KorAP: Find »[drukola/base=terapeut & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...39 40 41 ...46 >

1,126 matches

Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319

în revistă - și cu atât mai puțin să controleze - total acest domeniu. Riscul cel mai mare, atunci când se răspunde la o critică, este contraatacul, mai ales dacă valoarea personală a celui care primește critica pare a fi pusă în discuție. Terapeuții prezintă tehnica ERD de răspuns la critici. Tehnica ERD de răspuns la critici: - E pentru anchetă (enquête) negativă: prima etapă de răspuns la o critică constă în a-i cere celuilalt să precizeze dacă face această critică pentru a vă

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
aceasta (acestea) și să se modifice comportamentul (afirmare de sine pozitivă); să se accepte critica sau criticile, dar să nu se poată schimba comportamentul (afirmare de sine negativă); să se negocieze un compromis. Jocuri de rol: antrenament pentru ancheta negativă Terapeuții prezintă un model complet de răspuns la o critică. FrșdȘric - Nu lucrezi bine în acest moment (critică vagă). Bernard - A, bine! Ce găsești tu că este greșit în ceea ce lucrez (anchetă negativă) ? FrșdȘric - Ultimul tău raport era prea scurt (critică

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
corecte sau false, pentru a face diferența între criticile făcute pentru a juta și cele făcute pentru a răni. Pacienții joacă, pe rând, rolul celui care emite critica și a celui care o primește și se antrenează să formuleze întrebări. Terapeuții sunt atenți ca întrebările să fie clar formulate și să conducă la răspunsuri concrete în legătură cu faptele și emoțiile respective. Sarcini de îndeplinit Pacienții pregătesc o listă de critici primite și le clasează în ordinea dificultății întâmpinate pentru a răspunde la

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
pacientului se reduce. Jocuri de rol: formularea răspunsului la criticile care rănesc (critici distructive), învățarea modalităților de apărare Atunci când ancheta negativă sfârșește prin a identifica o critică făcută pentru a răni, sunt propuse trei niveluri de răspuns care permit apărarea. Terapeuții prezintă trei jocuri de rol, care sunt discutate și reluate fiecare pe rând. Atunci când critica rămâne vagă, deși s-a folosit ancheta, persoana poate utiliza tehnica neclarității. Această tehnică utilizează o manieră vagă și superficială de a comunica, care constă

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
De exemplu, Christine dorește să poată face față mai bine mamei sale, care îi reproșează că este mereu ocupată. Această situație, evaluată în timpul analizei funcționale ca având nivelul de dificultate 80, este cotată în prezent la un nivel de 50. Terapeuții o încurajează să-și orienteze ancheta negativă asupra faptelor (ce anume o face pe mama sa să spună despre ea că este prea ocupată) apoi asupra unei afirmări de sine negative: Christine - Este adevărat că sunt adesea foarte ocupată, dar

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
află în spatele său, continuându-se astfel până când au fost antrenați toți pacienții. Sarcini de îndeplinit Participanții sunt invitați să inițieze cel puțin o dată pe zi o conversație, utilizând o banalitate oarecare sau un element din context. Feedback general al grupului Terapeuții insistă asupra progreselor realizate de fiecare și îi încurajează pe pacienți să continue în fiecare zi să utilizeze elementele învățate în cadrul celor șaisprezece ședințe. Adaptarea afirmării de sine la practica individuală Absența afirmării de sine conduce adesea la inițierea unei

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
se confruntă la serviciu în care trebuie să refuze dar nu reușește. Jocuri de rol personale Jocul de rol se referă la o situație de dificultate inferioară valorii de 30: JȘrșmie joacă un rol în care refuză, ceea ce-i permite terapeutului să observe comportamentul acestuia. Impreună, ei identifică gândurile care îl împiedică să refuze. Convorbirea socratică permite actualizarea gândurilor care i-ar permite să refuze. Cel de al doilea joc de rol este inversat: JȘrșmie este cel care cere, terapeutul îi

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
dezacordurile... Terapia tinde, în mod natural, să ajute pacientul să aplice afirmarea de sine propriei sale persoane: este vorba despre afirmarea autentică a sinelui, care permite dezvoltarea acceptării de sine, element central al stimei de sine. Cum se pot forma terapeuții în tehnica afirmării de sine? Formarea teoretică se realizează în cadrul institutelor de formare în TCC (universitate, asociație). Inainte de abordarea practică a acestor tehnici este necesară și lectura câtorva lucrări de calitate. Antrenamentul pentru însușirea tehnicilor jocului de rol trebuie

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
se realizează în cadrul institutelor de formare în TCC (universitate, asociație). Inainte de abordarea practică a acestor tehnici este necesară și lectura câtorva lucrări de calitate. Antrenamentul pentru însușirea tehnicilor jocului de rol trebuie efectuat în mod sistematic, pe parcursul întregii terapii. Terapeuții care lucrează împreună cu pacientul lor asupra afirmării de sine sunt interesați să practice ei înșiși aceste tehnici, antrenându-se în viața de zi cu zi și/sau participând la ședințe de grup. Terapeuții care „debutează” pot începe prin utilizarea afirmării

