1,424 matches
-
În costum și cu un pahar de vin În mînă, cu părul blond strălucind În lumina reflectoarelor. Are o cravată nouă, remarc imediat. Cu buline mari galbene, pe fond albastru. Nu-mi place. — Connor ! Ce-i cu tine aici ? spun uluită. — Am primit o foaie volantă de la Lissy, Îmi răspunde, ușor agresiv. Întotdeauna mi-a plăcut de Lissy, așa că m-am gîndit să vin și eu. Și mă bucur că ne-am Întîlnit, adaugă stîngaci. Aș vrea să vorbesc cu tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
dorești mult asta. Nu-ți dai seama, asta poate fi șansa unei noi cariere pentru tine. — Dar nu vreau o nouă carieră ! — Ei bine, ar trebui să vrei ! Tu ai idee cît cîștigă Monica Lewisky pe an ? — Ești nebună, spun uluită. Ești nebună de legat, ești total și complet dusă... — Emma, nu fac decît să acționez În interesul tău. — Ba nu ! strig, cu fața În flăcări. E... posibil să... mă Împac cu Jack ! Urmează o pauză de treizeci de secunde. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
timp, unii Îl târâseră cu forța pe primul om plecat la drum și-l vârâseră Într-o groapă; acolo, Îl legară de mâini și de picioare, chircindu-l În jurul unui trunchi de copac... M-am zgâit la mărunțeii aceia, din ce În ce mai uluit, dar pe ei Îi apucă un râs Într-atât de zgomotos, Încât se cutremurară frunzele din jur. Apoi, celălalt om veni la groapă Împreună cu femeia cu care se Împreunase și-l scoaseră dinăuntru pe cel ce fusese legat de mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
vorbele puteau fi spuse și pentru așa ceva. - Bun venit, repetă Gupal și-mi Întinse mâna. I-am strâns-o, după cum voia el, dar nu-mi dădeam seama ce trebuia să rostesc. Am privit la Logon, dar era și el la fel de uluit. - Văd că trebuie să-ți răspund cumva la fel, dar nu știu cum, am recunoscut. Iar Gupal: - Fă-mi o urare. Urare. Să-i spun ceva de bine. Ceva care să-i placă numai pentru că i-o zic. Ceva numai din vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mei Îi prinseseră În pădure, pe când treceau apa care curgea mereu. Îi dăduseră Umbrei pe mulți, dar pe Dupna Îl aduseseră În mijlocul satului, viu și plin de sânge. În fața lui stătea Hadat. Îl privea Împietrită, de nici nu știai: era uluită că fie-său făcuse asemenea ticăloșie, sau Îi era ciudă că fusese prins? - Zi ce vrei, Krog, și aia vom face, mă Îndemnă Gupal, cu vocea frântă de rușine. O să dai lupta cu răzvrătiții aici, pe meleagurile noastre? - O să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
câine. Și uneori mă întreb chiar dacă ăsta e într-adevăr câine. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Hai, la treabă: Astea nu-s întrebări sănătoase. BĂRBATUL CU BASTON: Ascultă ce-ți spun eu. Ăsta nu e câine. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Examinându-l îndeaproape, uluit.): Tu chiar vrei s-o pățești? BĂRBATUL CU BASTON (Agitat.): Nu e! Nu e! Iar noi suntem cei din urmă fraieri... BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Furios.): Dacă nu taci, te las și schimb fântâna. BĂRBATUL CU BASTON: Tac. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
toată ziua în cărucior... Nu trebuie să-l judecați prea aspru. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu mă interesează. CASIERUL (Neașteptat de persuasiv.): Trebuie să vă intereseze! De fapt e chiar băiat bun... Vă poate căra bagajele. Aveți bagaje? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Uluit.): Bagaje? CASIERUL: Da, bagaje. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce-s alea bagaje? De ce să am bagaje? CASIERUL (Uluit la rândul său.): Cum, ce-s alea bagaje?! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Aspru.): Nu, nu port bagaje! (HAMALUL, din colțul său, se amuză grozav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: N-am nevoie! CASIERUL: Și apoi... biletele... sunt foarte scumpe... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Fericit.): Plătesc! CASIERUL: Nu știu dacă pot fi plătite, domnule... Și în nici un caz nu pot fi plătite în bani, domnule... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE ( Uluit.): Dar în ce? CASIERUL (Înfrânt.): Nu știu nici eu... Vedeți, aici e punctul meu slab. Nu vă pot răspunde. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Furios.): Îmi dați sau nu-mi dați biletul...? CASIERUL: Vi-l dau... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Atunci... dați-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
