1,083 matches
-
rău. Când spiritul înclină către o metafizică aparent dualistă, cum se întâmplă în acest spațiu, nu se mai poate vorbi despre un anume început sau sfârșit al răului. El nu mai apare ca fiind de natura celor trecătoare doar, cu temporalitatea și insuficiența lor. Ca și nonexistența, nu ajunge niciodată ceva în felul unei lipse ori a unei iluzii. Dimpotrivă, simți că are o anumită subzistență, chiar dacă nu primă în ordinea ființei, o natură aparte și o esență ireductibilă în ea
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
și are drept obiect o realitate care, departe de a fi inteligibilă, ca realitatea vechii metafizici, este irațională sau suprarațională, dincolo de lumina intelectului, având totuși o lumină proprie. Această realitate metafizică, prezentă nemijlocit într-o experiență superioară, e Viața, Devenirea, Temporalitatea, Istorcitatea"702. Reprezentantul cel mai important al acestei metafizici este Henri Bergson. La el, intuiția este un fel de dilatare a intuiției sensibile, sentimentului, instinctului, pentru a face din ele o experimentare sau un contact direct și pozitiv cu absolutul
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Éditions du Rocher, Paris, 1999. Isac, Dumitru, Cunoaștere și transcendență, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2003. Jaspers, Karl, Texte filosofice, Editura Politică, București, 1986. Joja, Athanase, "Adevăr formal, contradicție și sofisme în istoria logicii", în Probleme de logică, vol. X (Identitate, contradicție, temporalitate), Editura Academiei Române, București, 1993. Joja, Athanase, Logos și ethos, Editura Politică, București, 1967. Joja, Athanase, Studii de logică, vol. I, II, Editura Academiei, București, 1960, 1968. Jung, Carl Gustav, Tipuri psihologice, Editura Humanitas, București, 1997. Kant, Immanuel, Critica rațiunii pure
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
București, 1996. Sofronie, Arhimandrit, Rugăciunea experiența Vieții Veșnice, Editura Deisis, Sibiu, 2007. Stăniloae, Dumitru, Reflecții despre spiritualitatea poporului român, Editura Elion, București, 2001. Surdu, Alexandru, "Antitetică, dialectică negativă și antiologie la Platon", în Probleme de logică, vol. X (Identitate, contradicție, temporalitate), Editura Academiei Române, București, 1993. Surdu, Alexandru, "Aspecte moderniste ale filosofiei lui Blaga", în Meridian Blaga, vol. I, Casa Cărții de Știință, Cluj, 2000. Surdu, Alexandru, Confluențe cultural-filosofice, Editura Paideia, București, 2002. Surdu, Alexandru, Gândirea speculativă: coordonate istorico-sistematice, Editura Paideia, București
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
sunt sisteme homeostatice; • sistemele biologice evoluează ireversibil; • orice sistem biologic se află în relație de interdependență cu alte sisteme. Toate aceste aspecte au determinat regândirea unor concepte științifice tradiționale. De exemplu, specificitatea sistemelor biologice a determinat o altă abordare a temporalității, dat fiind faptul că proprietățile enumerate mai sus, mai cu seamă ultimele două, se referă la procese în care acțiunile din prezent au efecte în viitor. Această concluzie vine împotriva argumentului utilitarist construit de G.E. Moore și J.J.C. Smart după
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
drepturi și datorii. În al doilea rând, problemele formulate în acest cadru teoretic specific eticii mediului nu vizează doar prezentul, ci și viitorul pe termen lung (în primul rând, generațiile viitoare). De aceea, etica mediului presupune o nouă înțelegere a temporalității care vizează efectele pe termen lung ale acțiunilor umane, politicile de mediu și modurile de viață care influențează mediul. Prin luarea în considerare a dimensiunii temporalității este elaborat conceptual de dezvoltare durabilă bazat și pe ideea de dreptate între generații
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
în primul rând, generațiile viitoare). De aceea, etica mediului presupune o nouă înțelegere a temporalității care vizează efectele pe termen lung ale acțiunilor umane, politicile de mediu și modurile de viață care influențează mediul. Prin luarea în considerare a dimensiunii temporalității este elaborat conceptual de dezvoltare durabilă bazat și pe ideea de dreptate între generații. În al treilea rând, etica mediului ia în considerare diverse domenii, de mărimi diferite, de la o nișă ecologică oarecare la un ecosistem, apoi la ansamblul autoreglat
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
noapte/ întemnițându-mă./ Singur veghez. Niciun zvon. Lumea e de mine departe". Sfârșitul în care se sting datele obiective ale mundaneității marchează începutul configurării unui spațiu lăuntric, eshatologia interioară - nu a subiectului creator, ci a poemului însuși - care pune capăt temporalității. Poemul ia timpul pe cont propriu, își începe propriul timp; acolo unde timpul se oprește și lume nu mai este - adică în sfârșitul faptului-de-a-fi - se naște posibilul nesfârșit al timpului creației. Noua apariție nu se manifestă în netimpul locuirii, în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
