1,279 matches
-
dăduse nici un semn că n-ar recunoaște unirea de la Florența. Apoi, nu era nici un patriarh care să-l încoroneze la Mistra și mulți credeau că nu există un patriarh adevărat nici la Constantinopol. Patriarhul Grigorie al III-lea era un unionist militant. Din pricina lui, confirmarea definitivă, de către Biserică, a lui Constantin prin încoronarea ca împărat în catedrala Sfânta Sofia i-ar fi putut stârni pe antiunioniști la revoltă. În orice caz, cei mai mulți dintre aceștia n-au vrut să mai intre în
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
și propunea să se țină un nou conciliu, la Constantinopol, unde ortodocșii nu ar mai fi fost întrecuți ca număr. Ca pentru a scoate în relief natura problemelor împăratului, scrisoarea ajungea la Roma cam în același timp în care patriarhul unionist Grigorie al III-lea renunța la scaunul său. Opoziția întâmpinată se vădise prea mult pentru el și luase drumul Italiei. Papa Nicolae a răspuns împăratului la 27 sept 1451. Mesajul său era pur și simplu acela că împăratul putea și
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
împreună cu monahii din preajma lui, și vândut ca rob de turci. Sultanul Mehmed era bine informat cu privire la disensiunile religioase dintre credincioșii ortodocși, acum biruiți. Știa că mulți dintre ei atribuiau fățiș unirii de la Florența înfrângerea lor și mai știa că patriarhul unionist Grigorie al III-lea își abandonase-dacă nu chiar își pierduse-scaunul. În calitatea sa de succesor al împăratului roman crestin de la Constantinopol, sultanul s-a simțit dator să numească un nou patriarh, care avea să fierăspunzător în fața lui pentru păstorirea tuturor
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
să câștige alegerile pentru Divanul Ad-hoc din Moldova, sprijiniți puternic de caimacamii (locțiitorii domnești) Nicolae Vogoride și Teodor Balș. Reușita lor apărea ca una importantă, deoarece Divanul trebuia să se pronunțe cu privire la necesitatea Unirii cu Țara Românească. Repetarea alegerilor, victoria unioniștilor și, implicit, a principiului Unirii, au marcat, pentru moment, înfrângerea patriotismului moldovenesc. După definitivarea Unirii, în 1862, statul român a fost organizat după principiile unei centralizări excesive. Atât din punct de vedere instituțional, cât și economic, Moldova a cunoscut o
Mișcarea separatistă din Moldova () [Corola-website/Science/309358_a_310687]
-
degrabă favorabilă noii capitale și instituțiilor sale. În acest context, stataliștii moldoveni au început din nou să se manifeste. Mai întâi a predominat lupta petiționară. Din acest punct de vedere însă, este greu de făcut o distincție clară între stataliști, unioniști și chiar simplii cetățeni fără culoare politică nemulțumiți de noua situație a Moldovei. Centrul din care revendicările au plecat spre București a fost orașul Iași. Cererile moldovenești vizau, în general, nevoia de îmbunătățiri care să atenueze impactul catastrofal al centralizării
Mișcarea separatistă din Moldova () [Corola-website/Science/309358_a_310687]
-
1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri, prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului 1859 liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, act care a adus cele două state într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând
Unirea Principatelor Române () [Corola-website/Science/309356_a_310685]
-
diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului 1859 liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, act care a adus cele două state într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a
Unirea Principatelor Române () [Corola-website/Science/309356_a_310685]
-