să strige la Dumnezeu implorându-l să-i fie măcar o dată milă de el, măcar o dată să aibă și el o noimă, să-i arate măcar o singură altă ființă umană energică și inteligentă. A smuls vaza din mâinile femeii uluite. Fără nici o rușine, aproape cu lacrimi în ochi, ne-a rugat pe toți să admirăm vaza albastră, pe care lenea și prostia fuseseră cât pe ce s-o lase să lunece pentru totdeauna din lumea asta. Ponositul olandez, un șef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
a fost Jim cel mic, dar zdravăn, bărbatul care crezuse că Amanda lucrează pentru The Bill. Jim era tâmplar și se născuse în St. Helens. — Ce minunat, a izbucnit Amanda. Asta e în Caraibe? Jim s-a uitat la ea uluit. —E în Merseyside. Apoi a fost rândul Laurei. Hugo a privit-o cu interes. În afara machiajului gros, Laura avea un spațiu generos între cei doi dinți din față, ceea ce făcea ca zâmbetul ei să aibă un aspect obscen. Era îmbrăcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
deloc ușor să-l anunți pe un străin că e legat de tine pentru eternitate din cauza unei grămăjoare de celule. Degetele care strângeau codițele trandafirilor s-au albit când Alice i-a dat vestea. Ochii lui Jake s-au lărgit uluiți. Cu toate astea, n-a spus nimic. Anunțului i-a urmat o tăcere îngrozitoare. — Ce zici? a șoptit Alice într-un târziu. Ce părere ai? Nu-ți face griji. Nu te-am căutat ca să-ți cer bani pentru întreținerea copilului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
presupunea plecarea din New York. Dubiile legate de ideea că poate nu luase cea mai bună decizie au pălit. Acritura a ridicat o sprânceană. — Hei, nici unii dintre noi n-o să-i ducă dorul. Crede-mă pe cuvânt! —Pleacă? Alice se holba uluită. — Și-a primit șutul în cur, așa-i? Asta după ultima ei măgărie la revista Style. Cazul la care lucrai tu a fost ultima picătură pentru băieții de sus. Degetul cu unghie roșie al șefei de la Resurse Umane a împuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
o înălțime de desen animat, picior care era ridicat în sus, pe spătarul canapelei. —Draaaaaaagule! a cântat vocea Amandei. Fir-ar al dracului! Hugo a intrat în sufragerie, s-a apropiat de canapea, după care s-a oprit pe loc uluit. Când te-ai întors? Amanda i-a aruncat printre gene o privire de femeie ușoară. Apoi, jucându-se cu părul cu o mână, și-a coborât-o pe cealaltă de-a lungul a ceea ce păreau, datorită tocurilor, niște picioare imposibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
straniu chițăită, vopsesc ferestrele copilului în negru? Un strat de vopsea neagră pe dinafară și te asigur, boierule, că n-o să mai vezi absolut nimic. Nu mai ai nevoie de nici o prostie din aia de camuflaj. Hugo l-a privit uluit. —Gary, e o idee excelentă. Apoi s-a întors către asistenta pediatră. —Dumneata ce părere ai, soră Harris? Hugo și-a acompaniat întrebarea cu cel mai sclipitor zâmbet din arsenalul lui. Tipa putea să fie de piatră, dar el tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Theo, care făcuse o pauză scurtă de plâns, a început din nou să se lamenteze. Nu asta, a repetat Hugo cu mai multă forță. Ce voiam eu să spun este - cine o să aibă grijă de Theo? Amanda a căscat ochii uluită. — Sper că nu-ți imaginezi, a spus ea cu un chicot batjocoritor, că eu o să stau la țară și-o să schimb scutece? O femeie de calibrul meu? Cu talentele pe care le am de oferit lumii? — Dar ești mama lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Mă faci să-mi fie rușine. — Poftim? a întrebat Alice zăpăcită. —Gătești toate legumele alea pentru copil. Sunt impresionat. De fapt, nu toate sunt pentru Rosa. Unele sunt pentru petrecerea de diseară. Hugo s-a uitat la ea admirativ și uluit. Femeia asta nu numai că-și ținea copilul sub control, dar mai dădea și petreceri. O petrecere. Ce distractiv! a exclamat nu prea convingător. Hugo abia dacă-și mai amintea ultima petrecere la care fusese. Rămăsese undeva, în negura timpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
