2,825 matches
-
din țară și de peste hotare cu poezie și reportaje literare. Are o puzderie de lucrări literare, care inclut reportaje, articole și reportaje literare. Poezia lui este închinată naturii și iubirii: „plouă calm la munte și-n câmpie/ plânge cerul și suspină iar/ grea de roade toamna întârzie/ versul meu e dulce și amar.” În „Iubirea mea”- „iubirea mea e-o calmă libelulă/ ce-alunecă pe-un râu vijelios/ înspre-o cascadă veșnic nesătulă/ ce curge invers nu de sus în jos
O ANTOLOGIE DE POEZIE IZVORÂTĂ DIN LIVADA ÎNFLORITĂ A IUBIRII de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1456 din 26 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/357627_a_358956]
-
august 2007 Dumnezeu mi-a sărutat sufletul într-un mod care nu poate fi nicicând uitat. Este momentul în care sufletul meu a făcut cununie cu Iisus Hristos pentru veșnicie. Monahul este cel care cu ochii zâmbește, dar cu sufletul suspină pentru durerile lumii. Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi și pe toată lumea Ta! - Ce v-a îndemnat să mergeți la mănăstire? - Viața este o călătorie spre nemurire. Dintre toate stelele eu am ales doar una care îmi luminează întunericul
PĂRINTELE IEROMONAH HRISOSTOM FILIPESCU – EGUMENUL SCHITULUI ŢIBUCANI – NEAMŢ [Corola-blog/BlogPost/357698_a_359027]
-
munceai din greu... Astăzi, când vin la casa părintească, mai fac un drum, mai greu, la cimitir. Mămica îți aprinde candela acasă; eu o aprind în cimitir, la capul tău. Lângă mormânt, mirosul de tămâie, față-n față cu eternitatea suspinând. Durerea mea, ascunsă-i în abisuri, născută din adâncuri nepătrunse. Te las acum, tăticul meu! În ochii stinși ți-a înghețat iubirea, doar lumânarea, ce arde pe mormânt, mă mai petrece răscolindu-mi amintirea. Acasă, când ajung, mămica stă în
OMAGIU de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1373 din 04 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/358552_a_359881]
-
urcă în creier ca alcoolul cel bun. O piele nouă-mi crește peste epiderma cea veche, e ca o gutapercă fleșcăită și foarte transparentă. Tremur ilizibil. Am mâini ca de mort... Eu râd, mă amuz de oricine-i prost și suspină, eu sunt puternică, bărbată și sofisticată, am învățat cum să-i facă față situației limită la ședințe yoga, la cursuri de supraviețuire între fiare și colegii de generație.” Ne aflăm pe tărâmul crimelor, într-un anumit moment al istoriei, când
DANTELA DE BABILON , O POVESTE DESPRE SOLIDARITATE UMANA SI SCHIMBAREA MENTALITATILOR de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 169 din 18 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/358471_a_359800]
-
mereu pe prispa ei, Mă mistuie un dor de Casă... Mi-i oare dorul cu temei? Mă mistuie un dor de Țară, Deși-s mereu la sânul ei, Mă mistuie un dor de Țară... Mi-i oare dorul cu temei? Suspină-o doină peste Prut Și doru-mi este tot mai tare, Suspină-o doină peste Prut... De ce mi-i doru-așa de mare?! Un bucium plânge-n Bucovina Și geme dorul meu în piept, Un bucium plânge-n Bucovina... De ce mi-e
ECOU DE DOR (FRAŢILOR BASARABENI) de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 501 din 15 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358667_a_359996]
-
-i oare dorul cu temei? Mă mistuie un dor de Țară, Deși-s mereu la sânul ei, Mă mistuie un dor de Țară... Mi-i oare dorul cu temei? Suspină-o doină peste Prut Și doru-mi este tot mai tare, Suspină-o doină peste Prut... De ce mi-i doru-așa de mare?! Un bucium plânge-n Bucovina Și geme dorul meu în piept, Un bucium plânge-n Bucovina... De ce mi-e doru-așa strident?! *** E dorul meu ecou de dor Din pieptul fraților
ECOU DE DOR (FRAŢILOR BASARABENI) de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 501 din 15 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358667_a_359996]
-
din nemuritoarea poveste a sultanei Hafsa și a lui Yavuz Sultân Selim Khan (conducător al imperiului otoman, dar și un erudit creator de poezie arabo-persană din secolul al XVI-lea): „... acum sunt ca o adiere a brizei care-ți șoptește, suspinând de dor, numele în noapte, când nisipul umed mi se împletește în părul răsfirat peste umerii goi, dezmierdați de răcoarea mării. Sunt marea care-ți sărută buzele înfierbântate de arșița iubirii încă nenăscute sau cerul înstelat care te îmbrățișează în
