2,381 matches
-
și restaurarea suveranității politice a Israelului sub autoritatea unui descendent al lui David. Dar ea înseamnă și instaurarea unei păci universale, devenită posibilă prin aderarea națiunilor la cultul Dumnezeului unic. Era mesianică se revelează pentru unii ca erupția brutală a supranaturalului pe scena istoriei și sfârșitul istoriei. Pentru alții, dimpotrivă, ea nu implică o asemenea bulversare. Înseamnă doar restabilirea unei situații istorice vechi și idealizate, regalitatea davidică. Speculațiile mesianice traversează întreg Evul Mediu ca un fir roșu. De aceea nici expulzarea
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
pe pământul său, se înfruntă. Înfrângerea lui Gog și supraviețuirea lui Israel determină națiile să recunoască suferințele suportate de acesta din urmă ca pedeapsă pentru rătăcirile lui. Terminologia folosită în cele două capitole din Iezechiel, ca și natura catastrofică și supranaturală a pedepselor aplicate dușmanilor lui Israel leagă clar această profeție de genul apocaliptic. În literatura ulterioară, războiul lui Gog și Magog este un semn ce anunță venirea iminentă a lui Mesia. Marile înfruntări militare între națiuni, precum lupta dintre islam
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
arhaice, aliată cu antropologia africană. În Grecia antică, așa cum arată Jean-Pierre Vernant 1, problema fantomei se înscrie în sfera eidolon-ului și a diferitelor sale forme. Eidolon este cuvântul ce desemnează atât fantoma care se arată, cât și apariția de origine supranaturală sau imaginea din vis. Așadar, trei modalități de intervenție a invizibilului în vizibil, de irupere a acestui invizibil, fapt care îl face să apară realmente. Raportându-se la acest eidolon arhaic, cu valoarea și capacitatea lui de apariție, Vernant analizează
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
al diferenței, aflat la răscrucea vizibilului cu invizibilul, el asociază intim piatra și umbra rătăcitoare, marcând prin stela funerară sau prin statuie posibila materializare a insesizabilului psyche. Aparținând sferei eidolon-ului în aceeași măsură ca și imaginea visată, fantoma și apariția supranaturală, colossos-ul ține, în Grecia arhaică, de acea „categorie psihologică a dublului”, definită, după Vernant, prin ambiguitatea statutului prezenței - o prezență înscrisă în tensiunea dintre imobilitatea pietrei și mobilitatea psyche-ului, între material și imaterial, între un aici actual și trimiterea la
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
transformându-se în piatră, încremenit într-o imobilitate asemănătoare celei a colossos-ului înălțat spre cer. În context african, examinând fetișul de lemn sau de piatră, „zeul-obiect”, un antropolog ca Marc Augé2 subliniază, la rândul său, raportul imobilității cu divinul, cu supranaturalul, ca și legătura dintre inanimat, inerție și moarte. Zeul-obiect este deopotrivă dublul unui zeu și dublul unui mort. De altfel, problema raporturilor materiei cu o putere de ordinul invizibilului se află în centrul analizelor consacrate de antropologul francez nașterii fetișului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
gândul că surprinzătoarele ecouri ce punctează acest dialog vor conduce poate spre un adevăr al teatrului, revelat de înfruntarea fantomei. Itc "I" Tragedia greacă sau prezența morților și forța amăgirilortc "Tragedia greacă sau prezența morților și forța amăgirilor" Fantoma, apariția supranaturală și imaginea din vistc " Fantoma, apariția supranaturală și imaginea din vis" În tragedia greacă, apariția fantomatică sau cea de esență divină sunt desemnate printr-unul și același cuvânt: eidolon. Mortul care se întoarce printre cei vii sau zeul care li
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dialog vor conduce poate spre un adevăr al teatrului, revelat de înfruntarea fantomei. Itc "I" Tragedia greacă sau prezența morților și forța amăgirilortc "Tragedia greacă sau prezența morților și forța amăgirilor" Fantoma, apariția supranaturală și imaginea din vistc " Fantoma, apariția supranaturală și imaginea din vis" În tragedia greacă, apariția fantomatică sau cea de esență divină sunt desemnate printr-unul și același cuvânt: eidolon. Mortul care se întoarce printre cei vii sau zeul care li se arată oamenilor pot fi văzuți pe
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
se întoarce printre cei vii sau zeul care li se arată oamenilor pot fi văzuți pe scenă, dar și în vis. Astfel, în centrul universului tragic, eidolon-ul arhaic se înscrie cu cele trei forme ale sale: fantoma, apariția de origine supranaturală și imaginea apărută în vis1. Trei forme de prezență a invizibilului în vizibil, care ne atrag atenția asupra raporturilor - în spațiul tragediei - dintre apariția fantomelor și apariția zeilor, dar și dintre fantomă și imaginea visată. Fantoma tragică ar avea, așadar
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
