntuit de stafii în plin centru al Bucureștiului. scriitorii care își avuseseră acolo un cuib cald și confortabil timp de peste 60 de ani fuseseră obligați să-și facă valizele (la figurat) și să plece. Presa bucureșteană încă mai scria, dar destul de anemic, despre
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
vibra încă, mi se păru brusc că eram eu însumi încarcerat acolo, dincolo de grilaj și de poarta monumentală din fier forjat. îmi veni în minte brusc nuvela lui edgar allan Poe, Prăbușirea Casei Usher, dar și imaginea casei bîntuite de stafii de la Disneyland. Poarta, îmbătrînită, dar încă extrem de demnă, străjuită de doi pilaștri încă impunători deși serios jupuiți de timp, era bineînțeles închisă, aș spune chiar ferecată. Cineva nu avusese încredere în vechiul ei mecanism de închidere, mult prea fin, funcționînd
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
unu singur, iar perfuzia cu sânge cârlan a dat un brânci dă toată frumusețea lu hanu Noul Imparțial. Fie vorba Între noi, da ăsta ie secretu lu Polișinelu: că totu merge acu mai rău ca nainte, iar ogeacu ie decât stafia la ce-a fost. Zarlenga a adus ghinionu dân Pampa; că io cre c-o fi vrun scăpat dân gherlă. Uite cum sta socoteala: Musante dase cu flit pă un gulerat dă la poșta dân Banderaló, da ucigaș năimit. Bugetivoru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mute, logout din realitate și bun venit în universul meu. Sunt fericită că nu mă pricep să citesc pe buzele oamenilor, așa pot să-i ignor mai ușor și să-mi văd de bunul mers al gândurilor. Dar stai. Printre stafiile colorate cu fețe de om ce intră și ies din autobuz îl văd pe el. E un băiețel de vreo unsprezece ani. Voinic. Mare. Grăsuț. Mama lui îl împinge grăbită-n autobuz, hai, Lucian, că stă lumea după noi. Mă
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
piele, mumia, vasul de pământ ars, urciorul, ca și tumulii, menhirele, piramidele și toate celelalte „cutii” în care sunt închiși morții. Înlăuntrul lor zac, „aidoma unor statui, corpuri țepene de oameni morți, dure precum obiectele, corpuri conservate sau transformate în stafii”. Veritabile „cutii negre”. „Statuia este o cutie neagră, deschideți-o și veți privi moartea în față.” În această statuie, stelă sau sicriu coborât în mormânt, în acest epitaf reprezentat de statuile înălțate de la pământ sau îngropate, semne ale unor posibile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
întunecați”. Din noaptea aceasta se va ivi mai târziu fantoma lui Banquo. Astfel, „noaptea impură”, noaptea spectrelor și a vrăjilor, figurează spațiul prin excelență al tragediei shakespeariene, spațiul alterităților de temut. Noapte de smoală, „când duhurile (spirits) dau târcoale, iar stafiile (ghosts) ies din mormintele lor”, așa cum este ea evocată în Henric al VI-lea, de pildă. S-ar putea obiecta însă că, în teatrul lui Shakespeare, există și alte nopți, nopțile de vară din Visul..., din Noaptea regilor sau aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
să se scoale din somnul lor de veci. Forțe asemănătoare celor ale Medeei, magiciana în stare să poruncească firii, dar și să-i scoată pe răposații strămoși din criptele lor. Așadar, în spatele magiei inofensive de pe insula lui Prospero sunt posibile stafii; în spatele farselor puse la cale de Prospero și de Ariel se află reversul înfricoșător al convocării fantomelor. Începând din acest moment, tema fantomei se va plasa, la Shakespeare, în centrul unei problematici mai largi, legată de puterile și pericolele asociate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
actul în care „uluirea”, stupoarea chiar, ating apogeul. Este și apogeul întregii povești, poveste care o înlocuise treptat pe aceea începută de Mamillius în prima scenă din actul al doilea și rămasă neterminată: o poveste de iarnă, cu „duhuri și stafii”, cu arătări de speriat, căci, spusese atunci Hermiona, Mamillius excelează în arta de a îngrozi pe toată lumea cu istoriile lui despre strigoi. El fusese întrerupt tocmai atunci când spunea: „A fost odată un om care locuia lângă un cimitir...”. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
