2,042 matches
-
apoi totul se făcu lumină! Credeau că au fost orbiți, căci nu mai vedeau nimic decât alb. Totul era alb! Nici mâinile în fața ochilor nu le vedeau! Stăteau încremeniți, lipiți de trunchiurile Spinilor, temându-se pentru viața lor. Până și Vagabonzii erau neliniștiți în stratul gros de zăpadă și mârâiau ușor înfundat. Corvium se apucă instinctiv de numărat. 1... Focul rapid se opri! Nimeni nu mai trăgea. Zgomotul și zarva muriră și locul lor îl cedară liniștii nepământene. Clipele deveneau secunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
să vadă vinele albastre de pe copacii din fața lor. Țesătura albă de pe ochii începea să se destrame. Lumina atotprezentă se rupea. Nu orbiseră! Corvium prinse privirea lui Helur și-l întrebă din sprâncene ce se întâmplase. Acesta ridică naiv din umeri. Vagabonzii se ridicară din ascunzișurile lor imaculate. Doi o luară înspre dreapta, trei înspre stânga. Cei nouă rămaseră în locurile lor, în spatele copacilor, la fel de încordați ca și înainte. Trecură câteva minute tensionate până când Zgran se înapoie. Nu veni pe unde plecase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
trei, patru etaje. Are o bază de vreo zece, cincisprezece metri pătrați. N-am văzut alte anexe. Foarte bun, încuviință Corvium. Fă-o pe-a lunetistul și uită-te după eventualele patrule și paznici din jurul clădirii! Mârâi apoi ceva către Vagabonzi, lucru care îi contrarie pe ceilalți, și îi puse în mișcare. Aveau cam două sute de metri până la clădirea vizată. Alergară cât putură de repede, dar nu avansau cum vroiau ei. Se împiedicau în nămeții proaspeți și se poticneau mai des
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
și că aveau tot timpul din lume să se ocupe de ceea ce trebuiau să facă, pentru că în preajmă nu erau garnizoane sau posturi locale de Gardieni care să vină în ajutor. Intrară cu toții înăuntru și se organizară fără nici un cuvânt. Vagabonzii o luară înainte și în urma lor veneau ceilalți opt. Începură cu parterul. Uciseră pe toți cei de acolo, în marea lor parte oameni de știință în halate albe, și scotociră peste tot. Dădură peste o scară care ducea într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Cel exterior e supus presiunii, iar cel interior, unei pelicule de vacuum. Asta îi dă stabilitatea necesară. Incredibil! Ajunseră în capătul celălalt, deschiseră ușile și avură ceva de furcă cu Gardienii care erau staționați acolo și erau și înarmați, dar Vagabonzii veniră din urma grupului și se avântară asupra adversarilor, scurtând considerabil timpul pe care l-ar fi petrecut acolo. Căutară și aici un dispozitiv de autodistrugere, dar nu-l găseau, așa că au cotrobăit după niște explozibil pe care l-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
că au rezolvat cu această stație guvernamentală. S-au întors în convoiul lor, l-au setat pentru stația de cercetare din Siberia și au plecat. Acolo au reușit să exfiltreze perimetrul CercG și să se facă pierduți în taigaua rusă. Vagabonzii au avut grijă de câinii trimiși după ei și de iscoadele ce mișunau prin pădure. Ajunseră, după trei zile de umblat printre copaci, într-un mic orășel. Sergheiov și Altanovici fură de foarte mult ajutor acolo, pentru că ei știau rusa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în zona de conflict. Ocoliră orașele și o ținură prin câmpii și păduri și se găsiră la un moment dat în spatele frontului. S-au dus la primăria primului oraș pe care l-au zărit, s-au identificat la intrare și Vagabonzii nu au făcut altceva decât să le întărească credibilitatea. Primiră cazare într-o fostă reședință a guvernatorului regional, căci acesta avusese mai multe. Două zile mai târziu, fostul împărat, Felix Amadeo, auzind de prezența Vagabonzilor într-un oraș din Nordul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
au identificat la intrare și Vagabonzii nu au făcut altceva decât să le întărească credibilitatea. Primiră cazare într-o fostă reședință a guvernatorului regional, căci acesta avusese mai multe. Două zile mai târziu, fostul împărat, Felix Amadeo, auzind de prezența Vagabonzilor într-un oraș din Nordul Leverifului, se grăbi într-acolo. Corvium fu chemat la sala de întruniri a primăriei și doi dintre Vagabonzi îl însoțiră, așa cum făceau totdeauna. La ieșirea din curtea reședinței, în poarta grădinii ninse, stătea un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