iată ceva ce trebuie, prin urmare, cântărit cu aceeași unitate de măsură ca și cea folosită pentru zei. Iar valoarea de adevăr a discursului lor e comparabilă cu puterea de revelație a viselor. Tot ceea ce știe o fantomă ține de supranatural, iar umbra ei - deopotrivă corp și non-corp - poartă în ea atât imaterialitatea, cât și forța cu care își impune prezența acest supranatural. Ca și zeul, fantoma găsește în vis un spațiu privilegiat de comunicare cu cei vii. Visul grecilor dezvăluie
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a discursului lor e comparabilă cu puterea de revelație a viselor. Tot ceea ce știe o fantomă ține de supranatural, iar umbra ei - deopotrivă corp și non-corp - poartă în ea atât imaterialitatea, cât și forța cu care își impune prezența acest supranatural. Ca și zeul, fantoma găsește în vis un spațiu privilegiat de comunicare cu cei vii. Visul grecilor dezvăluie exigențele morților, ca și pe acelea ale zeilor. Fie că sunt sau nu prezenți „în persoană”, mortul sau zeul - uneori mortul și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în pragul morții, cele ale unor halucinații în care i se năzărește că vede femei asemănătoare Gorgonelor, fantome existente doar în imaginația lui bolnavă și pe care doar el le vede. Și asta înainte de a fi înconjurat, în Eumenidele, de supranatural, căci aici eriniile se materializează, apar pe scenă alături de fantoma Clitemnestrei. Faptul că eriniile capătă o formă nu are însă nici o importanță: chiar absente din scenă, ca la Euripide, ele sunt prezente în privirea halucinatului încolțit, hăituit de fantome, de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
neaparținând lumii noastre, ci unui inaccesibil altundeva.” 1 Dar oare nu tocmai această ambiguitate a statutului prezenței e cea care definește fantoma? Ca și colossos-ul, fantoma marchează distanța dintre vii și morți, stabilind totodată o punte între ei. Prin fantomă, supranaturalul, invizibilul se inserează realmente în vizibil. Fantoma mijlocește un contact real cu ceva ce se află dincolo de vizibil, subliniind în același timp tot ceea ce are misterios și fundamental diferit acest dincolo, îndeosebi tărâmul de dincolo de viață, tărâmul morții. Colossos-ul este
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
se află dincolo de vizibil, subliniind în același timp tot ceea ce are misterios și fundamental diferit acest dincolo, îndeosebi tărâmul de dincolo de viață, tărâmul morții. Colossos-ul este o varietate a categoriei eidolon-ului, asemenea fantomei, imaginii din vis sau apariției de origine supranaturală. Să ne amintim de figura Elenei din Agamemnon a lui Eschil. Fantoma ei, ivită la chemarea nostalgică a îndrăgostitului Menelau, se înfățișa sub trei forme: apariția spectrală sau nălucirea, viziunea halucinată, apoi vedenia din vis și, în sfârșit, statuia. Trei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a corpului de piatră ca non-corp și ca substitut al corpului neînsuflețit sau al corpului zeilor. Statuile prind viață când se întorc morții sau când grăiesc zeii. E felul de a se manifesta al fantomei celor dintâi sau al apariției supranaturale a celor din urmă. Prin urmare, va trebui ca, în analiza tragediei, să ținem seama de această strânsă legătură dintre statuie, pe de o parte, și fantomă sau apariție supranaturală, pe de alta. În unele tragedii, statuia semnifică puterea unui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a se manifesta al fantomei celor dintâi sau al apariției supranaturale a celor din urmă. Prin urmare, va trebui ca, în analiza tragediei, să ținem seama de această strânsă legătură dintre statuie, pe de o parte, și fantomă sau apariție supranaturală, pe de alta. În unele tragedii, statuia semnifică puterea unui invizibil care se poate concretiza, care, prin ea, este deopotrivă absent și prezent. În Hipolit a lui Euripide, cele două statui ale zeițelor Afrodita și Artemis sunt prezente în scenă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în fața ei un altar. Iar aparițiile lor au rolul de a încadra acțiunea, cea a Afroditei la începutul tragediei și, simetric, cea a lui Artemis la sfârșitul ei. Statui de zeițe care figurează, tocmai prin această dualitate, însăși ambivalența forțelor supranaturale, protectoare aici în cazul lui Artemis și răzbunătoare în cazul Afroditei. În Andromaca aceluiași Euripide, statuia și altarul zeiței Thetis reprezintă pentru eroină o veritabilă putere ocrotitoare. De îndată ce acceptă să se îndepărteze de ele, cade într-o cursă. Hermionei, care
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
puterea zeiței Artemis se manifestă într-un mod încă și mai direct, prin statuia zeiței, pe care Apollo îi poruncise lui Oreste să o fure și să i-o dăruiască Atenei. Ifigenia îi povestește regelui Thoas despre câteva dintre manifestările supranaturale ale statuii: se mișcase și-și mișcase și ochii. Se răsucise pe soclul ei, nu din pricina vreunui fenomen natural (un cutremur de pămînt), așa cum presupune regele, ci cu de la sine putere, apoi își închisese ochii. Și toate aceste mișcări ale
