1,165 matches
-
în ansamblul său (poeta nedorind să se dezică de la aceasta), prin intermediul unei analize profunde, precum cea propusă de tehnica deconstructivistă, de reconsiderare a textului, printr-o interpretare de substanță a acestuia. Astfel, se va îndepărta orice semnificație prealabilă, unanim acceptată, toposurile căpătând sens doar în interiorul textului. Refuzul centrului, promovat de Derrida, de Paul de Man sau de Hillis Miller, înseamnă, în neomodernism, refuzul de a privi Tradiția cu aceiași ochi cu care o priveau cei contemporani ei. Din prezent, trecutul trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Reconstrucția Universului propriu, prin poezie, se înfăptuiește la Ana Blandiana, pe parcursul celor 12 volume, fiecare dintre ele aducând o notă de originalitate, specifică pentru generația '60. " Deși putem spune că Ana Blandiana este o reprezentantă tipică a generației '60, în măsura în care toposurile, temele, motivele, dar și mijloacele de expresie ale reprezentanților ei se regăsesc, în doze și cu finalități variabile, în creațiile sale, e limpede însă că, deși, în cadrul acestui gen proxim care e noțiunea mai mult sau mai puțin relativă de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
modul cel mai ferm."25 Analiza creației Anei Blandiana, care este, de fapt, miza principală a demersului nostru, ne propunem să o reliefăm prin raportare tematologică, urmărind cronologia volumelor, pe parcursul cărora să insistăm și asupra artei poetice propriu-zise, asupra marilor toposuri, în modul lor de materializare textuală. Universul particular al liricii acestei poete va fi investigat, în consecință, simultan, la nivel retoric și la nivelul poeticii elementelor, alături de analizele la nivelul tematicilor. stfel, pe parcursul celor 12 volume (ediții Princeps) și a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
un Treplev cehovian, căutător permanent, al absolutului, stângaci, din păcate, în crearea personală a acestui absolut, până la denegația lui din final, când se sinucide. Ne propunem să îmbinăm, în cele ce urmează, analiza care urmărește cronologia volumelor cu aceea a toposurilor poetice. Specifică atât deconstrucției, cât și neomodernismului, este întoarcerea spre trecut, cu preluarea simbolurilor ancestrale, care, însă, sunt recondiționate, printr-o raportare a lor la necesitățile prezentului. Fie la nivel individual, fie la nivel paradigmatic, conotațiile simbolisticii devin mereu altele
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
adoptând o definiție a metaforei care dă naștere alteia, odată cu evoluția cronolgică a volumelor. Întregul metaforic pornește din faptul că nu există metafore specifice unui volum, care nasc altele specifice altui volum, ci ele coexistă în cadrul fiecărui volum, dând naștere toposurilor poetice de ansamblu, al căror sens, de asemenea, capătă culoare, dacă este cercetat în ansamblul său. Vom observa, astfel, cum metaforele succesive pe volume decurg ca într-un liant, una din cealaltă, ele conținând, totodată, metaforele deschise și metaforele opace
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sens, de asemenea, capătă culoare, dacă este cercetat în ansamblul său. Vom observa, astfel, cum metaforele succesive pe volume decurg ca într-un liant, una din cealaltă, ele conținând, totodată, metaforele deschise și metaforele opace, realizând, astfel, acea continuitate a toposurilor poetice despre care vorbeam anterior. * Marcate de vârsta asemănării cu aproapele, dar și de începutul unei lungi și infinite căutări a propriei identități, Persoana întâia plural, 1964; Călcâiul vulnerabil, 1966; A treia taină, 1969; 50 de poeme, 1970, devin toate
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și a transpunerii obiectivului în subiectiv. Totodată, acest volum devine premisă pentru celelalte, fiind cel mai complex în ceea ce privește temele și simbolurile poetice, pe care autoarea le va relua ulterior, transformându-le. Vorbim, astfel, despre o deconstrucție interioară, la nivelul propriilor toposuri poetice, realizată prin intermediul vârstelor. Deși considerată de Alexandru Piru ca făcând parte din cel de-al doilea val al Generației '6041, Ana Blandiana, fire inteligentă și sensibilă totodată, folosește cu dibăcie întreg arsenalul pus la dispoziție de neomodernism, apropiindu-se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
albia mea copilărească-/ Epoleții generației mele/ Cine ar îndrăzni să îi jignească?". (Mândrie) Raportarea permanentă la ceilalți, într-o perfectă suprapunere cu sine, cu propria viață socială și chiar intimă devine elementul definitoriu al condiției poetice, idee care, alături de alte toposuri, precum vârsta copilăriei, fericirea, jocul, bucuria de a trăi, moartea sau tăcerea, capătă o notă aparte la Ana Blandiana. Astfel încât, la fel cum în Copilărie ("Din oglindă mă privea un trup firav/ Cu claviatura oaselor distinctă,/ Inima apăsa pe clape
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
