13,648 matches
-
cu semințe vii și, mai ales, de om. Academia a fost de acord că omul, în complexitatea lui corporală și organică, se va naște și va muri repede. Aurora: Deci știați că ne faceți muritori? Evelin: Muritori, dar omul a străbătut milioane de ani în evoluția lui pe Pămănt. Evelin dă semn de un gen de discomfort. Aurora: Evelin, nu arăți bine, vrei să chemăm un medic? Medicul nostru. Evelin: Să vadă un extraterestru, care arată doar ca un om?! Care
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
bucurie fără nume, beatitudinea deplinei descătușări ontice. In felul acesta inefabilul cântului, poezia "salvează ființa", afirmă autorul După amiezii unui faun. În Sonetele către Orfeu, Rilke și-a ales drept simbol al universului său poetic pe zeul muzicii pentru că acesta străbătuse moartea și renăscuse, o învinsese prin natura sa ontică, muzica fiind renaștere perpetuă. Și totodată, înfăptuiește dizolvarea noastră inițiatică noi cei numerici în inefabil, așa cum scrie în Sonetul către Orfeu II,13: Fii înaintea oricărei despărțiri, ca și cum s-ar afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
raport al numerelor; dar și viața este un raport între numere. Suntem numerici și nu entități monadice însingurări absolute. Parcurgerea procesualității trifazice a muzicii face ca moartea să fie mereu întrecută. Fiecare sunet, fiecare clipă poartă acel impuls suitor care străbate prin moarte către o mai înaltă treaptă de ființare. Și astfel, purificați prin cânt, ne menținem pe orbita eternității. Terțina finală a sonetului rezumă ideea poetică a veșniciei umane: suiș sincopat, energizat de chemarea către inexprimabil; clipa ta, care este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
divine" (De natura deorum, II). În cartea sa Mathawi, poetul mistic Rumi, vorbește despre o mână nevăzută: "Mâna poetului este prinsă de o mână ascunsă, care vine din lăuntrul poetului și folosește trupul aflat în afară". Ideea că poetul este străbătut de un glas tainic, ceresc, este ilustrată, între alții, de El Greco în tabloul Sfântul Idelfons scriind sub dicteul Sfintei Fecioare (Iliesca, biserica Spitalului lui Hristos). Leibniz, în Eseu de Teodicee (af.403), afirmă: "Nu ne formăm ideile pentru că noi vrem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
esență, în pururea mișcare. Un continuum spațio-temporal de mare mobilitate cu nesfârșită extindere inducând o mișcare sufletească și intelectivă de profund patetism desfășoară poezia Dintre sute de catarge, mișcare fără oprire din cauza dramaticei irezolvabilității spirituale " Nențeles rămâne gândul/ Ce-și străbate cânturile,/ Zboară veșnic îngânându-l/ Valurile vânturile". Cititorul este intens antrenat odată cu valurile și vânturile, în această dramă cosmică a geniului de a nu fi înțeles. Continuumul spațiu-timp din Luceafărul conține una din cele mai mari desfășurări transfinite din lirica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
zână cvasi eterică. Urmează întunericul chemării carnale în care iubita decade, din care însă poetul o înalță răsărind sub forma unei icoane divine, întruchipare a Fecioarei Maria. În poezia La steaua, se pleacă de la o lumina unui astru, urmează întunericul străbătut de moartea ei, după care ea reînvie în neuitarea iubirii poetului. În Venere și Madonă, în prima hipostază iubita apare un prototip al îngerilor, urmează decăderea bacantică, dar în final devine o sfântă "prin iubire". În Cu mâine zilele-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
se-ntinde-o așteptare, Perechea cea pierdută se-ntoarce înapoi. Ruda regală a acestei poezii este pasiunea lirică intelectualizată a lui Sappho, și poezia mistică a indienei Lala Lal Ded. Prin excelență, lirica lui Lucian Blaga poet-filozof și filozof-poet este străbătută de suflu cosmic, fie că neagă, fie că afirmă viața proprie și a lumii. De la "aminul" negării, un nu care se voia radical în Lauda somnului, poetul din Lancrăm va sui către un da nietzschean al celebrării frumuseții firii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
O prezență măruntă, o priveliște familiară reduce dintr-odată vastele perspective. Poetul se simte în cer "acasă" ca "într-o odaie", "într-un bordei". Într-un "crâmpei" el vrea să încapă cerul și nesfârșitul. Într-unul din psalmi, desfășurarea spațiilor străbătute de "brâie de lumină" sfârșește printr-o "grădină prejmuită... în care paște un mânz". De pe Muntele Măslinilor, suit cu piscul "în tărie și azur" și aflat "în hotarul marilor mistere", poetul își îndreaptă privirile în jos către nădejdea noastră cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ceea ce însemnează deschidere cosmică nelimitată incluzând viață și postviață, aici și dincolo. Și la Eminescu miticul este factor matricial transfigurator, de