KorAP: Find »[drukola/base=sul & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...39 40 41 ...97 >

2,421 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543

hochei spre puc. Canoele, lungi de trei metri sau trei metri jumătate, erau puțin adânci, scobite de mână Într-un lemn ușor. Vânzătorii stăteau ghemuiți la un capăt, supraveghindu-și stocul de genți Împletite, coliere din jad de proastă calitate, suluri de material și mici Buddha de lemn ciopliți stângaci. Fiecare vânzător căuta să le atragă privirile prietenilor mei. Pe mal se aflau vânzătorii care ofereau produse mai practice pentru localnici: pepeni galbeni, verdețuri cu tulpini lungi, tomate, condimente aurii și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435

depozit de mobilă uzată. Singurul vestigiu care trădează trecutul clădirii este geamul rotund, cu maghen-david24 în centru care, în sinagogile din această parte a lumii, se află aproape de acoperiș, pe zidul răsăritean al clădirii, deasupra Arcei Sfinte unde se păstrau sulurile Torei. Cine știe în ce împrejurări au fost sfărâmate sticlele geamului, dar steaua lui David veghează în continuare, de la înălțimea unde au plasat-o constructorii, asupra amintirilor legate de acest lăcaș sfânt, chemând, poate, umbrele credincioșilor exterminați să se întoarcă

Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

mă trezeam fiert: vânăt, cu fața pungită, dar viu. Mai făceam și-altceva nopțile. Cezar umbla de nebun prin oraș, bântuind din „Floreasca„ la „Unirii„ și de la „Universitate„ la „Eroilor„. Îl căuta pe Mihnea, să-i arate niște desene făcute sul și, nu știu de ce, credea că Mihnea îl evită, mișcându-se odată cu el, ca Luna în jurul Pământului, mereu aproape, dar de neatins. Dacă nu l-ai fi cunoscut, ai fi zis că e unul dintre cei care întâi te buzunăresc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Era momentul de spaimă, dar și de încredere maximă. Între minte și corp se producea o ruptură, un soi de lentă decapitare la capătul căreia mă pomeneam cu un străin în pat. Ar fi putut fi oricine acolo, împachetat în sulurile de carne. Femeia pe care o cunoșteam eu, intim, până la ultima aluniță, lipsea cu tot ce mi-era mie drag și adresat, nu mișca un mușchi, nu-i simțeam respirația, nu răspundea privirii mele, parcă se evaporase, lăsând în urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
a cârnați. „Ce-i înăuntru e mult mai important decât cutremurul ăsta! Fiți atenți aici!“ Tubul a coborât teatral, ca brațul care îl manevra, punându-ne nervii la încercare. Mihnea a deșurubat capacul cu grijă. Din interior, a scos un sul înalt, rulat strâns. „Bine, măi, mafoame, ne-ai chemat aici ca să ne-arăți un plan de bloc? Avea și bunică-meu unul de-ăsta, îl ținea-n congelator, să nu se strice. Cică gheața omoară bacteriile.“ „Robane, nu încetezi să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
lungi de lemn, rulate-n perete deasupra geamurilor și lăsate vara, să țină răcoare). Se evaporaseră șanurile de la pantofi (cu arcurile lor groase, ca niște mânere), andrelele (nu vă puteți imagina ce se făcea cu ele, în afară de tricotat), „burleții“ (niște suluri umplute cu cârpe și cusute, care se îndesau iarna între geamuri, să blocheze curentul). Cineva ștersese din memorie și de pe galantare tenișii chinezești (albi, cu talpa verde, optimistă, făcuți să dureze o viață) și „pâslarii“ (niște papuci maro-cadrilați în formă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
o sută de metri, în formă de hală vitrată. Am ieșit cu spatele din curte și Mihnea a coborât să închidă poarta. Apoi am luat-o ușor prin mocirla drumului și-am cotit în șoseaua principală. Ceața se înfășura în suluri de vânt și umezeală, iar ploaia nu se mai oprea. Am aprins regulamentar luminile și-am pornit pe banda întâi, constant, fără grabă. Tot drumul până la Neptun am condus în tăcere, ignorându-i pe ceilalți. Poate au vorbit între ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Am urcat pe scenă și m-am trezit cu monumentul în brațe. Mă treceau apele, dar nimeni nu trebuia s-o știe. Primul lucru care îmi venea în minte era cum să topesc premiul. Alții primeau plicuri (sub care ghiceai sulurile groase de bani) sau niște diplome în tuburi de catifea, cu cecul rulat înăuntru: eu, prestigiul și 5 kg. de fier masiv, bătute într-un piedestal de cherestea. Apoi m-am gândit ce-mi doream eu acolo, pe rampă, ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
să le consulte. După unii, Academicienii mai ascundeau și altceva de ochii lumii. Se povestea că ei sunt ultimii arhivari ai substanțelor vii, gardienii cărora donatorii de existențe veneau să le dăruiască rulourile minții și poveștile lor complete. Fișele și sulurile erau păstrate cu sfințenie, în rasteluri închise cu cheie; pe holuri, patrulau bibliotecare în capot bleumarin, gata să surprindă orice mișcare suspectă. De jos, din subsol, venea miros de sfoară și aracet și se-auzeau trosnete și clămpănituri, ca de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și fabricat: clădirile crem caramel, zăpada crocantă, cu glazura de țurțuri la streșini. Era o iarnă tăioasă, fractală, ca mintea unui schizofrenic prin care umbli cu-o lamă de cuțit: imaginile se multiplicau pe două orbite, două emisfere cerebrale, două suluri ale poveștii. Culorile și formele buclau spațiul exterior, se-apropiau de retină și treceau prin aceleași puncte ale minții, pentru a se îndepărta din nou. Simțeam toate detaliile, ca arsura sucurilor digestive noaptea pe gât. Am căutat să înțeleg cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627