vreme/ Când nu voi putea trăi fără toate acestea,/ Când voi fi obligat să recunosc/ Dreptul la importanță/ Întregului univers./ Va veni o vreme,/ Dar acum lăsați-mă, pentru Dumnezeu,/ Lăsați-mă numai cu mine". (Va veni o vreme) Aceleași toposuri și motive, dublate de o veșnică reîntoarcere către sine, care poate fi propriul trecut, se conturează și în A treia taină, 1969, cel de-al treilea volum al autoarei, printr-un soi de misticism, de taină, așa cum imperfect încearcă titlul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
volumele anterioare, izbutind să-și asume deplin problemele morale și existențiale, pe care le consideră esențiale, și să le individualizeze ca trăiri veritabile 89". Jocul, nostalgia, spiritualitatea, exuberanța, tăcerea devin embleme, mai mult sau mai puțin concrete, ale traversării timpului, toposuri definitorii ale liricii Anei Blandiana, încărcate însă, cu o nuanță diferită. Deconstruind canonul prim al semnificațiilor acestora, promovat în poeziile de început, poeta le încarcă acum cu sensuri noi, aproape opuse celor originare. De exemplu, exuberanța de la început, în care
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
celălalt, adică în sine, cei doi parteneri fiind una și aceeași persoană. Printr-o revoluționare a limbajului postromantic, autoarea creează un erotism cu accente tulburătoare, împrumutând elemente blagiene sau stănesciene. Intertextualitatea se constituie într-un soi de colaj, în care toposurile sunt recontextualizate. Lirismul confesiunii, specific întregii epoci moderne, este lirismul interiorizării, deși senzualitatea este ucisă prin "ținuta grațioasă și solemnă a stilului, care dă poemelor o fluiditate hieratică, marcată printr-o fină intuiție a ritmului (Îți aduci aminte plaja? Așteaptă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
se întretaie, pe alocuri, cu metaforele deschise și cu metaforele opace, totuși, ele devin stigmatul acestor volume de început, pe care le-am numit și volumele deconstrucției. În consecință, autoarea deconstruiește, pe parcursul lor, metafora tradițională, fiind deconstruite, odată cu ea, și toposurile poetice, temele, motivele care caracterizează marea tradiție a scrisului interbelic. Dizolvarea vechilor sensuri se suprapune dizolvării canonului paradigmatic neomodernist și chiar dizolvării propriului canon. Desigur, Ana Blandiana păstrează de la Generația '60 o construcție guvernată de "imagini artistice dense, novatoare, în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
interioare a poeticii acestora, similară prin teme, motive, realități create. Premisa de la care pornim are în vedere elementele poeticii deconstrucției, care presupun, așa cum am stabilit în capitolele anterioare, o reconstrucție interioară a unei realități exterioare, printr-o reconsiderare a unor toposuri prestabilite și o pliere a acestora pe biografia eului creator. În consecință, metafora va juca un rol central în analiza noastră comparativă, ea fiind fiigura centrală a stilisticii, cea care generează noi realități în artă. Desigur, "o literatură fără constructe
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
reconstrucție. Reconstrucția Universului, prin poezie, se înfăptuiește la Ana Blandiana, pe parcursul celor 12 volume, fiecare dintre ele aducând o notă de originalitate, specifică pentru generația '60. " Deși putem spune că Ana Blandiana este o reprezentantă tipică a generației '60, în măsura în care toposurile, temele, motivele, dar și mijloacele de expresie ale reprezentanților ei se regăsesc, în doze și cu finalități variabile, în creațiile sale, e limpede însă că, deși, în cadrul acestui gen proxim care e noțiunea mai mult sau mai puțin relativă de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
conduce inevitabil spre un "vid stilistic", o denudare, o părăsire a învelișului protector, pregnant metaforic, atât de prezent în volumele anterioare. Metaforele-simbol luate în discuție sunt: copilăria, ploaia, oglinda, tripletul vis-somn-moarte, cu tot angrenajul de sensuri derivate sau congenere. Sunt toposuri pe care Alina le va identifica, pe rând, perseverent, în toate volumele publicate de Ana Blandiana. În cazul ploii, comparația cu Bacovia este pertinentă, deși, la poeta șaizecistă, acest simbol impune o semantică a metamorfozabilului. Dincolo de metaforă este și ironie
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
degrabă compensația scrisului, cea care fixează reflectînd, În calitate de permanență, o identitate. Nimic original aici, deși nimic fals. Se pare că Anne Garréta se ia În serios, iar cititorul de astăzi antipatizează asemenea scriitori. Totuși, ea știe și poate să relativizeze toposul autoreferențial. Mesajul ultim al romanului este unul care transcende socialul - expresie dublă a unei grozave nostalgii și a unei reci disperări a subiectului incapabil atît să revină la condiția de individ deleuzian - mecanic și satisfăcut - sau chiar rousseauist - original, pur
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
