10,163 matches
-
tot limbajul lor cu tot, nu aveau nici o legătură cu zvâcnetul când calm, când năvalnic al sângelui ei, căruia ea i se supunea cu credință. Computerele sunt pentru copii și puberi sau pentru cei ce se condamnă singuri la o veșnică adolescență și la singurătate. Și mai era o explicație: În mintea ei cuvântul programare se asocia cu planificare, ori viața ei și a altora fusese planificată În câteva cincinale... Da, era conservatoare, reacționară. Nu credea În această nouă religie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
foile de varză, la amestecul de cărnuri tocate, cu orez, la afumătura de porc și la crenguțele de cimbru. Lumea toată se reduce atunci la aceste câteva lucruri simple care te fac să regreți că ești muritor, În timp ce sarmalele sunt veșnice. Cred că drumul spre rai e pavat cu sarmale, Își zise Gheretă, Într-unul din puținele sale momente de mare inspirație. Ar fi putut spune și divină, dar el știa prea bine că era doar un biet poștaș și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fără deosebire de naționalitate: Am pictat pe-acest pământ, s-avem glorie-n mormânt! Amin, răspunse mulțimea spășită, cu gândul la toți cei duși și nu doar la pictori, Întrucât fiecare dintre ei avea pe câte cineva mutat la cele veșnice, chiar și fără să fi pictat vreodată. Kutya fasza de glorie, zise Nagy Oszkár furios. De unde scoate el timpeniile astea? Nici măcar nu-i critic de artă. Atunci aș mai Înțelege... Despre artă, glorie, moarte sau viață, oricine poate vorbi. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
un plic de turtă dulce. 26. Discursul despre starea națiunii a fost, pe cât de scurt, pe atât de surprinzător: o strofă din Trăiască Regele și o rugăciune pentru sufletul fratelui, cumnatului și al unchiului Semproniu, de curând chemat la cele veșnice. Chipul lătăreț al bătrânului era colorat ca o frescă veche de biserică În miniatură. Cunoscătorii puteau totuși desluși Ieslele cu pruncul În Bethleem, Închinarea Magilor și pe Luca, Marcu, Matei și Ioan citind versete din Marx, Engels și Lenin la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
viață. Se Închina mereu În memoria lui, cu țuica ori cu vin, după preferințe, și se spunea: „Dumnezeu să-l odihnească” sau „Să-i fie țărâna ușoară”! Judecând după numărul de pahare golite În această Împrejurare, cei mutați la cele veșnice ar fi trebuit cu adevărat să se odihnească În văzduh. Printre paharele care urcau și coborau ca tastele unei uriașe mașini de scris din sticlă roșie, se vedea când revelionul, când priveghiul. Consolarea supremă adresată celor chemați la Domnul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Céci, dacé nu este ziué În Astrahan, atunci este ziué În partea cealalté a țérii, si dacé nu este ziué În partea cealalté a țérii, este ziué În Astrahan. Uniunea Sovieticé este o țaré a luminii, o țaré a zilei veșnice, copii. Dar ce este o zi? Știm cu toții ce este o zi, nu-i așa? Este cînd pémîntul se-nvîrte o daté În jurul axei sale. Noi stim cu toții cé pémîntul se Învîrte și cînd pémîntul se Învîrte În jurul axei sale o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
o înțelege cine n-a trăit sub comunism. De comunism n-aveai scăpare: dacă nu te ocupai tu de el, se ocupa el de tine. Cît a ținut prezentarea (și a ținut prea mult: am fost, spune reportera, "un personaj veșnic torpilat de dosar și de temperament; în perpetuu război, necruțîndu-se nici pe sine, nici pe alții"), am tot încercat să nu mă uit pe monitor. Nu m-am obișnuit cu imaginea mea "57": arcul sprîncenelor mai lăsat, cearcănele viorii, cutele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
se repede în salturi. O îmbrîncește pe Miss Deemple, să-i arate drumul spre fundul curții, unde-i place să lenevească în bătaia soarelui, ba chiar să doarmă dus, în frunze. Pe cîinele meu (castrat, fapt neluat în seamă de veșnicele lui musafire, Dunguța și Gipsy) îl fericește tînăra femeie: proaspătă, dezastruos de bună de iubit. O amiroase, sare cu labele pe sînii ei ca niște colibe africane. Șichy îi apasă cu podul palmei fruntea, să-l potolească. Unghiile lungi, retezate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ultima carte? Dracu' știe. Da' dacă nu știe? Îmi păzeam pe mine costumul de baie "ca pe-un lăcaș de muze", cum ironiza Iordan. Să-mi țină acoperiți sînii, "prea mari pentru modelling". Degeaba am înțeles în timpul din urmă că veșnica ironie era armura de sticlă