împinge chiar la crimă, îndemnându-l să-și ucidă noua aleasă. Paulina va exploata aceste temeri și, într-un discurs destul de bizar, se va substitui, de fapt, fantomei, vorbind în locul acesteia și obținând în final rezultatul scontat: Așa aș face: Stafia mișcătoare dac-aș fi, Ți-aș porunci ca, ochii ei privindu-i, Să-mi spui ce searbădă lucire-a lor Te-a-ndemnat să o alegi; apoi, C-un țipăt ce ți-ar despica auzul, Nu aș rosti decât aceste vorbe: „Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
simuleze moartea, Julieta trăiește experiența morții reale, trăiește groaza de a se afla în curând într-un sumbru lăcaș: Sub bolta căruia de veacuri zac Străbune oseminte îngropate Și trupu-nsângerat al lui Tybalt, Abia-nhumat, în giulgiu putrezește, Pe unde cică stafii se arată La miezul nopții...1 Este spațiul întâlnirii cu Gorgo și cu fantomele, spațiul în care oricine își poate pierde ușor mințile. În finalul scenei, Julietei i se pare că vede fantoma (ghost) lui Tybalt alergând după Romeo. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
de a insista, o dată mai mult, asupra relației ascunse dintre dublu și fantomă. Regăsit, Sebastian este perceput ca o fantomă care se întoarce: „Cu hainele astea era îmbrăcat când s-a scufundat în vârtejul unde și-a aflat mormântul. Dacă stafiile pot să capete o formă și să îmbrace un veșmânt, atunci e o stafie venită să bage groaza în noi”. S-ar putea crede că scena recunoașterii va înlătura cu totul această ipoteză. În realitate, ceea ce face ca sora și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Sebastian este perceput ca o fantomă care se întoarce: „Cu hainele astea era îmbrăcat când s-a scufundat în vârtejul unde și-a aflat mormântul. Dacă stafiile pot să capete o formă și să îmbrace un veșmânt, atunci e o stafie venită să bage groaza în noi”. S-ar putea crede că scena recunoașterii va înlătura cu totul această ipoteză. În realitate, ceea ce face ca sora și fratele să se recunoască între ei - ca dubluri fără îndoială vii - este semnul tatălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
socotește capabil să-i califice halucinațiile din clipele când i se păruse - methought, din nou același cuvânt-cheie- că aude valurile și vântul vorbind, că aude voci invizibile rostind numele lui Prospero. Iar acest nume trezește în el - așa cum întâlnirea cu stafia tatălui său trezise în Hamlet - dorința de moarte, de a-și regăsi, în adâncul mării, fiul socotit pierdut pentru totdeauna. Dar de-abia atunci când, în ultimul act, Prospero se va înfățișa dinaintea lui Alonso în veșmântul său de duce, regele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
se aude un glas de privighetoare. Astfel, noaptea și ziua, viața și moartea se întrepătrund, se confundă chiar, iar cuvintele de încheiere îi vor aparține, nu întâmplător, lui Angus: „Încă o noapte ca asta și o să arătăm cu toții ca niște stafii” (adevărate figuri de ceară, precum personajele din Orbii), același Angus care, la întrebarea regelui: „E cineva aici căruia să-i fie frică de blestemul morților?”, îi răspunsese fără ezitare: „Da, sire, eu”. Și iarăși, nu întâmplător, ultima replică a regelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
mea”. La rândul ei, întrebată cum și-a petrecut ziua, Irene va recunoaște ea însăși că „a fost departe, departe, pe întinsele tărâmuri ale morții”, dar va adăuga: „Acum m-am întors la tine, din îndepărtatele împărății ale întunericului”. Irene, stafia celei de altădată, Irene, moartă și totodată vie, Irene cea aducătoare și de moarte, dar și de viață - căci poate vorbi din nou cu Rubek „ca odinioară, când eram vii” -, va spune totuși că „atunci când ne vom trezi din morți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
-mi, scumpo, cum se descurcă Angelo? — Nevastă-sa, Rita, m-a sunat puțin mai ’nainte să-mi spună că se teme să nu facă vreo pneumonie stând acolo, la closet, tot timpu’. Îți spun drept, Irene, Angelo-i palid ca o stafie. Zău că cei de la secție sunt răi cu dânsu’. Lui îi place în poliție. Când a absolvit academia polițailor ai fi crezut c-a terminat Ivory League, așa era de mândru. — Ei da. Bietu’ Angelo arată rău, consimți doamna Reilly
