1,183 matches
-
mai apropiat de tradiție și mai atent la traumele modernizării decât direcția liberal conservatoare. Privirea lui Rosetti expune tensiunea dintre elită și masa comunității, anticipând reflecția lui Nicolae Iorga. Din trunchiul liberal conservator junimist se des prinde o ramură ideologică tradiționalistă: detașarea de rădăcini și fanatismul cu care elita se îndreaptă spre diferite modele de civilizație sunt parte din rătăcirea pe care viziunea conservatoare nu întârzie să o surprindă. Elita care guvernează, dacă nu e străină de țară în sens etnic
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
s-o aplice apoi în integrarea lor științifică, socio-profesională, culturală. Doar amintind câteva dintre modele alternative pentru conceperea educației practice, identificăm dificultatea activității sale, dar și nevoia schimbării metodologiei formării, diversificării însăși a competențelor sale: modelul behaviorist, modelul umanist, modelul tradiționalist (personalist), modelul orientat spre succes/performanță, modelul bazat pe competențe, modelul tehnicist, modelul profesorului reflexiv-orientat spre cercetare, modelul constructivist ș.a. sau combinarea între ele, pe elemente variate. Este de combătut limitarea la doar alternativele instituționale impuse administrativ (Școala Waldorf, Step
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
ceea ce se regăsește efectiv în fundamentarea unui model propus spre validare a unei alternative de curriculum, ca în cazul celui actual, prioritar cerut cel centrat pe formarea de competențe sau în alte abordări concretizate în diferite modele de construcție: ► Paradigma tradiționalistă (clasică) a constituit vreme îndelungată baza conceperii și realizării curriculumului centrat pe însușirea unui conținut informațional, de la momentul afirmării sale în practica educațională și până în epoca modernă, mai ales postmodernă. Prima lui reprezentare îl definește ca materie de studiat, pentru
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
raționalitatea cunoașterii lui, bazat pe idei, fapte, exemple însușite și evaluate standardizat, cu autoritate, acordă o minimă atenție pentru înțelegere, interpretare, exersare proprie a educaților, insistând pe abordarea tehnologică a curriculumului (elemente, relații, proceduri, aplicații, standarde, credite). Elementele acestei concepții tradiționaliste încă se păstrează și astăzi, căci exprimă rațiunea inițială de a fi a curriculumului bazat pe conținutul informațional, un curriculum prescriptiv, standardizat, valorificând prioritar modele de învățare exactă. ► La acesta s-a adăugat apoi și modelul construit pe concepția behavioristă
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
aici, după Jonnaert (2006) distincția între a ști informații teoretice generale, selectate conform profilului de formare (savoir) și a cunoaște propriu (connaître), în stabilirea unui curriculum. Atunci nu a fost o limitare numai la cunoștințe declarative, teoretice asupra temelor prezentate tradiționalist, dar de la ele s-a pornit în sinteză, cu o selecție a informațiilor de bază, necesare tocmai profesionalizării efective, ca resurse cognitive eficiente. Și asigură apoi fondul de prelucrare variată în construirea înțelegerii, a competențelor, așa cum cere realitatea exercitării rolurilor
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
realitatea exercitării rolurilor profesionale în clasa concretă, în contextele reale. Mai ales că, datorită dificultăților specifice inițierii în domeniul pedagogic a studenților de alte specialități, cu atât mai mult este cerută această manieră de lucru pentru: schimbarea stilului de învățare tradiționalist anterior, corectarea sau combaterea sau modificarea de reprezentări și sensuri confuze, deformări, prejudecăți, mentalități, atitudini, motivații inițiale extrinseci, venite din experiențe nonformale și informale anterioare în domeniu. Concomitent cu verificarea propriilor ipoteze ale experimentului, s-a putut confirma și o
