1,162 matches
-
și dialectica, i-a consacrat puterea și i-a construit "mijloacele" intervenției sale regulative și mai cu seamă constitutive în discursivitatea de orice tip. O meontologie ca o condiție a unei ontologii veritabile: acesta ar fi sensul unei reajustări a topos-ului discursivității, pornind de la ideea adevărului -corespondență, de la cea a corectitudinii, care o subordonează, formal (judicativ) pe cea dintâi, de la celelalte elemente ale spațiului judicativ, în "formă" și active deja în opera logică și filosofică a lui Aristotel. O meontologie
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
critice" aflate la îndemâna unui subiect al cunoașterii bine intenționat, care nu dorește nici să greșească din punct de vedere logic atunci când rostește filosofic sau în alt chip adică să aplice greșit regulile logicii formale în gândirea unei teme (a unui topos) și nici să treacă cu vederea greșelile altora. Așadar, ele nu-și pierd această funcție, după cum am văzut, ba, s-ar putea spune că și-o întăresc datorită concentrării sarcinilor sale, în bună măsură negative, către judecată (chiar dacă analitica are
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în sens cognitiv și chiar într-unul ontologic), ne deschide către ipostaza cea mai reprezentativă a aparenței: către nimic. Înainte însă de a ne referi la această deschidere, se cuvine să ne întrebăm dacă nu cumva am ieșit deja din topos-ul celor două modele ale judicativului constitutiv. Pe de o parte, câteva aspecte ale aparenței însemnând, aici, opusul fenomenului par a fi purtătoare de sensuri non-judicative. De exemplu, sensul negativ al noumen-ului (cel pozitiv nu reprezintă decât ceva fără sens
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în sensul de analitică transcendentală și în cel de dialectică transcendentală, precizate, amândouă, mai sus, dar redeschise, în vederea unei noi cercetări a lor, acum. 3.2.2.2. Analitica transcendentală ca organon al constituirii cunoștinței veritabile; semnificația ei judicativă ca topos al constituirii fenomenale (a fenomenului și a cunoștinței veritabile) Partea cea mai dificilă a "criticii", susține Kant însuși, este cea referitoare la deducția transcendentală a conceptelor pure ale intelectului (categoriilor). Și aceasta pentru că noi folosim multe concepte empirice, a căror
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
gândi limitele istorice și posibilitatea de a-i pro-duce retragerea, fiindcă gândirea poate înainta și pe altă cale decât cea metafizică, una mai autentică, raportat la "scoaterea la iveală ..."; pe al celeilalte, în sensul de a-i potența virtutea de topos privilegiat al repunerii întrebării despre ființă (despre adevărul ființei). Date fiind aceste încadrări "disciplinare", trebuie să avem din nou în vedere analitica și dialectica judicativului constitutiv, ca modele ale discursului filosofic exersate tocmai în privința problemei temeiului (principiul tuturor lucrurilor, cauza
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în fazele ei hotărâtoare acelea care duc de la adevărul conceput drept corectitudine la libertatea ec-sistentă și, de la aceasta, la adevărul conceput ca ascundere și rătăcire realizează o modificare în modalitatea interogării, modificare ce-și are locul în depășirea metafizicii."171 Toposul adevărului, potrivit metafizicii, este enunțul: de aici o anumită direcție de preluare tematică, prin interpretare, a adevărului. Dar aceasta rămâne mai degrabă o sarcină a interpretării analiticii existențiale decât o temă fundamentală a acesteia. Analitica existențială precum și proiectul de "critică
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
semnificare a enunțului, în privința ființării ca ființare și a ființei sale. Prin funcția intenționalității, dualitatea fenomenologică "intenție obiect intențional" capătă sens, iar orizontul ontologic de constituire este deschis; și chiar către sensul de adevăr. Enunțul, așadar, poate fi tocmai acest topos al constituirii sensurilor propriu-zis ontologice ale lui "este" și, în această măsură, al adevărului (dar al adevărului întreg?). De aici poziția sa privilegiată pentru constituirea structurii (existențiale a) Dasein-ului. Neuitând, desigur, limitele sale în această privință, semnalate mai sus, precum și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Încheiere la Prima Secțiune: Sensuri "finale" ale analiticii și dialecticii Din exemplificările propuse aici am căpătat încă o dovadă pentru faptul că nu este întâmplătoare constituirea discursului filosofic pe baza celor două modele judicativ-constitutive, analitica și dialectica. Aceste două veritabile topos-uri logice oferă proiecții ale unor interogații, răspunsuri, argumentări etc. neconstituite încă, "modele teoretice" cu funcțiune de prealabil tematic și metodologic pentru discursul filosofic, în genere, "structuri intenționale" care fac cu putință însăși reconstituirea lor "formală" dincolo de limitele logicii-organon, anume