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și priviseră prin cele două ferestruici de pe acoperiș crâmpeiul de lume pe care și-l închipuiau că există în afara universului lor de bârfă, croșetat și recitări ciclice de mătănii. Dar mâna de profesionist a unui decorator gonise orice urmă de stafie a burgheziei franceze care mai bântuise poate zidurile groase de cărămidă ale clădirii. Exteriorul era vopsit într-un galben vesel, flăcările de gaze din cele două felinare de alamă, reconstituite, tremurau ușor de fiecare parte a aleii care ducea spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
niciodată popor în el. Arabul nu-și va mai întinde cortul acolo, și păstorii nu-și vor mai țărcui turmele acolo, 21. ci fiarele pustiei își vor face culcușul acolo, bufnițele îi vor umple casele, struții vor locui acolo, și stafiile se vor juca acolo. 22. Șacalii vor urla în casele lui împărătești pustii, și cîinii sălbatici în casele lui de petrecere. Vremea lui este aproape să vină, și zilele nu i se vor lungi." $14 1. Căci Domnul va avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
Apoi a sosit și seara care avea să fie ultima. Tom și Amory, care dimineața se Îndreptaseră spre terenuri de instrucție diferite, pășeau ca de obicei pe potecile umbrite și aveau impresia că zăresc În jur fețele băieților cunoscuți. — Mișună stafiile prin iarbă În seara asta. — Tot campusul e viu din cauza lor. S-au oprit lângă Little ca să admire răsăritul lunii, care colora În argintiu acoperișul de ardezie de la Dodd și În vinețiu arborii foșnitori. — Știi, a șoptit Tom, ceea ce simțim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
până când a găsit un taburet sub un bec electric. Și-a căutat În buzunar carnețelul și creionul și a Început să scrie Încet și laborios: „În seara asta pornim... Tăcuți, umplurăm strada pustie și mută, Coloană de-un gri argintat, Stafiile s-au deșteptat la căderea tăcută A pașilor pe drumul neluminat. Docurile umbrite răsună de pașii celor o sută Ce din ziuă În noapte-au plecat. Așa zăbovim pe punțile fără de vânt, Văzând pe țărmul spectral Umbrele zilelor mii, epave
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
revedem, N-o să ne sinchisim. Dragă... nici o lacrimă nu vărsa pentru asta... După o vreme... Nici o părere De rău nu ne va anima, amintindu-ne de un sărut. Nici măcar acea tăcere În care ne-am cunoscut Nu va Îndemna vechile stafii să hoinărească pe mal, Suprafața mării n-o vor Încreți... Dacă umbre gri se scurg dincolo de val, Nici nu le vom zări...“ S-au certat aprig, fiindcă Amory susținea că „Încreți“ și „zări“ nu pot fi folosite ca rime. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
pruncului. S-a cutremurat. Dar dacă Într-o bună zi echilibrul avea să fie răsturnat, iar el va deveni o creatură bună de speriat copiii, care se va strecura În dormitoare pe Întuneric și va stabili o neagră comuniune cu stafiile care șoptesc secrete sumbre nebunilor din continentul acela negru de pe Lună...? Amory a zâmbit ușor. - Te cufunzi prea tare În tine Însuți, a auzit pe cineva șoptind. Iar apoi: - Ieși În lume și lucrează ceva. - Nu-ți mai bate capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cap. - Vă mulțumesc, domnule Ferrenby, dar trebuie să-mi continuu călătoria. Bărbatul cel masiv i-a Întins mâna. Amory a Înțeles că faptul că-l cunoscuse pe Jesse cîntărea mult mai mult decât orice iritare provocată de opiniile sale. Ce stafii erau oamenii cu care aveai de-a face! Până și omulețul firav cel a insistat să-i strângă mâna. - La revedere! i-a strigat domnul Ferrenby În timp ce mașina lua colțul și Începea să urce pe alee. Noroc bun dumitale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
plantă cu „acțiune narcotico- stupefiantă” (mendruta, la Dioscoride) se numește popular strigoaie sau steregoaie (Veratrum album). Fiartă în vin, planta se folosea împotriva duhurilor rele, „de ceasul rău” sau „de vreo nălucire” (84, p. 178 ; 85, p. 68). „Ca să îmbuneze stafia” sau „ca să scape de cei bănuiți că sunt strigoi (să nu mai iasă din mormânt să-i omoare)”, țăranii români folosesc în cadrul ceremoniilor funerare diverse substanțe sau plante psihotrope : vin (rachiu), semințe sau fuior de cânepă, semințe sau măciulii de
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]