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
autocontrol, autocorectare, autoevaluare, prin angajarea lui în procese de reglare, de adaptare a mijloacelor de ameliorare. • Educatul nu evaluează propriile producții. Evaluarea cere implica rea totală a lui în prezentarea riguroasă a achizițiilor. Istoria evaluării în educație a surprins abordări tradiționaliste sau actualizate, concretizate în diferite modele-instrumente metodologice, dar acum sunt relevante și schimbările conceptuale, interpretative ale problematicii evaluării, pentru a vedea unde ne situăm și care pot fi prioritățile sau perspectivele. Sugestiv, pentru o analiză comparativă a acestor abordări, generatoare
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
percepții ale sociologiei Relațiilor Internaționale ca disciplină, domeniul fiind văzut ca divizat între "oamenii de știință" nord-americani și "clasicii" europeni (mai ales britanici). Două dintre "marile dezbateri" definitorii ale disciplinei cea între realiști și idealiști și cea între pozitiviști și tradiționaliști au fost trasate pe această împărțire, împrumutând diviziunilor intelectuale o nuanță culturală. La prima vedere, constructivismul pare să încurce acest mod de a ordona disciplina. În ciuda faptului că a preluat multe din angajamentele intelectuale asociate în mod normal cu Școala
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
spre optzecism și spre postmodernism, aș menționa câteva nume: Daniel Turcea, Angela Marinescu, Virgil Mazilescu, Mircea Ivănescu, Leonid Dimov, Emil Brumaru. Prin formulă poetică și prin faptul că stau la frontiera dintre două generații literare, ei se opun așa-zișilor tradiționaliști ai șaizecismului, din care și Ana Blandiana, oricât am încerca să negăm acest aspect, face parte. Deși Alina-Iuliana Popescu a ezitat între a avea sau nu o secțiune de anexe, credem că, în cele din urmă, aceasta își are rostul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
că Taylor, care este, pornind de la o presupoziție terminologică atribuită doxei, anti-postmodernist, Împărtășește, mutatis mutandis, aceleași puncte de vedere cu Rorty care este postmodernist. Astfel că se naște ideea greșită a unui postmodernism nihilist, anti-umanist, răspîndită de unii teoreticieni americani tradiționaliști, idee preluată apoi de foaerte mulți comentatori ai prezentului cultural. Ultima victimă, În România - desigur, nu cu totul inocentă - este Ciprian șiulea. El nu-l numește postmodern pe Foucault, cum face Taylor, ci pe Deleuze. Niciunul Însă nu poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Însăși publicarea acestei cărți de către un istoric literar? Tocmai aici zace miza acestui volum, altminteri cuminte, de istoric literar mai degrabă decît de istoric al ideilor. Compagnon Îl lasă pe Thibaudet s-o formuleze: „trăsătura cea mai remarcabilă a familiei tradiționaliste este importanța ei În lumea literelor și slăbiciunea ei În lumea politică.” „Acest lucru, adaugă autorul Demonului teoriei, s-ar putea spune despre toți antimodernii noștri.” Același Thibaudet notează În 1932: „Secolul al XX-lea a văzut literele și Parisul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
retorice ale unor critici ai capitalismului atît de diferiți ca Herbert Marcuse sau Sartre. Americanii ar arunca minimalismul În desaga postmodernismului. Francezii, nu, căci ei socotesc minimalismul forte o avangardă, În vreme ce un alt fel de minimalism poate fi taxat rept tradiționalist: unul mai puțin spectaculos decît cel consacrat, o versiune soft unde cinismul și flegma dispar, unde se infiltrează umanismul, lirismul, convivialitatea, lumini lirice aruncate pe strîmtele coridoare ale ființei. Unde rămîn, Însă, turbulența referinței, simplitatea perversă a sintaxei, ritmul obsedant
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