nuanță românească așa cum miticul a fost esențial pentru lirica lui Hölderlin, dar de inspirație elenă. În creația eminesciană, chiar străbătută de cea mai profundă neliniște poezia este o bucurie. În ce constă această bucurie, această jubilare ? Când Leopardi a scris poezia A se stesso "Către sine însuși" cu profundul dispreț aruncat vieții fango e noia noroi și urât, infinită zădărnicie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Întoarcere, Voința de putere sunt liniile de forță care se intercondiționează, se interpotențează, constituind mesajul care cheamă omul la afirmarea nobilă de sine, la înălțare și puritate. Iată Morala nietzscheană: "Predestinat căilor astrale,/ Astrule, ce importă umbra ?/ În fericirea ta străbate acest timp./ Mizeria sa să-ți fie străină și departe!/ Tu nu ai decât o datorie: să fii pur!" Și vorbind despre forma supremă a Supraomului geniul: Totdeauna vei fi străin printre oameni... Trebuie să trăiești pe munți. Ești un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Acest lucru nu prin precepte, "prescripții", ci prin "sentimentul intelectual" care nu se află decât într-o sensibilitate filozofică deschisă spre adevăruri ultime, prin "intuiția metafizică" de care vorbea Eminescu. Gândirea lui Nietzsche ne menține într-o tensiune continuă, poetică, străbătând prin apofantic și apofatic, prin afirmații și negații, nu ca un joc speculativ, ci ca înțelegerea că totul este contradictoriu, astfel că, scrie Jaspers, se poate ca negarea să ne înalțe, iar ceea ce credeam în mod curent că este pozitiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și melancolia cuceritoare la Trakl și Nerval, exorcizează umbrele angoasei. Poezia lui Eminescu este o vastă epopee a neliniștii pe diverse planuri. Neliniștea față de moarte este inaugurată cu Mortua est! și culminează cu Strigoii. Neliniștea față de efemeritate și nimicnicia lumii străbate întreaga perioadă creatoare: Totuși este trist în lume". Luceafărul este o chintesență de neliniști: neliniștea fetei de împărat invocând, așteptând și refuzând pe luceafăr, neliniștea luceafărului în coborârile sale soldate cu eșec, intensa neliniște a zborului lui Hyperion către Demiurg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
-și pierde statutul de increat, neliniștea astrului întemnițat în anistoricitate eternă. O undă de neliniște cuprinde și pe cei doi fericiți fugari și care cer binecuvântarea luceafărului, iar acesta le amintește condiția norocului plătit cu perisabilitate. Neliniștea decăderii și apunerii străbate civilizațiile din Memento mori, încheiată cu marea neliniște "Poate că în văi de haos ne-am pierdut de mult... de mult", din moment ce astăzi trăim apusul zeilor și a marilor idei filozofice, profețite de Eminescu. Povestea magului călător în stele este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
adecvat al poemului ar putea fi Lume și geniu. Ca atare, o altă hipostază a neliniștii eminesciene este cea din poezia Dintre sute de catarge, care semnează lipsa de înțelegere a geniului de către lumea comună: "Nențeles rămâne gândul/ Ce-ți străbate cânturile,/ Zboară vecinic îngânându-l,/ Valurile, vânturile." Cea mai tulburătoare neliniște eminesciană este cea a perspectivei revenirii sisifice identitare în această lume a durerii, a răului și a morții, tragism descris în postuma Bolnav în al meu suflet, unde apare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și răscolește zecile de personaje figurând pe Poarta Infernului a lui Auguste Rodin. Dar dacă aici foamea de absolutul trăirii constituie mântuirea, în grupul Burghezii din Calais începând cu personajul cel mai în vârstă care este resemnat, în celelalte personaje străbate o undă de neliniște tot mai intensă, culminând cu a celui mai tânăr, care vede în toată dimensiunea sa cosmică spectrul morții. Dar oricât de tragice ar fi căderile, Icar rămâne aureolat de legendă prin încercarea imposibilului, iar în Danaida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
atinge o finalitate onto-axiologică la un poet hindus, a cărui filozofie reflectă prin excelență echilibrul uman-divin. Amintim deschiderea către eternul neînțeles al marilor creații, evocată de Eminescu în acea bijuterie prozodică Dintre sute de catarge: Nențeles rămâne gândul Ce-ți străbate cânturile, Zboară veșnic îngânându-l Valurile, vânturile. În poezia Peste vârfuri, ideea poetică a eliberării în inefabil pleacă de la o concretitudine a naturii, lunecarea lunii pe cer, se interiorizează apoi cu ajutorul sunetului de corn, deci al muzicii, care, prin natura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
