1,020 matches
-
cinci hectare. Prima casă, cea din deal, era a bunicului. A doua, pe jumătate îngropată în pământ, dar lăbărțată, era a străbunicii. Pe pereți se mai găsea încă portretul bărbos al răstrăbunicului, cel care își pierduse nevasta la cărți. Soțul străbunicii fusese un om mai așezat: concentrat pe negoțuri, iarna își scotea băieții afară să spargă gheața, în timp ce el se dădea pe derdeluș. Odată, unul din băieți, înghețat bocnă, îi ceruse doi bani să-și ia o plăcintă caldă de la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
să-și ia o plăcintă caldă de la un vânzător ambulant. Taică-său, care venea în fugă să poată aluneca cât mai mult pe ghețuș, îi dădu o bătaie soră cu moartea. Disciplină austriacă, nu glumă. Pragmatism la fel. În sufragerie străbunicul avea un dulăpior ținut sub lacăt. Când îl deschidea, dădea pe toată lumea afară, încuia ușa și se delecta cu nebănuite comori: portocale, smochine, curmale. Lângă casă se înălța atelierul de trăsuri, înalt cât un bloc, răspândind miros de cărămizi mucegăite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Legiunea Străină. Mereu în căutare de jocuri, l-am pus în capul arborelui pe Petru Cercel, pentru că avusese gusturi cosmopolite și pentru că în felul ăsta puteam justifica dubla mea descendență, austriacă și grecească. Am reușit să cobor pe spițe până la străbunicul pe linie paternă, preot într-un sat din Țara de Jos. Omul își frânsese gâtul de tânăr, pe când se întorcea de la pădure cu un car de lemne. De-abia să fi avut vreo treizeci de ani în momentul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
morții celor doi tineri care se iubeau (se convenise În cele din urmă că nu era vorba de o sinucidere!) era căutat de cei care povesteau În ura veche „de când lumea“ dintre cele două familii. Într-adevăr, acel bunic sau străbunic a cărui piele din palmă fusese găsită intactă s-ar fi răsucit de trei ori În mormânt dacă ar fi auzit că cineva din neamul lui, un băiat, voia să se Însoare cu o fată din neamul celor mai mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
o casă scundă, fără ferestre, cu o curte plină de nisip, dominată de un havuz. I se spuse, însă, că prezicătoarea murise. 59. Prin toamnă, m-am nimerit, într-o zi, în compania unui conte. Un conte autentic, ai cărui străbunici au venit din Bretania, instalîndu-se în București. Din vorbă în vorbă, am aflat că a urmat liceul la "Spiru Haret". Am aproximat că asta s-a întîmplat după ce am plecat eu de la "Spiru" sau mă pregăteam să plec. Și nu
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
în realitate autorul a trăit aceste conflicte arhaice, dar prezentarea lor pare reală. „” să fie roman sau o stagnare a istoriei în viața satului? Citiți cartea de față și dacă nu vă recunoașteți faceți un salt în trecut, la bunici, străbunici ... un salt in istorie. Constantin Toni Dârțu Câteva cuvinte despre copilăria din culoare Gheorghe Boancă este un plastician care se exprimă cu talent prin mijloacele specifice artei naive. Este un modern (nu un monden), detașându-se prin ironie și autoironie
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
nici mai în afara lemnului, nici mai înăuntru și nu se cunoștea unde este îmbinat metalul. Mergea Pleșu pe drum cu ochii închiși, iar oamenii spuneau că merge dormind, dar cârja n-o slăbea deloc din mână, că o avea de la străbunicii lui. Când a fost înștiințat Pleșu de plecare, nu s-a mai culcat în pat vreme de aproape doi ani, a stat în picioare la capătul patului că avea pat cu capete înalte de lemn. A stat în picioare și
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
c-o să vedeți mai bine ? G. Doamnă... N Pardon, acu’ mi-s domnișoară, că-s liberă prin divorț. Dar io pentru altceva am venit. Am venit să cer, cum a făcut anterior o altă doamnă, retrocedarea Palatului Culturii unde un străbunic de-al nostru a cultivat hasmațuchi și trei metri lineari din șoseaua europeană la kilometrul 14, unde scrie pe piatra kilometrică “Țuky”, un diminutiv de la hasmațuchi, plantă cultivată, cum pot să declar cu martori, de un străbunic de-al nostru
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
