1,948 matches
-
alte intervenții secundare (accesorii): * Exclamația de intrare care punctează sosirea în scenă a viitorului povestitor este în întregime legată de funcția emotivă: prin aceasta se manifestă surpriza și se trezește interesul auditorului pentru cunoașterea faptelor care motivează această atitudine. În Vicleniile, primele două replici se referă în întregime la această unitate (întrebările lui Scapin, exclamațiile lui Octave). * Justificarea atunci cînd naratorul nu este legitimat să ia cuvîntul pentru a arăta faptul deja anunțat. J. Schérer vorbește, cu privire la aceasta, despre "un fel
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
narativ. Din lipsă de spațiu, fac trimitere la descrierile ulterioare povestirii scenei de război împotriva maurilor (Cidul IV, 3) și a povestirii lui Théramène (Fedra V, 6) ca și cele două exerciții de analiză secvențială propuse la sfârșitul acestui capitol. Vicleniile lui Scapin III,3 În această scenă de quiproquos-uri despre care am amintit deja, în treacăt, Zerbinette este povestitoarea și Géronte auditorul propriei sale întâmplări. Cităm aici doar fragmentele importante în care are loc inserția povestirii: (1) Exclamația de intrare
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
pentru a arăta un exemplu reprezentativ. 37 Mișcare social-politică din Franța, la mijlocul sec. XVII, îndreptată împotriva absolutismului regal. (n. tr.) Molière, Școala nevestelor, traducere de George F. Gesticone, București, 1955, Editura de Stat pentru Literatură și Artă. (n.tr.) Molière, Vicleniile lui Scapin, traducere de George F. Gesticone, București, 1955, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, p. 381. (n. tr.) Racine, Teatru, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1959, traducere de Dinu Bondi și Radu Popescu, pp. 240-241. (n.
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
între putere regională și custode global, Stanislav Secrieru • Socialismul. Ce a fost și ce urmează, Katherine Verdery • Societatea izomodernă. Tranziții contemporane spre paradigma postindustrială, Emil E. Suciu • Statul și propaganda, Călin Hentea • Violența în școală: o provocare mondială?, Éric Debarbieux • Viclenia globalizării, Paul Dobrescu 1 Pethő Sándor: Csillagos órák ["Ore cu asterisc"], Budapesta, 1939, p. 213, 216-217. Textele de referință și sursa traducerilor se află la sfârșitul volumului. În continuare numai citatele vor fi prevăzute cu referiri. 2 Márai Sándor, "Cavalerul
[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
-
împăratului” în sfera maleficului. Cea de‑a doua fiară apare din pământ și reprezintă o combinație monstruoasă și în același timp caricaturală între miel și balaur: „avea două coarne, asemenea mielului, dar grăia ca un balaur”. Însușirea sa principală este viclenia, dublând în mod eficient violența celei dintâi. Doar în momentul în care începe să vorbească, ea dezvăluie - celui care are puterea de a discerne - adevărata sa natură. Altfel, ea pare inofensivă, blândă „asemenea mielului”. Așa cum am arătat, aceasta joacă rolul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nou la ceruri, așa cum se întâmplă mai târziu cu Isus. În realitate, prorocia lui Moise nu are nici o legătură cu mitul lui Dionysos, ea referindu‑se în mod strict la înălțarea lui Isus la cer, după înviere. Demonii - precursori, prin viclenia lor, ai viitorului Anticrist - se află la originea acestei mistificări (1 Apol. 54). Creând un antimit, ei au reușit, mai întâi să devieze atenția oamenilor către un fals zeu și apoi să treacă în umbră adevărata Înălțare la ceruri a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în filozofie, întoarce spatele dușmanului din exterior, concentrându‑se exclusiv asupra războiului cu dușmanul interior. În mijlocul acestei lupte ideologice își va face apariția pentru prima dată Anticristul, în toate caracteristicile sale. De altfel, mai multe trăsături ale caracterului său - răutatea, viclenia, diversiunea, disimularea, infatuarea - ca și multe dintre metodele sale de „convingere” - abilitate sau forță - apar deja in nuce la „îngerii cei răi” de la Iustin. Irineu îi preia și îi transpune la scară umană, tot într‑un context demonologic, așa cum vom
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
raiului, iar pe ceilalți, iadului. Întrucât recapitulează întreaga istorie a apostaziei, Anticristul lucrează, la rândul său, în cadrul planului divin și, prin urmare, spre folosul Bisericii (28, 4): „În fiara ce va să vină se vor recapitula toate nedreptățile și toate vicleniile (recapitulatio universae iniquitatis et omnis doli), așa încât toată vlaga apostaziei, revărsându‑se și adunându‑se într‑însa, va fi zvârlită în cuptorul plin cu vâlvătăi” (29, 2). Interpretarea propusă de Irineu cifrei 666 se articulează în jurul a trei evenimente simbolice
