985 matches
-
cunoscut de altfel, că cele două principate vor avea câte un domnitor și câte o Adunare pentru fiecare, o Comisie Centrală la Focșani, pentru legiferări de interes comun, o Curte de Casație comună, armata sub comanda unui singur șef, menținerea suzeranității otomane, garanția comună a marilor puteri și denumirea de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei. Așa după cum bine s-a observat, Convenția suferea de un defect fundamental, acela că „nu stabilea nici Unirea, nici separația Principatelor” <ref id="4">4
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
și fără avizul puterilor garante, Constituția din 1866, promulgată la 1/13 iulie, reprezintă un act de autoritate prin felul În care a fost elaborată (Imperiul Otoman nefiind consultat sau informat), dar și prin prevederile Înscrise (pentru că nu amintește de suzeranitatea față de Turcia) <ref id="20">20 Constantin C. Angelescu, Izvoarele constituției române de la 1866, În Dumitru Vitcu (ed.), Constantin C. Angelescu. Scrieri alese. Drept, istorie și cultură, Iași, 2005, p. 355-364; Idem, Contribuții la istoricul Constituției române din 1866, În
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
s-au refugiat în principatele române, care, ajungînd la o înțelegere cu turcii, și-au păstrat într-o oarecare măsură independența. Principatele române au luptat împotriva turcilor, dar, dîndu-și seama de diferența de forțe, Valahia și apoi Moldova au acceptat suzeranitatea acestora. Ele au fost tratate într-o manieră mult mai avantajoasă decît orice țară balcanică. Sub suzeranitatea turcă, românii erau considerați mai curînd aliați decît locuitorii unor teritorii cucerite. Neavînd nici o putere protectoare ca să-i apere, românii au dat dovadă
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
o oarecare măsură independența. Principatele române au luptat împotriva turcilor, dar, dîndu-și seama de diferența de forțe, Valahia și apoi Moldova au acceptat suzeranitatea acestora. Ele au fost tratate într-o manieră mult mai avantajoasă decît orice țară balcanică. Sub suzeranitatea turcă, românii erau considerați mai curînd aliați decît locuitorii unor teritorii cucerite. Neavînd nici o putere protectoare ca să-i apere, românii au dat dovadă de realism. Aceasta nu înseamnă că îi agreau pe turci; s-au afirmat ori de cîte ori
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
sinceră a poporului român (ediția a patra). Istoricește, Țările Române au evoluat în cadre distincte de statalitate. Numitorul politic comun împărtășit de toate cele trei țări române pe durata secolului al XVIII-lea consistă în statutul lor de state vasale (suzeranitate otomană în principatele dunărene, habsburgică în Transilvania începând cu 1699, respectiv în Bucovina din 1774). În Moldova și Țara Românească, regimurile fanariote instalate în 1711, respectiv în 1716, dincolo de înăsprirea dominației otomane, au precipitat eforturile de centralizare a autorității statale
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
în conflict pe pandurii lui Tudor și revoluționarii lui Ipsilanti, fapt care, alături de lipsa sprijinului rusesc, este responsabil pentru eșecul mișcării de emancipare. Singurul câștig pentru principatele danubiene în urma răscoalei de la 1821 a fost restaurarea principiului domnitorilor pământeni. De asemenea, suzeranitatea otomană a fost temperată de intrarea celor două țări române sub protectorat rus. Influența rusă va fi continuu amplificată. Convenția de la Akkerman, din 7 octombrie 1826, consfințește prerogativele Rusiei și calitatea sa de putere protectoare în principatele danubiene. Iar Tratatul
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
În același timp, deznodământul Războiului Crimeii (1853-1856) soldat cu înfrângerea Rusiei (devenită "jandarmul Europei"), a bulversat raportul de forțe geopolitic, creând o breșă nesperată pentru ideea unirii principatelor danubiene. Trecute sub regimul garanției colective a Marilor Puteri, dar rămânând sub suzeranitate otomană, autonomia politică a principatelor și securitatea comercială pe Dunăre (principalul flux cerealier) au devenit o chestiune de interes european. Tratatul de pace de la Paris (1856) mai prevedea, pe lângă libera circulație pe Dunăre, și consultarea populației din cele două principate
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Flandra, primul ofertat în acest sens. Carol continuă procesul de modernizare inițiat de Cuza, într-un ritm mai puțin imperios, prin adoptarea Constituției din 1866, elaborată după modelul belgian, care legifera monarhia constituțională ereditară. Totuși, România continua să rămână sub suzeranitate otomană. Retensionarea "Problemei orientale", precipitată de izbucnirea răscoalelor anti-otomane din Balcani, și decizia Rusiei de a reglementa relația cu Imperiul Otoman în favoarea sa, au constituit fundalul în care românii s-au mobilizat în sensul dobândirii independenței. La 12 aprilie 1877
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
vechi timpuri până la 600 d. Chr.; • Partea II (600-1504), interval temporal bi-epocal, întrucât cuprinde: a) Epoca de întemeiere a neamului Românesc (600-1300) și b) Epoca de neatârnare (1300-1500); Partea III (1504-1821) găzduiește o succesiune de alte patru epoci: a) Stabilirea suzeranității turcești; b) Epoca lui Mihai; c) Epoca lui Brâncoveanu; d) Epoca Fanarioților; • Partea IV (1821-1921), ultimul act al dramei istorice românești, se sfârșește cu a) Epoca Redeșteptării (1821-1859), conceptualizată ca preludiu pentru b) Epoca Unirii (1859-1919). Surprinzătoare este absența pragului
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
este abandonat, întrucât manualele critice insistă asupra faptului că creștinismul s-a iradiat în spațiul Daciei Traiane din centrele situate la sud de Dunăre, în era post- constantiniană. Mitul mântuirii românești prin întemeierea statalității este de asemenea, zdruncinat. Este recunoscută "suzeranitatea ungurească în țările noastre" în secolul al XIII-lea (Floru, 1923, p. 38), iar întemeierea Moldovei este interpretată ca făcându-se prin decret al regalității maghiare: "Moldova s-a întemeiat nu contra voinței lui Ludovic, ci ca o măsură de
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]