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
moartea, ca în cazul măștii de cult, masca eroului tragic sugerează totodată primejdia și teama. Oare spectatorul, aidoma corului, nu e înspăimântat de destinul eroului mascat, tot așa cum credinciosul trăiește, în fața măștii de cult, sentimentul terorii sacre inspirate de puterile supranaturale? „Ca figurare a forțelor supranaturale, spune Françoise Frontisi-Ducroux, masca de cult, ritualică, aparține zonelor primejdioase ale reprezentărilor umane”1, lucru adevărat atât pentru masca lui Dionysos, cât și pentru cea a lui Gorgo. În universul reprezentărilor religioase, continuă autoarea, masca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de cult, masca eroului tragic sugerează totodată primejdia și teama. Oare spectatorul, aidoma corului, nu e înspăimântat de destinul eroului mascat, tot așa cum credinciosul trăiește, în fața măștii de cult, sentimentul terorii sacre inspirate de puterile supranaturale? „Ca figurare a forțelor supranaturale, spune Françoise Frontisi-Ducroux, masca de cult, ritualică, aparține zonelor primejdioase ale reprezentărilor umane”1, lucru adevărat atât pentru masca lui Dionysos, cât și pentru cea a lui Gorgo. În universul reprezentărilor religioase, continuă autoarea, masca lui Dionysos corespunde „unuia dintre
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
învecinată cu cea figurată de Gorgo. Cât despre Gorgo, aceasta este întruchiparea alterității absolute, forța terorii în stare brută, materializată într-o mască monstruoasă (aici umanul și bestialul se amestecă). Înfățișând oroarea, groaza, spaima în stare pură ca dimensiune a supranaturalului, masca se înscrie în gestica violenței războinice și a furiei ucigașe aducătoare de moarte. Eroul plin de mânie, eroul-stindard al răzbunării sau al morții are, în tragedie, chipul lui Gorgo. Locuitoare a tărâmului morților, aceasta le interzice celor vii să
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
acum și a cărui esență se cristalizează în figura defunctului întors printre cei vii și în aceea a zeului ori a demonului ce se întrupează. Astfel, aidoma eidolon-ului grecilor, shite, unicul purtător de mască din teatrul no, asociază intim apariția supranaturală și revenirea fantomei. Teatru axat în întregime pe tensiunea dintre vizibil și invizibil, material și imaterial, no înscrie în centrul esteticii sale fantoma, ca reprezentare prin excelență a unei făpturi ce se mișcă în spațiul dintre aderența la viață, la
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
zi de spectacol cu cinci piese no, punctează trecerea de la o piesă la alta, ca și cum ar ține să arate astfel că, în teatru, credința în invizibil coexistă cu posibila ei deriziune, într-o alternanță exemplară a „miracolului” văzut ca manifestare supranaturală cu „miracolul” parodiat și ridiculizat. Iată-l, de pildă, pe regele Emma, marele judecător din Infern, prezent deseori în aceste interludii. Puternicul și temutul rege este redus aici la o mască schimonosită, a unui soi de demon antropofag care nu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cu hainele lui, Matsukaze își dăruiește propriul corp iubitului, pentru ca acesta să se reincarneze. Pe această forță magică a costumului este construit în întregime un no precum Hagoromo (Celestul veșmânt cu pene). Superbul veșmânt, agățat într-un pin, are ceva supranatural. Shite îl va cere și va accepta, în schimb, să danseze dansul fiicelor cerului. În momentul dansului, scena va deveni răspântie unde cerul se întâlnește cu pământul, unde nimic nu le mai desparte, spațiu invadat de muzică și de care
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
confruntarea cu o alteritate monstruoasă, cu nimic mai puțin de temut decât o întâlnire cu fantomele; e fuga unor oameni de-a dreptul cuprinși de nebunie. Metamorfozele cu care se joacă zglobiul păcălici inspiră așadar aceeași teroare ca și aparițiile supranaturale. Iar în mrejele lui sunt prinși nu numai „actorii” amatori, bieți meșteșugari naivi, ci chiar și Titania, orbită, fascinată de închipuirile minții sale, într-atât de mare este puterea ambiguă, ambivalentă a acestor figuri dintr-o altă lume apărute în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
convingere din coincidența cu intuițiile „sufletului profetic” al lui Hamlet, tot astfel prevestirea de către vrăjitoare a viitoarei asasinări a lui Duncan e confirmată, în Macbeth, de o revelație anterioară, cuibărită în ungherele tainice ale sufletului eroului. Ca și fantoma, apariția supranaturală readuce în memorie „lucrurile uitate”, dar dintotdeauna prezente în străfundurile acestui suflet ce presimte răul, imposibila puritate, indiferent dacă e vorba despre o fărădelege făptuită sau pe cale să se făptuiască, dacă ea e plănuită de însuși făptașul ori de către altcineva
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]