76,894 matches
-
și să te ardă cu o notă mică, ți le faci și scapi. Sau te duci și mai încolo, cu o săptămână în urmă, iar în dimineața tristă, în loc să-l lași pe câinele tău drag grivei să umble brambura pe străzi, îl ții în lanț, el scâncește, suferă, dar nu-l mai calcă mașina și după aceea nu mai ești pus în situația să plângi de-ți sare inima din piept. Ce mai, e o idee cum rareori mi-a fost
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
să i-o trimit prin poștă cu timbru, ștampilă și tot dichisul. Mă duc cu ea la oficiul poștal, s-o înmânez funcționarei de la ghișeu care s-o stampileze sub ochii mei. N-o pun la cutia poștală din coltul străzii, pentru că nu sunt sigur sută la sută că poștasul n-o scapă pe jos fără să vrea sau, s-a mai văzut și asta, o ridică și-o pune distrat la el în buzunar. Distrat sau intenționat. Am citit undeva
Camionul bulgar by Dumitru Țepeneag () [Corola-journal/Imaginative/7549_a_8874]
-
primit cu slana și palinca... se înveselise el apoi. §i la Timișoara, m-au luat în primire cu toții: în sfârșit, au venit americanii! E frumos s-auzi asta. În Yemenul de Sud, unde-am fost de curând, oamenii ies pe străzi ca să strige: „Americani, carati-va acasă!“. §i aruncă în noi cu cocteiluri Molotov... §i ne salța în aer cazărmile... - E totuși de-nvatat câte ceva și din asta... clătinase din cap domnul Guta. Ca să nu se-ntâmple la fel și cu
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
aceea. Observasem cu câtă grabaînchisese televizorul, atunci cînd ne pregăteam să ieșim pe ușă, încât eram convins că nu i-ar mai fi făcut nicio plăcere să-1 amestecăm iarăși, chiar și așa, prin ecoul vorbelor noastre, în gâlceava aceea a străzii. Am pornit-o către Gară de Nord, pe trotuare întunecate și puștii. finând loc de orice s-ar fi putut spune, pașii lui Daniel băteau toaca pe asfaltul umed, ca și cum bocancii lui ar fi avut tălpi de lemn. Treziți din
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
cănd fericirea noastră se-ntemeiaza pe-atafia munți de cadavre? Dar să știi, Pompiliule dragă, să știi, Pompidou, ca noi, americanii de rând, n-am fost la curent cu toate acestea. Noi mestecam întruna chewing-gumm și pop-corn, Si-acasa, si pe stradă, si la cinematograf, si-alergam că bezmeticii cât e ziua de lungă de la o slujbă la alta, ca să ne plătim cât mai repede ratele la casa și la mașină și la mobilă și la aparatele electronice, dar murim și tot
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
Teodor Dună kirilă are servici și un bunic de 93 de ani. e obligat să iasă din casă și să pară că se târăște cât mai puțin pe străzi, când coboară la dristor, își vâră cu amândouă mâinile vată în urechi, și-ar pune câlți în ochi, își potrivește armura de erou pe sub cămașa albastră. exact când se îndeletnicea cu această apotropaică izolare, sună sora lui kirilă și-i
spitalul ilfov by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/8138_a_9463]
-
îi tremură mâinile. îl întreabă pe artist: e mort. el: trebuie să te duci. înseamnă că e mort, își zice kirilă. gata. și kirilă vrea să meargă și nu poate, nu poate deloc. însă face bine și se târște. trece strada. fiecare pas pe care îl face e un pas spre moarte. tremură. ajunge. își dă seama că are 4 covrigi în mână. ajunge la tată. e viu? da, e viu! du-te să-l vezi. nu pot. du-te, ți-
spitalul ilfov by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/8138_a_9463]
-
de tot, încă mai are pentru cine Să înflorească dimineața trandafirul de hîrtie, Încă mai are cui să-i întindă inima aburindă Femeia născută pentru dragoste... Dacă poezia ar fi pîine, vă dați seama cum ar ieși Dimineața flămînzii pe stradă, Cum ar smulge-o din mîinile poeților Și cîinii ar trage de ea, foamea s-ar citi printre rînduri, Mîinile hulpave ar sfîșia paginile pline de subînțelesuri, În cancelariile lumii s-ar face planuri secrete de subordonat poezia Căci o
Poezie by Adrian Alui Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/8351_a_9676]
-
întâi mi-ai pătruns în cuvinte. Vorbeam cu vorbele tale. Fredonam cântecele neghioabe. Alcătuiam din dopurile mele de bere forma stângace a unui sex de băiat. Mă uitam în oglindă și așteptam să-mi apară pe chip trăsăturile tale. Pe stradă oamenii aveau toți chipul lui ceaușescu. Cântau cântece patriotice. Până și bețivii din rahova intonau cântece patriotice. Pe atunci bucureștiul se numea ceaușima. Semăna cu o groapă comună, iar în visele tale începea să apară un bărbat obosit și aproape
