KorAP: Find »[drukola/base=terapeut & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...39 40 41 ...113 >

2,808 matches

Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328

și să reducă stresul la locul de muncă, pe lângă evidentele considerații etice și umanitare. Contextul personal Este știut faptul că psihoterapia este o ocupație solicitantă și stresantă, care poate duce la epuizare și probleme psihosomatice. Madanes (2001Ă susține că mulți terapeuți devin limitați de emoții negative cum sunt furia, frustrarea, teama, dezamăgirea și neajutorarea. Autoarea pledează în favoarea cultivării emoțiilor pozitive, cum sunt dragostea, gratitudinea, curiozitatea, compasiunea, hotărârea, flexibilitatea, încrederea, vitalitatea și dorința de a aduce o contribuție. Trebuie să ne amintim

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
care permite clinicianului să gestioneze stresul din viața sa de zi cu zi prin cooperarea cu colegii suportivi. În acest fel este menținută sănătatea psihosomatică. Trebuie notat faptul că această consiliere între colegi nu este același lucru cu supervizarea. Fiecare terapeut trebuie să beneficieze de supervizare regulată (Clarkson, 1996Ă, dar din partea altcuiva decât co-consilierul său. Este clar de asemenea faptul că consilierea între colegi (co-counsellingă nu este același lucru cu terapia reciprocă, deoarece terapia reciprocă este „unidirecțională” și de obicei se

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
său. Este clar de asemenea faptul că consilierea între colegi (co-counsellingă nu este același lucru cu terapia reciprocă, deoarece terapia reciprocă este „unidirecțională” și de obicei se realizează pe baze financiare. Pentru a deveni și a continua să fie un terapeut eficient, terapeutul mai are nevoie de două instrumente: o canapea și un coș de gunoi. O canapea este un instrument valoros pentru terapeut fiindcă poate fi folosită pentru: A se întinde atunci când este epuizat, când se luptă cu anumite lucruri

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
clar de asemenea faptul că consilierea între colegi (co-counsellingă nu este același lucru cu terapia reciprocă, deoarece terapia reciprocă este „unidirecțională” și de obicei se realizează pe baze financiare. Pentru a deveni și a continua să fie un terapeut eficient, terapeutul mai are nevoie de două instrumente: o canapea și un coș de gunoi. O canapea este un instrument valoros pentru terapeut fiindcă poate fi folosită pentru: A se întinde atunci când este epuizat, când se luptă cu anumite lucruri sau ia

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
și de obicei se realizează pe baze financiare. Pentru a deveni și a continua să fie un terapeut eficient, terapeutul mai are nevoie de două instrumente: o canapea și un coș de gunoi. O canapea este un instrument valoros pentru terapeut fiindcă poate fi folosită pentru: A se întinde atunci când este epuizat, când se luptă cu anumite lucruri sau ia lucrurile prea în seriospentru a se relaxa, a se reface, a practica auto-hipnoza și însănătoșirea psihofiziologică, sau pentru a i se

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
a fi iubit, respectat și îngirjit ca individ unic, nevoia de înțelege ce se întâmplă în viețile noastre (incluzând funcționarea noastră fizicăă și nevoia de a fi auto-direcționat și de a deține controlul asupra propriei noastre vieți (Heron, 1998aă. Atunci când terapeutul este co-prezent cu pacientul, schimbările apar festina lente (adică literal, grăbindu-se încetă, fără ca terapeutul sau pacientul să încerce să determine ca ceva să se întâmple. Amintiți-vă de broasca țestoasă și de iepure! În mod esențial aceasta înseamnă că

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
în viețile noastre (incluzând funcționarea noastră fizicăă și nevoia de a fi auto-direcționat și de a deține controlul asupra propriei noastre vieți (Heron, 1998aă. Atunci când terapeutul este co-prezent cu pacientul, schimbările apar festina lente (adică literal, grăbindu-se încetă, fără ca terapeutul sau pacientul să încerce să determine ca ceva să se întâmple. Amintiți-vă de broasca țestoasă și de iepure! În mod esențial aceasta înseamnă că terapeutul își golește mintea de fanteziile pe care le are legat de natura problemei (diagnostic

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
este co-prezent cu pacientul, schimbările apar festina lente (adică literal, grăbindu-se încetă, fără ca terapeutul sau pacientul să încerce să determine ca ceva să se întâmple. Amintiți-vă de broasca țestoasă și de iepure! În mod esențial aceasta înseamnă că terapeutul își golește mintea de fanteziile pe care le are legat de natura problemei (diagnostic, prognostic, strategii terapeutice preferate, etcă. Numai atunci poate terapeutul să asculte cu adevărat cu ceea ce Reik (1948Ă numește „a treia ureche”. Atunci pacientul își poate spune

