6,525 matches
-
și el, nu așa de generos ca doamna Valy, dar un pic de bun-simț aveam și eu, așa că nu mă plângeam. Când băcanul din colț m-a prins, într-un rând, de guler, și m-a întors cu josu-n sus, urlând ceva în genul "Împielițatule, dă-mi bilețelul de amor, că te fac arșice, dacă nu...", deși m-a scuturat ca pe un pom cu roade coapte, văzând că nu-mi cade nimic de prin buzunare sau de prin sân, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
mi-ați omorât copilul, că nu partizanii sunt vinovați, ci voi, nenorociților! Și când civilul a dat să-i pună mamei lui Ucu mâna la gură, ca să-i tacă tranca, așa de tare l-am mușcat de picior, încât a urlat de parcă l-ar fi călcat acceleratul. Noroc de colonel care, cu tact, ne-a făcut pe toți să ne calmăm, iar soldatul care mă păcălise seara, cu țigările, și-a mai încercat încă o dată norocul, încercând să mă scoată din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
la începutul căsniciei noastre? M-am temut de sclavia căsătoriei și am devenit sclava șevaletului, supusa unei bucăți nenorocite de lemn care mă târăște prin lume. Într-o relație conjugală, ca sclav, ai uneori ocazia să comunici cu stăpânul, înjurând, urlând sau consumând momente efemere, poate chiar ipocrite, de tandrețe, dar relația mea cu șevaletul este un tip aiuritor de dependență: sunt la cheremul unui obiect care tace, tace, tace, oricât de multe i-aș reproșa, tace și mă poartă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ei mereu prețios, etalând mereu alte toalete, dar și cu apucături de lady specială, căutate cu lumânarea, încerca mereu să sugereze că este eminența întâlnirilor ninetiste. Acum Nineta o prinsese la cotitură și n-o iertase. Mă așteptam să aud urlând, drăcuind, blestemând. N-am îndrăznit să deschid ochii nici atunci când am auzit cunoscutul scârțâit al ușii de la ieșirea din apartamentul Ninetei. Eram atât de inteligent, încât îmi dădusem seama că Dona Mona plecase fără să rostească o vorbă. Ca talentat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
că, dintr-o clipă în alta, voi nimeri într-un univers de poveste. Iată primul semn: o pancartă uriașă. Ochii îmi sunt încețoșați. Încerc să-i biciuiesc și chiar reușesc. Rămân interzis. Mă frec încă o dată la ochi și citesc: "Urlă numai la depravați!" În dreapta și-n stânga panoului ghicesc prezența a două ființe. Cu siguranță ar trebuie să fie niște prieteni care așteaptă să mă invite, ceremonios, în cort. Reușesc să detectez ființa din dreapta: domnișoara de chimie. Înghit în sec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
gura și dă drumul la vorbe, ca și cum ar slobozi, din înaltul cerului, o ghilotină: "E totul clar, Z. Ca lumina zilei. Nu există nicio îndoială: trebuie să te muți la școala din Ferentari..." Atunci am auzit încă o dată leul deșertului urlând și, în marea mea înțelepciune, am priceput că nu mai era loc de întors. Știam că-mi risc titlurile de depravat, de pușlama și multe altele, dar nu vedeam niciun colac de salvare. Apoi am mai dormit vreo două zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
vorbise numai despre simfonia sunetelor. Noaptea aceasta superbă de vară îmi vorbește despre un alt fel de simfonie... Z, unde-ai plecat, piciule? Vrea lumea "Sara pe deal!"... Gluma se-ngroașă. Pe balconul nostru ies mai multe voci dezacordate care urlă la unison: "Z, vrem "Sara pe deal!""... Dintr-un alt balcon se aude un îndemn care nu poate fi refuzat: "Du-te bă, în mă-ta, și le fredonează "Sara pe deal", că n-o să stau toată noaptea cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Bă, a mai citit cineva plicurile astea?... Bă era tata. Bă răspunde: "Numai eu. Ceilalți doar au ascultat"... Îl văd pe Pitu foarte fericit. Trag cu ochiul la nea Onuț, văd aceeași reacție... Cum, când ai citit și cui?... Pălăriosul urlă, nu întreabă. Tata adaugă calm: "Eu am citit și ceilalți, care au venit la priveghi, au ascultat. Aveam nevoie de martori pentru bani, hârtii și celelalte. Noi nu ne pricepem la proces-verbal, " U-na bu-ca-tă plic Fi-ii mei...""... Dumnezeii mamelor voastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