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a conferi, în mod concret, darul profețirii. La rândul lor, discipolii lui Carpocrat pretind că săvârșesc învieri de natură spirituală. Denunțarea sistematică a acestor eretici ca „preanticriști” arată, potrivit lui Irineu, că trăsătura esențială a adversarului eshatologic nu este violența, ci viclenia exersată prin arta magiei. Avem de‑a face deci cu un fel de „simbol hiperbolic”, dacă putem spune astfel, a tot ceea ce reprezintă erezia în ochii lui Irineu. Nota profund antieretică ce caracterizează teologia ireneică se regăsește, de asemenea, în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
însă un element eshatologic: Dar, după cum la prima lui venire, când avea să se întrupeze și se aștepta ca Dumnezeu să se nască din Fecioară, diavolul a căutat să batjocorească acest fapt prin aceea că a născocit mai dinainte cu viclenie în idolatrie zei falși care se nasc și care au fost născuți din femei, cu intenția, după cum socotea el, de a nu se mai da crezare adevărului, o dată ce a pus minciuna înainte, tot astfel, când are să vină adevăratul Cristos la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
creștinilor (11, 34‑35). „Se va arăta cast, ca să câștige pe mulți” (11, 37) și „îi va ridica în cinste pe cei pe care îi va înșela”. Ieronim insistă asupra faptului că Anticristul va atinge culmea puterii mai ales prin viclenie și avuție: „El își va răsplăti credincioșii împărțindu‑le pământuri și copleșindu‑i cu daruri. Va împărți pământul între soldații săi și își va supune prin iubirea de avuții pe cei pe care nu îi va putea supune prin teamă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sens contrar. Puterea de a face minuni și puterea de a amăgi (înșelătoria) sunt două dintre principalele trăsături caracteristice pseudoprofeților (în legătură cu aceasta vezi Meeks, The Prophet‑King, pp. 47‑55). Falsul profet încearcă să compenseze lipsa inspirației divine autentice, prin viclenie (simulează capacitatea de a face semne și minuni). Acest tip de acțiuni este condamnat pentru prima dată în Deut. 13,2‑4. Prin intermediul lui Moise, Dumnezeu vorbește astfel poporului lui Israel: „2Dacă din [neamul] tău se ridică un profet sau
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
iudaice în simboluri ale noii religii, inclusiv cel al cetății sfinte. În plus, ea este, probabil, ulterioară lui Irineu. . S. Heid, Chiliasmus..., pp.188‑197. . Cei zece regi nu sunt deloc asemănători. Unii se arată plini de energie și de viclenie, alții, dimpotrivă, sunt slabi și proști. La un moment dat, ei intră în conflict unii cu alții. Aceste pseudoregate se vor autodistruge prin implozie. Pasajul pune accent pe lipsa de înțelegere dintre cei zece conducători. Anticristul îi va domina tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Vizualizăm un „jurnal” discret, deloc „secret”. Devoalat fiind, „jurnalul” deja ne aparține și-l privim pe omul Alex. ștefănescu în toată splendoarea lui spirituală. Pe criticul Alex. ștefănescu îl cunoșteam: meticulos, precis, intransigent. Iată-l acum ironic, angulos, revărsând fulgurant vicleniile și visceralitățile cotidiene disgrațioase. în fond, era păcat să-l avem doar pe Radu Paraschivescu în postura de jurist al prezentului (gândind chiar și numai la perioada 2005-2011). Ceea ce mă apropie (subiectivismul din mine glăsuiește acum) de autorul acestui „jurnal
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
sunt mai apte să guverneze” (ibidem, § 2254, 2268). Pareto distinge două feluri de guvernare: cele care utilizează în principal forța (materială sau a anumitor sentimente religioase sau de altă natură) și cele care, în principal, recurg la artificii și la viclenie, utilizate pentru a acționa asupra sentimentelor sau asupra intereselor. Când guvernările se sprijină înainte de toate pe forță, reziduurile din clasa a doua (persistența agregatelor) predomină asupra celor din prima în privința clasei guvernante. Avem de-a face cu guvernări care nu
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
această categorie, Pareto include „Sparta, Roma de pe timpul ultimilor împărați, Veneția decadentă”; în secolul XX, Uniunea Sovietică a furnizat exemplul unei societăți încremenite în mare parte timp de șapte decenii. Atunci când guvernările se sprijină înainte de toate pe artificiu și pe viclenie, în rândurile clasei guvernante predomină reziduurile din prima clasă. Astfel, pentru a acționa într-un mod eficient, fie că este vorba despre a influența sentimente sau interese, trebuie într-adevăr „să posezi în cel mai înalt grad instinctul combinațiilor și
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
totuși, în aceste țări, a fost cea mai puternică aptitudinea elitelor conducătoare de a supraviețui peripețiilor tranziției, ceea ce constituie o adevărată ilustrare a adevărului paretian potrivit căruia este „greu de deposedat o clasă conducătoare ce știe să se servească de viclenie, de fraudă, de corupție într-un mod inteligent” (Pareto, 1916, § 2179). Analiza a trei generații de conducători politici (generația Brejnev, generația Gorbaciov și generația Elțîn) arată că, la mijlocul anilor ’90, aproximativ 75% dintre membrii guvernului și mai mult de 80