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Kant, Heidegger -, înseamnă că ele păstrează o anumită semnificație pe care va trebui să o de-constituim prin reducție, pentru că în ilustrările anterioare nu s-au arătat decât modalizări ale ei în funcție de anumite convenții filosofic-istorice. Istoria filosofiei reprezintă unul dintre toposurile judicativului constitutiv. Însăși descrierea natural-istorică a acestuia, concentrată în ideea că ordinea logică rezultată prin de-naturarea logos-ului reglează orice discurs, a scos la iveală faptul că analitica și dialectica s-au instalat de la bun început în spațiul filosofiei. S-
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a scos la iveală faptul că analitica și dialectica s-au instalat de la bun început în spațiul filosofiei. S-ar putea face un raționament simplu pentru a înțelege rostul analiticii și al dialecticii în istoria filosofiei, adică într-unul dintre toposurile judicativului constitutiv: judecata, fiind elementul structurant al logicului și fiind o "formă" compusă (este alcătuită din cel puțin două noțiuni, S și P, și are două aspecte, formal și alethic), e firesc să existe o disciplină care să se ocupe
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a judeca (de "a lega" în forma judecății). Cu ajutorul conceptului aristotelic de ființă, putem spune că timpul este generalitatea fără gen, ceea ce oferă "existență de fapt", ființare, pur și simplu, fiecăruia dintre cei doi termeni, obiectualitate constituită deja în însuși topos-ul judecății, prin structura operațională a acesteia, care conține în mod necesar tocmai "obiectul" propriu: S și P. În cazul de față, raportul temporal prin care S și P sunt ceva se stabilește între prezentuire (sunt ceva, sunt demni de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
om "mai originar" în locul celui "dat" în propria identitate sau a celui a cărui identitate este gândită liber, fără constrângerile cunoștințelor și regulilor din orizont judicativ, încercând astfel să rezolvăm problema, dar reușind doar o mutare a ei într-un topos nou, în care sunt modificate sensurile omului, dar nu omul ca atare, adică sensul (unicul) de om. Cum spuneam și mai sus, o asemenea schimbare de sens presupune nu doar o modificare fie aceasta produsă în profunzime a înțelesului judicativ
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în condițiile scoaterii din sens a singurătății și, poate, a singularității, cu un cuvânt și un gând al lui Blaga, este Max Scheler. E drept, acesta pare a reactiva o doctrină veche de când filosofia, prin ideea sa despre "persoană" ca topos al unității Spiritului cu Viața, acestea două fiind posibile și în sine, dar, în sine, fiecare fiind diferit în mod absolut față de celălalt. Însă nu cele două "principii" reprezintă, până la urmă, "fenomenul" preeminent, ci persoana, ușor de identificat cu "ființa
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și ontologic, adică o dublă orizontalizare constitutiv-tematică, atunci convențiile judicative intervin, totuși, dar pentru a învedera ideea despre o cauză primă ca un artificiu lingvistic prin care sunt acoperite anumite carențe de gândire, altfel corectă (în sens judicativ). Fără îndoială, toposul reprezentat de acest orizont propriu dictaturii judicativului trebuie descris și adus la o lămurire din perspectivă judicativă, în măsura în care este operată reducția judicativă, dar și din perspectivă non-judicativă, în scopul de a deconstitui și aceste mecanisme de acreditare judicativă a întruchipărilor
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
i se cuvine în orizontul rostirii, expusă, în toată bogăția sa formală și alethică, și "redusă" la timp. Dacă astfel au mers lucrurile, înseamnă că judecata nu este doar ceea ce s-ar putea crede, pe baza celor descoperite prin reducție: toposul originar al dictaturii judicativului și operație constitutivă generică, foarte puternică în a-și impune stilul constitutiv pentru toate actele timporizatoare. O asemenea idee, despre ceea ce ar mai putea fi judecata, este posibilă, totuși, din afara orizontului operațional al ei, sau măcar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sesizându-se astfel rolul timpului, sau recunoscându-se întemeierea temporală a sensurilor reducțional "refăcute" pentru Unu și multiplu și pentru "interpretările" lor. Și în acest caz, urmările propriu-zis pragmatice, acelea care se înserează spațiului public, loc "natural" al lor și topos întemeietor pentru toate elementele orizontului gospodăririi lucrurilor în vederea administrării nevoilor, vor fi cercetate atunci când va fi tematizată ideologia. 3. Autorizarea. După cum au fost lucrurile dezvăluite prin reducția judicativă, timpul este "autorul" mișcărilor prin care conștiința pune în sens totul. Tocmai