cu cât Napoleon al III-lea, împărat al francezilor, dorea un bastion răsăritean favorabil politicii sale, care să contrabalanseze expansiunea rusească și să contribuie, alături de Italia, la subminarea sau chiar destrămarea monarhiei austro-ungare. Un rol important l-a jucat propaganda unionistă, întreprinsă de către liderii partidei naționale, în cele două țări și în străinătate. Activitatea desfășurată în emigrație, îndeosebi în Franța, a cunoscut diverse forme: apeluri către opinia publică europeană; afirmarea programului politic în publicații ca "România viitoare" (1850, Paris), "Junimea română
Unirea Principatelor Române () [Corola-website/Science/309356_a_310685]
-
unei noi revoluții europene; memorii către Napoleon al III-lea, împăratul Franței și către Palmerston, premierul britanic; constituirea la Paris a unui Comitet cu deviza „Dreptate! Fraternitate! Unitate!”; sprijinul unor personalități marcante (Paul Bataillard, Edgar Quinet, Hippolyte Desprez). Această propagandă unionistă a necesitat mari sume de bani pentru cointeresarea materială a unor personalități franceze, iar I.C. Brătianu s-a remarcat prin vânzarea moșiei soției sale pentru a asigura aceste fonduri. În țară, acțiunile unioniste s-au desfășurat în noul context determinat
Unirea Principatelor Române () [Corola-website/Science/309356_a_310685]
-
Bataillard, Edgar Quinet, Hippolyte Desprez). Această propagandă unionistă a necesitat mari sume de bani pentru cointeresarea materială a unor personalități franceze, iar I.C. Brătianu s-a remarcat prin vânzarea moșiei soției sale pentru a asigura aceste fonduri. În țară, acțiunile unioniste s-au desfășurat în noul context determinat de prevederile Convenției de la Balta Liman, afirmându-se modalități variate: constituirea Comitetelor Unirii la Iași și la București (1856); editarea unor organe de presă ca "România Literară", "Steaua Dunării" (Iași), "Românul" (București); venirea
Unirea Principatelor Române () [Corola-website/Science/309356_a_310685]
-
de a face propuneri referitoare la realizarea unirii Principatelor Române. Alegerile pentru Divanurile ad-hoc au fost marcate de mari tensiuni. Dacă în Țara Românească majoritatea covârșitoare a opiniei publice susținea ideea Unirii, în Moldova lucrurile se arătau mai complicate. Partida unionistă, reprezentată de personalități ca Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu etc. avea în fața ei opoziția separatiștilor moldoveni (Nicolae Istrate, ideologul mișcării separatiste, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi etc.). Aceștia doreau menținerea separării, motivându-și opțiunea prin posibila
Unirea Principatelor Române () [Corola-website/Science/309356_a_310685]
-
într-o primă fază, să câștige alegerile pentru Divanul Ad-hoc din Moldova (la 19 iulie 1857). În dorința de a-și realiza visul de domnie, Vogoride a falsificat listele electorale de reprezentare în Divanul ad-hoc, prin înlocuirea listelor electorale ale unioniștilor cu cele ale antiunioniștilor. Această manevră făcea ca numarul reprezentanților celor care nu împărtășeau idealul de unire sa fie majoritar în Divan. În mai 1857, Ecaterina Vogoride a sustras o parte din corespondența secretă purtată de soțul ei cu rudele
Unirea Principatelor Române () [Corola-website/Science/309356_a_310685]
-
ei cu rudele din Constantinopol. În acele scrisori, lui Vogoride îi era promisă domnia dacă ar fi reușit să zădărnicească unirea Moldovei cu Muntenia, falsificând alegerile pentru Divanul ad-hoc. Cu ajutorul lui Costache Negri scrisorile compromițătoare au fost publicate în ziarul unionist "L'Etoile d'Orient", ce apărea la Bruxelles, traduceri ale scrisorilor apărând la scurt timp și în Moldova. Când sultanul Abdülmecid, cu asigurările Austriei Imperiale, nu a anulat alegerile, ceilalți supervizori (Imperiul Francez, Rusia Imperială, Prusia și Regatul Sardiniei) au
