11,293 matches
-
Cînd și Nicanor și-a dat seama că au luat-o anapoda, l-a împins pe Nuțu înainte, poruncindu-i să-i conducă pe unde știe el. Păi acum... începu Nuțu să dea o explicație, dar se răzgîndi și se strădui din răsputeri să schimbe direcția. Era însă prea tîrziu! Încercarea sa rămase zadarnică. Intraseră deja prea adînc în inima pădurii, unde mlaștina se lăfăia în toată urîțenia ei și de unde nu ar fi reușit să-i mai scoată pe calea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
aceluiași fenomen. În mai puțin de două minute se aflau cu toții cățărați în cei mai înalți copaci, uitîndu-se cu înfrigurare în toate părțile, de unde se așteptau din clipă în clipă să apară primejdiile cele mai cumplite. Nuțu începu să scîncească, străduindu-se din răsputeri să ajungă cît mai sus în arinul său. Numai că arinul era subțire și lung și nu prea avea ramuri de care să te ții. Nu urla, drace! se răsti la el domnul Nicanor. Tu ne-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
subțire și lung și nu prea avea ramuri de care să te ții. Nu urla, drace! se răsti la el domnul Nicanor. Tu ne-ai adus aici!... Urcă-te mai sus și taci din gură, că te-aude! Nuțu se strădui cu greu să nu mai scîncească și continuă să se cațere mereu, cît mai sus! Mare vrăjmaș mai poate fi și frica pentru bieții nepricepuți! Cum Nuțu era destul de greoi și neîndemînatic, nu putu să-și păstreze nici echilibrul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
arheologul Ovidiu Ardei. Dar nimeni, în afara Bărzăunului, nu mai reuși să prindă măcar un păstrăv. Lui Vlad îi venea să tune și să fulgere de furie. Auzi tu, să ajungă să-l întreacă pe el Bărzăunul! Degeaba, însă. Oricît se străduia, sub orice stîncă ar fi căutat, păstrăvii nu voiau să se lase prinși, iar Ilinca arunca în el cu pietricele, ironizîndu-l. În scurtă vreme Bărzăunul deveni eroul zilei și toți cei mari, cu excepția domnului Nicanor și a cumnatului său, Răgălie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
răspunse hotărît Bărzăunul, uitîndu-se cu totul în altă parte decît la Ilinca. Cine vrea să plece, drum bun! Ilinca dădu din cap nedumerită și ridică din umeri. Nu putea pricepe de ce-i Bărzăunul așa de bosumflat și nici nu se strădui să priceapă. Se întoarse spre ceilalți și spuse cu destulă autoritate, pentru a nu fi contrazisă: Eu zic să mai rămînem o vreme aici, că tare-i frumos! Apoi strigă spre Bărzăun, ca și cum ar fi primit adeziunea tuturor: Mai rămînem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
i se dezvălui "taina aflată înapoia tuturor tainelor". Pe de altă parte însă, în scrierile sapiențiale ale vechilor egipteni, aflăm îndoielile, mâhnirile, nedumeririle oricărui om lucid de întotdeauna, începând cu îndoiala relativ la justiția divină: "Din copilăria sa omul s-a străduit să înțeleagă gândirea Zeului, cu umilință a căutat-o, și totuși zeii mi-au adus suferință și mizerie în loc de fericire și bună stare". Având în vedere toate acestea, în Cântul harpistului se spune: Nu este cineva care să nu coboare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
-o să termine. Parcă o văd cum mă privea mirată, ca o fetiță care nu știe pentru ce e pedepsită. Am trântit ușa camerei mele, am dat muzica tare cât să bată-n țeavă vecinul de dedesubt și m-am străduit din răsputeri să nu plâng. Între dinți aveam pâine prăjită și icre. Mai târziu, am aflat că David luase ceainicul. Nici unul din părinți nu l-a vrut. ... Prima oară mi-am dorit să dispar în ziua în care a murit
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
mobile pulsase, nu demult, rășină. Chipurile lor, aurii ca turtițele lui Ivan din cuptor, îi dăduseră, la început, o stare de bine, de apartenență molcomă la realitatea lui domestică. Le ghicea zâmbetele de a doua zi dimineață, degetele lui Dominique străduindu-se neîndemânatic să cârpească o pereche de ciorapi de lână, Alioșa mușcând dintr-o gutuie, cu buzele strânse ca pojghița de smântână în gulerul cănii de lapte. Îi vedea genunchiul julit din pantalonii cenușii, suflecați dea supra gleznei, croiți de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