STAN VIRGIL de STAN VIRGIL în ediţia nr. 166 din 15 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344495_a_345824]
-
SIMBOLISMUL EGOULUI MEU POETIC Autor: Daniel Ioniță Publicat în: Ediția nr. 875 din 24 mai 2013 Toate Articolele Autorului EMINESCIANĂ Ai adormit, frumoasa mea, cu luna ce-ți alină din ochi și buze-un zâmbet stins și-un vis care suspină Iar eu rămas-am să-ți veghez, ca-n alte dăți, răgazul și până-n zorii purpurii ți-aș mângâia obrazul. CONTRADICȚIE Te revăd uneori prin ferestre crăpate Ca pe-un duh străveziu, care fumegă dus Și-mi răsar amintiri, dintre
SIMBOLISMUL EGOULUI MEU POETIC de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 875 din 24 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/344666_a_345995]
-
veșmântul Umbrit de grija altor sori. Vântul se vaită prelung, Pădurea verde e în jale, Îngeri pornesc înspre pământ - Cer sângerând pășind agale. Ape se zbat în matca lor Vuind de dor, vuind de jale, Izvoare dulci - cu ape reci - Suspină blând, doinind în cale. Natura toată încremenită-i Pe limba ornicului mut, Căci vine jertfa cea de sânge, Ce dă pământului tumult. Clopote bat fără-ncetare, Inimi-altar de-nchinăciune Șoptesc în taină, rând pe rând, Câte-o fierbinte rugăciune. Mame cu
LIRICA PASCALA de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 854 din 03 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/344689_a_346018]
-
adusu-ne-am de Tine Și de Iubirea-Ți care Te-a durut. La crucea Ta prinsă-n piroane De omul cel nesăbuit Ne-am prăvălit cu glasul stins Și sufletul încremenit. Cu jale-amară mucenicii Ți-adună jertfa în potir, Suspină Maica Preacurată Cu lacrimi albe ca de mir. Îți plânge chinul și menirea, Rostește cânt de leagăn sfânt, Tristețea-i mare, fără margini, Jale-i în cer și pe pământ. Jertfa Ți-e mare cât e cerul, Cel străbătut de
LIRICA PASCALA de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 854 din 03 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/344689_a_346018]
-
arămiu Tu ești un destin plin de farmec Și ești vocea umbri-mi pustii Ești sunetul dulce de cântec Sirenă sublimă ce-îmbii Și ești raza mea de lumină O stea ce lucești sus pe cer Ești vântul duios ce suspină Și-mi mângâie trupul arcer Te vreau, te doresc ca un astru Ce périndă spațiul etern Să nu treier cerul sihastru Să nu rătăcesc un stingher Cu tine mă simt cel mai liber Cu tine mă simt acceptat Mă simt
VERSURI DE IUBIRE PERPETUĂ de CONFLUENŢE ROMÂNEŞTI în ediţia nr. 97 din 07 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350642_a_351971]
-
Deal, De cu zori și până-n seară, Dinăuntru și-n afară, Peste tot unde te duci Numai vorbe de haiduci! Între-aceste zări divine Unde-s doi spurcatul vine! Nenăscuții prunci ne plâng, Pumnii de durere-i strâng, Mamele în somn suspină, Cine, Doamne, ne dezbină? Numai înspre Tine frig, Floarea tremură de frig! Frunză verde nu mai pot, M-aș muta de-aici de tot, Dar aici sunt morții mei, Să se mute-acolo ei, Cei semănători de vânt Dincolo de-
DOINĂ PENTRU FLUIERUL IANCULUI... de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 1223 din 07 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/350665_a_351994]
-
un cal troian în miezul gândirii, dinamitând-o. Dar nu numai cugetarea noastră nu se împacă și nu dă nici un loc răului ci și Revelația, care ne spune că toată ființa a fost creată „bună foarte” de către Dumnezeu, că „toată suspină așteptând mântuirea”, că toată e în mâna lui Dumnezeu și, în calitate de creator și proniator, El rămâne etern și total responsabil pentru destinul definitiv - și deci fericit - al ființei” [55] . Atât măsura cugetării omenești cât și cea a Revelației par a
DESPRE DIMENSIUNILE SPIRITUALE ALE ESHATOLOGIEI, SOTERIOLOGIEI SI ETICII de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 85 din 26 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350512_a_351841]
-
ființa pe-o aripă de nor, să nu te doară clipa ce se duce, miresme suntem, trecătoare suntem, murind tot singuri, chip nemuritor, aplecați peste întrebările noastre, clipa cântă-n surdină pe vechile străzi, seara e lacrimă, luna mai tot suspină, ești prea departe să te cuprind, unde e timpul nostru cel dedemult, când orele serii strigau cântând, noi fericiți: râzând și plângând... duminică, 11 mai 2014 Referință Bibliografică: lunecând prin vise / Ion Ionescu Bucovu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr.
