1,213 matches
-
morți, ei trei, Dionisie și prietenul său Malhus, iar ceva mai Încolo, Ioan, cuviosul păstor cu al său câine, Kitmir. Sub pleoapele plumbuite, Îngreunate de oda somnului, sub pleoapele lor aghesmuite cu balsam și cucuta visului, nu se Întrezărea semiluna verzuie a ochilor pieriți, căci bezna era deplină, bezna jilavă a timpului, negura veșnică a grotei. De pe ziduri și din bolta peșterii se prelingea apa veșniciei, susurând lin pe vâna stâncii, precum sângele În venele adormiților, iar uneori stropii cădeau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
vis? Binecuvântata licoare a spiritului și a trupului său, străfulgerarea de care nu se Încumeta să deschidă ochii, pentru că‑l pălea În frunte cu atâta silnicie, Încât văzul i se Înnegura În rumeniu și gălbui, În sineliu și rumeniu și verzui, Încât trebuia să țină ochii bine Închiși, căci de după pleoape stăruia bezna rumenie și caldă, de parcă și‑ar și Înfundat capul În sângele clocotitor al unei jertfe. 12. Precum pruncul În leagăn ori În brațele mamei, așa se legăna el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și Îndepărtată, ca apoi totul să devină un calvar În negura vremii. 19. Zăcea În bezna grotei și zadarnic Încerca să‑și forțeze ochii, zadarnic Îi tot striga pe Malhus, copărtașul său, pe Ioan, cuviosul păstor, pe Kitmir cu ochii verzui, zadarnic Îl striga pe Domnul său: negura era deplină, păcurie, liniștea era de mormânt. Se auzea doar picurarea apei din bolta nevăzută, doar măcinarea veșniciei În clepsidra vremii. Dar vai, cine va despica visul de trezie, ziua de noapte, noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
c-un vraf de pene... Rar, le culegeam alene: Moșul Iene Răzbătea de prin poiene Să-mi dea genele prin gene. Și trudit Lângă vatră prigorit Privegheam prelung tăciunii... Umbre dese Ca păunii Îmi roteau pe hornul șui Leasa ochilor verzui. Și-mi ziceam în gînd: "Dar el, Melcul, prost, încetinel? Tremură-n ghioacă, vargă, Nu cumva un vânt să-l spargă; Roagă vântul să nu-l fure Și să nu mai biciuiască Bărbi de mușchi, obraji de iască, Prin pădure
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
acestei ambiții, ideile d-lui Lovinescu se răsfață bombate, asiatice, ca idolii lui Babel. Sunt în număr de patru și corespund hieratic punctelor cardinale. Pe răsărit, sincronismul. Sub ce zbor augural de curci a conceput d-l E. Lovinescu asemenea verzuie pastă? O idee democratică aplicată celei mai reacționare forme a spiritului: Lirica! Rămâne să ne lămurească vreun viitor Jurnal la "Evoluția poeziei lirice". * Prin sincronism, d-l E. Lovinescu legiferează imitația. Poeți! indiferent de frapă, emisiune, agiu, făuritori ai castului
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
pândea tăcută și ne mișcată Lilly. De lângă ea, îl privea fix un tinerel, părea abia scăpat din adolescență. Constantin îl vedea clar, ca și cum l-ar fi împrejmuit brusc un halou de lumină. Îi vedea licărirea vie a ochilor înguști și verzui, îi vedea părul roșcat-arămiu, îi vedea claviculele subțiri, îi vedea până și umbrele șterse ale coastelor. Băiatul se ridicase în genunchi, aștepta încordat clipa când să-și înhațe hainele și să fugă. Pantalonii lui, ciorapii de bumbac și bocancii zăceau
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
mai poate, o vedeam mereu Înveșmîntată În rochii costisitoare din mătase sau din lînă subțire. Avea o talie de manechin și umbla țeapănă ca un băț, plină de sine și crezîndu-se prințesa propriului său basm. Avea ochii de un albastru verzui, Însă ea insista că erau de culoare „smarald și safir“. Cu toate că petrecuse o grămadă de ani la tereziene, ori poate tocmai din acest motiv, atunci cînd taică-su nu era pe fază, ea bea anason În pahare Înalte, etala ciorapi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
o podoabă capilară excelentă. Datorită conținutului ridicat de aur curat, ce presupunem că-l înglobează firul de păr blond, acesta e ideal pentru confecționarea aparatelor, plasate în platforma meteorologică, pentru măsurarea umidității din atmosferă, numite higrometre. Prin aerul de acvariu verzui al pădurii luxuriante, se zări stupoarea omului cu musculatura ilustră, care rămase perplex, auzind considerația aceasta de alchimist insensibil, emanată la adresa încântătoarei blondine. Protestă la fel de slobod și de afectat, ca de obicei: Uf, ce sacrilegiu! exclamă el, dorind ca frumoasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