deschizându-le pe toate trei Într-o anumită ordine și apoi Închizând doar două dintre ele, fundul celui de-al treilea se deschidea și scotea la iveală un alt cufăr, așezat sub primul. În acel cufăr subpământean se afla un sul de hârtie Îmbrăcat În piele, legat și pecetluit. Nogodar se aplecă, luă sulul, rupse pecetea și Îl desfășură. Apoi Îl ridică În lumina torțelor și privi țintă spre Ștefănel. Copilul se apropie și se uită la pergament, uluit. - Dar acesta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
două dintre ele, fundul celui de-al treilea se deschidea și scotea la iveală un alt cufăr, așezat sub primul. În acel cufăr subpământean se afla un sul de hârtie Îmbrăcat În piele, legat și pecetluit. Nogodar se aplecă, luă sulul, rupse pecetea și Îl desfășură. Apoi Îl ridică În lumina torțelor și privi țintă spre Ștefănel. Copilul se apropie și se uită la pergament, uluit. - Dar acesta... nu e un text, e un desen... o pictură... un portret... - Întocmai, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
odată, sub conducerea Primului Cuceritor, nimeni altul decât Ștefănel, Îi umplea sufletul. Oare pot fi toate acestea adevărate? Tot ce se Întâmplase dovedea că da. - Liniște... spuse, deodată, Ștefănel, privind țintă peretele dinspre apus. Sunt aici. Nogodar puse la loc sulul, fără pecete, și Închise cuferele cu gesturi ușoare. Amir se lipi de perete, ascultând, și scoase Încet de la spate arcul, pregătind o săgeată. Un tropot ușor de cal se auzea pe alee. Amir arătă trei degete. Trei cai. Zgomotul trecu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Angelo. Abia atunci ușa se deschise pe ambele laturi și În Încăpere se ivi un ostaș cu mantie albă, asudat și prăfuit de drum. Ținea În mână două săgeți cu mesaj, pe care i le Înmână lui Angelo. Acesta desfăcu sulul Înfășurat pe prima săgeată și citi. Apoi, făcu la fel cu sulul de pe a doua săgeată. Nimic nu se putea citi pe chipul lui. Se Întoarse la locul lui de la masă și se așeză. Reflectă o clipă, apoi reluă cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
se ivi un ostaș cu mantie albă, asudat și prăfuit de drum. Ținea În mână două săgeți cu mesaj, pe care i le Înmână lui Angelo. Acesta desfăcu sulul Înfășurat pe prima săgeată și citi. Apoi, făcu la fel cu sulul de pe a doua săgeată. Nimic nu se putea citi pe chipul lui. Se Întoarse la locul lui de la masă și se așeză. Reflectă o clipă, apoi reluă cele două suluri și le citi cu voce tare. - Primul mesaj. Trimis ieri-dimineață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
pe prima săgeată și citi. Apoi, făcu la fel cu sulul de pe a doua săgeată. Nimic nu se putea citi pe chipul lui. Se Întoarse la locul lui de la masă și se așeză. Reflectă o clipă, apoi reluă cele două suluri și le citi cu voce tare. - Primul mesaj. Trimis ieri-dimineață. O imensă flotă sub flamurile Semilunii a ieșit din Strâmtoarea Dardanele și a atacat cetățile venețiene din Marea Egee. În jur de trei sute de vase de război de diverse tonaje, Înarmate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
și intrase În salon fără să spună un cuvânt. Alexandru urcase scările În grabă, intrase În cameră și Începuse să-și adune lucrurile. Câteva rânduri de haine, din care lăsase apoi doar două, câteva hărți, câteva dintre picturile sale făcute sul și legate cu o bucată de mătase, apoi se oprise, privind nedumerit În jurul lui, și Îl văzuse, În ușă, pe bunicul său. - Se vede că n-ai fost plecat niciodată... zâmbise bătrânul. Să te ajut. Alexandru nu spusese nimic, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
căpitanul. Singurul ajutor din afară. Cu voia sau fără voia lui Matei. Un nou curier sosi, cu calul În spume, și Întrebă unde se află măria sa. În același timp, unul din Apărători se apropie de Oană, cu două răvașe făcute sul. - Mesaje venite pe calea săgeții, de la miazăzi și de la Răsărit! spuse oșteanul. Oană Îl citi repede și se Întunecă. - Vești proaste? Întrebă Alexandru. - La prima mă așteptam. Dinspre sud au intrat În Moldova peste zece mii de spahii. Călăreții comisului Toader

