2,071 matches
-
fi înfățișată în cuvinte. Toată lumea a părăsit cimitirul... Iorgu rămase singur, în genunchi lângă mormânt; mintea îi repeta rar cuvintele preotului citite din sfânta carte: ” Și, oricine cred în Mine, nu va muri! ” Gândul lui era un amestec ciudat de superstiție și bun simț. În clipa morții, retrăirea vieții pământești, amintirea, tuturor evenimentelor din viață, se face fulgerător, după care spiritul cu toate învelișurile sale de corpuri: astral, solar, cosmic, se strecoară prin creștetul capului, sub formă de ceață alburie spre
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
El fără să se clintească se privi în ochi cu mica minunăție... Și, un simțământ suprestițios îi fulgeră inima. - Dacă păsărica întruchipează sufletul Fetei!... își zise el. Și alunecă în genunchi lângă mormânt. Gândul lui era un amestec ciudat de superstiție și de bun simt. Să mă rog să doarmă în pace!... murmură el cu glas tremurat. Era singur cu Fata lui, inima îi era liniștită... Închise ochii pentru o clipă, îngropându-i toate dorințele. Tăcerea din jur îi coborî în
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
și se dădu la marginea patului. Deodată, urechea stângă începu să-i țiuie, la început mai tare și prelung, continuând mai încet, tot mai încet până se stinse. - Vasilica spunea că ăsta-i semn rău... Veste rea! murmură el și superstiția puse gheara pe sufletul lui. El fiind, din fire, superstițios intră într-o stare de neliniște și îngrijorare. De când Vasilica la părăsit pentru totdeauna, în ziua aceea de Sânzâiene, Iorgu a avuto viață plină de frământări și neliniști, cu vise-coșmar
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
în răstmpuri, câte un tremur îi scutira umerii... Auzindu-i căzând peste sicriu, îi veniră în minte cuvintele bunicului său, învățătorul... ”...odată ce l¬ai auzit, nu exisă pe lume un sunet mai înfricoșător!”. Gândurile lui erau un amestec ciudat de superstiție și bun simț. -Să mă rog să doarmă în pace... să mă rog să mă ierte!.. Cu trei zile înainte, la Butea în cămăruța cu nr. 4, Vasilica se stingea din viață... Moartea se simțea ca o umbră, ca o
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
sine, să poată fi amplasată în orice loc, în mediul rural specific întregii țări (în final, autoarea face precizarea: este vorba de un sat din Bărăgan). Este de remarcat minuțiozitatea Vasilicăi Ilie în prezentarea a diverse tradiții și obiceiuri, credințe, superstiții, specifice mediului rural. Prin aceasta autoarea se mărturisește ca o doritoare de transmitere, mai departe, următoarei generații, a esenței satului românesc, cu bune și cu rele. Personajele par coborâte din paginile lui Rebreanu sau Coșbuc, ele având aceleași pasiuni, duse
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
netemător, Își dovedi nevinovăția, prin demascarea făptașului real, care era salariatul civil numit Luther), la priceperea autorului În dresarea porumbeilor și la sacrificarea mai puțin dureroasă a porcinelor (lecție practică magistrală, dată unor francezi, În Canada). Bun cunoscător al unor superstiții specifice nouă, românilor, autorul povestește și o Întâmplare hazlie În legătură cu deochiul (o englezoaică a plâns, văzând cum În România persoanele adulte scuipă În aer către un copil preafrumos ca, astfel, acesta să nu fie deocheat). De umor negru este scena
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
căutat instinctiv respectivele litere și am scris „zăpadă”. era Domnișoara ri capricioasă ? sau imprevizibilă ? Greu de spus. Ființa ei avea nevoie în același timp de noutate și de repere solide. Domnișoara ri mă asigura că era teribil de superstițioasă, dar superstițiile ei rămîneau de neînțeles pentru mine. De ce, de exemplu, nu trebuia niciodată să ne privim în ochi în diminețile de luni ? sau de ce refuza să o văd goala în nopțile cu lună plină ? Uneori, cînd avea ea chef, Domnișoara ri
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
fost preconizată de un profet-filosof precum Nietzsche. În opera sa principală vorbește de o transformare necesară ce, în ciuda tuturor contradicțiilor și a limitelor, rămâne o profeție a vremurilor pe care le trăim. Filosoful german își imaginează trecerea conștiinței de la idolii superstiției și de la minciunile unei morale ipocrite spre dionisiac și spre condiția de supraom, în trei etape. Prima este aceea a cămilei, a cărei forță tinde spre lucrurile grele, mai greu de dus. Cea de-a doua este cea a leului
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
