1,936 matches
-
lămpi / Stau doi oameni 'nalți cu bărbi." Mai obscuri erau Grigoriță și Negruță, frați gemeni, și o altă pereche, Mlhalache, luptător de greco-romane, unu patruzeci și opt înălțime, care purta tocurile de șapte centimetri, și Neagu, un colos cu capul strâmb de la forceps, interesat de un singur lucru în lume: locomotivele electrice de jucărie; închei cu Lulu, un fel de măscărici vulgar ,care la un bal mascat dintr-o tabără în care fuseserăm împreună se fardase și se îmbrăcase ca o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Dar în acea după-amiază zâmbeam amuzat, cu gândul aiurea, îi vedeam atât de bine defectele: mintea de vrăbiuță alintată, pretențiile de cultură, gesturile ușor manierizate. Râsul ei mă făcea și pe mine să râd, căci atunci își dezvelea niște dințișori strâmbi, nostimi, ca de liliac malițios, ce-i drept între niște buze frumoase, de o formă cu totul particulară: buza de sus avea o mică "creastă" verticală la îmbinarea celor două jumătăți, așa încît desena un arc în relief, plin de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
M-am spălat pe față și apoi, privind pe fereastră, mi-am promis că sub nici un motiv nu se va mai întîmpla așa ceva. Nu puteam să mă autodistrug astfel pentru... cine? Mi-am luat jurnalul și am scris cu litere strâmbe și cu multe ștersături: "Dezamăgit de Gina, de imposibilitatea noastră de-a exista împreună. Ea nu vrea asta, îngheață tot ce poate fi afectivitate, înlocuindu-o cu o simplă afectare. E o ființă inferioară, nu îi poți cere să-și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
alge, sau ca un pahar, mai curând un potir, un Graal de buret cu piciorul de jumătate de metru. Celenteratele etalau meduze în borcane turtite, ființe halucinante, văluri verzi peste văluri roz peste văluri albastre, și corali: mărgeanul în pomișori strâmbi, de piatră lucioasă ca plasticul, gorgonia ca o creangă lălâie plină de sânge și de încă ceva azuriu, madrepori albi și sferici ca niște bulgări de sare. Când am trecut pe lângă viermi, Gina s-a prefăcut că varsă, deși unii
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
poleială aurie, purpurie, albastră, globuri cât un cap de om, beteală groasă ca mâna. În vârf, bradul avea o stea roșie în cinci colțuri care reușea să înroșească zăpada din tot Bucureștiul cu lumina ei. Pe alei se aflau oglinzi strâmbe și oameni înalți de vreo trei metri, făcuți din zăpadă artificială, în pieptul cărora se deschideau vitrine cu mașinării complicate. Se vindeau peste tot acadele răsucite, citronadă în sticluțe mate, frumos rotunjite. Erau cutii mari, având sub țiplă forme bizare
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
noi ne apucam să desenăm acolo, cu cretă colorată, șotroane complicate, labirintice, unele în forma clasică de om cu mâinile întinse în lături, altele ca niște spirale de melc. Fiecare căsuță o desenam cu cretă de altă culoare, culori pure, strâmbe, filiforme: roz pembe, azuriu și oranj, galben citron... Cifrele și numele din căsuțe le făceam cu alb sau cu purpuriu, după cum erau binefăcătoare sau nefaste. Țin așa de bine minte cum se reflectau în luciul platformei norii alburii care treceau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mă fixează cu ochii lor nevăzuți și că sânt gata să se arunce toți deodată asupra mea. În plase învălătucite, dese până la alb lăptos, pândeau alții, mult mai mari decât cei alergători și cu labe scurte, musculoase. Într-un cui strâmb și ruginit erau înfipte pagini rupte dintr-o carte cu figuri geometrice. Gaura neagră care se căsca în scaunul lustruit mișuna și ea de o viața larvară. Ca un gest de suprem curaj, închideam ușa și puneam cârligul de sârmă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
al circului, întors dintr-un turneu în Polonia și Lituania. Era prezentat drept cel mai înalt om din lume și apărea pe scenă, grav și tăcut, într-o mantie amplă de cașmir siniliu. Era înconjurat de pitici hidoși, cu picioarele strâmbe și capete cât banița, care jonglau cu portocale și făceau tumbe în nisipul plin de bălegar. Senzație făcea Dumitru (botezat acum Signor Firelli) când, în răpăitul tobelor, azvârlea cu un gest larg pelerina. Rămânea doar într-un fel de son
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