LUNECÂND PRIN VISE de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1227 din 11 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/350710_a_352039]
-
păcat a atras întreg universul în revoltă împotriva lui Dumnezeu predându-l puterilor păcatului și morții, așa și Întruparea lui Dumnezeu în Iisus Hristos și învierea Lui au efecte cosmice. La mântuirea realizată de Hristos participă astfel " Întreaga zidire", ce "suspină" împreună cu omul, după ziua "izbăvirii". Astfel la sfârșitul timpurilor împlinirea mântuirii, cerul vechi și pământul vechi se vor transforma și ele împreună cu omul într‑un cer nou și pământ nou. Transfigurarea eshatologică a creaturii cuprinde împreună cu omul întreg universul. La fel de
ORIGINALITATEA, FIDELITATEA ŞI FRUMUSEŢEA ORTODOXIEI de ŞTEFAN POPA în ediţia nr. 1227 din 11 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/350709_a_352038]
-
frumos În nopțile de farmec pline. În ochii tăi dintotdeauna Ca spiridușul mă strecor Și văd cum sângerează luna De-atâta dragoste și dor. Cădem mereu din vini în vini Tu în amiază eu în seară Și mă întreb de ce suspini Când doar păcatul ne înșeală. vineri, 26 octombrie 2012 Referință Bibliografică: când doar păcatul ne înșeală / Ion Ionescu Bucovu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 665, Anul II, 26 octombrie 2012. Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ion Ionescu Bucovu : Toate
CÂND DOAR PĂCATUL NE ÎNŞEALĂ de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 665 din 26 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358815_a_360144]
-
copac și apoi să-l lași să putrezească, ei bine, asta dincolo nu s-ar fi putut întâmpla. Neamțul era om chibzuit, ce era a lui, era a lui, nimic făcut fără rost, nimic lăsat de izbeliște ... Oh, Rumänien, Rumänien, suspinase iarăși, șuvoaie de aburi ieșindu-i, după adânca inspirație, pe nări. Un trosnet de vreasc din desiș, abia auzit, îl făcuse să tresară. Om sau animal? se întrebase, ca de obicei, instantaneu. Stătuse în încordată așteptare, aproape una cu bușteanul
POTECA FĂRĂ ÎNTOARCERE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 578 din 31 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358735_a_360064]
-
Acasa > Versuri > Iubire > ȘI VIORILE DOR Autor: Marian Malciu Publicat în: Ediția nr. 332 din 28 noiembrie 2011 Toate Articolele Autorului Când viorile dor e semn de tăcută tristețe de lacrimi suspine de gând în trecut călător... Lasă arcușul să lunece liber pe coarda gingașă ascunsă vibrantă cu sunete-nalte pline de dor... Atunci vei culege ploaie de zâmbet de ochi luminoși și vorbe în sunet-cuvânt de pace și-adâncă iubire în
ŞI VIORILE DOR de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 332 din 28 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/358855_a_360184]
-
bani în America și s-a întors de acolo bolnav. Cu banii agonisiți și-a cumpărat pământuri și acareturi, dar averea i s-a risipit curând pe doctori și pe leacuri. „Ce-i omul ... ”, îmi spune, amintindu-și cum au suspinat, ani de-a rândul, bătrânele din sat. Au rămas în urmă să-l plângă, soția și trei copii: Mitică (Dumitru), Ion și Nicolae. Unul dintre băieți, Mitică, a ajuns secretar principal la Facultatea de Medicină din Cluj, iar fata acestuia
NEA MITICĂ... de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 504 din 18 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358842_a_360171]
-