o rochie la gunoi, decât s-o repare. Felix venea supus și pre-gustînd voluptatea apropierii. Otilia îl trăgea spre ea cu o dulce violență, țâțâia din gură nemulțumită, atârna un fir de ață în gura lui Felix, ca să nu uite (superstiție pe care o cultiva mult), și apoi cosea nasturele, în vreme ce Felix îi sorbea parfumul părului ei risipit sub chiar obrajii lui. De la o vreme, nasturii, fiind cusuți prea solid, nu mai cădeau, încît într-o zi Felix, G. Călinescu simțind
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
întîlnindu-se foarte adesea și cu moșierul. Felix se adumbri iarăși, mai cu seamă că Pascalopol, cu scopul distrării bătrânului, făgăduise să vină din nou să joace cărți. Cu spiritul ei feminin, în care lipsa de orice prejudecăți se alia cu superstiția, Otilia intui că bătrânului îi trebuia o atmosferă de încredere într-un factor stabil. Intră în fosta odaie a mamei sale, unde lângă câteva icoane ședea o candelă de argint, mereu nefolosită, o curăță, o mută în sufragerie, unde moș
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
În definitiv, declară ea, fiecare om cu credința lui. N-aș avea nimic de zis, dacă n-ar fi o piedică la căsătorie. S-ar putea face numai cununia civilă. Poate că nu e tocmai bine, așa se zice, sunt superstiții, ce vrei, în care noi femeile credem, dar amorul calcă în picioare orice. - Eu, zise Weissmann, începînd să înțeleagă unde bate Aurica, nu profesez decât amorul liber. Orice altă formă de amor mi se pare o rămășiță din timpurile barbare
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
I se păru nedelicat să mai deschidă vorba, acum când doliul era încă proaspăt. Fata ședea încuiată în odaie și părea că se plictisește. Îi era silă să iasă în oraș, îmbrăcată în negru, iar să iasă altfel o împiedica superstiția că făcea un rău. Se dăduse jos o dată, să încerce pianul, dar la prima notă se înspăimîntă de ecoul gol, închise capacul și renunță. Acum își cercetă, stând în mijlocul canapelei, toate nimicurile din odaie și făcea mormane, pe categorii. Intră
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
insuficiențele vieții că numai cioburile unei oglinzi sfărâmate pot să ne redea icoana ei caracteristică? După ce ți-ai dat seama că oamenii nu-ți pot oferi nimic și continui totuși a-i întîlni, este ca și cum ai fi lichidat cu orice superstiție, dar mai crezi în fantome. Dumnezeu, pentru a obliga pe singuratici la lașitate, a creat zâmbetul, anemic și aerian la fecioare, concret și imediat la femei pierdute, înduioșător la bătrâni și irezistibil la muribunzi. De altfel, nimic nu dovedește mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fi lipsit poeților. Căci ce înseamnă a fi poet? A nu avea distanță de propriile mâhniri, a fi identic nefericirii proprii. Preocuparea de educație personală, până și în aceste lucruri, trădează un rest filozofic într-un suflet atins de poezie. Superstiția teoretică organizează totul, până și tristețea. Însăși moartea unui filozof seamănă unei geometrii descompuse, pe când poetul, purtîndu-și din viață mormântul, a murit înainte de moarte. Miezul lăuntric al poeziei este o sfârșire anticipată și lira n-are glas decât în preajma unei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
la picioarele lui Dumnezeu. Nici o nemurire nu te poate mântui de o atare cădere. Dar ce să faci dacă rănile vieții sânt ochi spre Creator și guri deschise spre merinde de absolut! Privegherile înfricoșate ne mântuie - peste vrerea noastră - de superstiția ființării și, obosindu-ne avântul, ne hrănesc din adierile deșertului divin. Slăbirea voinței înfige pe Dumnezeu - ca un par de spânzurătoare - în mijlocul nesiguranțelor noastre... Absolutul e un stadiu crepuscular al voinței, o stare de foame istovitoare. Dragostea de frumusețe este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Iată unde au dus câteva secole de educație și de prostie savantă! Pe vremuri muritorii strigau, astăzi se plictisesc. Explozia cosmică a conștiinței a fost înlocuită cu intimitatea. Rabdă și crapă! este deviza pentru distincția omului modern. Distincția - asta-i superstiția unui gen corupt. Dar încordarea spiritului cere un anumit nivel de barbarie, fără de care se moleșesc arcurile gândirii, un vulcanism ce nu trebuie domolit decât în lașități voite. O idee să se rostogolească în avânturi de imn, cu o vrajă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nemîngîiere. Alexandrinism... Nu e ușor să plătești pe toți țăranii altor veacuri, să nu mai ai verdeață și pământ în sânge... și nici să te scalzi în asfințiturile spiritului... Numai în muzică și în freamăte extatice, pierzând pudoarea limitelor și superstiția formei, ajungem la inseparabilul vieții de moarte, la pulsația unitară de murire vitală, de comuniune între viețuire și stingere. Oamenii disting prin reflexie și prin iluzii ceea ce în devenirea muzicală este vrajă de eternitate echivocă, flux și reflux al aceluiași