regional, căci acesta avusese mai multe. Două zile mai târziu, fostul împărat, Felix Amadeo, auzind de prezența Vagabonzilor într-un oraș din Nordul Leverifului, se grăbi într-acolo. Corvium fu chemat la sala de întruniri a primăriei și doi dintre Vagabonzi îl însoțiră, așa cum făceau totdeauna. La ieșirea din curtea reședinței, în poarta grădinii ninse, stătea un om de un metru optzeci, destul de slab, cu părul încărunțit pe alocuri și dând să se rărească, mândru și îmbrăcat în mantia cenușie ornată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Zurito, zâmbindu-și În Întuneric. Poarta dublă, Înaltă și strâmtă care dădea În arenă se deschise brusc și Manuel văzu ringul scăldat În lumina puternică a reflectoarelor și tribunele Înălțându-se Întunecate de jur Împrejur. Doi bărbați Îmbrăcați ca niște vagabonzi alergau În jurul ringului, urmăriți de un recepționer care se tot apleca și culegea pălăriile și bastoanele aruncate-n arenă și le arunca Înapoi În Întunecime. Se aprinse lumina În patio. — Eu mă duc să mă cațăr pe unul din poneii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Kid Lewis. — Kid Lewis. Jidanu’ ăla. Eram toți trei, Jack Brennan, Soldier Bartlett și cu mine, la barul lui Hanley. La masa de lângă noi stăteau câteva dame destul de bete. Cum adică jidan, spuse una dintre târfe. Ce-nseamnă asta, jidan, vagabond irlandez ce ești și tu? — Da, sigur, spuse Jack. Asta e. — Jidan, o ținea ea pe-a ei. Malacii ăștia de irlandezi, una-două i-auzi cu jidanii lor. Ce dracu’ mai Înseamnă și asta, jidan? Hai să plecăm de-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Stanford. Nici urmă de satisfacția pe care mă așteptam s-o resimt la sfârșitul vieții. Nu puteam să-mi spun: „Aici am fost cea mai specială, cea mai importantă și e suficient pentru o viață Întreagă“. Mă simțeam ca un vagabond bogat care-și pavase drumul prin viață cu praf auriu fermecat, pentru ca apoi să-și dea seama, când era prea târziu, că drumul se dezintegrase În urma lui. Despre cei pe care-i lăsasem În urmă, necrologul spunea: „Nu există supraviețuitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
stația Kasumigaseki se pare că avusese loc un atac cu gaz, nu ne-a primit în spital. A invocat diverse motive - că n-a venit doctorul și mai știu eu ce. Ne-au abandonat în mijlocul drumului ca pe niște câini vagabonzi. Poate că e nepoliticos să spun asta, dar nu pot să înțeleg de ce a procedat așa. Tânărul a intrat în spital și cu lacrimi în ochi i-a rugat pe cei de acolo: „O să moară! Vă rog să faceți ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
alte cuvinte, dispariția este legea universului. Aceasta este concluzia care m-a izbit. Din păcate, de atunci, am început să privesc lucrurile cu negativism. Dacă tot ajunsesem la o astfel de concluzie, ce mai conta dacă deveneam prim-ministru sau vagabond? Am început să am îndoieli în privința scopului nostru în viață. Dacă avem parte de mai multe tristeți decât bucurii, oare cei care s-au sinucis devreme, nu sunt deștepți? Aveam niște ipoteze înspăimântătoare în cap. Dacă ar fi să existe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
și adesea cu ipocriziile ei, se simțise străin. Părăsise mănăstirea în sutană, însoțindu-se doar de un toiag și de un vas de alamă. Peregrina fără vreo direcție anume, ajutând viața în toate manifestările ei: o plantă bolnavă, un câine vagabond cu care-și împărțea picul de hrană, un copil orfan, un gospodar copleșit de necazuri sau un bătrân beteag. Se hrănea cu fructe și rădăcini sălbatice sau cu puțină mâncare pe care o mai puneau țărani în vasul său de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
din celule. Drumul pe jos până în târgul de baștină dură aproape un an. Lihnit de foame, obosit și înfrigurat, cu trupul vlăguit și rana piciorului infectată, se furișa prin târguri, hărțuit de hăitași. învățase în ocnă semnele secrete pe care vagabonzii și cerșetorii le fac cu cioburi de cărămidă pe porțile curților și acum se slujea de acest cod. O cruce însemna bunăoară "Oamenii care locuiesc aici dau de mâncare cerșetorilor", un pătrat încercuit însemna "Au hambar în fundul curții; poți să
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
decât la noi. Ori astăzi, e liber oricine să plece unde vrea, rromii de exemplu. Și nimeni nu mai are de suferit când spune că dincolo e din ce în ce mai bine decât la noi! Pleacă lumea la muncă, pleacă oameni fără căpătâi, vagabonzi, curve, fără restricție. Și mulți dintre ei sunt nevoiți să se întoarcă la patria mumă, că aici e țara tuturor posibilităților, nu acolo, unde nu prea ai voie să faci ce te taie capul. în al patrulea rând, progresele în