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
efectuat în mod sistematic, pe parcursul întregii terapii. Terapeuții care lucrează împreună cu pacientul lor asupra afirmării de sine sunt interesați să practice ei înșiși aceste tehnici, antrenându-se în viața de zi cu zi și/sau participând la ședințe de grup. Terapeuții care „debutează” pot începe prin utilizarea afirmării de sine terapeutice în terapie individuală, prin intermediul unor jocuri de rol cu pacienți „cu probleme mai ușoare” și care suferă de un deficit localizat sau centrat pe o situație punctuală, înainte de a se

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
cu probleme mai ușoare” și care suferă de un deficit localizat sau centrat pe o situație punctuală, înainte de a se lansa într-un program complet. In sfârșit, animarea unor grupuri care au probleme în legătură cu afirmarea de sine necesită participarea acestor terapeuți ca asistenți, alături de animatori experimentați și supervizarea lor de către un terapeut experimentat. 8. Fobia socială Christophe Andrș∗ 1. Contribuții teoretice Definiții Criterii diagnostice Principalele simptome Forme clinice Diagnostic diferențial și comorbiditate Epidemiologie și evoluție Etiologii 2. Studiu de caz Prezentarea

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
și evoluție Etiologii 2. Studiu de caz Prezentarea cazului Analiza funcțională Alte informații Descrierea globală a tratamentului Sedințele de evaluare și de motivare Terapia individuală Grupul de expunere Activitățile de menținere Rezultate și comentarii 3. Discuții Bibliografie 1. Contribuții teoretice Terapeuții și-au manifestat multă vreme dezinteresul față de pacienții suferind de fobie socială. Pe de o parte, aceștia nu deranjează pe nimeni, nici vecinii, nici societatea, și tulburarea lor rămâne neobservată, deoarece simptomul principal este evitarea socială, iar eforturile lor cele

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
socială, iar eforturile lor cele mai importante sunt dirijate spre disimularea acesteia (pacienților le este rușine să vorbească despre această problemă, chiar și celor care le sunt apropiați sau celor care se ocupă de îngrijrea lor). Pe de altă parte, terapeuții nu acordau nici o atenție acestei suferințe pe care Freud n-o identificase. Ori, psihiatria clinică a tulburărilor anxioase s-a bazat multă vreme pe terminologia freudiană; în așa măsură încât terapeuții confundau fobia socială cu timiditatea excesivă. Situația s-a

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
se ocupă de îngrijrea lor). Pe de altă parte, terapeuții nu acordau nici o atenție acestei suferințe pe care Freud n-o identificase. Ori, psihiatria clinică a tulburărilor anxioase s-a bazat multă vreme pe terminologia freudiană; în așa măsură încât terapeuții confundau fobia socială cu timiditatea excesivă. Situația s-a schimbat odată cu apariția lucrărilor lui Isaac Marks în perioada anilor 1970, apoi cu introducerea tulburării în DSM-III în anii 1980. In prezent, numeroase cercetări, atât clinice cât și fundamentale, sunt consacrate

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
preferând, ea însăși, să nu vorbească despre acest lucru cu tatăl său... Prezentare și contact Isabelle, liniștită pentru faptul că a întâlnit o echipă care cunoaște acest gen de tulburări, vorbește cu claritate și ușurință despre dificultățile sale. In prezența terapeutului, ea se simte în siguranță, deoarece nu este nevoită să-și ascundă dificultățile, nici să „simuleze”. Totuși, ea devine neliniștită de mai multe ori, în special atunci când apar momente de tăcere sau când i se pun întrebări în legătură cu viața sa

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
supuneți lui, credeți că va mai avea dorința de a pleca? Probabil nu! Același lucru se întâmplă și cu fobia socială: atâta timp cât vă supuneți acesteia, ea n-are nici un motiv să vă lase în pace...”. Explicații și exemple în legătură cu autoobservarea Terapeutul explică utilitatea de a deveni observatorul propriei persoane (pentru a amplifica reculul) și a propriilor simptome (pentru a nu le mai percepe ca pe o masă informă de fatalitate și automatisme). El poate propune să lucreze asupra ultimelor situații sociale