a lui Iordan. Energia erotică scădea, se epuiza. Măcar să-mi fi spus: nu e din cauza ta. Dimpotrivă: "Ce marmoră neagră, funerară am în brațe!" Asta auzeam în camera cu tavan jos, împodobită cu o lustră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de fag, într-un roșu cândva agresiv, devenit plictisit, mirosul de pâine caldă rămas într-un fagure părăsit sub streașină, amețeala fără cuvinte și caruselul cu cuvinte disperate, vesele, dulci, grele, obscene, voluminos de limpezi, prin mesajul lor copilăria e veșnică, toate parcurse cu povara întrebării de ce nu mai sunt, dar vor veni, fu răspunsul unei arătări, de fapt o pelerină cu glugă, chipul nu-l putea desluși, era acoperit de faldurile timpului, o evita, depărtându-se, nu-i vedea încălțările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de armoniile muzicii de jazz, de swing-urile sau rock-urile care îi răcoreau sufletul și atunci i se sustrăgeau, descoperite, răspunsurile. Își propusese să nu sufere și-și crease scopul să rabde, să crească în răbdare, dar Mama era veșnică, avea longevitatea unei Ere planetare, se păstra la fel, ea se scofâlcea ca o prună uscată între soclurile stâlpilor de beton ale gardurilor, care sprijineau ca Atlas globurile de stâncă din creștetul lor, încât și cerul avea căuș deasupra. Infinitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de fibrină pe pereții interiori ai tivului sau gulerului răsfrânt. Ședeau bine înfiletate sticluțele cu heparină. Ceasul atomic al Palatului va măsura timpul de liză al cheagurilor de la butonierele cusute cu fir de aur. Uneori, se gândea mai departe (primăvară veșnică la Versailles, în jur, tot timpul iarnă), la tulburările produse la impactul din noul peisagistic, istoric, de limbaj, de adaptare, la flirturile sălbatice, de posesiune, de renunțare la singurătate și de abnegație pentru viața de cuplu alături de Mitică Petrache, până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
atunci tufa mai înmugurea puțin, ca la următorul Intercity să înflorească exploziv. Era o frumoasă tufă de timp și emana mirosul de trecere a clipei ca și când n-ar fi fost, dar având în vedere specificul, putem spune că brăilenii erau veșnici față de alți locuitori ai lumii. Și tocmai se scărpina cu brațele crengoase de nerăbdare, scuturând fără voie câțiva muguri ai unor viitori poeți împietriți demult în stil, o bucată de noapte râioasă, rămasă de pe vremea în care spațiul era zgândărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
acest veșmânt e singurul care oferă, o dată în viață, dreptul de a vedea, pentru o clipă, Raiul. Și tot pentru o clipă, în același timp, reversul său, care n-avea nimic biblic. Legenda era mai simplă decât păcatul însuși. Focul veșnic era compus, secvențial, din acțiuni omenești trecute, viitorul, pe același ecran al prezentului, care unea cele două timpuri, constând în aplecarea oamenilor sub formă de întrebare. Separat, pe un alt monitor uriaș, aceleași ființe trecute și viitoare ținându-se de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Timpul, spre deosebire de alte locuri, aici, în Zagna, nu trecea. Singur Satelitu știa motivul și nu voia să ni-l spună. Eram repetenți în clasa a V-a de vreo opt ani, dar tot copii. Mama și tata trebuie că erau veșnici pentru că nu îmbătrâneau. Ne băteau la fel, când turbați de frumusețea nopților cu Lună chiuleam de la școală, la fel când le aduceam carnetele cu note falsificate și ne băteau tot timpul, pentru că existam. Așa eram noi și nu puteam fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cu lipoveni. După ce oamenii s-au plictisit de așteptare, au început să-și vadă de treburile obișnuite. Lama de buldozer a ras o vară întreagă până și gândurile îndrăgostiților cu direcția Luceafăr via Lună, dorințele hoților de a fi noapte veșnică și ale deținuților de a se teleporta, ale pescarilor braconieri de a deturna cursul Dunării pe deasupra orașului, ca un uriaș pod de apă aerian pentru a putea doborî peștii cu praștia, ale soților încornorați de a se înființa în biserici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Noi nemuream în huzur, dar în ei, De cum se nășteau, moartea rânjea; O clipă mai scurtă, o clipă mai lungă De-aici, pân-acolo și fu întreruptă. Cohorte întregi de urmași și de neamuri, Crezând că sunt unici, tineri și veșnici, În curând aveau să privească în urmă Ecoul a ceea ce fuseseră vârste. Copilul se-ntâlnea cu bătrânul slăbit, Bătrânul era un copil decrepit, Dar noi îi păzeam în tăcere, De ochiul cel rău al arșiței verii, De zgomot, de moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