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
scot omul de sub orice măsură, aruncându-l în confruntarea cu o făptură teribilă, monstruoasă. Iar într-o astfel de confruntare nonsensul pândește din ambele părți: (Dincolo de bine și de rău, § 146). Cei doi regi din prima povestire, ca și Abenjacán, vagabondul care s-a voit o vreme stăpân al lumii, fac până la urmă o experiență de acest gen. Ei ajung să întrevadă în chiar proximitatea lor - dacă nu cumva în ei înșiși - hăul ca atare. 5. În proximitatea miracolului: edificii și
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
în construcția izolată ca săl ucidă. „A simulat că este Abenjacán, l-a ucis pe Abenjacán și, în cele din urmă, a fost Abenjacán.“<ref id="25">Ibidem, p. 305.</ref> Metamorfoza, de această dată, este reală. „A fost un vagabond care, înainte de a fi nimeni în fața morții, își va aminti că a fost sau sa făcut că a fost, cândva, rege.“ Iar dacă a trăit ca și cum ar fi fost rege, a fost și nu a fost, neputând nimeni să spună
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
de confrun tare nonsensul pândește din ambele părți: „Cel care se luptă cu monștrii să ia aminte, să nu devină el însuși un mons tru“ (Dincolo de bine și de rău, § 146). Cei doi regi din prima povestire, ca și Abenjacán, vagabondul care sa voit o vreme stăpân al lumii, fac până la urmă o experiență de acest gen. Ei ajung să întrevadă în chiar proximitatea lor - dacă nu cumva în ei înșiși - hăul ca atare. 5. În proximitatea miracolului: edificii și pustietăți
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ordonă să-l urmeze pe balconul larg. Ajunși la balustradă, făcu un semn cu bărbia către soldații ce făceau exerciții. — Acelea sunt milițiile italice și din Narbonense, îi spuse, înrolate cu forța, firește, din rândurile țăranilor, ale sclavilor și ale vagabonzilor. Teoretic, sunt două legiuni, dar toți la un loc nu sunt nici măcar două mii de oameni. Sprijinit cu ambele mâini de balustradă, continuă: — Uită-te la ei, apărătorii Imperiului: oameni care până ieri știau să mânuiască cel mult un cosor, buni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Nu știu“ sau „Nu-mi amintesc“; în câteva cazuri, însă, primiră și indicii ce păreau să-i pună pe calea cea bună, dar care la fața locului se dovediră nefondate: Vitalius și Maliban îl săltară de pe o bancă pe un vagabond beat, cu două degete lipsă, pierdute într-o încăierare; pe o uliță îl imobilizară, după o scurtă luptă corp la corp, pe un sărman tată de familie, îngrozit, a cărui înfățișare îi amintise lui Dubritius de trăsăturile lui Eudoxiu; în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și adesea cu ipocriziile ei, se simțise străin. Părăsise mănăstirea în sutană, însoțindu-se doar de un toiag și de un vas de alamă. Peregrina fără vreo direcție anume, ajutând viața în toate manifestările ei: o plantă bolnavă, un câine vagabond cu care-și împărțea picul de hrană, un copil orfan, un gospodar copleșit de necazuri sau un bătrân beteag. Se hrănea cu fructe și rădăcini sălbatice sau cu puțină mâncare pe care o mai puneau țărani în vasul său de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
din celule. Drumul pe jos până în târgul de baștină dură aproape un an. Lihnit de foame, obosit și înfrigurat, cu trupul vlăguit și rana piciorului infectată, se furișa prin târguri, hărțuit de hăitași. învățase în ocnă semnele secrete pe care vagabonzii și cerșetorii le fac cu cioburi de cărămidă pe porțile curților și acum se slujea de acest cod. O cruce însemna bunăoară "Oamenii care locuiesc aici dau de mâncare cerșetorilor", un pătrat încercuit însemna "Au hambar în fundul curții; poți să
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
bine primit. În acest spirit entre-nous, bătrâne confident, înainte de a ne alătura celorlalți, celor răspândiți în lumea întreagă, printre care se numără, cu siguranță, conducătorii mai vârstnici de bolizi ce stăruie să ne transporte, dintr-un bâzâit, pe lună, precum și vagabonzii convertiți la Dharma, fabricanții de filtre pentru țigările gânditorilor, Beatnicii, Soioșii și Arțăgoșii, sectanții aleși, toți acei trufași experți care știu atât de bine ce trebuie să facem sau să nu facem cu bietele noastre organe sexuale, toți tinerii bărboși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]