1,419 matches
-
Ateu din nedreptate și de aur orbit, Domnia ca ciuma stearpă în tristul Răsărit Și-ntocmai ca păcatul cel strigător la cer El aducea în urma-i foamete, obezi de fier, Biruri ce cădeau însuși până pe surul fum, Care pătruns prin streșini la cer își face drum, Eșind din vatra tristă, cuptorul fără pîne A unui iobag care trăiește de-azi pe mâne, Când asuprirea oarbă și searbăda sclavie Domniau ca două spaime pe biata Românie. În lumea spăimântată venit-a însă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
discipolului bucuria soluției. În materie de educație, uităm că aluatul se poate modela numai înainte de a-l introduce în cuptor. Scumpul meu urmaș, îți las ca moștenire numele. Tu vezi ce faci cu prenumele. Școala și cultura au țâșnit de sub streașina bisericii. Pentru orice societate, tinerii constituie o problemă. Dar și principala forță. Pentru tineri, dialogul este de-a dreptul terapeutic. Părintele trebuie să fie alături de copil. Nu în locul lui. Dintr-un maestru țâșnesc discipolii precum ciupercile după ploaie. Ceasul rău
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
fi cea mai îmbujorată dimineață a vieții. Iubirea conferă tinereții o oarecare aură de infailibilitate. În iubirile întâmplătoare bărbatul își pierde mai întâi capul. Apoi și banii. Ținem uneori în cătușe o iubire care este indispensabilă altora. Căutăm în iubire streașina mării năruită în noi. În materie de sentimente, semănăm tot mai mult cu cei care investesc în bănci falimentare. Mă tem că iubirea a ajuns în stadiu de avarie. Nu înțeleg de ce la mănăstire iubirea e un păcat. Îndrăgostiții nu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
de trei ori pe zi. Iubirea - o sublimă caleașcă spre rai. Iubirea - această academie a instinctelor. Dragostea e oarbă, constată cu bucurie oftalmologii. Mă tem că violul va înlocui iubirea. Din deliciu, iubirea poate deveni oricând ... capriciu. Căutăm în iubire streașina mării risipită în noi. Pe la treizeci de ani, tinerii pun frâu iubirii. Petru că trebuie să se căsătorească. De regulă, în iubire te atinge un glonț rătăcit. Iubirea adolescentină poate înfrunzi și stâlpii de telegraf. Robește-mă iubire să mă
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
o carte cât un destin. Și frumusețea poate fi un dar grecesc. Toate creierele sunt fosforescente. La incandescență ajung doar câteva. Arta nu poate face rotunde capetele pe care moașa le-a lăsat pătrate. Pășesc pe marginea mării ca pe streașina cosmosului. A cerut să fie incinerat. Ca să existe bănuiala că a fost și el o torță. De la Hamlet încoace, toți groparii se consideră filozofi. Numai când dau sfaturi, înțeleg ce lucru mare e să fii filozof. Noaptea de Crăciun - o
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
deasupra pământului, erau învelite în foi mari de aramă bătută, având la depărtări egale semnul soarelui încrustat din argint și oricalc. Zidurile palatului erau de marmură albă. Aici nu mai erau podoabe, luciul marmurei albe se înfățișa curat, și numai streașina se sprijinea pe un șir de statui cât omul de înalte turnate unele în aur, altele în argint. Acoperișul neted și rotund, învelit în solzi de fildeș, sclipea odihnitor pentru ochi la lumina soarelui, în oricare ceas al zilei. În
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu pămîntul Încă neașezat sau ca Încremenire În tumuli și gorgane a morții istorice - este doar o nobilă acumulare a durerii ce face ca jocul iezilor să se petreacă tot mai aproape de cer, În acompaniamentul blînd al fumului căzut din streșini de paie și al mirosului de iarbă tăiată. Totul pentru ca, luînd pilda vieții ce Își trage seva din moarte, fericirea să-și găsească temeiul În suferința pe care și-o asumă candid și eroic.” Tăcerea... divizată Declanșarea căutării a fost
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
un singur aliaj a imperfecțiunii și a delicateții. Covata crăpată nu se pune pe sine În valoare, nu și afirmă ostentativ vreunul din atribute. În umilința și discreția ei, ea se oferă doar, prin oglinda picului de apă scursă de pe streașină, pe care Încă Îl mai poate păstra, celebrării soarelui. Scena-n sine este ancestrală: existența permanentă sub streașină, recurgînd la recipiente uzate și hîrbuite, dezafectate de la utilitățile lor primare, a cîtorva captări de apă din resursele cerești este un obicei
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