mai fi spus nimic. Dacă până acum Alice nu crezuse despre el că e un pervers, atunci probabil că-și schimbase părerea. —Ai un copil de cinci luni și nu știi cum se pune un scutec? a zis Alice clătinând uluită din cap. — Știu că sună ridicol, a răspuns Hugo jenat. Chestia e că am avut o asistentă pediatră, așa că n-am reușit să învăț cum se procedează. Și nici Amanda. —Și asistenta pediatră? l-a întrebat Alice fără prea multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
mine, a gângurit cineva din spatele lor. Laura se strecura prin parcare de parcă și-ar fi făcut intrarea pe scena Moulin Rouge-ului. În mod destul de neașteptat, Theo s-a oprit imediat din urlat și-a început să se holbeze la ea uluit. Hugo s-a gândit că era probabil din cauza faptului că băiețelul nu mai văzuse niciodată o cantitate așa de mare de ruj la nimeni, nicăieri în lume. Nici măcar la mama lui. Care, oricum, probabil că de-acum începuse să devină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
aurie. Așa cum era de așteptat, porțile erau acționate electronic și, pe măsură ce se deschideau, lăsau să se vadă casa masivă, cu pereți din sticlă, din capătul aleii care făcea un rond în fața intrării. Hugo s-a oprit preț de-o clipă, uluit. În realitate, casa era și mai groaznică decât păruse pe hârtie. Până și Londra, cu cele mai sinistre clădiri ale ei, tot nu se putea compara cu Pielea. Hugo a călcat pe pietrișul de un portocaliu sclipitor al aleii până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
-l trăseseră pe mal. Te simți bine? l-a întrebat cineva uitându-se întrebător la ursulețul pe care Hugo îl ținea strâns în mână. Și-a mișcat buzele ca să vorbească, dar a descoperit că nu putea. În schimb, a înregistrat uluit cerul nesfârșit de deasupra, pământul rece de sub cap și faptul că respira, deci trăia. A mai realizat și că unul dintre picioare îl durea îngrozitor de tare. Și-a amintit, de parc-ar fi trecut mulți ani, de gardul din sârmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
asupra ei. Hugo s-a aplecat către ea. — Tu mă iubești, nu-i așa? Da, te iubesc. Dar... Alice și-a mușcat buza. —Dar ce? Dar cum rămâne cu copiii? a izbucnit ea nefericită. Hugo s-a holbat la ea uluit. —Păi, sigur că ar veni cu noi. Doar nu ți-ai închipuit că m-am gândit să trăim fără ei?! La gândul ăsta, Hugo a simțit că ochii i se umplu de lacrimi. Dumnezeule, nu! Am trăi împreună. Ai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
să gândească cu voce tare. Albești și nu știi să vezi... nu ești în stare, deși îți întâlnești în fiecare dimineață chipul în oglindă și, deodată încremenești... În sfârșit te-ai văzut!... ”Uite, dom’le cum trece timpul.!” Îți zici uluit. După ce depănă firul anilor până la prima lui mare dragoste, Vasilica, ale cărei forme îl uimise, nu îndrăznea să creadă că a fost iubit... Totuș, gândurile cuminți, îi aduceau o rază de soare în inimă. Când el îi spuse: ”Draga mea
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
spun că reciproca nu era adevărată, dar m-am abținut. — Îți place mirosul pădurii toamna ? spuse el scoțând din buzunar o frunză și oferindu-mi-o. Îți place cum foșnesc frun- zele uscate sub talpă, nu-i așa ? Îl priveam uluită. De unde să fi știut Teo Haiduc cât de mult Îmi plăcea mie sunetul frunzelor uscate când calci pe ele ? Eram absolut sigură că nu discutasem niciodată asta cu nimeni. Și mai ales, cum naiba aflase că eram aici ? Era ceva
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
-i spun că reciproca nu era adevărată, dar m-am abținut. — Îți place mirosul pădurii toamna ? spuse el scoțând din buzunar o frunză și oferindu-mi-o. Îți place cum foșnesc frunzele uscate sub talpă, nu-i așa ? Îl priveam uluită. De unde să fi știut Teo Haiduc cât de mult îmi plăcea mie sunetul frunzelor uscate când calci pe ele ? Eram absolut sigură că nu discutasem niciodată asta cu nimeni. Și mai ales, cum naiba aflase că eram aici ? Era ceva
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
televizoarelor, care anunța istoria, că, pe meleagurile României, regimul comunist a ajuns la final. Iată cum au stat lucrurile. În dimineața zilei de 22 decembrie 1989, moș Victor a venit, ca de obicei, la fermă. Încă de la distanță a rămas uluit. Consătenii, membri cooperatori, pătrunseseră, deja, În fermă, și, fiecare Își lua ce considera că-i este mai necesar, și mai lesne de mânat, până acasă: unii - vaci; alții - oi; iar ceva mai puțini - porci. S-a oprit la poartă. Hărmălaie
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]