că exmatriculații aveau umerii aduși în față, parcă apăsați de rucsacul greu al cerului și Lună, ghiulea legată cu lanțul de ancoră de glezna piciorului. Obosiți ca de o dezlegare a celor mai încâlcite mistere decât ceilalți locuitori ai orașului veșnic, Brăila, comportamentul studenților plecați în grabă de unde au venit, așa cum cercetau panourile electronice pentru un tren în care o dată la o sută de ani se urcau câțiva călători și aceia sosiți din viitor și mai ales cum în clipa în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de fapt, în Brăila. Pentru că m-am dus la examene cu Brăila, în cămin am stat cu Brăila, iar repartiția mi-a fost dată la Călan, dar am adus Călanul în Brăila! Alopații, legați prin cordon ombilical nevăzut de orașul veșnic, Brăila, lăsau urmași peste tot, fapt pentru care mulți ardeleni aveau trăsături bărăganice: chipul de culoarea grâului, ochii precum balta dunăreană, verde-solar, iar gândirea pigmentată cu înțelepciune, dar și cu șiretenie, amintea de carasul cu reflexele lui imprevizibile. Dar, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
după o vreme, hăt, tot la Dunăre, în epoca uitării totale de existența a altcuiva pe lume decât a liceului, fie-i țărâna ușoară, în care Gustav, colegul și prietenul meu, îndrăgostit de Any Palade, a adus drept ofrandă iubirii veșnice pentru tot ceea ce simboliza femeia un maldăr de hârtie însângerată cu sufletul lui. Și cu aceasta am spus totul, ziceam eu, nopțile, iubitei imaginare. În fiecare noapte, implantam alți sâni și șolduri și umeri și pulpe și toate câte au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
începu să vadă nevăzutul, iar creierul porni automat la decriptarea informațiilor de dincolo. Pe scurt, nea Costică frizerul deveni mesagerul orașului. Și trebuie că va fi alergând și acum, neobosit, aducând și ducând vești dintr-o lume în alta, întru veșnică pomenire a Viilor și a Morților Brăilei. O are s-a murdărit lumea? Sau noi am astupat-o cu noroiul săpăturilor noastre crezând că vom da de aur? Cert este un lucru: planșele sunt la locul lor, cam putrede pe margini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
opus cu o monotonie grea, înceată și sfătoasă, urmând ca până la trecerea lui să fim deja octogenari. Ne spulbera gândurile câte un tren Motor cu dublă comandă plin cu navetiști, sondori de la Oprișenesti. Mă-ntreb zicea Mihai Dinu în această veșnică trecere, care o fi trenul meu. Eu aș alege un marfar, spuse Gustav, pentru că e lung și pot să văd multe. După cum cred, ți s-ar potrivi Motorul! îi spunea Mihai Dinu, face drumuri scurte cum e și mintea ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
magia din partitura eternă a pământului, în noaptea aceasta notele având o armonie specială, ceva mai tulburătoare decât o naștere, mai misterioasă decât o înviere. Sinele lor bănuia că a venit primăvara, deși abia se înstăpânise vara. Un greiere, prizonier veșnic iubirii pentru soția pe care o furase de acasă pe când abia trecea în clasa a V-a pentru ca, iată, acum să serbeze, peste două veri de lăutărie, Nunta de Argint, încerca să-și acordeze instrumentul cu ALTTONUL, dar iubițica îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
viței abia fătați și cu degețele În locul copitelor, lanurile de lucernă verde și de grâu mașcat zburau din Lunca Siretului către și prin Cociobana, Niță pleca Înot de-a lungul albiei Siretului și se pierdea În zare, Babaia, Îmbrăcată În veșnica sa „fuștă” neagră, urca dealul Jdoginii cu gândul de a se urca În foișor, Didița Îl plimba cu „mașina” până la Vizanti care se gudura bucuros că Va Îi oferea o bucată generoasă de măliguță foarte galbenă, iar Gristofor Îi Înghițea
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
bucurăm de ceea ce ne e dat să trăim în prezent! Eroii săi scriu și... versuri, sub forma unor integrame. Iată și analiza unui asemenea hiperpoem scris de un hiperpoet: ‹‹ „Atențiune la centrul sonor «r» ce semnifică «trecere» a timpului («ere») - veșnicul rrritual... și mai presus de toate la «d-o-r» - raportat la toate celelalte semanteme și chiar paradigme (dacă le puteți găsi).“ Nu, nu le putem găsi. Am vrea un singur lucru, să mergem la o farmacie și să cerem un antinevralgic
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]