o apropie de obrazul Profesorului, adânc brăzdat de dunga roșie. Maimuțica arătă pe dată înțelegerea a ceea ce i se cere, gâlgâi câteva șuierături de acceptare a sensului misiunii poruncite și, făcând un salt dibaci, se micșoră cu rapiditate în cleștarul verzui al atmosferei pădurii, pe acolo, pe unde fluturi violeți înaintau în zvâcnete și zigzaguri cu efect de caleidoscop. În curând, se înapoie, smuncindu-și coada lungă după ea, ca pe o trenă plimbată pe pardoseala de mozaic a unui castel. Adusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
repede gazda. Mai bine participă și tu cu niște versuri... Spune! - Eu? Eu n-am talent... n-am avut niciodată, nu mă pricep... - Va fi o operă colectivă și, dacă tot ești aici... - Să spun ceva... orice? - Orice? - Bine... Apusul verzui și-a înfundat trompa-n urechile mele/ M-am uscat ca o iască... - Nu merge! declară Anatol. E previzibil. Mai gândește-te... Marietta își face și ea curaj, mai dă pe gât o votcă, aruncă paharul de plastic într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Mamă, ce mișto! Se-nvârtea prin fum și lătra sau guița. Din când în când se prefăcea că are crampe. Uhuuuuhuuu... Avea ceva în gură, un fel de pastilă care face bulbuci și, la urmă, i-a apărut o spumă verzuie care-i curgea pe barbă, pe piept... Îți dai seama c-au înnebunit, nu alta... -... a mai avut o instalație, intervine și Marietta, cu grijă să nu i se desprindă abțibildurile. A legat c-o sfoară mai groasă spectatorii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
vedem și noi... - Ia mai lăsați-mă dracului în pace! Nu vreau... Muta începe s-arunce cu bulgări în noi. Aruncă și cercul în Bahlui. - Ho, nebuno... Pleacă! Stau pe camera de cauciuc adusă de Sorin. În iarbă sunt melci verzui și maronii. Sorin se distrează strivindu-i sub tălpi. Își șterge călcâiele de iarbă, mațele melcilor mai mișcă. - Labele din spate de la broaște se mănâncă, italienii le mănâncă, de-aia le zic broscari... - Mi-a zis Florica că unii mănâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
curgea nici un fir de apă. Pământul, argilos și uscat, crăpase acolo în toate direcțiile. De cealaltă parte a văii, începea un povârniș unde locul mărăcinilor era luat de ferigi înalte prin care, speriate, fugeau la apropierea noastră șopârle mici și verzui. Alunecam mereu și o vreme am crezut că din pricina Pământului umed de sub ferigi, până ne-am lămurit că sub picioarele noastre era o pânză albicioasă și vie de omizi. Le striveam călcîndu-le și alunecam după aceea pe pasta scârnavă și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și la est se îngrămădiseră nori vineții și ploaia căzuse în torente albe, ca o cascadă, acoperind pământul. Solul, uscat de lunile de secetă, înghițise cu sete bălțile sclipitoare pe care le formase potopul și, în câteva ore, o nuanță verzuie se așternuse peste maro. Smocuri de iarbă, floricele galbene, tulpini agățătoare se ițiră prin pământul acum afânat și transformară totul într-un verde luxuriant. Bălțile secate, depresiunile pârjolite fură, dintr-o dată, inundate cu apă maronie ca mâlul, iar apa curgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
izvor de ploi, și în casă nu era decât o icoană, și a trimis Petru icoană să vadă dacă s-au retras apele și icoana nu a mai venit. Curgea de pe acoperiș potop de sânge. Lumina câteva fante vineții, violete, verzui și iarăși întuneric. A încercat să găsească un sprijin, mozaicul i-a fugit de sub picioare, a căzut din nou, și-a spart și cealaltă tâmplă, sângele i-a acoperit obrazul. Lumina, o dâră roșie, pulsa spaimă în fiecare strop: Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nu putea fi recunoscut. Oasele topite, precum niște vreascuri putrede, conturau o formă nedefinită; o movilă de clei gelatinos ardea ca o candelă oarbă; un smoc de păr fumega a tutun de proastă calitate; două botine din cauciuc pâlpâiau albastru, verzui; flacăra imita un cer curs în iarbă, o iarbă crescută deasupra pădurilor; mirosul înecăcios de hidrocarburi irita respirația. Pe ăsta poți să-l acoperi cu o cărămidă. Nimic nu a mai rămas întreg. Iată craniul, parcă este o coajă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lui viață, ca un mare prost? Plecase din Shahkot ca să fie singur. Și ei ce făcuseră? Se luaseră după el. Observă un cărăbuș care se târa afară dintr-o gaură a scoarței chiar sub nasul lui. Înveșmântat într-o armură verzuie, strălucitoare, cu antenele ridicate, cu mănunchiuri de aripi ca niște jupoane transparente ițindu-se ridicol de sub carcasa lui dură ca o scoică; părea o dovadă vizuală a absurdității propunerii tatălui său. Treptat, se calmă. Cât erau de frumoase insectele acestea din jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