mâna pălăriosului nervos s-a ridicat asupra tatei, m-am simțit obligat, din spirit de gașcă, să prind viață. Am repezit gura către piciorul pălăriosului și mi-am înfipt colții atât de tare în el, încât, atunci când a început să urle, mi-a fost teamă ca nu cumva să-l trezească pe nea Onuț... Normal, pumnul lui a dat să mă lovească, dar nea Pitu era deja cu sfeșnicul în mână... Ieși afară, tu-ți Dumnezeii mă-tii de viperă spurcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ca nu cumva să-l trezească pe nea Onuț... Normal, pumnul lui a dat să mă lovească, dar nea Pitu era deja cu sfeșnicul în mână... Ieși afară, tu-ți Dumnezeii mă-tii de viperă spurcată... Eu, supus: Dacă ies, urlu pe casa scărilor și în fața blocului". Tăcere și iar tăcere. Pălăriosul rănit cercetează pantalonii cu urme de colț. Merge la baie. Se întoarce. Îmi comunică rezultatul: "Dumnezeii mă-tii de viperă!" Mama tace. Eu simt nevoia să fiu politicos, intru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
făcut asta, tu-ți Dumnezeii..." Se uită la mine. Eu mă uit la nea Onuț, care râde. Mama e lângă mine și mă ia în brațe. Pitu e cu mâna pe sfeșnic. Eu ies din strânsoarea mamei și zic sec: "Urlu!"... Roboțelul sparge tăcerea. Vrea să fie, în felul lui, isteț, să salveze situația. Este fericit că a ajuns aproape de capătul misiei lui: "Mortul. Pe mort cum îl trec?"... Pălăriosul ieșit din minți nu mai înțelege nimic: "Ăăăă? Cum adică?"... Roboțelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
pentru protejat Trabantul nostru lăsat mereu între blocuri, la mâna ploilor, vântului și ninsorii... Doi pălărioși se apropie de nea Onuț, îl iau de cap și picioare, ca pe un obiect, și-l îngrămădesc în husă. Trag fermoarul. Dau să urlu. Tata mă oprește. Nu e nimic de făcut. Îmi confirmă și Pitu, la ureche: "Autopsia..." Nu pricep nimic... Avem tot inventarul?... Vorbise pălăriosul cel mare... Apoi către tata și Pitu: "Mâine, la ora 8, la sediu, camera..." Pe cai!... Primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
îmbrace o altă cămașă. Într-o sâmbătă, Elena a ieșit cu Lupaș în oraș. De la o vreme se ținea tot după ea, ca un bodyguard. Acum crescuse, era mare, bine făcut. Dacă nu-l lua cu ea, zgâlția poarta și urla ca lupii. Numai dacă se furișa și pleca neobservată scăpa de compania lui, care ce-i drept și ei îi plăcea. S-a oprit de vorbă cu niște colegi ținându-l pe Lupaș de lesă și spunându-i să stea
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
Lasă-mă că nu mai pot. Matei și-a dat haina jos, s-a spălat și a luat fetița în brațe, care plângea mai tare. —Las-o jos că trebuie s-o schimb, că a făcut pe ea, de-aia urlă. Matei s-a îndreptat să ia băiețelul care și el plângea. Lasă-l jos că pe el l-am schimbat, l-a împins Cecilia. Nu-l învăța în brațe. Nu mai fi supărată, draga mea! Pleacă și lasă-mă-n
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
lucruri hotărâtoare, pe care le socotim cu adevărat vrednice de importanță, ne frânge cu totul îndrăzneala, tăvălindu-ne mândria în țărână... Astfel, zăpăcit fiind de cursul acestei întâmplări, cu o voce aproape neomenească, în care își adună toată mâhnirea lui, urlă cu putere: Ai învins, Galileene!1 Ei bine, după acest episod destul de plin de dramatism - pe care, însă, nu l-am exagerat deloc -, sufletul lui Eugen începu din nou să se adâncească într-un necurmat zbucium, dar, de data aceasta
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
beția dulce a răzbunării lui iminente și imposibil de împiedicat. Jubila în tăcere, dar jubila! Într-un cuvânt, se simțea călare pe situație, stăpân absolut peste tot ce mișca acolo! În aceste momente, singurul lucru și cel mai evident, care urla cu putere în el, era numai nerăbdarea febrilă de a isprăvi totul odată și de a-și lua mai repede grija de pe cap 62 Rareș Tiron și apăsarea grea din suflet. Despre ezitare, nici măcar nu putea fi vorba. Și iată
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
își dădu pe loc seama înspăimântat că păcatul fetei, pus în cumpănă cu pedeapsa primită de ea, fusese prea mic! Iar gândul acesta îl fulgeră teribil și-l făcu să tresară. „Dumnezeule, oare ce am făcut cu mințile mele?!”, își urlă el singur în cap. Astfel, îngrozit mult peste măsură, ca un nebun plecă de acolo în grabă și se făcu nevăzut. Lucrul cu adevărat de mirare și care revoltă este că, tot meditând adesea la cele întâmplate, acesta nici nu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