Unirea Principatelor Române () [Corola-website/Science/309356_a_310685]
-
de la Paris, care avea să joace rolul unei veritabile Constituții a Principatelor, au urmat alegerile pentru Adunările Elective, care urmau să îi desemneze pe cei doi domni. În Moldova a fost ales în unanimitate, la 5/17 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”. Reprezentanții acestei grupări ce avea ca obiectiv unirea Moldovei cu Țara Românească au oscilat o vreme între a avea un candidat al lor și a-l susține pe Grigore Sturza, fiul fostului domnitor Mihail
Unirea Principatelor Române () [Corola-website/Science/309356_a_310685]
-
Nieczuka Wierzbicki, care a adus la Iași câteva sute de mercenari, viza și el unirea celor două țări, dar sub domnia sa și sub forma unui stat-marionetă care să facă jocurile Imperiului Rus. Cu două zile înainte de votul pentru alegerea domnitorului, unioniștii au înțeles jocul lui Sturza și au hotărât să-l respingă și să desemneze un candidat al lor. După dispute aprinse, a fost acceptat comandantul micii armate moldovene, Alexandru Ioan Cuza (care nu participase la întâlnire). La adunarea propriu-zisă, Cuza
Unirea Principatelor Române () [Corola-website/Science/309356_a_310685]
-
Wierzbicki, care plănuia să acționeze doar pentru a liniști eventualele proteste împotriva alegerii lui Sturza și apoi pentru a forța alegerea sa în Țara Românească, s-a văzut obligată să treacă la ofensivă. S-a pus premiu pentru uciderea liderilor unioniști Mihail Kogălniceanu, Anastasie Panu și Manolache Epureanu (pe al căror sprijin Sturza conta, dar care au votat pentru Cuza) și a domnitorului Cuza. Complotul a fost însă dejucat după ce a fost deconspirat de Alecu von Onciul și Iacob Antosz, iar
Unirea Principatelor Române () [Corola-website/Science/309356_a_310685]
-
fost însă dejucat după ce a fost deconspirat de Alecu von Onciul și Iacob Antosz, iar ancheta a dovedit ulterior implicarea Rusiei. Întrucât în textul Convenției nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate, liderii unioniști au decis ca alesul Moldovei să fie desemnat și în Țara Românească. Acolo însă, Cuza era susținut doar de liberali, în timp ce conservatorii dețineau 46 din cele 72 mandate. În această situație, liberalii radicali au inițiat, prin intermediul tribunilor, o vie agitație
Unirea Principatelor Române () [Corola-website/Science/309356_a_310685]
-
aceasta fiind acceptată în unanimitate. Astfel s-a făcut primul pas către definitivarea Unirii Principatelor Române. Țările au intrat de atunci într-o uniune personală. Conceptul era cunoscut la acea vreme, dar nu însemna nimic în ce privește o unire politică. Orientarea unionistă a domnitorului a făcut însă ca acesta să acționeze pe parcursul următorilor doi ani în sensul Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta primul pas pe calea înfăptuirii statului național român unitar. Impusă sub o puternică presiune populară, cu deosebire la
Unirea Principatelor Române () [Corola-website/Science/309356_a_310685]
-
ministru al Țării Românești pe Ioan Al. Filipescu la 25 ianuarie. În anul 1859 la 4 mai devine primul general al Principatelor Române, și șef al armatei, în guvernul Constantin A. Kretzulescu (27 martie - 6 septembrie 1859), pentru atitudinea sa unionistă. Iar la 10 iunie este numit prim-adjutant al domnitorului și șef al Statului-major domnesc. La 16 august demisionează din postul de ministru de război fiind în conflict cu domnitorul. În anul 1860, este numit președintele Comisiei pentru Casa de
Alexandru D. Macedonski () [Corola-website/Science/304974_a_306303]
-