Culturii unde un străbunic de-al nostru a cultivat hasmațuchi și trei metri lineari din șoseaua europeană la kilometrul 14, unde scrie pe piatra kilometrică “Țuky”, un diminutiv de la hasmațuchi, plantă cultivată, cum pot să declar cu martori, de un străbunic de-al nostru numit... G. Hasmaț... N. Ași ! Aliodor Popescu. G. Dar ce relație poate fi între Popescu și Hasmațuchi ? N. Relație nu, dar legătură se poate face, că hasmațuchiul se livrează în legături așa cum și pe o piatră stâncoasă
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
de precisă, dar n-aș putea s-o redau exact și în amănunt. Al treilea lucru, care m-a paralizat, a fost constatarea că figura ei, pe măsură ce mă uitam mai bine, începea să mi se pară oarecum cunoscută. Era chipul străbunicii mele, al cărei portret atârna pe un perete, în biroul tatălui meu. "Pac!" și bățul m-a pocnit peste picior... Am tulit-o către ușă, trecând ușor pe lângă ea și țipând ca din gură de șarpe. Am mai auzit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
la un moment dat, s-a întunecat și m-am strecurat înapoi spre casa cea mare. Prin singura fereastră luminată, am tras cu ochiul în sufragerie. N-am să uit cât oi trăi scena pe care am văzut-o atunci. Străbunicul și străbunica mea stăteau la masă și alături de ei se afla un băiat de vârsta mea. Copilul acela îmi semăna leit. Numai că părea atât de înfricoșat cum eu sper să nu fiu vreodată. Străbunicul tocmai vorbea. Era atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
care am văzut-o atunci. Străbunicul și străbunica mea stăteau la masă și alături de ei se afla un băiat de vârsta mea. Copilul acela îmi semăna leit. Numai că părea atât de înfricoșat cum eu sper să nu fiu vreodată. Străbunicul tocmai vorbea. Era atât de furios încât auzeam limpede vorbă cu vorbă, prin geam: - Asta-i prea de tot. Cu alte cuvinte o faci mincinoasă pe propria ta mamă. Am eu grijă de tine, după-masă. Mi-am dat seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
Astăzi m-am căsătorit cu Marietta!" În momentul acela, m-au trecut toate sudorile și am pus jurnalul deoparte. Întrebarea era următoarea: "Dacă eu făcusem toate astea, atunci ce se întâmplase cu adevăratul Joseph Maynard? Nu cumva singurul fiu al străbunicilor mei murise, pe la vreo margine de Americă, neștiut de cei între care copilărise?" Mi s-a părut explicația cea mai verosimilă, de la bun început M-am dus la înmormântare și orice îndoială s-a risipit. Dintre toți cei prezenți acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
plecată în vacanță, ci chiar aflată într-un permanent repaus”. Afirmația aceasta șochează prin gravitatea ei - și o consider lipsită de bun simț. Oare nu s-a gândit că are un tată ori un bunic în vârstă sau chiar un străbunic? Să vedem în continuare dacă „Bătrânețea este o piedică în calea creației”. Când eram copil - e cam mult de atunci - vedeam oameni cu plete albe denumiți bătrânii satului și priveam la ei cu respect și cu admirație pentru că erau oameni
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
drept că eu nu‑mi luasem nici o zi liberă pe caz de boală, sau măcar o oră liberă cât timp Miranda era la birou, dar nici Emily nu lipsise. Fusese cât pe ce o singură dată - când Îi murise un străbunic - dar reușise să dea o fugă până acasă, la Philadelphia, să meargă la Înmormântare și să se Întoarcă la birou fără să lipsească un minut de la serviciu. Așa mergeau treburile la noi. Scurt. În afara cazurilor de deces (al rubedeniilor apropiateă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Babaroaga. Dincolo de Babaroaga mai e un sat, Gliganu Nou... se zărește luciul de tinichea nouă a turnului bisericii, colo, puțin mai sus, în grămădirea de copaci... Așa! Partea din stânga a drumului a fost cea dintâi înstrăinată din pământurile familiei. Un străbunic a înzestrat cu ea o fată. Acum îi zice moșia Vlăduța, fiindcă conacul se află în Vlăduța. Proprietarul e azi unul Stănoiu, care nici nu stă în țară: nu știu ce face prin Italia, se pare c-ar fi în diplomație. Moșia
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de seamă. Când el fusese de vârsta lor, omorâse mai mult de o duzină de sălbăticiuni într-o jumătate de zi - lupi, căprioare și mistreți de toate soiurile. O dată a dus acasă cincisprezece urși și optsprezece tigri. Le povesti că străbunicul său, împăratul Kang Hsi, fusese chiar mai iscusit. În fiecare zi, el călărea șase cai până îi epuiza. Tatăl le ordonă apoi fiilor să-i arate ce sunt ei în stare să facă. — Cunoscându-și slăbiciunea, Hsien Feng era deprimat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