Poezie by Octavian Soviany () [Corola-journal/Imaginative/8328_a_9653]
-
să iasă. Era un urcuș lent, anevoios, exasperant, doi-trei centimetri la fiecare învârtire a volantului. Dar nu mi-era frică chiar dacă rămâneam singur, blocat în cușca liftului. Știam că Tata, de-acolo, de sus, mă ridică. Ninsoarea Ce-a căutat strada Năvalnicului în viața mea? Cum și de ce am ajuns să locuim pe acea stradă periferică, în pantă, pavată cu pietre de râu, cu trotoare primejdioase? Și de ce o evoc, deși n-am locuit acolo nici măcar o lună? A fost doar
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
volantului. Dar nu mi-era frică chiar dacă rămâneam singur, blocat în cușca liftului. Știam că Tata, de-acolo, de sus, mă ridică. Ninsoarea Ce-a căutat strada Năvalnicului în viața mea? Cum și de ce am ajuns să locuim pe acea stradă periferică, în pantă, pavată cu pietre de râu, cu trotoare primejdioase? Și de ce o evoc, deși n-am locuit acolo nici măcar o lună? A fost doar un tranzit spre altă casă, în vreme ce bombardierele se înverșunau împotriva portului, nu departe de
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
de gătit, cu petrol lampant și fitil tubular, fila când ți-era lumea mai dragă. Mama plecase "până-n colț", să cumpere ceapă de la un zarzavagiu ambulant și mă lăsase să supraveghez oala pusă la fiert. Dar eu o zbughisem în stradă, la joacă cu copiii din vecini. Am știut că s-a întors doar când i-am auzit strigătul furios: "Unde-ai fugit, drace?!" Odaia era plină de "scame" negre, atât de multe, atât de dense încât ne vedeam ca prin
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
feței de masă și a țoalelor întinse pe sârma din curte și frecate cu peria muiată în apă caldă cu săpun de rufe. Mă întreb acum, după multe decenii, dacă nu cumva am reținut această episodică găzduire doar datorită numelui străzii. Năvalnicul nu se poate uita ușor. Dar nu! Mă urmărește și azi figura Mamei, posomorâtă câteva zile în șir. Ea, atât de veselă de obicei, văzuse un semn de rău augur în acea întâmplare pe care o numise: ninsoarea neagră
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
alegerile" din ^46, în decembrie ^47... Tezaurul Dinspre lac adia o răcoare binevenită. - îți dai seama - îmi spunea însoțitorul meu - că noi călcăm acum pe aur? Lingouri, bijuterii, diamante, hârtii de valoare, acte de proprietate, averi fabuloase. Mergeam pe o stradă liniștită, prin cartierul băncilor din Lausanne. Poate că exagera, dar mi-a adus aminte de tezaur. ...Din marea rotondă a băncii se cobora pe o scară până în fața unei porți negre, masive, de oțel, cu două broaște sub un volant
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
lume demult apusă, acea lume elegantă, cultivată, care i-a adus Bucureștiului renumele de „micul Paris“. Autorul pătrunde cu finețe în cele mai intime detalii ale acelui stil de viață, surprinzîndu-ne prin tonul emoționat și emoționant cu care descrie o stradă, un cartier, vechiul Atheneé Palace, atmosfera unui interior, discuțiile legate de politica vremii, rapacitatea cu care istoria înghite destine umane, dramele interioare, avînd însă permanent în vizor și elementele exterioare care țin de moda acelor ani, vestimentație, limbaj, preferințe culinare
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
conducea tata-mare. Cartea poștală e colorată, singura dintr-un teanc de scrisori pe care le scrisese în această perioadă și peste care am dat în album, în caseta Biedermeier, unde găseai de toate. Tata-mare cumpărase ilustrata într-o papetărie de pe strada Lipscani, pe care mi-o închipui ca pe un spațiu în formă de furtun absorbant, întunecat și datorită storurilor cu dungi roșii din fața vitrinei și tata-mare s-a aplecat peste cărțile poștale, a scos una sau alta din teanc cu
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
vitrinei și tata-mare s-a aplecat peste cărțile poștale, a scos una sau alta din teanc cu degetele lui înmănușate, și-a fixat pince-nez-ul mai bine pe nas și a mormăit: Bun, o iau. Vederea strălucitoare a pieței și a străzii comerciale, ajungând cu cupolele ei până la orizont, urma să-i dea soției lui o imagine a locului care îi tulburase simțurile în asemenea măsură: ca descendent al unei familii vechi din marea burghezie, găsise, în sfârșit, după ani de nehotărâre
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