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
să se întâmple. Amintiți-vă de broasca țestoasă și de iepure! În mod esențial aceasta înseamnă că terapeutul își golește mintea de fanteziile pe care le are legat de natura problemei (diagnostic, prognostic, strategii terapeutice preferate, etcă. Numai atunci poate terapeutul să asculte cu adevărat cu ceea ce Reik (1948Ă numește „a treia ureche”. Atunci pacientul își poate spune povestea. Ascultând ceea ce spune pacientul, ceea ce povesteșete sau repovestește, vorbirea curge ca un roman în care există un sac de griji. Se referă

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
în timp ce pacientul merge mai departe, adesea în asociere cu durerea și angoasa, fricile sale, furia, vina, tristețea, suferința, remușcările și singurătatea, precum și visele și speranțele sale. În plus față de golirea de presupuneri, prejudecăți și înclinații prin aruncarea lor la coș, terapeutul are de asemenea nevoie să arunce resturile din propria sa viață. Aceasta înseamnă a se pune pe sine însuși în poziția de pacient. Pentru a face acest lucru în mod eficace, cineva, de exemplu co-consilierul, trebuie să fie co-prezent cu

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
din propria sa viață. Aceasta înseamnă a se pune pe sine însuși în poziția de pacient. Pentru a face acest lucru în mod eficace, cineva, de exemplu co-consilierul, trebuie să fie co-prezent cu terapeutulpentru a asculta fără să judece, astfel încât terapeutul să își poată spune propria poveste. Ca terapeuți trebuie să ne amintim de asemenea că nu suntem indispensabili. Este o aroganță să credem că pacienții au nevoie de noi. Cum poate terapeutul să fie co-prezent cu pacientul dacă terapeutul crede

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
pune pe sine însuși în poziția de pacient. Pentru a face acest lucru în mod eficace, cineva, de exemplu co-consilierul, trebuie să fie co-prezent cu terapeutulpentru a asculta fără să judece, astfel încât terapeutul să își poată spune propria poveste. Ca terapeuți trebuie să ne amintim de asemenea că nu suntem indispensabili. Este o aroganță să credem că pacienții au nevoie de noi. Cum poate terapeutul să fie co-prezent cu pacientul dacă terapeutul crede că pacientul are nevoie cu adevărat de el

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
cu terapeutulpentru a asculta fără să judece, astfel încât terapeutul să își poată spune propria poveste. Ca terapeuți trebuie să ne amintim de asemenea că nu suntem indispensabili. Este o aroganță să credem că pacienții au nevoie de noi. Cum poate terapeutul să fie co-prezent cu pacientul dacă terapeutul crede că pacientul are nevoie cu adevărat de el! Ca terapeuți avem nevoie să ne păstrăm optimismul și credința în resursele imense pe care le au oamenii bolnavi și speriați pentru a se

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
astfel încât terapeutul să își poată spune propria poveste. Ca terapeuți trebuie să ne amintim de asemenea că nu suntem indispensabili. Este o aroganță să credem că pacienții au nevoie de noi. Cum poate terapeutul să fie co-prezent cu pacientul dacă terapeutul crede că pacientul are nevoie cu adevărat de el! Ca terapeuți avem nevoie să ne păstrăm optimismul și credința în resursele imense pe care le au oamenii bolnavi și speriați pentru a se însănătoși. Avem nevoie să le arătăm că

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
să ne amintim de asemenea că nu suntem indispensabili. Este o aroganță să credem că pacienții au nevoie de noi. Cum poate terapeutul să fie co-prezent cu pacientul dacă terapeutul crede că pacientul are nevoie cu adevărat de el! Ca terapeuți avem nevoie să ne păstrăm optimismul și credința în resursele imense pe care le au oamenii bolnavi și speriați pentru a se însănătoși. Avem nevoie să le arătăm că avem încredere în acest potențial și în același timp este nevoie

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
și în același timp este nevoie să ne îndepărtăm de rolul de vindecători ai victimelor demne de milă. Cu toții suntem potențiali pacienți, suntem ființe umane, nici unul din noi nu este indispensabil, cu toții suntem vulnerabili. Pentru a avea eficiență maximă ca terapeuți este important să ne îngrijim de noi înșine. Este timpul pentru o pauză sau pentru epuizare? (Hawkins, 1994b, p.852Ă. Supervizarea și modelul omului de știința practician Modelul omului de știință practician este o metodă de îmbunătățire a învățării eficiente

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
să urmeze acel tratament și să nu intre în studiul clinic. Cerințele etice pentru studiile clinice intră în conflict cu credința implicată în mijloacele de tratament cum este hipnoterapia, în care rezultatle optime se obțin atunci când atât pacientul cât și terapeutul cred în eficacitatea tratamentului. Aceasta nu înseamnă că tratamentul funcționează doar pe bază de credință, dar credința în beneficii este un concept fundamental în asigurarea unui tratament de înaltă calitate (p.18Ă. Ar fi foarte dificil de găsit psihoterapeuți și

