KorAP: Find »[drukola/base=tuși & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...39 40 41 ...80 >

1,978 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665

firesc, spectatorii aplaudară doar tinerețea, primăvara și iubirea. Mici buchete zburau din toate părțile spre podium. Nanone le mulțumea, executând o suită de reverențe din ce în ce mai elaborate. Lumânările aproape se topiseră și fumul lor o făcu, la un moment dat, să tușească. Imediat își făcu apariția pe podium impresarul, care încercă să solicite publicului înfierbântat o scurtă pauză necesară pentru înlocuirea lumânărilor și aerisirea sălii. Reuși doar atunci când îi asigură pe cei mai înverșunați admiratori ai primadonei și dănțuitoarei Nanone că partea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
mai fine marmure sau strălucirea frumuseții bărbătești, dar și mișcarea, tresărirea blândă a mușchilor, efectele luminii pe suprafața pielii, deplina armonie a gesturilor. El nu se dezbrăcase de lucruri, ci lucrurile alunecaseră încet, cu grație, ca într-o vrajă. Luciano tuși, apoi luă bluza și îl ajută pe prinț să se îmbrace. Taciturnul ucenic schimbă chiar și câteva vorbe cu acesta, ca să-i permită maestrului său să-și revină. Potrivi apoi umerii și brațele prințului în poziția stabilită pentru portret și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249

acum azvârle cu pâine În soră-sa. O dată, de două ori... Eu Îi spun că nu-i frumos... - Da tu-i frumos să te ții după ea?, mi-o Întoarce Mili și mi-o arată pe Nora cu limba. Doamna tușește (așa tușește și mama, semn că vine-vine...), eu roșeșc. De rușine, Îmi simt obrajii În flăcări: că ce-a zis ea, că eu, cu soră-sa mai mare, mă țin după nu știu ce al ei... În fine, cam așa. Iar acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
cu pâine În soră-sa. O dată, de două ori... Eu Îi spun că nu-i frumos... - Da tu-i frumos să te ții după ea?, mi-o Întoarce Mili și mi-o arată pe Nora cu limba. Doamna tușește (așa tușește și mama, semn că vine-vine...), eu roșeșc. De rușine, Îmi simt obrajii În flăcări: că ce-a zis ea, că eu, cu soră-sa mai mare, mă țin după nu știu ce al ei... În fine, cam așa. Iar acum Emilia (nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
al ei... În fine, cam așa. Iar acum Emilia (nici În gând nu-i mai zic Mili) mă pișcă de picior; Îmi varsă paharul cu apă; mă lovește În coaste cu cotul ei ascuțit de copil tâmpit! Pentru că Doamna, după ce tușește, zice cu glas că vine-vine vărguța, ea devine foaaarte... cuminte: Își pune amândouă mâinile pe masă, Își ține capul drept, Însă cu degetele piciorului descălțat, sub masă, mă pișcă de pielea piciorului; piciorul meu. Și-mi dă una cu genunchiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
văduvă, mi-a murit bărbatul! - Ce știu io, io simț nețesitatea de să-mi trăiesc viața, nu ca‘mnetale, de ț-ai trăit-o... Ș-apăi io vin din Ardial, dòmnă, pi la noi òmenii-s țivilizaț’, nu ca pe-aci... Mama tușește, se stăpânește - Tuza șade la noi, se cade să fii ți-vi-li-zat cu oaspeții. Zice: - N-am fost pe-acolo, dar am auzit... Pe voi v-au ținut sub ocupație Ungurii o mie de ani, dar când v-ați liberat și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
lagăr... Iese din salon, noi rămânem. Eu mă uit numai la ea - și ea: numai la mine; Îmi râde lătăreț, proaspăt spălat: o simt, miroase a săpunul mamei. Numai mie-mi râde devușca. Din toată lumea. Mare și lungă. Moș Iacob tușește, se scarpină-n cap cu nădejde - apoi: - Ș’ dac-aș Întreba-o...? - și se oprește, o Întreabă din ochi pe babă-sa ce să Întrebe. - ’Ntreab-o câți ani are, Îl dezleagă Mătușa Domnica. Moș Iacob trage mult aer În piept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
Ian auzi! Zice că nouăsprăce, „traduce” Moș Iacob. - Asta-am Înțăles-o, că și noi știm să numărăm pe degete. Da ia-ntreab-o dacă-i măritată. Moș Iacob se pornește iar pe scărpinat În cap - are să-și facă bortă, de atâta căutat. Tușește și tot tușește, de parcă s-ar pregăti de o cuvântare la o adunare. Se foiește pe scaun. Eu mă uit numai la devușcă - și bine fac: Rusoaica a simțit, știe că Moș Iacob are de gând s-o Întrebe ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
că nouăsprăce, „traduce” Moș Iacob. - Asta-am Înțăles-o, că și noi știm să numărăm pe degete. Da ia-ntreab-o dacă-i măritată. Moș Iacob se pornește iar pe scărpinat În cap - are să-și facă bortă, de atâta căutat. Tușește și tot tușește, de parcă s-ar pregăti de o cuvântare la o adunare. Se foiește pe scaun. Eu mă uit numai la devușcă - și bine fac: Rusoaica a simțit, știe că Moș Iacob are de gând s-o Întrebe ceva; dar Încă n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231

