1,632 matches
-
de soare s-ascunde de nori și altele o urmează-n tăcere, astăzi alunecă încet spre ziua de ieri iar mâine se va naște din azi...care piere. M-am pierdut M-am pierdut printre iluzii și vise, pornisem un urcuș spre zările deschise, unde norii au ascuns gânduri de realitate ucise. Vântul hain a spulberat orice culoare ș-acum rătăcesc în căutarea clipei de soare, care să trezească visele din uitare. M-am pierdut printre picături de iubire și n-
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Este participant la proiectul „întoarcerea fiului risipitior” al revistei Singur cu volumul propriu „Nisipuri pe vânt” aflat la tipar. Tu mă știi, femeie ! Am noaptea rigidă o pârghie, să răstorn universul... Spirala pe care sunt nu are sfârșit... Din plăcerea urcușului, treptele pe care mă înalț îmi aprind luminile. Popasul pe care-l fac e o scenă deschisă muritorilor de rând. Abia acum începe comedia cu actorii care-și joacă rolul. Am început să-i privesc ca pe ceva firesc pentru
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
iau patru pâini deodată?" Mă uit și rămân uimit în fața indignării bătrânului învățător. Nu zic nimic. ― Pe seară veneam de la alde Geacă, mă întîlnesc pe drum cu Trafulică, reluă el cu acea voce hotărâtă și plină, înaltă și egală, fără urcușuri sau coborâșuri chiar și în indignare, și pe care i-o cunoșteam atât de bine. Avea un sac în spinare, abia îl ducea. "Ce-ai, bă, Trafulică, în sacul ăla?" " Păi niște pîine", zice. Cine ți-o dete?" "Păi, Pantazi
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
ducă aproape în brațe înapoi, pe poarta principală. Era foarte posibil ca și pe Hanbei să-l muncească aceleași gânduri. Ba nu, se vedea limpede că tristețea lui era și mai intensă. În șaua calului, pe când se apropia de un urcuș, trupul i se clătina. Deodată, Hanbei trase de căpăstru, ca și cum tocmai și-ar fi amintit ceva. — Kumataro, spuse el, mai aveam ceva de comunicat și am uitat. Voi scrie un răvaș și aș dori să alergi înapoi și să i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din Sakamoto își recăpătau, treptat, vechea înfățișare. Pe când cei doi călăreți treceau prin sat, cotind pe drumul care urca spre Templul Enryaku, soarele de dimineață începuse, în sfârșit, să sclipească pe apele lacului. Ce facem cu caii, după ce descălecăm la urcuș? întrebă Genemon. — A fost construită o capelă nouă pe locul celei vechi. Trebuie să existe și niște acareturi prin apropiere. Dacă nu, îi putem lăsa cu îngrijitorul de la capelă. Un călăreț singuratic își îndemna calul, ca să-i ajungă din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mal, în apă. Desigur, ținteau inamicul, dar, în loc de a-și retrage lăncile și de a izbi din nou, le era mult mai simplu să le țină ridicate și să lovească, într-un efort de a împiedica dușmanii să-și înceapă urcușul pe țărm. Apriga ciocnire se produse în mijlocul râului, lovindu-se lănci de lănci, lănci de săbii lungi și chiar lănci de cozi ale altor lănci. Oamenii îi împungeau pe ceilalți și erau înjunghiați la rândul lor. Soldații țipau și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Yogo, ajungând pe drumul Castelului Nagahama. Katsuie își instalase cartierul general provizoriu în incinta unei mici capele de munte. Shibata Katsuie era extrem de sensibil față de temperatură și, mai ales în ziua aceea, părea să sufere de pe urma căldurii intense și a urcușului. După ce-și instală taburetul de campanie la umbra copacilor, puse să se întindă o pânză de la un copac la altul și, la adăpostul ei, își scoase armura. Apoi, se întoarse cu spatele spre fiul său adoptiv, Katsutoshi, și spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mai rămase multe luni din al patruzeci și nouălea an al meu. În timp ce-și compara viața cu escaladarea unor munți, simțea că privea în jos spre poale, după ce urcase aproape până în vârf. Piscul este considerat a fi ținta urcușului. Dar adevăratul lui scop - bucuria de a trăi - nu este vârful în sine, ci obstacolele întâlnite pe parcursul urcușului. Există văi, prăpăstii, râuri, și pante, și, pe când străbate aceste căi abrupte, cățărătorul crede uneori că nu poate merge mai departe sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu escaladarea unor munți, simțea că privea în jos spre poale, după ce urcase aproape până în vârf. Piscul este considerat a fi ținta urcușului. Dar adevăratul lui scop - bucuria de a trăi - nu este vârful în sine, ci obstacolele întâlnite pe parcursul urcușului. Există văi, prăpăstii, râuri, și pante, și, pe când străbate aceste căi abrupte, cățărătorul crede uneori că nu poate merge mai departe sau chiar că moartea ar fi mai de dorit decât continuarea. Apoi, însă, își reia lupta cu greutățile aflate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