mai fiu aici, mă agasează suferința lor, ca un cor care încearcă s-o acopere pe a mea. Eu sufăr mai tare decât ei. Eu îmi sunt mai important. Eueueueueueueu... David se ghemuiește lângă mine și nu-l mângâi. Mă străduiesc să nu mă uit la el. Să nu cumva să zăresc vreo lacrimă care să mărească volumul până la explozie. O orchestră întreagă mi s-a mutat în spatele pleoapelor și acum cântă mai tare, mai tare, și mai tare. Suficient de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ce urmau să întregească priveliștea noului colț de grădină închipuit de ea. Uneori se strecura în bucătărie. Schița mâinile sclavelor curățând vinete, adăugând mulukhiyah și sumac în vase acoperite, tăind rodii, amestecând iaurtul cu tahini. Adulmeca toate aromele și se străduia să le învețe după nume, desena frunzele arborelui Corchorus din poveștile Sumayyei, studia amestecurile de za’ttar, maramiyeh și coriandru, strivea șofran între buricele degetelor și-și colora desenele cu praful lui galben sau roșcat. Musa era vrăjit de agerimea
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
animale... CAPITOLUL 1 Lupino [i haita -L upino, Lupino, unde ești? Of, nu aud nimic de răul vostru... Hei, neastîmpă-raților, l-ați văzut astăzi pe Lupino?... Lupino, băiatule, te lasă flămînzii ăștia nemîncat, dacă mai întîrzii mult! Bătrîna lupoaică se străduia în zadar să se înțeleagă cu puii. Chemarea ei rămase fără răspuns. Ca în atîtea alte dăți, puiandrul rătăcea prin pădure. Plecase dinainte de-a se trezi lupișorii. Dacă i-ar fi așteptat, s-ar fi ales praful de expediția
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
adevărat. Mai era ceva acolo, un iz, o adiere, o nuanță pe care Arus n-a recunoscut-o. Lupino ducea cu el, fără îndoială, și misterul unor întîmplări pe care șeful haitei nu le știa tălmăci; și, oricît s-a străduit, n-a reușit să-i dea de capăt mirosului aceluia nedefinit. Dar unui conducător nu-i stă bine să ezite. În cele din urmă, Arus a hotărît: copilul putea rămîne! Oricum, lupoaicele n-aveau să-l scape din ochi și
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
teritoriul haitei și acela care descoperea vreun răuvoitor și-l înfrunta, luptînd sau alergîndu-l pînă dincolo de hotare, cîștiga respectul nedisimulat al celorlalți. Cînd, în după-amiezele tihnite, animalele se relaxau, sătule și dornice de distracție, lupii tineri făceau demonstrații de forță, străduindu-se pînă la epuizare să dărîme vechile ierarhii sau să-și consolideze pozițiile dobîndite. Și toată această muncă pentru ce? Oricît de mult ar fi încercat, tot Lupino era apreciatul și lăudatul chiar mai mult decît fusese vreodată cel mai
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
pe Hana. N-ar fi vrut să-și petreacă fără ea ceasurile dinaintea plecării. Și împreună porniră printre copaci, veselindu-se de vremea bună și de zborul amețit al gîzelor trezite din amorțeală. Copiii se zbenguiră fericiți. Primăvara care se străduia să pună stăpînire peste pădure le insufla energie. Și Hana era veselă de bucuria copiilor și de căldura binecuvîntată a soarelui. Dacă avea s-o țină așa, în trei-patru zile n-ar mai fi rămas zare de omăt pe sub copaci
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
zile n-ar mai fi rămas zare de omăt pe sub copaci. Curînd, Hana simți că se întîmplă ceva cu amicul ei. Chicotea Lupino, amuzat de stîngăciile puilor; alerga împreună cu ei, în întreceri la care-l provocau și pe care se străduia să nu le cîștige; glumea puiandrul; și rîdea cu rîsul lui molipsitor, atunci cînd puii se prefăceau că-i pricep gluma, dar se lăsau trădați de privirea ochilor neverosimil de mari, nedumeriți și întrebători. Era Lupino așa cum îl știa Hana
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
vieții lui Lupino. Crivățul, vînt furios, aducător de frig, nori grei și ninsoare dinspre nordurile îndepărtate, a ocolit liziera pădurii unde-i prinsese venirea pe lume a micuțului. Au fost și zile geroase, e-adevărat, zile în care stăteau îngrămădiți, străduindu-se să-i facă scut micuțului din trupurile lor. Dar acestea au fost puține doar cît să nu uite că-i iarnă. În rest, a toamnă tîrzie arăta vremea, și cei doi proaspăt deveniți părinți se rugau ca norocul acesta
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de făcut. Și, cu toată strîngerea de inimă, trebuia să mai ia în calcul o variantă: aceea ca părinții să nu mai fie în viață. Nimic nu-l îndreptățea să elimine această amară posibilitate. Trase aer în piept și se strădui să-și golească mintea. Se scutură, ca și cum ar fi aruncat de pe spate o greutate, apoi reluă înaintarea. "Va fi bine!", gîndi, amintindu-și spusele lui Arus și încurajările Hanei. Dacă i-ar fi fost alături, Hana i-ar fi risipit
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