reorganizeze emigrația românească (aripa moderată), intrând uneori în conflict cu aripa radicală (Brătienii, C. A. Rosetti, Ion Ghica). Christian Tell s-a întors din exil în 1857. A fost participant activ (deputat, coordonator al Comisiei Centrale de la Focșani) în mișcarea unionistă, care a dus la dubla alegere ca domnitor în 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza și la înființarea a statului unitar român. Tell a sprijinit domnitorul în efortul său de a consolida autoritatea publică și de a iniția reforme. Între
Christian Tell () [Corola-website/Science/304968_a_306297]
-
admitea dubla cetățenie. Între anii 1993-2001 a lucrat ca cercetător științific la diverse instituții din Chișinău și București, pe bază de contract. Mircea Druc a candidat ca independent la președinția României la alegerile din 27 septembrie 1992, având o platformă unionistă și fiind susținut de Partidul Ecologist Român, Frontul Popular Creștin Democrat, Asociația Mondială "Pro Basarabia și Bucovina" și alte formațiuni din spațiul românesc. Fără sprijinul unui partid puternic, Mircea Druc a ieșit pe ultimul loc din cei 6 candidați cu
Mircea Druc () [Corola-website/Science/305055_a_306384]
-
colectivă: oamenii se defineau ca "ardeleni" (sau chiar "ungureni"), "bănățeni", "olteni", "munteni", "moldoveni" sau "dicieni" (în Dobrogea), deși se știau cu toții vorbitori ai aceleiași "limbi românești". Mișcarea pentru reunificarea Republicii Moldova cu România este continuarea în zilele noastre a unei mișcări unioniste începută încă din secolul XIX, care avea ca scop creearea unui stat întregit național pentru toți vorbitorii limbii Daco-Romane care locuiau în principatele Moldova și Țara Românească, cât și în imperiile Austro-Ungaria, Otoman și Rus, mai precis în Transilvania, Bucovina
Unirea Republicii Moldova cu România () [Corola-website/Science/305063_a_306392]
-
anexarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, deși rusa nu are nimic comun nici cu așa-zisa limba moldoveană "sovietică", promovată de Moscova ca "ne-românească". Unirea tuturor teritoriilor cu majoritate românofonă la 1 decembrie 1918 este rezultatul susținerii conceptului unionist în teritoriile respective, de către o elită intelectuală puternică : "„deșteptătorii neamului”". Dar, în prejma Primului Război Mondial, în Basarabia, dat fiind că o mare parte a populației trăia în mediul rural și era analfabetă, ca urmare a politicii rusificatoare a Imperiului Rus de
Unirea Republicii Moldova cu România () [Corola-website/Science/305063_a_306392]
-
Rus a anexat ceea ce mai târziu se va numi Basarabia. Susținătorii acțiunii ințeleg unificarea ca o reparație a acestei divizări istorice, inspirați de Unirea Basarabiei cu România (1918-1940) care a fost perturbată de ocupația sovietică. Potrivit diferitelor propuneri ale mișcărilor unioniste, există cinci variante ale unei eventuale uniri: Institutul Republican Internațional în parteneriat cu organizația Gallup efectuează periodic sondaje de opinie în Republica Moldova în legatură cu diverse aspecte social politice. Rezultatele de mai jos reflectă percepția publică asupra chestiunii unirii Un
Unirea Republicii Moldova cu România () [Corola-website/Science/305063_a_306392]
-
Transnistria unde sunt staționate și trupe ruse, aflată de cealaltă parte a fluviului, refuză să facă parte din statul român, oficialii transnistrieni admițând unirea Moldovei cu România, numai atâta timp cât Transnistria nu e inclusă. În perioada de dinainte de 2005, doar " Mișcarea Unionistă din Republica Moldova" și Partidul Popular Creștin Democrat au sprijinit activ unificarea. Însă, poziția Creștin-Democraților a devenit nesigură după colaborarea acestora, începând din 2005, cu Partidul Comuniștilor din Republica Moldova. Datorită acestei schimbări în politica Republicii Moldova, a fost creat "Partidul Național Liberal
Unirea Republicii Moldova cu România () [Corola-website/Science/305063_a_306392]