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în intensitate, tinde la o cuprindere extensivă, la înțelegerea ca atare, la pierderea retrospectivă în lume. Simțul istoric temporalizează toate formele și toate valorile, încît categorialul și valabilul prind rădăcini în lume ca orice relativitate concretă. Când și atunci sânt superstiția simțului istoric, a cărui hipertrofie inevitabilă a dat naștere istorismului modern. Zorile culturilor și formelor aurorale ale spiritului sânt străine de tentațiile acestui simț. Orice cultură mare se creează în atmosfera învăluitoare a unei eternități, absorbită de individ prin toți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
că aceste monade nu trăiesc în armonie, încît trebuie să aibă cîte-o fereastră, prin care se zăresc pentru a se urî. Demiurgia culturilor dă omului viețuitor în ele o satisfacție automată a poftei lui de absolut. Acel ce suferă de superstiția istoriei și are șansa să trăiască într-o mare cultură se poate considera ca împlinit. Superstiția istoriei înseamnă cultul gloriei în timp, pasiunea aureolei în devenire. O națiune care nu suferă de obsesia gloriei este lipsită de un resort secret
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
zăresc pentru a se urî. Demiurgia culturilor dă omului viețuitor în ele o satisfacție automată a poftei lui de absolut. Acel ce suferă de superstiția istoriei și are șansa să trăiască într-o mare cultură se poate considera ca împlinit. Superstiția istoriei înseamnă cultul gloriei în timp, pasiunea aureolei în devenire. O națiune care nu suferă de obsesia gloriei este lipsită de un resort secret, dar efectiv, de viață. Ascensiunea culturilor dă impresia de creație din nimic, de direcționare după un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
n-are nimic original în afară de țărani, artă populară și peisaj (de care nu e responsabilă). Dar cu țăranii nu putem intra decât prin poarta de din dos a istoriei. Este înfiorătoare atmosfera primitivă, telurică, nediferențiată a acestei țări, îmbîcsită de superstiție și scepticism, amestec steril, blestem ereditar. Toată România miroase a pământ. Unii spun că e sănătate; ca și cum aceasta ar fi un elogiu! Să nu fim noi capabili a deveni mai mult decât un biet popor? Aceasta este întrebarea. Poetul rus
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un titlu de glorie. Nici un act istoric nu s-a născut din înțelepciune, care nu poate fi decât sub - sau transistorie. Înțelepciunea este negația istoriei, fiindcă ea este distanța de viață, pe când istoria este afirmarea ei. Mai mult: istoria este superstiția vieții, fiindcă ea este vibrația activă și intensă a devenirii. Marile culturi sânt culmi ale timpului. Adevărurile de fiecare zi ale românului sânt paralizante. Ele tind să răpească omului orice responsabilitate. Fatalismul este un amoralism al devenirii. Înțeleg să te
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
i s-a sacrificat nu ar fi avut dezvoltat la paroxism sentimentul gloriei. În numele acestei mari gratuități a mișcat ea istoria din loc, mai mult decât în numele ideii sau a necesității. Dar, pentru ca un popor să poată naște din sine superstiția unei glorii universale, trebuie să dispună de dimensiuni universale în suflet. Lipsa de mister a românului îl face indiscret dincolo de orice margini; spune totdeauna tot ce are pe inimă. Ce-i mai rămâne atunci în ea? Un popor indiscret poate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
oracol, mi-ar fi teamă să-l întreb. Cine-mi poate garanta că viitorul nu ne va rezerva surpriza unui miracol romînesc? Un răspuns defavorabil la întrebarea sfâșietoare nu pot să dau fără să- mi tai creanga de sub picioare. O superstiție ascunsă a adevărului mă oprește însă de la un entuziasm excesiv. Să presupunem că România ar produce în viitor o serie de oameni mari, de excepții remarcabile. Justifică acest fenomen o depășire a condiției culturilor mici? Că răspunsul nu poate fi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
că sânt nemângâiat de a fi rămas atât de neînțeleasă lui Eminescu, care a priceput cum nimeni o Românie intemporală, pentru a o refuza în contingențele ei. Dacă secolul trecut nu era dominat de o sete oarbă de imitație, de superstiția modei, a arderii etapelor, a "ajungerii" celorlalte neamuri, am fi rămas poporul obscur și lamentabil care a înțeles universul prin doină și chiuituri. Voința însă de a avea totul deodată, de a te pune în rând cu lumea, exprimă o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]