își găsiseră adăpost atât locul de muncă cât și cel de relaxare, un lucru obișnuit însă pentru preaonorabilul Poha pentru care una din resursele aflate mereu în criză era timpul. Încă nu se grăbea să ajungă sus, întrunirea nu începuse. Urcușul către mansardă deveni după numai câteva trepte un târșâit de picioare, care combinat cu scârțâitul treptelor împrăștia sonorități cu iz de ritual ancestral. În sine, totalitatea zgomotelor reprezentau un mixaj sonor mereu invocat de preaonorabil atunci când își clarifica gândurile. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
totalitatea zgomotelor reprezentau un mixaj sonor mereu invocat de preaonorabil atunci când își clarifica gândurile. Un picior pe treapta următoare, un nou hârșâit, o notă șuierată printre buze, rotiță așezată lângă rotiță, gândurile proiectaseră de-a lungul timpului, pas cu pas, urcuș după urcuș, cadrul proiectului la care acum schița mental ultimele retușuri. Putea spune că era foarte aproape de inițierea lui. Reușise să convingă ultima persoană de care avea nevoie, împotriva voinței ei să-l ajute. Ajungând în încăpere se așeză într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
reprezentau un mixaj sonor mereu invocat de preaonorabil atunci când își clarifica gândurile. Un picior pe treapta următoare, un nou hârșâit, o notă șuierată printre buze, rotiță așezată lângă rotiță, gândurile proiectaseră de-a lungul timpului, pas cu pas, urcuș după urcuș, cadrul proiectului la care acum schița mental ultimele retușuri. Putea spune că era foarte aproape de inițierea lui. Reușise să convingă ultima persoană de care avea nevoie, împotriva voinței ei să-l ajute. Ajungând în încăpere se așeză într-un jilț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
tacă din gură, când să dispară, și care mă tratează ca pe o regină. În final, obține ceea ce vrea. Înțelege avantajele de a fi modestă. În timpul celor douăzeci și șapte de ani cât soțul meu se află la conducere, în urcușurile și coborâșurile care transformă pe cineva, peste noapte, din erou în nelegiuit și invers, barca familiei Zhou nu se scufundă niciodată. Deng Yin-chao nu vine la petrecerile dansante ținute în Palatul Poporului. Din când în când, își face apariția doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
timide și a miilor de stele, ce îi permitea să distingă profilul dunelor și linia sinuoasa a trecătorilor dintre ele, capricioasele gassi, drumuri trasate de vânt, care se întrerupeau însă din loc în loc pe neașteptate, obligându-l să înceapă un urcuș anevoios pe nisipul moale, căzând, gâfâind și trăgând de frâul mehari-ului, ce protesta furios din cauza efortului și a drumului atât de greu la un ceas când, în mod logic, avea dreptul să se odihnească și să pască liniștit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
un loc pe unde să se cațere, fără să-și mai facă de-acum griji, căci oricum avea destule - dacă pune sau nu piciorul pe un cuib de scorpioni. La vreo trei sute de metri în stânga lui găsi locul potrivit pentru urcuș și, când își iți capul spre imensitatea erg-ului și o ușoară adiere de vânt îi atinse fața, se prăbuși pe nisip, epuizat, binecuvântându-l pe Creator că-i îngăduise să scape din capcana de sare, deși avusese un moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
8 septembrie. Planul lui Martinetti era iscusit: aveam să traversăm taluzul liniei ferate mai la nord, căzându-le În spate pe neașteptate și, practic, deja Învingători. Pe urmă, atac hotărât și nici o Îndurare. Așa că la asfințit traversarăm terasamentul șontâcăind la urcușuri și povârnișuri, Încărcați cum eram cu pietre și cu reteveie. În vârful rambleului, Îi văzuserăm, deja postați În spatele latrinelor din gară. Ne-au văzut, pentru că se uitau În sus, bănuind că o să venim din partea aceea. Nu ne rămânea decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
pline cu flori și arbori, luxuriante În ciuda anotimpului. Cum ajunserăm la poalele costișei, intrarăm pe un platou unde erau parcate multe mașini. „Aici ne oprim”, zise Agliè, „și ne continuăm drumul pe jos”. Asfințitul se transforma de-acum În noapte. Urcușul ne apărea În lumina unei mulțimi de torțe aprinse de-a lungul pantelor. E curios, dar despre tot ce s-a petrecut, din moment acela până noaptea târziu, am amintiri În același timp clare și confuze. Îmi reevocam totul alaltăseară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