venit pe filiera Noului Roman (“minimalismul forte”). Eric Holder redă psihologiei o pierdută demnitate literară, personajului, profunzimea unei aure, iar scriiturii, consistența expresiei inefabilului. Cu toate acestea, din convingere sau de nevoie, romancierul francez optează pentru o rețetă mai degrabă tradiționalistă, iar produsele sale literare se orientează exclusiv spre un anume target alcătuit din cititori de sex preponderent feminin, cu structură bovarică și mai puțin atinși de apocalipsa urbanizării tehnologice. Eric Holder scrie despre lumea măruntă a provinciei el de altfel
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a unei alterități alienante. Ceea ce aș avea eu de reproșat minimalismului bonom ar fi tocmai blîndețea, bonomia lui, o naivitate a proiecțiilor psihice pe care mulți dintre noi am pierdut-o. Admir meticulozitatea unui scriitor serios, aplicat, al cărui crez tradiționalist Însă nu-mi este contemporan. Nu cred de bună seamă În gratuitatea creatoare de opere estetice, dar aștept de la motivații mai multă perversitate, mai multă detașare. Nu În ultmul rînd mă scot din sărite un anume masochism cu explozie Întîrziată
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
reușit să transfigureze concretul, evenimentul. Simțim un "impresionism fără consistență", și fotografia realității înregistrează mișcarea printr-o defalcare a elementelor componente tocmai pentru a evidenția "dinamica". Ca în toată lumea, perioada 1944-1950 și apoi 1950-1960 însumează revolta; poeți de după război devin tradiționaliști; ei scriu poeme de circumstanță cu mijloacele prozodiei clasice. Treptat revin la versul liber, la versul alb, la formula poeziei de notație, consemnând ritmica impresiei, deschizând câmp noii poeziei cu tonalități interioare, chiar dacă la o analiză mai atentă simțim diluarea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
istoria noastră literară din această perioadă prin gestul liric care a impulsionat evenimentul, aclamând ponderat sau euforic momentul istoric. Preocuparea pentru arta poetică, în ciuda inflației de versuri, există ("Mărul de lângă drum", "Strugurele roșu"). De asemenea reînvie motivele cunoscute în poezia tradiționalistă a perioadei interbelice: comoara, șarpele, dorul, pământul, stelele, cultul strămoșilor, dinamica socială a revoluției: Iar când pe caii iuți prin pustă/ câmpia le părea că-i prea îngustă,/ de faima lor meleagul era plin/ Din munții Apuseni la Seghedin". Începând
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Virgil Teodorescu 4, Constantin Nisipeanu 5; avangardiști afirmați ca atare în timpul războiului și în primii ani postbelici (Geo Dumitrescu, Ion Caraion 6, Constant Tonegaru), reapar pe firmament după ani de eclipsă. Tot așa, Virgil Carianopol 7, avangardist la debut, apoi tradiționalist, Dragoș Vrânceanu 8, tradiționalist cu note moderniste. Constant Tonegaru, Geo Dumitrescu aduc ipostaze interesante în perceperea lumii generând sateliți în contextul perioadei 1960-1975. Geo Dumitrescu publică în 1941 placheta "Aritmetică", situându-se sub semnul inconformismului. În 1946, publicând "Libertatea de-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
perioadă: orientarea spre tradiție și descoperirea registrului liric specific secolului XX, prin asimilarea experimentelor moderne, ce solicită un maximum de cultură și rafinament. Pe coordonatele spațiului și timpului românesc Ne propunem să urmărim în acest capitol poezia care reactualizează latura "tradiționalistă", cu trimiteri la poezia cuprinsă în universul "Gândirii", elementul balcanic și tot ce ține de folclor și poezia satului. "Poeții pământului"1 nu stau numai sub semnul poeziei lui Lucian Blaga, ci și al lui Ion Pillat, V. Voiculescu, Aron
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
echilibru "îl trage de inimă în sus: "Mamă, acum la un capăt de vârstă cunosc/ cum altul mai tare/ cu mult decât mine/ mă asediază mereu/ Zi și noapte ca pe o fortăreață." O latură a poeziei merge pe linia tradiționalistă a inspirației, poetul reproduce toate notele caracteristice satului: apar casa,copilăria, dezrădăcinarea, mitul strămoșilor, integrate organic în existență; mai mult, poetul nu concepe să-și continue existența în afara răsunetului lor intim: "Mamă,/ însuflețește-mi amintirea/ pentru drumul de acum/ tot