și afirmă ostentativ vreunul din atribute. În umilința și discreția ei, ea se oferă doar, prin oglinda picului de apă scursă de pe streașină, pe care Încă Îl mai poate păstra, celebrării soarelui. Scena-n sine este ancestrală: existența permanentă sub streașină, recurgînd la recipiente uzate și hîrbuite, dezafectate de la utilitățile lor primare, a cîtorva captări de apă din resursele cerești este un obicei care face farmecul vechii gospodării țărănești. Și, așa imperfectă, crăpată și paradită, covata e integrată armonic În micul
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
viitor trezește amintirea unui bine din trecut. „Alonso, frate-său și-Antonio / Sunt ca și scoși din minți; ceilalți îi plâng, / Jelind neputincioși, dar mai ales / Acel căruia-i spui «bunul Gonzalo»; / În barba-i lacrimi cad ca iarna picuri / Din streașina de stuf.“ De fapt, Gonzalo (despre care, cum rezultă din textul citat, Prospero îi vorbise, prin ani, lui Ariel) este acela în care mila prisosise asupra oricărui alt simțământ. Ceea ce însuși Prospero exprimă foarte curând: „nu răzbunarea, / Ci mila-i
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
viitor trezește amintirea unui bine din trecut. „Alonso, frate-său și-Antonio / Sunt ca și scoși din minți; ceilalți îi plâng, / Jelind neputincioși, dar mai ales / Acel căruia-i spui «bunul Gonzalo»; / În barba-i lacrimi cad ca iarna picuri / Din streașina de stuf.“ De fapt, Gonzalo (despre care, cum rezultă din textul citat, Prospero îi vorbise, prin ani, lui Ariel) este acela în care mila prisosise asupra oricărui alt simțământ. Ceea ce însuși Prospero exprimă foarte curând: „nu răzbunarea, / Ci mila-i
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
același exemplu, împreună cu casă se grupează cuvintele care denumesc diversele tipuri de case (argea, bordei, bojdeucă, cocioabă, colibă, magherniță, palat etc., împreună cu derivatele fiecăruia, ca bordeiaș, bordeian etc.), cuvintele care denumesc părți ale casei (talpa casei, stâlp, temelie, acoperiș, căpriori, streașină, burlane, dușumea, zid, perete, ușă, fereastră) sau încăperile (pivniță, prispă, cerdac, pod, odaie, cameră, iatac, sobă, cămară, salon), la orașe casele au și subsol, parter, terasă. Dacă ținem seama de sensurile figurate ale lui casă, cuvântul are legături cu soț
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
verbal și plecăciune sfidătoare, eroul sfârșește prin a întrevedea mai-răul dintr-un univers fără speranță, în care omul este condamnat la un statut derizoriu: "Sandwich, ăsta sunt eu! Sandwich! Rană pe sare și sare pe rană. Stau cu capul sub streașina morții"92. Este imaginea care face tranziția spre viziunile revelatoare ale condiției umane din trilogia Setea muntelui de sare. Deja estompate în Există nervi, prima încercare dramatică soresciană, urmele caragialiene se pierd în Iona, Paracliserul și Matca printre cele ale
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
chitanța, Editura Albatros, București, 1995, p. 219. 41 Al. O. Teodoreanu, Hronicul Măscăriciului Vălătuc, Editura Junimea, Iași, 1989, p. 239. 42 În Frica, de exemplu, citim: Iar lângă cafeneaua lui Friț, tot în după amiaza aceea, prinși de ploaie sub streașina mare a prăvăliei lui Stocker, [...], se aflau doi foarte onorabili cetățeni care discutau în cel mai pur stil caragialesc. Merită să-i ascultați: [...]", p. 15. 43 Monica Spiridon, op. cit., p. 193. 44 Mircea Horia Simionescu, Banchetul, Editura Eminescu, București, 1982
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ogrăzi urlând... Codrii vuiau de ăuitul lor... În iarna aceea, cu geruri năpraznice, încă de la Sf. Nicolae, zăpada căzuse aproape făra întrerupere...până aproape de Blagoslovenie. Odată cu Boboteaza începuse și viscolul. Crivățul gemea, șuiera, răscolind și învolburând zăpada în troiene până în streșini. Copacii trosneau cu vaiete lungi, plângătoare. De câteva nopți, mai ales, arătări sure începuseră să picteze adâncul alb al zăpezii. Erau lupii, care, înfometați, veneau de peste Prutul înghețat, de dincolo de Nistru, din pădurile fără sfârșit rusești, aciuindu-se în Codrii
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
până la pieptul calului, și a izbutit s-o aducă pe bătrâna moașă de acasă, înfofolită în cojoace ca o momâie... Ea trăia într-un cătun, pe Valea Elanului, peste deal de Brăițenii de Sus, - într-o casă veche, batrânească, cu streașină lată, lăsată pe-o rână, cu fața la drum, acoperită cu stuf. O poartă din dârjele de salcie, încrucișate, închidea la drum ograda largă... În celelalte părți nu avea garduri. Spre apus, începea țarina în care hlujii tăiați toamna trecută, erau rezemați
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