coline. După trei sferturi de oră de drum, Agliè parca mașinile la marginea unui desiș. Trebuia să străbatem un crâng, ne spusese el, ca să ajungem la o rariște, și nu existau nici drumuri, nici poteci. Înaintarăm pe o pantă În urcuș, Împotmolindu-ne prin pădurice: nu plouase, dar pantofii alunecau pe un strat de frunze putrede și de rădăcini lipicioase. Agliè aprindea când și când o lanternă ca să descopere locuri pe unde se putea trece, dar o stingea imediat, fiindcă - spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
lunii. În capătul străzii Smârdan coșmarul luă sfârșit. Profesorul redeveni biped și-și aranjă jenat cravata elegantă. Din spate mai adia doar refrenul suav: „dar boierii nu-s acasă/dom, dom să-nălțăm” și mirosul înțepător al pocnitorilor. Pe măsura urcușului, chioșcul de ziare de pe dealul Spirii își dezvelea silueta. Răsări în sfârșit și figura sud-americanului Fanes, tronând impasibilă la taraba lui în așteptarea Clientului. Mai flămând, Chilot o zbughi înainte și-și înfipse colții într-un număr proaspăt al revistei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
tot mai rare și, de pe o culme cu livezi de pruni, o iau în jos, la vale, spre vâlcea, în stânga, până în Vadul Vărbilăului. Trec prin Scurtești și depășesc Pensiunea Morarului. Mai sus, urmez spre dreapta drumul forestier, de pe Valea Brădetului. Urcușul devine accentuat, chiar abrupt, prin pădure, către piscul mai îndepărtat, zis al Grohotișului. Pe neașteptate, soarele străpunge radios, prin desimea coronamentului de frunziș, locul lărgindu-se, odihnitor și vesel, într-un luminiș înverzit: Poienița căprițelor! Acum o recunosc, în special
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
aderentă ca de alpinist, casca de protecție, masca de gaze, adică tot ce-i trebuie unui pompier aflat în misiune. Un singur obiect nu-și luase când a coborât din mașină. Coarda sau frânghia necesară în astfel de cazuri. Începe urcușul pe o latură a turnului în formă de trunchi de piramidă, care din loc în loc are niște puncte de sprijin, ca niște gâlme. Se cațără voinicește, privind numai în sus. De ce nu-și aruncă privirea în jos, acolo unde este
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
Scara Unu de restul blocului s-a strecurat insul în cămașă roșie, cadrilată! Se strecura ca o râmă printre cele două clădiri și aproape s-a înțepenit în contoarul de gaze. În fine, ieși la liman, răsuflând ca după un urcuș greu și ștergîndu-și coatele văruite. Ne chemă la el și începu să scoată ceva de prin buzunare. Oricât m-aș strădui acum, n-aș putea spune cum arăta la față. Văd pur și simplu un balon alb. Dar în palmele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
lucește ușor zgrunțuroasă în întuneric (da, mon amour, Hiroshima) respinge apropierea. Tu nu mai ai nimic de femeie în tine. Tu ești o hartă. Harta unei insule de smarald, ieșită din ocean. Am urmat cu degetul de-a lungul ei urcușul abrupt al falezei, cărarea care despică iarba plină de flori și-am ajuns la pădurea înmugurită. Pe jos, oriunde te uiți, prin crâng, nu vezi decât flori ofilite de portocal. Fiecare creangă din boschetele încîlcite are sute de țepi otrăviți
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pe diferite butoane: 8,10,11,14,15. Mai strigă o dată "15!", apoi întoarse capul spre ușă și răsuflă adânc. La etajul 15 ultimii doi pasageri ieșiră. Adrian voi să-i urmeze, dar ușa se închise și ascensorul își continuă urcușul. Pe ecranul electric numerele se aprindeau și se stingeau parcă tot mai repede: 16,17,18,19... Apoi ascensorul se opri, ușile se deschiseră și Adrian se lipi de perete, să lase să intre pe eventualii pasageri. Dar în fața ascensorului
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nici unul. - Eu zic să-i așteptăm, spuse Arhip rezemîndu-și capul pe rucsac. Să-ți spun drept, peretele ăsta din urmă m-a secătuit. N-am mai luat drumul ăsta de câțiva ani. Urcam Piatra-Craiului pe la Omul. Uitasem că pe aici urcușul e atât de abrupt... Și aș vrea să ascult și sfârșitul povestirii, adăugă. M-ai făcut curios... Darie își căută pachetul cu țigări. - Evident, Laura e convinsă că, într-un fel sau altul, Ivan ne-a binecuvântat, și binecuvântarea lui
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]