prima dată când vine Alison la club. Sper că nu vă deranjează. Fata avea nevoie disperată de ajutorul nostru. — Da? Julia s-a înviorat vizibil sub impulsul aromei de potențială dramă. — Deci ai ceva probleme cu prima nevastă? Alison a tușit emoționată. S-ar putea spune și așa. Da. — Tipa a dat buzna la nunta lui Alison și și-a luat pe sus copiii, a explicat rapid Fiona. Puștii aveau rol de paji... dar fosta nu știa chestia asta, a adăugat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

pantă potrivită, ne-am scufunda în sare. Și pe jos n-o să-l prindem în vecii vecilor. Locotenentul Razman înțelese că avea dreptate, întinse mâna și apucă receptorul radioemițătorului: — Sergent! strigă. Sergent Malik! Mă auzi? Aparatul scoase un șuierat, mormăi, tuși și în sfârșit se auzi clar glasul lui Malik-el-Haideri. — Vă aud, domnule locotenent. — Suntem în partea vestică a lacului și l-am localizat pe fugar. Vine spre noi, deși, din nenorocire, cred că ne-a văzut. Aproape că auzi înjurătura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
și se îndreptă grăbit spre jeep, unde căută nerăbdător, până găsi un bidon cu apă și bău îndelung, fără să-și ia privirea de la rănit. Bău, lăsând lichidul să i se scurgă pe gât și pe piept, înecându-se și tușind, dar bând din nou, ca și cum n-ar fi făcut-o de ani de zile, iar la sfârșit, când nu mai rămase nici o picătură, scoase un râgâit zgomotos și se sprijini un moment de roata de rezervă, ca să-și tragă sufletul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Dar hainele, turbanul și vălul m-au derutat. — Asta a fost și intenția mea. — Cum ai știut că vom veni? — V-am descoperit în zori și-am avut timp să pregătesc totul. — Ai omorât cămila? Ar fi murit oricum. Caporalul tuși, lăsând să i se scurgă un firișor de sânge pe la colțul buzelor, și închise ochii cu un gest de mare durere și descurajare. Când îi deschise din nou, făcu un semn spre săculețul care rămăsese alături de cadavrul grăsanului. — Ai găsit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
dar tot nu auzea doritul vâjâit al motorului. în cele din urmă, văzu o cheie într-o broască. O scoase; nu se întâmplă nimic. O băgă la loc, cu același rezultat. încercă s-o răsucească și monstrul mecanic prinse viață, tuși de trei ori, se zgâlțâi dintr-o parte într-alta și amuți. Ochii i se umplură de bucurie când înțelese că era pe drumul cel bun. Răsuci cheia cu o mână, în timp ce cu cealaltă învârtea volanul înnebunit, dar cu același

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409

a dat mâna să mai facă un copil cu te miri ce fute-vânt. Nu se poate ca Roșioara să nu știe cum s-a întâmplat, că doar ele două, deh, și Roșioara, mustăcind spre ceașca întoarsă, trăgând din țigară și tușind de mama focului. Nu-i o fumătoare dibace, ca Geta, Vasilica ori Elenuța. Doar că se prostește, se joacă, mai mult ca s-o afume și ea pe madam Belciu pe lângă celelalte. Ce dracu’ o mai căuta și asta să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544

de rodii. Pastorul ne lasă singuri. O tăcere stânjenitoare ne ține companie. Ochii lui Baskerville sunt Încă roșii. — Îmi refac Încetul cu Încetul sufletul de occidental, se scuză el, cu un surâs obosit. — Nu te grăbi, secolul de-abia Începe. Tuși ușor, duse bolul cald la buze, se pierdu iarăși Într-o contemplație tăcută. Apoi, anevoios: Când am sosit În această țară, nu reușeam să Înțeleg de ce nobili domni bărboși sângerează și se flagelează pentru un omor comis acum o mie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695