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
care din acești factori sunt eficienți. Rice și Greenberg (1984Ă exprimă acest lucru foarte pertinent atunci când sugerează că pentru a răspunde la întrebări legate de eficacitatea tratamentului este necesară o înțelegere mai clară a ceea ce se întâmplă între pacient și terapeut. O modalitate de realizare a acestui lucru este aceea de a examina calitativ procesele din ședințele de terapie, mai degrabă decât centrarea exclusivă pe rezultate. În orice caz, cercetarea rezultatelor trebuie să fie în legătură cu cercetarea procesului și nu există motive

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
alții, în căutarea soluțiilor practice la chestiuni presante pentru oameni și mai general la înflorirea individului ca persoană și a comunității (p.1Ă. Asemenea metode sunt diferențiate de metodologiile cantitative prin aceea că sunt implicate interpretarea acțiunilor și experiențelor. Atât terapeutul cât și pacientul pot reflecta asupra acțiunilor și experiențelor pentru a le înțelege, privitor la scopurile terapeutice asupra cărora au căzut de acord. În acest fel sunt construite cunoașterea a ceea ce se întâmplă în terapie (procesulă, efectele terapiei (rezultatulă și

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
experiențelor pentru a le înțelege, privitor la scopurile terapeutice asupra cărora au căzut de acord. În acest fel sunt construite cunoașterea a ceea ce se întâmplă în terapie (procesulă, efectele terapiei (rezultatulă și înțelesul pe care acestea le au atât pentru terapeut cât și pentru pacient. Această abordare a cercetării este o modalitate mai egalitară de cercetare care generează „înțelegerea contextuală locală” a premizelor că înțelesul acțiunilor și evenimentelor este o parte intrinsecă a „contextului naturalist” (Henwood și Nicolson, 1995Ă. De asemenea

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
htmă, care implică participarea colaborativă atât a experimentatorului (clinicianulă cât și a subiectului (pacientulă. Cercetările cele mai tradiționale în psihoterapie implică prea puțină colaborare autentică și pacientul este pasiv și dependent, receptacul al programului terapeutic unilateral realizat și gestionat de terapeut. Metodologia cercetării cooperative trasează epistemologia extinsă în patru direcții (Heron, 1992, 1996Ă și anume: cunoașterea experiențialăprin empatie, compasiune și rezonanță; cunoașterea prezentaționalăexpresie prin narațiune, desen, mișcare și imagerie estetică; cunoașterea propozițională bazată pe concepte și idei teoretice; cunoașterea practicăo îmbinare

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
de către pacient, deoarece aceasta va diminua considerabil orice rezistență și va crește eficacitatea interveției. Inerent în poveste există o credință profundă că pacientul se va face bine dacă se angajează în ritualurile terapeutice asociate. Atunci când pacientul împărtășește această credință cu terapeutul există o expectanță puternică și speranța unui succes terapeutic, care acționează ca un placebo foarte puternic. Beecher (1959Ă concluzionează că până la 35% din răspunsul terapeutic la orice tratament medical poate fi atribuit efectului placebo. Ritualul Ritualul terapeutic promovează în mod

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
în restul cărții este legat de ritualurile hipnotice. Mesmer este un exemplu al importanței ritualurilor și acest lucru este descris în următorul capitol. Relația terapeutică Cercetările arată că unul din cei mai influenți factori în rezultatul psihoterapiei este relația dintre terapeut și pacient (Bergin și Lambert, 1978, Luborsky, Crits-Cristoph, Alexander, Margolis și Cohen, 1983, Clarkson, 1998Ă. Afecțiunea mutuală și etică dintre terapeut și pacient este unul din cei mai puternici factori psihoterapeutici care afectează schimbarea. Este important de recunoscut faptul că

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
următorul capitol. Relația terapeutică Cercetările arată că unul din cei mai influenți factori în rezultatul psihoterapiei este relația dintre terapeut și pacient (Bergin și Lambert, 1978, Luborsky, Crits-Cristoph, Alexander, Margolis și Cohen, 1983, Clarkson, 1998Ă. Afecțiunea mutuală și etică dintre terapeut și pacient este unul din cei mai puternici factori psihoterapeutici care afectează schimbarea. Este important de recunoscut faptul că terapeuții nu își pot ajuta, ci influența pacienții; uneori pacienții se însănătoșesc pentru că doresc să facă plăcere terapeutului. Terapeuții trebuie de

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
se schimba pacienții au nevoie de curaj, care poate fi găsit în contextul unei relații în care se pot afirma. Dacă pacientul nu vrea să se facă bine sau nu este pregătit pentru ameliorare este imposibil să fie ajutat de terapeut; aceasta înseamnă că pacientul trebuie să aibă întotdeauna motivația pentru a fi vindecat. În contextul hipnoterapiei dorința de schimbare inconștientă pentru a se angaja în procesul terapeutic trebuie evaluată ideodinamic (vezi capitolul 5 pentru o explicație detaliatăă. Clarkson (2003, p.

[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]