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Îi putem elimina. - Nu, spuse voievodul. Va apărea altă rețea, prin alt loc. Trebuie să aflăm totul. De unde pornește trădarea, prin cine iese din țară, unde ajunge. - Ajunge direct la sultan. - Scrisă? - Da. - Aveți probe? Neculai scoase de sub tunică un sul de hârtie și i-l Întinse domnitorului. - Nu Înțeleg nimic, spuse Ștefan după o clipă. Cred că e cifrată. - E vechiul cifru? Întrebă Oană. - Da, răspunse Neculai. - Inversează prima cu ultima silabă, folosește cuvântul Într-o frază de câte ori Îți spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Viața Începe acum! Suntem liberi, suntem puternici, suntem tineri! Pași grăbiți se auziră prin frunziș. Oană prinse mînerul spadei. - Căpitane! se auzi vocea lui Lacrămă. Mesaj de la căpitanul Petru! Oană se depărtă de cei doi voievozi și deschise pergamentul făcut sul și legat de săgeată. Era, Într-adevăr, de la Pietro. Care preluase alte două mesaje sosite prin rețeaua de informații a Apărătorilor și Îi făcea un rezumat. „Mesaj sosit de la Uzun Hassan. Iscoadele lui trimise departe spre Răsărit au Înregistrat un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
din Istanbul. O sută de războinici din tribul Bordjighin, conduși de Amir Baian (mi se pare cunoscut acest nume... ) au pornit cu o misiune secretă pe Drumul Mătăsii. Sunt pregătiți de luptă și au numeroși arcași.” Căpitanul Înfășură la loc sulul și Îl ascunse la piept. Era primul semn scris despre posibila Întoarcere a lui Ștefănel. Dar era, oare, Ștefănel? Și, dacă da, ar fi putut el, singur, să anihileze un atac al Cuceritorilor? Puteau fi toate acestea adevărate? Dacă erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
amintească ordinea În care le deschisese Nogodar. Da. Aici greșise. Reluă operațiunea, mai Încet. Sub cel de-al treilea cufăr se deschise o trapă. Amir Întinse mâna, simțind cu mirare că e cuprins de un tremur ușor. Degetele Îi atinseră sulul de hârtie. Îl scoase și Îl desfăcu, nerăbdător. Da. Totul era adevărat. Portretul lui Anda Îl privea cu aceeași intensitate. Potretul lui Anda așa cum i se spusese că va fi peste aproape douăzeci de ani. Nu douăzeci. Ci aproape. Trecuseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
mausoleu de la Samarkand. Se afla acolo demult. Fiindcă acel tânăr avea darul clarviziunii și fiindcă va ajunge să poarte sabia Cuceritorilor. Va ajunge noul Conducător. Toate acestea nu se Întâmplaseră Încă, dar Începeau să se Întâmple. Amir așeză la loc sulul, Închise cuferele și privi În jur. Nimic nu părea schimbat. Și totuși, cineva venea zilnic acolo și menținea torțele aprinse. Dacă Anda ar fi fost acolo, ar fi lăsat un semn. Gândul Îl străbătu ca un fior. Un semn. Luă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
nasul coroiat și cu priviri care sugerau că nu se supune aproape nimănui. Portretul lui sugera siguranță, dar și un soi de răutate adâncă, pe care Alexandru o simțise din prima clipă. Omul intră În palat, iar desenul dispăru, făcut sul, În mâneca bufantă a costumului genovez. Cerșetorul rămânea nemișcat, fără a privi pe nimeni. Nu, Își spuse Alexandru, era imposibil să fie un agent al serviciilor turcești. Nimeni nu și-ar putea juca rolul atât de bine. Ar trebui, cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
erau cunoscute: războinicul mongol și noul șef al Cuceritorilor. Tânărul ciudat, cu ochi albaștri. Abia atunci Își aduse aminte de portret și vru să-l scoată de sub tunică. Dar nu-l găsi. Lăsă jos luneta și Își descheie nasturii. Nu, sulul nu mai era la el. Căută pe punte, coborâ În cală, dar nu găsi nimic. Reveni pe punte și privi din nou prin lunetă. O luă din nou de la ochi, simțind că se Întâmplă ceva ciudat. Într-adevăr, tunurile de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]