Chiar și pe Venus non-A, prăpastia între interpretare și eveniment nu a fost nicio-dată umplută. Aștepta; erau luate paharele goale și în locul lor erau așezate farfurii cu carne brun-roșie, trei feluri de legume și un sos limpede cu nuanțe verzui. Făcu schimbul cu Yanar, gustă legumele și-și tăie o bucată de carne. Apoi zise: - Încearcă să-mi explici. Ea închise ochii. - Eu m-am reprezentat dintotdeauna plutind pe curentul timpului. Este o protecție. Îmi vin în minte niște amintiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
Întrebarea venise pe neașteptate, cum pe neașteptate părea că se ridicase vântul care foșnea printre plăcile de azbociment deasupra carului funerar. — Ce vă face să credeți asta? Nu-mi întorsesem capul. Sticla de bere se reflecta în geam, împrăștiind raze verzui pe suprafața aceea murdară și neutră. — Nu avea verighetă, iar dumneavoastră aveți. — Poate că n-o purta pe deget. — Nu, femeile astea o țin pe deget. — Poate că o pierduse. — Își cumpără alta, fac economii la coșniță, iau bani împrumut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Acum, în patul său, Grand se înăbușea: plămâni îi erau prinși. Rieux se gândea. Funcționarul n-avea familie. La ce bun să-l transporte ? O să fie singur, cu Tarrou, să-l îngrijească ... Grand își înfundase în pernă capul, cu obrazul verzui și cu privirea stinsă. Se uita nemișcat la focul slab pe care Tarrou îl aprindea în cămin cu ce mai rămăsese dintr-o ladă. Merge rău , spune el. Și din adâncul plămânilor săi în flăcări un ciudat hârâit însoțea tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Lucy dă din cap de câteva ori. Foarte ocupați. Săptămâna trecută am muncit șaizeci și șase de ore facturate clienților. Două nopți nedormite. — Eu trei, intervine o altă fată. O aruncă firesc, dar îi văd orgoliul pe chip. Și cearcănele verzui închis de sub ochi. Oare așa arătam și eu ? Așa de palidă, încordată și chinuită ? — Frumos ! spun politicoasă, uscându-mă pe mâini. Păi, cred că trebuie să mă duc acum. Mai vorbim. Ies de la toaletă și tocmai mă întorc în sala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
la lume, simțind că încep să mă relaxez. Aud un foșnet. Ridic ochii, și îmi stă inima. Lucy e chiar în fața mea, în superba ei rochie de mireasă, lângă o domnișoară de onoare cât o batoză, îmbrăcată într‑o nuanță verzuie care nu o avantajează deloc. (Ceea ce cred că spune destule despre Lucy.) — Bună, Rebecca, spune Lucy încântată, și se vede limpede că se felicită în sinea ei pentru cât de politicoasă e cu biata nebună care i‑a stricat nunta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
faci cunoștință cu el! zice Lucy. Încă nu l‑am văzut! — OK, spun și‑i surâd larg. Stai numai să‑l reperez! Iau o gură de șampanie, ridic privirea și o văd pe mama, în costumul ei de nuntă, galben‑verzui, îndreptându‑se spre mine. O, Dumnezeule. Până acum am reușit să îi evit complet și pe ea, și pe tata, în mare fugind de ei de fiecare dată când se apropiau de mine. E foarte urât din partea mea, dar știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de parcă n‑ai nici o legătură. Și voi așa credeți că trebuie să vă purtați cu ea. Haide, Graham. Plecăm. O clipă mai târziu, o văd pe mama ieșind vijelios din cort, cu tata în urma ei și cu pălăria ei glaben‑verzuie clătinându‑i‑se pe cap. Se îndreaptă spre poartă și știu că se întorc la noi acasă, unde o să bem cu toții o ceașcă reconfortantă de ceai. Dar eu nu‑i urmez. Nu sunt în stare să văd pe nimeni în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
coșmarele nopții. Liniște. Rareori, se aud pașii santinelelor, cadența lor metalică. Toxinele nopții răzbat, din când în când, în gemetele vreunui bețiv, ca în bolboroseala unui scafandru înfundat în uleiul gros al craterului fără fund. Gemete rebele, haotice, scurtă flamă verzuie, înjurături și alcool. Și iarăși tăcerea tenebroasă și bocancii blindați, lovind ritmic caldarâmul. Întunericul scrâșnește, țâșnesc rafale de lumină. Tablă roți șuruburi lovite, zgomot de start enorm și infirm. Namila se urnește din loc, farurile se leagănă în oceanul negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]