culoarea cea mai vie și mai strălucitoare. Cu o voce de parcă și-ar fi clătit gâtul cu gaz (lucru verosimil, căci mereu o vedeai la coadă la gaz, trăgând după ea într-un căruț de fier un butoi mare și strâmb de culoarea ruginii), ea ne spuse că știe și cu ce să se îmbrace, fiindcă un văr de-al ei lucra la salubritate și avea vestă portocalie cu șireturi, "foarte babană", pe care se gândea să i-o șutească cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ochi privesc din tavanul jos. În pârâiaș trăiește proteul orb, cu mânuțe de om. Iar acolo, în centru, înfășurată în noapte ca într-o gogoașă de mătase, ești Tu, așa cum nu te știe nimeni, tu cu fălcile pline de colți strâmbi și curbați, tu cu nările dilatate, aruncând jerbe de flacără, tu cu solzii tăi de jad mistuitor, cu aripi de diavol, cu coadă de anacondă. Tu, înfășurată în duhoarea ta de sulf, tu printre ciolane și tigve... Tu, în tăcerea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în fața acestei ființe atât de puțin omenești. Ca să nu aibă timp să dea înapoi, stinse farul și se repezi la portiera din față. Cum trase de ea, aceasta se desprinse din balamalele putrede și căzu în iarbă ca o bucată strâmbă de cochilie. Apucă ferm mănunchiul de degete dinspre el și începu să le ciopârțească furios. Sânge și bucăți de degete se prelingeau pe corpul devenit unsuros al lui Emil Popescu, dar el părea să nu reacționeze în nici un fel. Degetele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
loc, pe masă. — Ce ziseși ? întreabă el, și se întinde înapoi în pat căscând. Ce tot ziceai adineaori ?... Tot bombăni și bombăni... — Haidi !... Gura !... strigă ea. Și-și înșfacă sacoșa și iese, zăngănind geamurile de la sală. Pășește încet printre pietrele strâmbe din curte, peste care s-a așternut poleiul de dimineață. Picioarele umflate o înjunghie, cu toate că aseară s-a dat cu gaz și azi și-a pus ciorapii de lână, groși. Pesemne c-o să se schimbe vremea. Se oprește o clipă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
i le spuie iar, atâta doar că îi ghiorăia mațele de foame. Da ce poți să faci într-o casă străină ? Și-acu îi e foame. Îi vine leșin, nu alta, de-abia o ține picioarele când trece pe dalele strâmbe din curte, până la intrarea din spate. P aici, pân spate, intra când sta ele sus, la cucurigu, și urca scările pân-la mansardă. Urca și madam Ioaniu, și nu zicea nimic, ce să mai fi zis ? Nu mai avea ce să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
deschidă, dar Papa tot nu s-a întors. Gâfâind, Yvonne se oprește în hall și fața i se fărâmițează în micile careuri de oglinzi ale ușii. O fundă nesuferită de tafta, un genunchi julit, o jumătate de obrăjor palid, gulerul strâmb al rochiței marinar, iat-o pe Yvonne fărâmițată între muchiile aurite ale oglinzii. Yvonne îl așteaptă pe Papa și se uită neli niștită din prag la cadranul de email albastru al ceasului. Se uită bine și își face socoteala în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
simbolice, rău prevestitoare. Dar se pot numi artistice efectele neintenționate de artist, ivite din jocul întâmplării ? Despre grădină ai putea spune că este un țarc de animale, întrucât este mică, doar cu doi-trei pomi pitici și înconjurată de un gărduleț strâmb. Cristos arată mătăhălos și hidrocefal. Soldații de jur-împrejurul gardului au fețe tâmpe, hilare. Așadar, spectaculosul cer auriu brăzdat de sumbre fâșii se datorează vopselei alterate și lemnului scorojit în cinci sute de ani. Spaima ce l-a ghemuit pe bietul Crist
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
donșoară, lăsați în pace măsuța, c asta nu-i jucărie... Madam Ana prinde degețelele fetiței și reușește să o ducă spre ușă, câțiva pași ; dar tocmai când se întinde, greoaie, să pună mâna pe clanță, Yvonne, nesigură pe piciorușele ei strâmbe, dar cu o viclenie agilă, dispare deodată pe după mobile, spre marele amuzament al domnului Ialomițeanu. — Yvonne ! Știi unde trebuia să fii la ora aceasta ! Lumea străină o tulbură și o obosește și, cu cât e mai obosită, cu atât e
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Trebuie să fi auzit de scandalul ce-a fost la club, când oamenii cei mai onorabili, unii ajunși la o vârstă venerabilă, s-au trezit antamați într-o încăierare rușinoasă și au ieșit de acolo cu pălării turtite, cucuie, gulere strâmbe și bastoane schimbate... Vorbește, răsturnat comod în scaun. Pete mari de roșeață nesănătoasă i-au invadat fruntea pleșuvă, pomeții, maxilarele. Febra. Vorbind, nu pierde nicio clipă din vedere chipul musafirului : o atenție încordată, ce vrea și nu vrea să vadă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