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fapt contingent este socotit necesar în virtutea timporizării sale preeminente în comparație cu alte fapte din orizontul de ființare în care se află cel dintâi. Ideologia însăși are o asemenea poziție față de toate ipostazele, formele, elementele dictaturii judicativului, în orizontul acesteia, adică în toposul logos-ului formal. Acest fapt a fost deja obținut prin operarea reducției judicative. Ne-ar putea ajuta, pentru o mai bună înțelegere a preeminenței timporizatoare pe care o introduce, o susține și o promovează ideologia, o idee a lui Nietzsche
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în acest sens, și Aristotel, De anima, Cartea a III-a. 58 Aristotel țintește către asemenea sensuri, de exemplu atunci când vorbește despre "intelectul activ" (De anima etc.), folosind o analogie cu "natura", susținând că acesta apare ca un fel de topos al formelor de cunoaștere, așa cum natura este "rezervorul" (sau potențialul) de genuri, de "tipuri" ale lucrurilor, amândouă nefiind, din această perspectivă, decât "temei" al lucrurilor, respectiv al cunoștințelor, nefiind nimic în absența acestora. 59 Mircea Florian, "Introducere" la Aristotel, Organon
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
înțeles, în ultimă instanță, ca o nebunie divină care dă aripi sufletului încorsetat de terestru 7. Purtând în sufletul său de copil amintirea insulei verzi din mijlocul lacului încărcat cu flori de nufăr, poetul a reușit sublimarea artistică a acestui topos, astfel încât insula nu e imaginată ca un simplu cadru pitoresc, ci drept părtașa unei iubiri ideale, dezbrăcată de comunele haine ale omenescului, trăind în cercul concentric al insulei din insulă. Dacă superficiala Cătălină din poemul Luceafărul ar fi acceptat translația
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
la toate ramurile poporului român 41, spațiul Ipoteștilor îmbină geografia și spiritualitatea specifice cu o tainică geografie cosmică pe care poetul aici a resimțit-o mai întâi; decisiv, căci în substanța poetică el îmbină, la rându-i, elementele emblematice ale toposului comunitar cu imaginarul de intermundii. Creația eminesciană ilustrează, avant la lettre, teoria lui Blaga: pentru propria sa conștiință satul este situat în centrul lumii și se prelungește în mit. Satul se integrează într-un destin cosmic, într-un mers de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
textului literar, lumea realului există și atât. După construirea textului literar, lumea primește sens, devine lumea de sensuri a textului 38 (s.n.), adică o nouă lume. În amintita lume de sensuri ale textului eminescian, casa și incinta reprezintă un alt topos transcens din realitatea strictă a lumii ipoteștene. Casa cu întregul ei, casa generică, casa simbol, casa rod al amintirii are rolul ei aparte în creația eminesciană, atîta timp cît de-a lungul întregii sale corespondențe apare obsedant: obținând un congediu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
când în când atinsă de câte-o rază: trunchii pădurilor se ajungeau cu ramurile lor deasupra râului și formau bolți nalte de verdeață nestrăbătută 161. Tot de absolutul naturii ține lacul, simbol inseparabil de acela al pădurii, și el un topos esențial în geografia poetică eminesciană; rădăcinile acestuia coboară, la rându-le, în spațiul coplăriei. În Copii eram noi amândoi 162, poezie ce poartă amprenta anilor de început ai creației eminesciene, se află un toponim specific local: "balta mare". Cunoscând bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
siguranță că nimeni nu va mai veni să mă vadă. Numai astfel voi putea să-mi petrec liniștit ultimele mele zile în oaza asta pământească. Trebuie să insist asupra frigului permanent din ținuturile astea. Îmi amintesc că am găsit acest topos al „frigului” în jurnalul unui călător grec și că, atunci, lucrul m-a impresionat mult: nu toleram în nici un caz să trăiesc într-o climă diferită față de cea atât de blândă de la Roma. Ca să pot să fiu lăsat în pace
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
revine: cel în care îl are înaintea ochilor pe fratele ei măcelărit și se vede și pe ea însăși alergând nebună pe câmpurile din preajmă, căutând îndurerată bucăți din trupul lui. Fratele ucis, dezmembrat și semănat în țărână devine un topos recurent în toate replicile piesei. „Mi-am sacrificat fratele care e carnea și sângele meu.” Medeea își smulge părul cu disperare și repetă întruna fraza aceasta. Nu reușește să găsească o consolare sau o motivație care s-o absolve. Chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
bidimensional, tridimensional, reflector, dedublat, persoană și personna, raisonneur și alter ego, temă, remă, ramă, tramă, de holomorfism, hipotext, hipertext și paratextualitate, de contratitlu, de motivarea operei de artă, compozițională, anticipativă, realistă, estetică, de motivul indumentului, de cronotop, interfață, acronie, soteriologie, topos, exitus ș. a. Autorii citați pentru a susține cu argumentul autorității și prestigiului cele susținute, justificîndu-se indirect gradul înalt de conceptualizare sunt: W. C. Booth, Rousset, Starobinski, Proust, W. Kayser, Stanzel, R. Barthes, Joop Sintwelt, V. I. Propp, Antti Aarne, M. Butor
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]