veci, Marie! Afrodita Anadyomene se întruchipează și se înalță din marea de suferințe ale iubirii: Și să-mi răsai din marea de suferinți, înaltă/ Ca marmura eternă ieșită de sub daltă." (Gelozie). Lacrimile, suferința sunt expresia stării abisale a iubirii; Cum străbăteau atât de greu/ Din jalea mea adâncă,/ Și cât de mult îmi pare rău/ Că nu mai sufăr încă." (S-a dus amorul...) Cea mai tragică suferință eminesciană: eterna întoarcere, evocată în postuma Bolnav în al meu suflet..., unde apare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și-a dat seama, cu ușoară surprindere, că încă nu știa cum o cheamă pe mama lui. Heringul îl vizitase în somn. Cu ochii lui ca de sticlă hol bați în întunericul unei ape înghețate. Ivan visase că-l vede străbătând rapid undele al căror sărut rece ca o mușcătură aproape că-i sfâșia pielea, ca și cum el însuși, Ivan, ar fi deve nit una cu peștele, ca și cum trupul i s-ar fi acoperit de solzi și sufletul i s-ar fi
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
tare gînduri care-l măcinau și pe el. Adăugă cu hotărîre: Hana, am să mă întorc! De răzgîndit nu mă răzgîndesc. Nu se poate. Voi pleca mîine dimineață, așa cum am hotărît. Îmi voi căuta familia, chiar de-ar fi să străbat lumea toată pentru asta. Dar, oriunde aș ajunge, și oricît de bine mi-ar fi acolo, voi veți fi mereu prima mea casă; tu vei rămîne mereu singura mea prietenă adevărată. Și, oricît de departe aș fi, mă voi întoarce
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
că ziua ce avea să vină trebuia să-l găsească odihnit. Ieri, soarele topise mai toată zăpada din pădure; apa șiroindă acaparase fiecare colțișor și trebuia să fii permanent cu ochii în patru ca să sesizezi care porțiune inundată putea fi străbătută cu piciorul și care, prea adîncă, nu. E atît de înșelătoare apa rezultată din topirea nămeților! Mîloasă și curgînd în șuvoaie repezi, poate doborî cu ușurință un animal mai plăpînd. Chiar și unul puternic poate avea probleme, dacă nimerește în mijlocul
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Au mers, în căutarea locului potrivit, zile la rîndul. Poate că, la început, nici n-au dorit cu adevărat să se stabilească undeva. Plăcerea umblatului, a descoperirii atîtor locuri incredibile, a atîtor ființe deosebite, le-a fost unic țel. Au străbătut munți, apoi văi, apoi, de multe ori, iarăși munți. Au trecut primăveri și toamne peste ei, i-au încercat veri năucitoare și ierni cumplite. Dar, în tot acest timp, dragostea ce-i lega și convingerea că făceau ceea ce trebuia nu
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
călătoria aceea dacă ar fi știut de la început ce avea să-l aștepte? Își punea uneori întrebarea; și adesea fu nevoit să admită că era copleșit. În primul rînd, nu avu de ales: trebui să urmeze calea drumului printre lupi. Străbătea ținuturi necunoscute; pentru a se fi făcut ascultat de alte animale, prea mult timp și prea complicate strategii i-ar fi fost necesare. Așa, cu lupii, măcar știa de la început la ce să se aștepte. Lupii atacau și abia apoi
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
lupul înțelept să facă lumină în ignoranța lui, trebuia să vadă dacă fusese îndreptățit să spere sau nu. Dar o făcea cu determinarea condamnatului la moarte. Și înainta anevoie, fără pic de tragere de inimă. Noroc că, refăcînd drumul înapoi, străbătea locuri cunoscute. Nu mai trebuia să se confrunte cu nimeni. Lupii îl știau deja și-l întîmpinau cu prietenie. Lupino, avem o veste bună! Sînt două nopți și două zile de cînd lupul schilod a trecut pe-aici! Grăbește pasul
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
fi cunoscut așa cum era odinioară; ar fi avut pentru ce-l admira! Dar tot răul spre bine: greutățile îi întăriseră spiritul și-l luminaseră; în ceea ce privește forța trupului nu-l avea alături pe Lupino?! Formau, de bună seamă, o echipă indestructibilă. Străbătură pădurile, mergînd voinicește, preț de cîteva zile. Nici nu realizau trecerea timpului. Întîmplări inedite, noi și noi amintiri venite din trecut, le țineau companie. Rîdeau împreună de isprăvile puiuților năbădăioși din haita în care crescuse Lupino, sau se întristau, deopotrivă
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
în bazinul mijlociu al Bahluiețului și într-o zonă de contact a trei mari unități de relief: Podișul Sucevei, Câmpia Moldovei și Podișul Central-Modovenesc. - Municipiul Iași, reședința județului, este situat în sud-estul Câmpiei Moldovei, în apropierea graniței cu Republica Moldova, fiind străbătut de râul Bahlui. - Mai la nord de Târgu Frumos, în partea central-nordică a județului, în Câmpia Jijiei Inferioare și la o distanță de circa 45 kilometri de Municipiul Iași, se desfășoară teritoriul comunei Focuri. - Satul Lespezi, care îndeplinește și rolul
Ruşii-lipoveni din judeţul Iaşi : dinamici socio-demograficoeconomice by Iacob Pavel () [Corola-publishinghouse/Administrative/91763_a_93067]