musafirul, pe picior de plecare, va citi în ochii lui ceea ce simte, Profesorul își ferește privirea și o coboară, neatentă, asupra costumului nisipiu care își țipă noutatea. Observă și aici o scamă, uitată probabil de croitor, mai jos, o șosetă strâmbă și, ce ciudat !, stropi de noroi pe manșeta pantalonului. Stropi de noroi proaspeți, desigur proaspeți, de vreme ce abia azi și-a scos de la croitor costumul ! Singur a spus că l-a îmbrăcat înainte să vină aici... Și totuși, stropi de noroi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
tocmai numele nu. Tot gândindu-mă, respiram cu plăcere aerul freș, ca de țară (chiar dacă și cu un iz de gunoaie), coșul trăsurii era ridicat și lumina moale a prânzului sclipea în copacii roșii și galbeni, care atârnau peste gardurile strâmbe de lemn. Apoi casele au rămas în urmă. De-a lungul șoselei era un șir neregulat de plopi și un vânticel plăcut îi despuia de frunzele care plouau, țepene, fără oprire. Am rămas cu ochii la una dintre ele, ce
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de lighioane spurcate ! Că io numa cu gazu ce-i țiu la respect, altminteri ce-ar mai da ei năvală ! Da io gâlgâi cu sticla pân toate colțurile unde-i știu că s-aciuiază. Numa capra de cumnată-mea tot strâmbă din nas, nu și nu, că gazu miroase, păi, a ce miroase, zic io. A ce ? A gaz ! Las’ să miroasă, zic, că gazu nu lasă putoare și în el am bază, că n-am nici picior de lighioană spurcată
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
așa reușeau să ajungă până la closetul din fundul curții. Iar alunecuș tot e, de prin noiembrie până prin martie. E de-ajuns să plouă, e de-ajuns să se topească zăpada rămasă pe lângă gard : apa se adună între cărămizile vechi și strâmbe cu care e podit pământul și, cum dă frigul, curtea e numai polei. Așaa fost și în noaptea în care și-a rupt Vica mâna. Sfârșit de iarnă, ziua a plouat, când a ajuns ea acasă, târziu, pe jos înghețase
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pom... Io merg seara, m-așed pe bancă, și stau... Doamne, ce bine e ! Ce minune ! Acolo parcă-i raiu pe pământ, nu alta ! — Bine, haide... E strâmtă curtea, dar uite, Vica a găsit loc unde să pună flori ! Printre cărămizile strâmbe, cu colțurile tocite, ale curții, ies tulpinile, ca niște vrejuri alburii, ale florilor de piatră. Flori mov roz, galbene - frunze înspicate. Florile colorate se întind ca o ciudată iederă pe treptele plesnite de la ușa Vicăi. Ce mândră e Vica de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
noi, ne stînjeneau, dar eram și mîndri, deși parcă nu știam cum să stăm În ele. Nu știu de ce, pantalonii negri Îmi sînt foarte scurți, iar pantofii, foarte mari. Iar Monicăi Îi țîșnesc din sarafan două bețe subțirele, două picioruțe strîmbe și nesigure, ca două șireturi, ca două macaroane. În poza asta nu e soare, e Înnorat, ba chiar cred că ploua cînd a fost făcută, dar chiar și așa, chiar și În alb-negru, are o lumină specială. E lumina cartierului
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
sau prin diverse uzine și fabrici ori ca șoferi de basculante pe șantiere. Cel mai nefericit e Patrana, are o figură de Silvester Stalone În Rocky 1, cu o pleoapă ca de porumbel căzută pe ochi și gura un pic strîmbă, mic și nervos, dar greoi, ca și cum Rocky În interpretarea lui ar suferi un pic de reumatism și de o formă ușoară de afazie - În vorbirea lui apar foarte multe sunete dezarticulate. — Aeîu căeatea doălîoăi? — Asta e o Întrebare? Dă solemn
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Îndrepte deviația de sept... tot voiai tu să-ți repari nasul... Și o să vadă și ce e cu urechea aia care Îți țiuie, poate că ai timpanul deplasat. SÎnt de acord. Cu totul și cu totul de acord, cîrma mea strîmbă trebuie să arate azimutul corect. Iar dacă treaba asta Înseamnă Încă o săptămînă de spitalizare (cel puțin!!!), cu atît mai bine. Atîta vreme cît nu trebuie să mă Întorc În unitate, Îi dau voie să-mi scoată și apendicele prin
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]