am coborât alunecând cu sania pe derdelușul timpului. Am trecut pe lângă Mihai Codreanu care recita la îngeri sonete din volumul său Turnul de fildeș. Acesta. mi-a strigat din urmă: în orice amurg surâde o auroră și în orice auroră suspină un amurg. Am alunecat, am alunecat și m-am trezit în aurora dimineții. Atât Sinele, cât și Eul intraseră în trupul meu îmbrăcat în pijama. Am privit spre raftul de cârti, trei dintre ele s-au prins de coperți, precum
EVADARE ÎN MINE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 327 din 23 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/358972_a_360301]
-
învins la puncte în iubire Când i-a luat din inima un ultim AS Singură trecut-a linia de sosire El ...oprindu-se... mai jos la un popas. Din jocul lor cu viața au ramas Doar amintirile-nrămate-n timp Tic-tacul clipelor suspină într-un ceas Uitat în caierul furcii unui anotimp. Sufletul ei s-a prefăcut în frunze Când trădarea crudă a îmbrățișat-o Macul suferinței i-a-ncremenit pe buze Pleoapa viorie o lacrimă a-ncununat-o! S-a despărțit de zile,de soare și
PARTITURĂ REPETABILĂ de MARIANA STOICA în ediţia nr. 2155 din 24 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/358990_a_360319]
-
mai întors dacă nu s-ar fi înrolat, alături de camaradul său, în celebra divizie. Îngrijorată de soarta fiului, biata lui mamă, obișnuia să ofteze: Ghiță! Ghiță! Nu mai trage mama nici o nădejde. Pe unde-oi fi zăcând tu, mamă, acuma?! suspina cu o scrisoare mototolită-n pumn, căzând în genunchi în fața icoanei, dedesubtul căreia ardea în permanență o candelă, privind printre lacrimi chipul suferind al unui Crist cu ochii plecați în jos, de pe fruntea căruia, înconjurată de o coroană de spini
CARTEA CU PRIETENI XXIV- ION IFRIM de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 327 din 23 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/358977_a_360306]
-
tot mai insista: -Mai sărută-l, prințesă, mai sărută-l! Primăvara, care era cuprinsă de amarnice regrete, pentru ceea ce făcuse, înțelegând că flăcăul îi dovedise care sunt fațetele ascunse ale adevăratei iubiri, îi sărută încă o dată buzele, prelung...preluung...și suspină: -N-am vrut, dragul meu! Cât de mult doresc acum să-ți redau viața! Ai avut dreptate, că n-am cunoscut tainele Iubirii. Acum, degeaba regret. Și a izbucnit în hohote de plâns. Dar sărutul său și, poate, cuvintele spuse, au
MĂRŢIŞOR-8 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1488 din 27 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/359044_a_360373]
-
pe un ton minor / Și tot la fel viața oportună, / Par să nu creadă-n fericirea lor, / Iar zvonul li se pierde-n clar de lună, / În calmul trist al lunii, dând răgaz / În arbori păsărilor să viseze / Și să suspine, zvelte și-n extaz / Printre statui, havuzurile treze.) Pianista declară că este piesa ei favorită încă de la vârsta de paisprezece ani, apreciind partea a treia, „Clair de lune”, întâiul ei titlu fiind „Promenadă sentimentală”, parte în care a atins cu
BACH ŞI DEBUSSY ÎN INTERPRETAREA PIANISTEI ANGELA HEWITT de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 786 din 24 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/359328_a_360657]
-
din nemuritoarea poveste a sultanei Hafsa și a lui Yavuz Sultân Selim Khan (conducător al imperiului otoman, dar și un erudit creator de poezie arabo-persană din secolul al XVI-lea): „... acum sunt ca o adiere a brizei care-ți șoptește, suspinând de dor, numele în noapte, când nisipul umed mi se împletește în părul răsfirat peste umerii goi, dezmierdați de răcoarea mării. Sunt marea care-ți sărută buzele înfierbântate de arșița iubirii încă nenăscute sau cerul înstelat care te îmbrățișează în
UN SCRIITOR AL TAINICELOR IUBIRI de STAN VIRGIL în ediţia nr. 774 din 12 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/359344_a_360673]