loc e o înaintare către pretimpul identității originare, în vechimea altui nivel de realitate în care tu și altul coexistă în in-diferență. Aici posibilul e încă - dintotdeauna - același care presupune deja alteritatea. Altul nu e posibil decât în timp, în temporalitatea manifestării; el e însă posibilul atât timp cât stă în netimp, ca același-altul care se prevestește ca altul- același. Imaginea ființează în posibilul ivirii sale, apare și semnifică înainte de a fi. Dar în ceea ce apare și semnifică, a fi se pre-dă, precum
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
către ce, către cine?/ înapoi către mine, printre ziduri uscate,/ florile se scutură la auzul pașilor, inimile seacă/ la trecerea vrerii,/ pădurile ard și raza se închide în sine". Am putea vorbi aici de o concomitentă dezontologizare indusă de o temporalitate ce își reneagă cronologia? Dar timpul care curge invers iese din definiția sa naturală, trece în răspărul existenței. Se resoarbe în amonte pentru a se dizolva în sursa unui abia perceptibil palpit. Altfel spus, se dezobiectivează, își pierde tranzitivitatea, ba
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lumii o viață întreagă, divinitatea însăși ar bate umil la ușă să fie primită înăuntru. Abia dedându-se tabieturilor stăpânul locuinței descoperă plenar matricea culcușului primitor, ce-i face cu putință regăsirea de sine, în curba placentară a repetitivului - o temporalitate matern-răbdătoare, elastică și, mai mult decât atât, fiabilă în răbdarea ei. Venirea somnului atestă o minimă încredere în regularitatea maternă a lumii, ce permite somnolentului să anticipeze inutilitatea prelungirii stării sale de veghe: el se lasă furat de somn, încrezător
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
și derapajelor incontrolabile. În definitiv, Labirintul fusese construit înainte de ivirea pe lume a Minotaurului; dacă bestia cornută nu era decât un chip alocat tardiv și mai mult în scop euristic monstruozității originare, dar ca atare mai greu sesizabile, a repetitivului? Temporalitatea umană anexată ante-mortem de cea leguminoasă și netezindu-i acesteia calea sub imperativele previzibilului... Hm! Oferea leguma modelul modelelor? Și de ce-ar fi fost el preferabil coridei cu necunoscutul de dincolo de orizont? Pentru că majoritatea îl favoriza, și el, Ian
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
subdomeniu construit pe "imaginea- schemă" -pneuma- ce dă numele disciplinei. Modelul metaforic pe care se întemeiază denumirea de anatomie este "disecție" (cf. gr. άνατομή, - ñς). Față de limbajul științelor socio-umane, unde titlul/ denumirea indică parametrii estetici (Expresionismul, Impresionismul), curentul (Realismul, Romantismul), temporalitatea, în sens istoric (Istoria Evului Mediu), orientarea filozofică (Idealism, Nihilism), științele exacte, medicina, economia etc. au o situație aparte, prin faptul că numele subdomeniului/ al ramurii este în general, o metaforă formată în baza unor tipare preconceptuale asociate. De aici
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
de lume... purtînd mesajul unei catastrofe a rasei umane". Iar marele deșert din Vest îi apare lui Baudrillard ca "un fragment de peisaj de pe o altă planetă (care vînează orice formă de viață omenească), un loc unde domnește o altă temporalitate, mai profundă, la suprafața căreia omul plutește fără a se scufunda, ca în apele cu o concentrație de sare foarte mare". Scurtele eseuri ale autorului din volumul America ilustrează fascinația continuă pe care o exercită asupra sa semiologia, semnele, interpretarea
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
un fond de așteptare pe alte temeiuri existențial-istorice. Născuți în același 1871 (concomitent cu Proust și Valéry), N. Iorga și G. Ibrăileanu, structural atât de diferențiați, leagă fiecare de alte repere aspirațiile de specificitate națională; îl preocupă alte moduri de temporalitate europeană și orizont social. Ideea de generație, în ce-i privește, se subordonează evident fenomenului de coexistență, de unde, în cadrele aceleiași epoci, opțiuni și programe concurente. La Viața românească, să zicem, nu de la vârstnici se așteptau opere impresionante, ci de la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
să hotărască originea Arilor”5. Fiind aproape aleatorii prin precaritatea intermedierii, asemenea citări sunt de cele mai multe ori lipsite de posteritate, abolesc cu morga erudiției frisonul descoperirii, al surprizei față de o alteritate dispusă radial și simultan pe coordonate distincte (geografia Asiei, temporalitate a Antichității, orizont religios și filologie asiatice), și chiar posibilitatea unei construcții. Abia la un personaj prea puțin cunoscut ca Teodor Iordănescu găsim o pertinentă explicație, cel puțin filologică, a numelui acestei cărți sacre, al cărei conținut nu a suscitat
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
n-o putut s-o puște. S-o dus vulpea”. Acțiunile apar cu o durată fulgurantă și trecerea lor instantanee nu poate afecta în nici un fel timpul sacru. Orice efort al acestor personaje este zadarnic, pentru că gesturile nu depășesc limita temporalității umane definite de perfectul compus. Hierofaniile se mișcă într-un timp etern, a cărui desfășurare este paralelă existenței umane ce nu poate intra în relație cu mitul decât prin mijlocire rituală. Atunci când apare și în acțiunile neofiților, perfectul compus creează