spuse, amintindu-și promisiunea făcută, și păși mai apăsat, hotărît să-și ducă grabnic misiunea la bun sfîrșit. Privi în jur. Locurile îi erau cu desăvîrșire necunoscute. Îl înconjurau copaci deosebiți de cei pe care-i cunoștea de acasă. Se strădui să-și amintească relatările înțeleptului Arus. Deseori, în ceasurile de tihnă, marele conducător le povestea copiilor despre existența unei vegetații diferite de cea care creștea pe teritoriul haitei lor. "Ăsta trebuie să fie un brad alb, iar ăsta un ulm
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
amuzant aspect toată masa de nămol adunată și suprapusă în straturi generoase pe corpurile lor se uscase, în bătaia vîntului și în căldura soarelui, și le făcea mistreților imposibilă orice altă mișcare, exceptînd-o, firește, pe cea a maxilarelor. Acum se străduiau să se elibereze. Un animal pe-aproape putea să însemne orice: iritare, ceartă, pericol. Dar, variantă de-a dreptul îngrozitoare, nu era exclus să aibă de-a face cu un pretendent la bunătățile cărate de ape! Domnule, nu vă sfătuiesc
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
concentreze atenția asupra creșterii puilor nou-născuți. Lupino se făcu una cu pămîntul. Învățase o lecție aspră: dacă și-ar fi anunțat prezența, animalele ar fi dispărut într-o clipă. Se mulțumi să le pîndească din spatele copacilor. Urmărindu-le înaintarea lină, străduindu-se să le ghicească intențiile, mișcările, ascuțindu-și auzul și concentrîndu-și privirea, Lupino se simți vînător. Încetul cu încetul, sîngele i se ridică cu furie spre tîmple, unde-i zvîcnea nebunește. Instincte ancestrale îl acaparară. Era el, fiara, prădătorul născut
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
în încurcătură, eu te scot. Trebuie să ajungem turma din urmă, altfel n-ai nici o șansă, viteazule. Hai! Hai să mergem, nu-i timp de pierdut. Îl împinse delicat cu vîrful botului. Clătinîndu-se în toate direcțiile, puiul de căprioară se străduia să-și găsească echilibrul. Nu-i era deloc clar: cine-i străinul care a apărut din pădure?, dar pricepu, din tonul vocii lui, că n-are a se teme. Și se chinui să culce la pămînt ierburile înalte, așa cum văzuse
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
ajunge, adăugă ferm. Comanda lui nu lăsa loc de comentarii. Căprioarele îi urmară indicațiile. ... Și se întoarseră la izvor. Masculul hotărît să-i fie consoartei aproape, căprioara neîndrăznind să spere nimic. Se grăbeau: trebuia să ajungă din urmă grupul; se străduiau să se deplaseze fără zgomot: nu-și dorea nimeni încă un sacrificiu. Și ascultau cu încordare vocile pădurii. Deodată, căprioara rămase țintuită. Percepuse ceva. Înălță botul în aer și-și încordă auzul. Dădu cu disperare la o parte cîntecul păsărilor
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
lup schilod și orb. Lupino era recunoscător pentru constituția robustă cu care fusese înzestrat. Fie că trebuia să se confrunte cu un singur lup venit în recunoaștere, fie că avea de înfruntat doi sau chiar trei viteji războinici, puiandrul se străduia să fie întotdeauna pregătit. Nu urmărea să cucerească teritorii și nici poziții, nu era mînat de impulsuri sîngeroase, așa încît își folosea istețimea și agerimea trupului pentru a nu răni și a nu fi rănit. În scurt timp se "specializă
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de simpatie și-l încurajau din toată inima. Atîta doar că, între timp, situația se schimbase: cel care înainta cu viteză era acum lupul înțelept, mînat, se pare, de-o chemare miraculoasă, și nu Lupino, cel altădată de neîntrecut. Se străduia să nu lase ca distanța dintre ei să se mărească, dar era tot ce putea face. Și, incredibil!, în felul acesta se apropia iarăși de pădurea cunoscută. O, cum îi mai bătea inima la gîndul că e la o distanță
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
-vă pielea, adunați copiii, ajutați bătrînii! O panică generală îi arunca dintr-o parte în cealaltă, nelăsîndu-le șansa de-a acționa calculat. Se împingeau, se călcau în picioare... Iar ploaia, binecuvîntata ploaie, întîrzia să apară! În fața lui, o vietate se străduia să evadeze dintr-un cerc de foc. Fulgerul lovise de două ori, la mică distanță, astfel încît flăcările se strînseseră ca un laț în jurul nefericitului animal. Era atît de aproape de el! Prin ochiurile vîlvătăii, Lupino îi vedea neputința. Spre deosebire de toți
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]