și mai nesuferit dintre toți - ce dintotdeauna nutrise pentru mine un prisos de ură înflăcărată, pe care acum se hotărâse să și-l exprime -, punându-și o mască furibundă pe chip, s-a ridicat de pe scaun și a început să urle la mine mai aprig decât niciodată. Felul jalnic, în care o făcea, vădea clar că dintotdeauna fusese castrat de simțul inteligenței. Cu alte cuvinte, îmi repeta continuu și cu regularitate exact același lucru, și anume că am întârziat la serviciu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
vine, iar, pentru cei tineri și puternici, cu gânduri pașnice și care promit mult, vine fără milă, în chipul cel mai neașteptat și nedorit. Zi-mi tu acum, ție ți se pare așa ceva just? Mie aproape că-mi vine să urlu de scandalos ce-i, dar cine mă va auzi? Și, dacă voi fi auzită totuși, cine mă va asculta? Poate că prea puțini... Acum, pe de o parte, mă simt deosebit de neliniștită în sinea mea, căci nici curând și nici
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
putea să-l facă era să plângă pentru că de țipat nu mai reușea, fiindcă era deja răgușită și gura înfundată cu frunze. Când a văzut-o, tatăl ei și-a pierdut mintea și a început să strige, să țipe, să urle, dar nimeni nu-i vorbea. Dacă a văzut așa, s-a apucat să-i scoată fetiței frunzele din gură, dar a avut o surpriză neplăcută. Pentru că o ramură din rădăcina Planta neagră l-a lovit atât de puternic peste mâini
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
acesta? a întrebat păianjenul. -Cum, nu știți? i-a întrebat furnica pe cei doi prieteni. -Nu! au strigat amândoi deodată. -De la albine, le-a răspuns furnica și repet: nu mai strigați așa. -Ne ierți, dragă prietenă, știi doar de ce urlăm. -Bine, bine! Hai să vedem cum e cu mirosul acesta de la albine. -Te rugăm și îți mulțumim scumpa noastră vecină, zise păianjenul. -Atunci când este cald, a început a explica furnica și cei doi stăteau cuminți și ascultau, adică temperatura
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
nepăsător, că Dumnezeu este mare, și într-o zi va avea ochi și pentru tine. -Nu te contrazic, poate ai dreptate, dar până atunci, ce pot să fac? a întrebat cu o oarecare disperare în glas, Omul ... Să țip, să urlu, să plâng, când necazurile stau în spatele meu și le car cum cari o greutate care nu-ți este de trebuință, s-a mai plâns Omul. S-a gândit, ce s-a gândit Crângul, și deodată îi vine o idee, după
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
nu te mai doară capul? -Da, a zis Dardailă scurt. Căiță s-a opintit și din toată puterea a învârtit iataganul de două ori pe deasupra capului și tăișul a retezat capul lui Dardailă. Cu ajutorul capului care îi mai rămăsese, Dardailă urla de răsuna întregul ținut, scoțând la suprafața pământului viețuitoarele care orbecăiau pe sub pământ. Câteva păsări care conlocuiau în Hârtopul șerpilor sporovăiau întrebându-se ce nenorocire a avut loc de s-a supărat în așa hal Dardailă. După un timp îndelungat
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
surpriză, fiind întâmpinați de luptătorii lui Bursu. Unii au căzut în canal, astfel că de pe margine urii i-au putut măcelări și mulți dintre barbari au rămas morți, alții răniți au căzut în canalul plin cu seu lichid fierbinte și urlau disperați. Cei mai curajoși dintre barbari au reușit să scape și au continuat drumul, dar nu s-au așteptat că, după ce au scăpat de primul canal vor întâlni o altă surpriză. Și iată că a apărut al doilea canal în
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
să scape și din acest loc continuând să-și mâne caii în disperare spre locul mult dorit plin cu grâne și animale. Așa au ajuns la al treilea canal plin cu urină fierbinte. Din cauza usturimii pe care o producea urina, urlau animalic și din nou s-a produs busculadă. Urii au putut acționa cu ușurință, rezultatul luptei fiind de partea lor. Pentru că numărul barbarilor s-a micșorat considerabil, urii au ieșit din ascunzișurile lor și a început lupta corp la corp
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]