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de șarpe, intrarea în mit este marcată de prezentul indicativ, care se opune faptului consumat și sortit: „Jumătate l-o mâncat,/ Jumătate nu-l mai poate”. Numai până la mijloc trebuie să-l înghită șarpele pe flăcău și împlinirea ritualului deschide temporalitatea eternă a ființei totemice, jumătate om, jumătate șarpe. A putea are aici atât sensul capacității fizice, cât și semnificația modalizată a permisiunii refuzate. Opoziția cu imperfectul, timp durativ al esenței, revelează voința care face să se întâmple lucrurile: „Și împăratu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Arghezi că "domnița suferă în cartea mea", nu mi-o pot imagina închizând-o decât mai senină decât a intrat. Numai în poezie/ artă în general încercăm bucuria de a renaște. În lucrarea ta de doctorat, publicată sub titlul "Poetica temporalității", faci "un exercițiu" de rediscutare a conceptului de inspirație atât de necesar fiecărei individualități lirice. Zici: "Poetul primește, prin inspirația de origine imanentă, un conținut original irațional..." etc. Poezia ta este una "de inspirație"? Ai așteptat vreodată "glasul providențial" să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
este privilegiul acordat surselor masive, reprezentative în sens larg și disponibile pe perioade lungi: de exemplu, inventarele după deces, testamentele, cataloagele de bibliotecă, arhivele judiciare etc. Cea de-a doua constă în încercarea de a articulă după modelul braudelian al temporalităților diferite (durată lungă, conjunctură, eveniment) durată lungă a mentalităților, care rezistă cel mai adesea la schimbări, cu durata scurtă a abandonurilor brutale sau a transferurilor rapide de credințe și de sensibilități. O altă caracteristică a istoriei mentalităților în epoca ei
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
consideră ca "o sinteză a imaginarului eminescian". Aici, notează Dan Mănucă, "privirea este grea și neguroasă, însoțită de o imensă oboseală. Nici moartea nu mai are superbie, ci a devenit un act discret, o stingere domoală, o suspendare lină a temporalității" (Sugestii tematologice). În Fețele unui epistolar, se oprește pe larg asupra problematicii volumului de scrisori editat de Christina Zarifopol-Ilias, în 2000 (Dulcea mea doamnă/ Eminul meu iubit), corespondență inedită dintre Eminescu și Veronica Micle, reținând "informațiile despre viața cotidiană a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
reductibilitatea sferei absolutului la sfera contingentului" nu mai este "de ordin ontologic" ci de "ordin axiologic", pentru ca finalul poemului să evidențieze doar distincția între orizontul teluric și cel ceresc al existențialității. În cel de al doilea eseu Transvaluarea hyperionică a temporalității din tripticul ce alcătuiește prezentul studiu, pune în discuție problema denivelării valorice între "două registre ontologice pe scheme antinomice". Factorul timp este de luat aici în considerare. Cercul strâmt al omenescului trebuie înțeles ne spune George Popa ca fiind tocmai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
înțelesul că nici una dintre cele două formule, nici cea a timpului efemer, dar "fericit", specific condiției umane, nici timpul imuabil și etern, dar anistoric, fără mlădierea existențială, nu constituie alternative ontice satisfăcând axiologic la modul absolut". Din perspectiva eternului, oscilația temporalității de ordin omenesc, "oscilând de la transfigurare la neant", apare ca un nonsens. Entitățile cerești, prin lipsa de istoricitate, de culoare și vibrație existențială, prin lipsa participării afectuoase, duc la înțelegerea din perspectiva umană că sunt niște morți ("căci eu sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ceresc prin "sintetizarea celor două forme ontologice de tip: ieșirea dintr-o veșnicie imuabilă și trecerea către o eternitate în mișcare, adică spre o veșnicie care se poate autoneînnoi perpetuu prin infuzarea cu viață". Dar concluzia este că "cele două temporalități, cele două formule existențiale sunt ireductibile una la cealaltă". George Popa pune o întrebare cel puțin incitantă, căutând a desluși opțiunea poetului însuși, a lui Eminescu, în acest caz și detaliind semnificațiile punctelor de interferență a celor două forme de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
cele două formule existențiale sunt ireductibile una la cealaltă". George Popa pune o întrebare cel puțin incitantă, căutând a desluși opțiunea poetului însuși, a lui Eminescu, în acest caz și detaliind semnificațiile punctelor de interferență a celor două forme de temporalitate constată că "balanța dintre imanent și transcendent, dintre uman și suprafiresc înclină către sfera omenească", așa încât poemul Luceafărul apare ca unul al "reabilitării sferei contingentului omenesc în raport cu lumea fantomatică a ideilor omenești", ca în nenumărate alte poeme ale sale. O
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]