zile și săptămâni întregi... Veni toamna, o toamnă târzie și caldă. Era năbușeală. S-a întunecat, așa, deodată, ca seara... și nu erau decât două ceasuri după amiază. Păsările despicau văzduhul ca săgeți sclipitoare spre adăposturi... Rândunelele din cuibul de sub streașină, de deasupra ușii, speriate, stau amorțite. Cerul se întunecase ca de un fum gros. O scăpărare pe cer, de amânar pe cremene, fu urmată de o bubuitură tărăgănată, ascunsă, apoi vântul înălță vârtejuri de colb și frunze în văzduh. Pădurea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
avut vreo aventură, de genul celor pe care le ai cu clienții de peste mări și țări. Trebuie să știu dacă vreau să-l seduc și eu! Soarele îi venea lui Darcey direct în ochi, așa că trebuia să-și pună mâna streașină la frunte ca să o poată privi pe Anna. Și apoi îi sună și mobilul. Că tot vorbim de lup, îi zise Annei după o conversație rapidă. A schimbat termenele de predare pentru rapoartele pe care le fac. Probabil ca să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
Era convinsă că mai mult ne-ar încurca. Vă trimite salutările ei. — Vino în spatele castelului, zise Malachy. Am să pun să vi se facă o cafea. Îi conduse prin coridoarele deja bine cunoscute până la fâșia de pietriș. Darcey puse mâinile streașină la ochi când dădu de strălucirea puternică a soarelui, reflectat în umbrarul alb imens care fusese instalat pe peluză. Se întoarse spre Aidan. —Ai vreo veste? Bărbatul arăta jalnic. Chipul îi era palid, cu tot bronzul de California, iar pe sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
tropicele. La Ciudad de Mexico altitudinea tempera excesele... Am trecut printr-o încăpere cu o masă lungă la mijloc și m-am trezit din nou afară. Ploua în continuare. Foșnetul subțire al ploii îmi dădea senzația că mă aflam sub streașina unei cabane Se făcea târziu. Pe deasupra, a intervenit o pană dl curent. Amestec de amuzament și alarmă. Când vom ajunge la Veracruz? Ploaia îmbiba întunericul și o clipă am crezut că vom rămâne acolo până dimineață. Dar lumina a fost
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
răzvrătire cu gândul nestăvilit că într-o zi voi vedea și eu ceea ce el văzuse la mine de la bun început, când am înțeles de unde vine această siguranță a părintelui se însera peste curtea mănăstirii și frunzele de viță-de-vie întinse pe sub streașina casei și pe la ferestre își alungeau umbrele întunecate prin încăpere, iar demonul din mine, retras pentru moment din arenă, se-nvăluia tăcut în negurile tulburi ale ființei mele, Seara la meșterul Luca și Janos, meșterul Luca povestește, o mai veche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
liote de copii. Am sprintat spre ușa de la intrare și am deschis-o, cu gândul să acționez calm și cu grijă. Aerul rece m-a năucit. Lumina puternică, reflectată de gheața patinoarului mi-a săgetat ochii. Mi-am dus mâna streașină la ochi, m-am uitat în jur și am văzut niște fiorduri făcute dintr-o combinație de hârtie, clei și apă și un chioșc în formă de iglu unde se vindeau gustări. Câțiva copii făceau piruete pe gheață, iar alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cu vopsea neagră POLICÍA. Pe gazonul din față era instalat un reflector. Când am coborât din mașină, cu insigna la vedere și un zâmbet american pe față, cineva îndreptă reflectorul spre mine. Am pășit în conul de lumină, cu mâna streașină la ochi, și un val de căldură m-a izbit în față. Un individ cârâi: — Polițai yankeu, J. Edgar, Texas Rangers. Mi-a întins mâna și când am trecut pe lângă el, i-am dat o bancnotă de un dolar, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
și am avut un șoc când am văzut cine e și cine nu e. Elizabeth Short. Betty Short. Liz Short. Dalia Neagră. Genunchii mi-au tresărit, lovind involuntar volanul. Mâinile, cuprinse de tremurături, au atins claxonul. Fantoma își duse mâna streașină la ochi și își miji privirea înspre farurile mele, apoi ridică din umeri. Am remarcat o strâmbătură familiară și mi-am revenit. Era Madeleine Sprague deghizată în Dalia. Pusese pe ea o rochie neagră, mulată pe corp și se machiase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
pentru a putea să respir În formele lor vii. Această diviziune a corporalității mele e o stare difuză a cosmosului ce mă cuprinde rareori, când stau În umbra pinilor, urmărind acele sunete imposibile ale unor păsări proaste, gurluind nepăsătoare la streașina Catedralei pictate de Van Gogh, fără să simtă agonizarea Înceată ce se scurge din culorile Înflăcărate ale peisajului expresionist. Am petrecut uneori asemenea clipe de Înstrăinare atunci când urcat pe grădiștea de pe malul Oltului, la Slatina, mi se părea că ființa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]