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ei este dureroasă ca Moartea. Aici în mijlocul câmpiei/ în fundul puțului s-aștept/ pământul bucuros să-mi intre/ prin toate părțile în piept/." George Alboiu este un poet viguros, aduce în poezie un spațiu stihial generat de mari forțe. Motive folclorice tradiționaliste în configurația unor obsesii (destinul, moartea, pământul, femeia) dau omogenitate întregii creații. În ultimele volume eminescianizează cu distincție ("Stâlpii"). George Alboiu știe să scrie cu artă, chiar dacă îi descoperim, în poezia lui, pe Alecsandri, Eminescu, Blaga sau folclorul, cum s-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poezii. Poeții citați aici, în majoritate, nu și-au găsit un timbru liric propriu, oscilând între formula deschisă, clasică, sau cea a poeziei de notație, și o versificație încifrată, adeseori în forme fixe. Astfel, la Gr. Hagiu descoperim universul poeziei tradiționaliste: pământul, strămoșii, sămânța, nunta, dar și lupta cu tensiunea ideilor, încifrate în simboluri ce ne trimit la N. Stănescu, la Gh. Tomozei. În cele cincisprezece volume, acest poet ajunge rar la poezie, ca și N. Ioana, ale cărui versuri parvin
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Crânguleanu, în ciuda emoției pe care o intuim în unele din poemele lui, rămâne un versificator, ca altădată Rusalin Mureșanu. Radu Cârneci se vrea un intelectual abisal, liric, un cântăreț al idealurilor umaniste, al miturilor, al genezei și al sfârșitului. Este tradiționalist și modern; el "face" poezie lucid și calculat. Anghel Dumbrăveanu nu ajunge la "un timbru definit"1, nu numai în primul volum, dar nici în cele următoare; el are, cum spune Vlad Surianu, "orgoliul nedefinirii"; descoperim în poezia lui ecouri
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
arbori/ doar eu și statuile." Aflăm apoi în "Intrarea în anotimp" (1964) că statuile reprezintă eroii și ea este omul obișnuit, căci Timpul cu timp se măsoară prin noi, idei valabile sau netransfigurate poetic. Volumul "Fata morgana" presupune un univers tradiționalist intrat în altă viziune: pământul, țărâna cum o numește ea, grâul, duminicile de pace, nopțile și vântul, bocetele sunt evocate fără nostalgie. Poeta este retorică și uscată: "Sus,/ sus sunt cu păsările,/ îmbrățișată de gravitație/ apropiind, depărtând/ pământul de inimă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pământ însorit, fecund, cu ierburi până la burta cailor, cum ar spune Ioan Alexandru, cu misterul începuturilor, cu durerea trecutului. Ion Gheorghe publică (în 1960) "Căile pământului", plătind un tribut proletcultismului specific generației și perioadei, dar în același timp reînviind universul tradiționalist. Într-un fel, poetul cântă pământul, la care adaugă ideea pietrelor de hotar, satul, sentimentul dezrădăcinării, dar și al înrădăcinării, originea țărănească, sentimentul iubirii (ușor coșbucian), realizează portrete, peisaje, într-un folclor dur, bolovănos, care ne trimite la Aron Cotruș
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Vine iarba", în care reînvie imaginea lumii sale țărănești. În "Scrisoare neexpediată" descoperim sentimentul dezrădăcinatului aflat în căutarea unui sol prielnic, pentru că întoarcerea acasă ar însemna înfrângerea. Poetul reia o tematică proprie poeziei interbelice, acumulează motive folclorice frecvente în poezia tradiționalistă a perioadei: motivul șarpelui, al comorii, al pământului, al strămoșilor, la care adaugă un acut sentiment al revoltei, procesul de pauperizare al țăranului. N. Manolescu vorbește de existența unui suprarealism țărănesc transcriind faptul trăit". Poezia nu permite să ne dăm
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]