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
s-au iluminat și au atins desăvârșirea, și așa ne învață și pe noi cum să ne curățim, iluminăm și desăvârșim. În felul acesta, ne arată toate suișurile și coborâșurile luptei cu patima, până la cele mai mici amănunte, pentru că necunoașterea vicleniilor vrăjmașului înseamnă pentru noi pierderea luptei chiar de la începutul ei. Sfatul filocalic, după felul cum este alcătuit, are un deosebit rol de prevenire a păcatului prin alungarea lui încă din faza de ispită, pentru că dacă nu înlăturăm gândul încă din
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_260]
-
ferim de cele ascunse, anume de slavă deșartă, de dorința de a plăcea oamenilor, de îngâmfare, de poftă, de ură, de fățărnicie, de invidie, de slavă deșartă, de dorința de a plăcea oamenilor, de fățărnicie, de iubirea de stăpânire, de viclenie, de relele obiceiuri, de necredință, de pizmă, de iubirea de sine, și de celelalte asemănătoare. Sfântul Antonie cel Mare spune că nu sunt cele ce se fac după fire sunt păcate, ci cele rele după alegerea cu voia. Nu e
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_260]
-
lanțul fărădelegilor; dacă pătimașul nu-și poate satisface aceste plăceri se mânie, apoi se întristează, etc. Părinții neptici, referindu-se la păcatele recidive, spun că sunt unii care, în nădejdea pocăinței, alunecă a doua oară, umblând astfel cu Dumnezeu cu viclenie. Pe aceștia însă îi prinde moartea și nu mai ajung timpul nădăjduit de ei, ca să împlinească faptele virtuții<footnote Sf. Isaac Sirul, op.cit., cuv. 60, în Filocalia, vol. X, p. 311,312 footnote>. Aceștia nu iau păcatul în serios, sau
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_260]
-
în Filocalia, vol. X, p. 311,312 footnote>. Aceștia nu iau păcatul în serios, sau îl iau din ce în ce mai puțin în serios. Amânând pocăința sau înfăptuirea unei virtuți, se obișnuiesc cu amânarea continuă. Pe lângă acestea, ei se comportă față de Dumnezeu cu viclenie, promițându-i că nu vor mai păcătui, dar gândind încă din acel moment la o eventuală nouă păcătuire, deci mințind pe Dumnezeu sau înșelându-L<footnote r.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae, notă explicativă, nr. 364, în Filocalia, vol. X, p. 312
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_260]
-
pentru educație socialistă". Auzea cum fiecare ispravă internațională a lui Ceaușescu avea două versiuni (cea din presa și televiziunea de partid și "cealaltă", a "bancului")oooo, formă de anecdotă "frivolă prin definiție" care "te reconciliază cu ireconciliabilul, fiind numai o viclenie de supraviețuire a sclavului din noi". Nu avea cum să ignore că "rapsozii populari" trăiau din banii Poporului (pentru care cântau la televizor, radio și pe scenă cântece "decente"), dar își rotunjeau veniturile din cei ai parveniților sistemului (de la "specialiștii
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
unei oglinzi care reflectă grotescul acesteia. Într-o astfel de oglindă își perindă chipurile cei care și-au rostuit rangul superiorității lor prin înșelarea feroce și îndurerarea celorlalți semeni mai puțin capabili de rezonanțe distructive. Perfidia și șerpuirea alunecoasă a vicleniei, excesele viciului și intoleranțele aroganței, ascuțișul perforant al răutății ce se înveșmântă în constanta ascunderii de sine, brutalitatea care sfidează și oprimă, gândul josnic ce ignoră plângerile suferinde toate aceste distorsiuni macabre ale conținutului existențial sunt purtate de mâna noduroasă
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
îi inundă câmpul vizual și îl împiedică să vadă pe autenticul sosit care se perindă nestingherit și primejdios în saloanele intime ale personalității sale. Să-l înlocuim acum pe naivul predispus înșelării cu cel care s-a confruntat deja cu viclenia metafizică a răutății plătind tributul decepției și-al sacrificiului de sine către zeul negativității umane. Maturitatea unui astfel de combatant învins și proiectat în obscuritatea resemnării survine din mijlocul acestei resemnări. După efectul copleșitor și debusolant al înfrângerii consumate, o
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
întinderile lăuntrice nesfârșite și devenind pentru acestea fereastra revărsării lor spre lume. Cetatea interiorității celui care a depășit naivitatea fiind încercat prin confruntări pierdute rămâne acum închisă pentru străinul ce-i solicită deschiderea pătruns de mirajul răutății sfredelitoare. Mai mult, vicleniei acestui călător i se iese în întâmpinare. El este salutat aproape de zidurile lăuntricului, este întârziat și apoi, oprit din graba sa malefică. În această pauză a suspiciunii reciproce, în paranteza-breșă unde cele două conștiințe plutesc purtate de eterul iscodirii, balanța
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]