spus tatei și mamei. Eu primeam doar o porție de mângâieri. Pentru că nu voiam ca tata să fie povara cuiva, îl însoțeam pe la autorități și la organizațiile umanitare. Ședeam alături mult timp, pe coridoare pustii. Din vreme în vreme, tata tușea ușor. Când îl auzeam pe tata tușind, știam că are emoții. Ședeam în birouri, în fața meselor încărcate cu maldăre de hârtii, țineam mâinile împreunate în poală, mașina de scris țăcănea mărunt clic-clic. La despărțire, funcționarii mă băteau ușurel pe obraz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
o porție de mângâieri. Pentru că nu voiam ca tata să fie povara cuiva, îl însoțeam pe la autorități și la organizațiile umanitare. Ședeam alături mult timp, pe coridoare pustii. Din vreme în vreme, tata tușea ușor. Când îl auzeam pe tata tușind, știam că are emoții. Ședeam în birouri, în fața meselor încărcate cu maldăre de hârtii, țineam mâinile împreunate în poală, mașina de scris țăcănea mărunt clic-clic. La despărțire, funcționarii mă băteau ușurel pe obraz. Era ca la comandantul Miliției: o mângâiere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
am auzit răspicat vocea tatei. Spunea că papa e rău și toți tăceau. Un ipocrit și toți tăceau. Că nu e de folos nimănui și toți tăceau. Când tata a terminat ce avea de zis, Paolo s-a pornit să tușească, iar signor Giovanni se uita cu luare aminte în farfurie. Privirea lui Pietro scăpăra ca un diamant în lumină. Și-a trecut brațul pe după umărul tatei și l-a bătut cu palma de câteva ori. Eu nu pricepeam ce-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
și Madonna vegheau amândouă asupra noastră. Tata m-a luat de mână și am pornit spre stația de autobuz. Ședeam pe niște scaune de lemn cu învelitori vișinii. Tata își sprijinise mâinile pe coapse și-și ținea spatele drept. A tușit puțin, cu timiditate, pe urmă s-a ridicat și s-a plimbat încolo și încoace, nu prea departe, fiindcă nu știa dacă funcționarul de la biroul cel negru n-avea ceva împotrivă. Tata transpira pe la subsuori, iar mâna îi tremura când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
urmei, noi locuim de cincisprezece ani lângă gară. Oricum, la țară despărțirile nu au atâta însemnătate ca să-ți iei rămas-bun. Plecarea la muncă pe câmp nu contează. Bunicul tău se trezise devreme, însă nu mai devreme ca mine. Îl auzisem tușind ușor. Apoi umpluse canistra cu vin în bucătărie. Era liniște peste tot în casă și mirosea a lumină. Nu cunoști tu mirosul acela. Așa e când folosești lămpi cu gaz. Electrificarea încă nu ajunsese la noi în sat. Când vine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
ajuns în camera mea. Pe urmă, poți să mănânci în liniște și să-ți tragi puțin sufletul. Acum însă trebuie să mă duc, tu stai cât vrei, nu te grăbi când mesteci, altfel te îneci și te poate auzi cineva tușind. Domnul fie cu tine și în tot locul să te păzească, doar nu degeaba ți-a dat tinerețe și sănătate. Pe mâine.»” „Femeia asta semăna puțin cu familia Flumian, nu-i așa?” - l-am întrebat eu pe tata. „Da, fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
un fel de cămașă de noapte, apoi și-a făcut încă de lucru pe-acolo și a vorbit cu mine tot timpul, dar mie îmi era foarte frică, iar jos nu se vedea deloc tata. De câte ori se deschidea ușa, de câte ori tușea cineva afară, eu credeam că e tata și aveam plânsul în gât, pregătit să-i dau drumul, dar tare, nu glumă, ca să le stric cheful adulților, să vadă cât mi-e de frică și să mă lase în pace. Opt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
de frică. Stăteam întins pe spate în pat, coridorul era nesfârșit, iar sus pe tavan, la mijloc, strălucea un șir de lumini: un bec, două becuri, trei becuri. Noi am cotit la stânga, la dreapta și iarăși la stânga, apoi cineva a tușit, apropiindu-se cu pași repezi și acela era tatăl meu. Nu uitase de mine. A treia minune. În mijloc se deschise o ușă, iar patul alunecă, pătrunzând într-o încăpere cu multă lumină. Până la sfârșit, eu am ținut strâns mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
de alcool nu se asorta cu ținuta. Tata nu mirosise a alcool niciodată și, când purta un costum, arăta ca Paul Newman, așteptai doar să auzi pe cineva anunțând: „Motor!” Tata s-a apropiat de mine, avea mâinile umede și tușea, ca atunci când avea de-a face cu oameni necunoscuți, însă pe mine mă cunoștea: într-adevăr, nu exista nici un motiv să tușească. Și n-aveam de gând să-i spun mamei că întârziase de două ori, când venise la mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]