mai sinceră, cu atît mai inautentică-i pare literatura (spre sfîrșitul cărții). Cu cît limbajul e mai agresiv, literatura pierde În estetică ceea ce cîștigă În retorică. Această intransigență a limbajului, uneori patetică, alteori ostentativă, exploatarea pînă la epuizare a bataillanului topos al transgresiunii, zgomotul unei scriituri care altădată foșnea, sunt atributele multor romane personale semnate de scriitoarele franceze de astăzi. IV. 4. Chicklit francez Alături de literatura canonică - istoricizată, acum că nu ma există autorități canonizante - și de contra-literatură, adică de literatura
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
musca redeschide un spațiu vital evacuat din literatură În anii 1950 sub acuzația de convenție burgheză, umanizează, printr-un aparent derizoriu efect de realitate, o colonie de personaje participante la doar două catregorii biografice: eroi sau antieroi; prin cvasiinvizibilitatea ei, toposul muștei revine la sugestia unei absențe obsedante, iar prin numărul infinit pe care-l sugerează, generic, musca, se referă la cel mai banal - și, deci, autentic - cotidian. Dacă În Lac detectivul Chopin se folosește de muște cărora le implantează microfoane
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
fărădelegi de vis, dorinți incerte", doar parțial deconspirate în postumele sale, Confidența lui Julien Ospitalierul și Cruzimile lui Julien Ospitalierul. Întocmai ca și bunul său prieten, adâncimile neașteptate ale detectivului Arthur sunt finalmente marcate într-un poem construit în jurul unui topos arhicunoscut, descensus ad inferos: "Eram din ce în ce mai nestăpânit. Până când o sete cumplită, continuă, nefirească m-a făcut să cobor definitiv. Și când am intrat în apă mi s-a părut că nici nu cad la fund. Și-ntr-adevăr, o vreme m-am
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
biografice și în special poietice. Preocuparea de a da corporalitatea lirică cea mai potrivită reflecției asupra vieții și a morții îmi pare a fi, de altfel, marea obsesie creatoare a poetului Nicolae Manea. Oglindită, direct, în imaginarul său liric, drept toposul preeminent, metamorfoza joacă, de asemenea, un rol esențial pentru autorul trudit în permanență de ideea de evoluție, de transformare creatoare. Găsirea tonului celui mai potrivit înseamnă, în cazul său, devenirea proprie prin delimitarea de influențele poetice considerate drept dominante. Prima
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ta, vino!/ Învață-mă umilința/ și cum ai turnat în bronz/ icoane pentru "Clopotul Țar"/ și clopote în icoanele tale" (text inclus în Jocul cu cercuri). Chiar și într-o carte gândită și structurată, integral, ca un omagiu adus unui topos în speță, cel venețian -, caligrafiile delicate ale poetei au doar un pretext descriptiv. Venezia profundis nu apare, de altfel, atât ca un elogiu adus Veneției, fie ea și una a profunzimilor, cât ca un exercițiu al reflecției autodirijate. Sigur că
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Honoré D'Urfé, Astrée Descrierea de natură derivă din topicile discursului juridic și ale discursului epidictic și pătrunde în literatură prin intermediul lui locus amoenus, iar aceasta de la Vergiliu încoace și după un model deja prezent la Homer. Prin urmare, reificarea toposului explică de ce conținutul său poate să nu varieze, în ciuda schimbărilor de context. Așa cum subliniază R. Barthes (1970, p. 208): "peisajul se deosebește de loc pentru că funcția sa este cea de a constitui un semn universal, cel al Naturii: peisajul este
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
1970, p. 208): "peisajul se deosebește de loc pentru că funcția sa este cea de a constitui un semn universal, cel al Naturii: peisajul este semnul cultural al Naturii". Putem probabil considera un exemplu homeric de acest tip ca fiind prototipul toposului: (4) Iar cînd sosi aproape de ostrovul 75 Cel depărtat, se repezi din apa Cea viorie pe uscat și merse La peștera cea mare, unde zîna Sălășuia, și o găsi în casă. Jăratic mare-ardea în vatră. Lemne 80 De chedru și
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
apă Cu totul limpede;-nverzeau alături Și-ntinse umede livezi cu țelini 100 Și toporași. Privind mîndrețea asta, Și-un zeu putea să stea uimit în față-i înveselindu-și sufletul și ochii. Homer, Odiseea, Cîntul V, 74-100 Predilecția pentru topos nu se limitează doar la Evul Mediu european. Povestea lui Sindbad, o istorie foarte veche din seria celor O mie și una de nopți, cuprinde cîteva descrieri de acest tip. De la începutul povestirii, tărîmul pe care îl descoperă Sindbad-cel-de-pe-țărm este
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
povestirile de călătorie, dar merită subliniată folosirea cu predilecție a locus-ului amoenus, într-o poveste dominată de narațiune și prea puțin descriptivă. Putem, fără nici un fel de îndoială, să o considerăm ca fiind una din cele mai vechi manifestări ale toposului retoric și să ne punem întrebarea dacă nu cumva există aici o influență din Odiseea. Acest exemplu, rar menționat, arată că mai ales poetica, deși dominată ca teorie a povestirii de axa chrono-diegetică, admite o altă axă, "aspectuală, durativă, formată
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]