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
gânduri alternative). Grupul este format dintr-un număr de șase până la opt pacienți. Sedințele durează de la două ore până la două ore și jumătate și sunt săptămânale. Se organizează un număr de 14 ședințe: - o ședință de prezentare a participanților, a terapeuților și a obiectivelor grupului; - o ședință de definire a exercițiilor fiecăruia, împreună cu efectuarea primelor exerciții de scurtă durată, simple, de expunere; - unsprezece ședințe de lucru; - o ședință pentru concluzii pe parcursul căreia participanții se urcă pe scena din amfiteatrul cabinetului pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
ședință pentru concluzii pe parcursul căreia participanții se urcă pe scena din amfiteatrul cabinetului pentru a face bilanțul, pozitiv sau negativ (cum au progresat și ceea ce rămâne de făcut în continuare) al participării lor la ședințele de grup, apoi pacienții și terapeuții ciocnesc un pahar înainte de a se separa. Este prevăzută o ședință de supraveghere după șase luni. Desfășurarea tip a unei ședințe de lucru Trecerea în revistă a sarcinilor Trecerea în revistă a sarcinilor durează treizeci de minute. Fiecare pacient face

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
Desfășurarea tip a unei ședințe de lucru Trecerea în revistă a sarcinilor Trecerea în revistă a sarcinilor durează treizeci de minute. Fiecare pacient face acest lucru stând în picioare, în fața grupului. Consemnul este ca acesta să privească toată lumea, nu doar terapeuții, și să nu omită întâmplările considerate banale. Jumătate dintre pacienți efectuează apoi exerciții de expunere de lungă durată (între douăzeci până la treizeci de minute fiecare, în funcție de numărul celor prezenți). Aceste exerciții lungi corespund țintelor stabilite cu pacientul la începutul terapiei

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
să povestească cum a petrecut în week-end; să evoce o amintire din copilărie... Uneori, exercițiul constă în a se ridica și a traversa încăperea de mai multe ori în tăcere sub privirile celorlalți. Câteodată aceste exerciții sunt efectuate la cerea terapeuților, alteori pacientului i se cere să le inițieze în mod spontan, de trei sau patru ori în timpul ședinței, „deranjând” discuția sau exercițiul în curs de desfășurare. Exemplu de ședință de lucru în grup: Isabelle are față nemachiată Obiectivul exercițiului este

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
grup: Zazie în metrou Obiectivul acestei ședințe, programată să se desfășoare la sfârșitul terapiei, este acela de a permite tuturor participanților care doresc acest lucru să trăiască o experiență de neuitat de expunere la sentimentul de rușine. Pacienții merg împreună cu terapeuții la metrou, la o oră de vârf și, după ce au urcat în vagon, intonează „Mulți ani trăiască” în cinstea unui membru al grupului (ei simulează că au descoperit în timpul conversației că este ziua de naștere a unei persoane care face

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
și constată că poate resimți un disconfort interior suportabil și unul exterior fără consecințe dăunătoare. Activitățile de menținere După ce activitatea grupului ia sfârșit, terapeutul împreună cu Isabelle rezervă trei ședințe pentru a planifica întreruperea tratamentului și ceea ce urmează în continuare. Discursul terapeutului se prezintă astfel: „Vă felicit, ați învățat să faceți față fragilității dumneavoastră emoționale în situațiile sociale. Este suficient acum să continuați să practicați ceea ce am exersat împreună în aceste câteva luni. Se recomandă să fiți atentă și să vă „supraexpuneți

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
să-i amelioreze rezultatul. Să dăm sens eforturilor pacientului: necesitatea de a realiza o terapie integrativă Expunerea pacientului reprezintă elementul esențial al tratamentului fobiei sociale. Dar aceasta nu este practicată suficient de amplu, de regulat și de repetitiv, chiar de către terapeuții comportamentaliști, datorită, fără îndoială, faptului că aceasta consumă timp și este mai dificil de coordonat în cazul fobiei sociale decât în alte tulburări. Se cunoaște, totuși faptul că expunerea are efecte care depășesc cadrul comportamental și că aceasta permite să

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
cere soțului său să nu o deranjeze timp de treizeci de minute, decuplează telefonul...) și își caută o poziție confortabilă. Inchide ochii și își imaginează o scenă plăcută (de exemplu, valurile pe o plajă). La prima experiență, ea îi descrie terapeutului ceea ce vede (valuri, păsări...), ceea ce aude (valuri, vânt...), ceea ce simte (apă sărată...) și resimte (plăcere, bucurie...). Marie reface acest exercițiu acasă, lucru care îi oferă posibilitatea să organizeze spațiul care îi va permite să se expună neliniștilor și o învață

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
de anxietate generalizată. Intervențiile realizate și exercițiile au ajutat-o, deci, să-și diminueze nivelul de intoleranță la incertitudine, atitudinea sa negativă față de probleme, frecvența apelării la strategiile de evitare cognitivă și credințele sale negative care, conform ipotezelor clinice ale terapeutului, contribuiau la menținerea neliniștilor sale excesive. Exceptând inventarul insomniei, rezultatele lui Marie se situează sub nivelul unui scor criteriu, ceea ce arată faptul că schimbările observate sunt semnificative din punct de vedere clinic. Rezultatele controlului efectuat după șase luni sugerează o

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]