margarete, ale căror corole străluceau pe tulpinile cărnoase: era cald, un cer vast, lipsit de nori, se întindea peste oraș, aerul stătea nemișcat, mirosea a apă vărsată și a marfă adusă de departe, cu căruțele stârnind nori de praf, pe Strada Lipscani și în piețele din jur. Tata-mare s-a oprit, cu bastonul atârnat pe braț. Roțile prevăzute cu cercuri metalice uruiau în spatele copitelor care loveau pavajul dispus într-un spațiu concentric în jurul punctului central, un rond în mijlocul căruia tronase mai
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
cu cai și privește un negustor în fața Bisericii Sfântu Gheorghe, în timp ce bărbatul, care tocmai și-a ridicat pălăria de pe fruntea umedă de sudoare, se caută prin buzunare de mărunțiș pentru o cerșetoare. În spatele acestui rond care inundă luminos ilustrata colorată, strada Lipscani se retrage într-un refugiu de case, storurile librăriei au dungi roșii împotriva soarelui năprasnic și sunt coborâte în fața vitrinei, vânzătorii cu șorțuri albe își expun marfa pe trotuar și domnul S., care tocmai s-a hotărât să traverseze
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
carte poștală pentru soția lui, va arunca o privire înspre tovarășii mătăhăloși care stau aplecați laolaltă, de parcă acolo tocmai ar fi fost sacrificat un animal, atrăgând curioșii. Dar și în față, la „La Papagal“, se înghesuie lumea, iese afară în stradă, acolo unde trăsurile circulă cu capotele deschise. Pe o firmă se poate citi cu litere roșii reclama unui magazin de confecționat fuste. Pe urmă, strada Lipscani se îngustează printre fațade și ziduri și se refugiază într-un punct, sub cupolele
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
atrăgând curioșii. Dar și în față, la „La Papagal“, se înghesuie lumea, iese afară în stradă, acolo unde trăsurile circulă cu capotele deschise. Pe o firmă se poate citi cu litere roșii reclama unui magazin de confecționat fuste. Pe urmă, strada Lipscani se îngustează printre fațade și ziduri și se refugiază într-un punct, sub cupolele unei clădiri foarte dichisite, și e caldă și galbenă ca mălaiul, emanând tihnă și o nonșalanță văratecă, poate un mic Paris, dar unul - așa se
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
foarte dichisite, și e caldă și galbenă ca mălaiul, emanând tihnă și o nonșalanță văratecă, poate un mic Paris, dar unul - așa se vede cel puțin pe cartea poștală a lui tata-mare - în care lupoaica stă cu ochii ațintiți spre stradă. Și eu stau în aceeași zi, exact cu optzeci și cinci de ani mai târziu, în același loc în care a stat tata-mare și simt în colțurile gurii mele zâmbetul lui sub mustața înfoiată și acel strâns ușor din buze
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
cert: Parcul Ioanid a devenit Parcul Ion Voicu, astfel cum, din autobuzul 133, am văzut scris pe indicatorul stradal. Nu-mi venea să-mi cred ochilor. De ce însă atâta mirare, m-ar putea întreba cineva, de ce atâta mirare și frământare? Străzi, piețe, parcuri, toate trebuie să poarte un nume, vorba poetului, și de ce nu l-ar purta și pe acela al violonistului Ion Voicu? Nu a fost Ion Voicu un om de valoare al acestei țări? Sigur a fost, voi răspunde
Mai există Parcul Ioanid? by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13142_a_14467]
-
cu bonomie și inteligență, cu mare farmec. Atunci? Atunci vreau să spun că nu Ion Voicu este în discuție, ci ștergerea din toponimia bucureșteană a „Parcului Ioanid”. Să i se fi dat numele lui Ion Voicu altui parc, sau vreunei străzi, vreunei piațete din apropiere, dar nu Parcului Ioanid, cum au făcut-o edilii obedienți sau ignoranți (sau și una și alta). De un secol și jumătate Parcul Ioanid era intrat în istoria Bucureștiului, în istoria noastră culturală și chiar în
Mai există Parcul Ioanid? by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13142_a_14467]
-
desigur, din al cărui cuprins, măcar simbolic, Parcul Ioanid nu poate să lipsească. Dar s-a întâmplat în acest caz la fel ca în atâtea altele în care sunt vădite pornirile noastre de sinucigași culturali. Numele consacrate de istorie ale străzilor, ale parcurilor, ale piețelor publice le ștergem din scripte și din memorie ca și cum nu ar fi și niște repere de cultură. Ce să mai vorbim despre distrugerile fizice? Mai există Calea Văcărești? Doar pe coperta cărții lui I. Peltz. Numele
Mai există Parcul Ioanid? by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13142_a_14467]