și începe să se joace cu el. Tung Chih aleargă fericit, în cele din urmă ascunzându-se sub un scaun. Nu o iau în seamă pe Nuharoo, care îmi face semne din mâini să încetez. Spun mai departe: — Bunicul și străbunicul lui Tung Chih ar fi rămas dacă s-ar fi confruntat cu această situație. — Dar lor nu le-a fost dat să treacă prin această situație! explodează Hsien Feng. Nu pot să-i sufăr. Ei sunt cei care mi-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
va dormi visând". Un anume echilibru clasic, meditația impulsionată de nostalgia după satul natal prilejuiește deschideri spre o lume de trăiri pline de remușcare. Teiul casa mi-o binecuvântă/ Izgonindu-mă de pe pământ". Orașul nu-i dă satisfacții, Câmpul părinților, străbunicul trezit sub verde coviltir îl judecă, pentru că nu a atins certitudinea unei existențe adevărate și puternice. Urc ani cu ani și tot nu mai ajung/ Spre-mplinire". Ion Brad cântă Transilvania care se confunda cu țara: "Arsă-mi este gura
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
despre care nu ne spune de unde i-a scos, căci nu ne prezintă și documentele care să susțină această filiațiune. Totuși, luînd de bază acest arbore genealogic, George Munteanu crede că "pe linia maternă știrile sigure (s. n.) încep tot de la străbunicul poetului, boiernașul de țară, Ion Iurașcu, și continuă cu fiul său, stolnicul Vasile Iurașcu din Joldești"29. Cînd cărțile se scriu din alte cărți, neverificate, nu se poate ajunge la concluzii sigure. Revenind la acest din urmă arbore genealogic, Augustin
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
sat, dimpreună cu Tureatca și cu Nahorenii de alături, prin succesiune, au fost în stăpînirea neamului Iurașco, fost pîrcălab de Hotin, dar numele de familie Iurașcu nu s-a perpetuat în aceste sate. Preotul putea dovedi că tatăl, bunicul și străbunicul său au trăit în acest sat, pe moșia neamului Iurașcu, dar nu putea dovedi că și el aparține, prin descendență, acestei familii. Iar originea lui Vasile Iurașcu este și mai neclară. El și-a zis pe țărănește: Iurașc, adesea Iurașcă
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
aristrocrată se pretindea și soră-sa, Henrieta, chiar în momentele cele mai grele din viața ei. Iată ce-i scria, din Botoșani, doamnei Cornelia Emilian, la 3 febr. 1888: "Judecă, scumpa mea mamă, dacă sărăcia este o rușine. Bunicii și străbunicii noștri au fost oameni foarte bogați și chiar părinții noștri n-au fost săraci și nu pot roși c-au pierdut vreunul averea în vînt, ci numai în urma multor nenorociri... familia noastră era ca un exemplu, între proprietarii din Botoșani
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
am să mă însor decât cu o aristocrată cu mâini frumoase și glas blând». O dată a îndrăznit să astfel grozăvească cu această obârșie în fața tatălui său. Ce râs a fost! Caragiale, bătându-și țeasta, a exclamat: «Ce tot spui, mă! străbunicul tău era plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!». Matei s-a făcut roșu de ciudă și a tăcut. Ce șoc resimte cel care se autoînchipuie și nu se poate oglindi în mintea celorlalți!Ă
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
rapid asupra pantofului. [...] "Eu am cercetat cette lignee și am probe evidente despre afirmația mea...". Odată a îndrăznit să se zugrăvească cu această obîrșie în fața tatălui său. Ce rîs a fost! Caragiale, bătîndu-și țeasta, a exclamat: "Ce tot spui, mă! Străbunicul tău era plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sînt eu turtit în creștet!"..." Niciodată nu i-a iertat lui Caragiale că mama lui nu fusese cel puțin baroneasă, ci doar o fată frumoasă, de modestă origine. Prin căsătoria cu
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
în traducerea bunică-mii, se puneau la mintea mea, aer în legătură cu care mi se tot atrăsese atenția, iar eu veneam, astfel, fără să știu, dintr-un alt timp, mai aproape de al lor. Aveam pe-acasă, și îmi plăcea, poza unei străbunici, care semăna perfect cu mine și poza era de prin anii '30. De asemenea, o altă fotografie, de data asta a mea, făcută într-un atelier foto specializat în crearea iluziei unor timpuri apuse, una in sepia, în haine la
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]