1,691 matches
-
Cine ar uita chipul mamei, sfânt, Vorba aceasta dulce, scump acest cuvânt, Nici să mai trăiască nu ar merita, Vinovat el este pentru fapta sa! Soră, Primăvară! Pe cerul senin, soare strălucește, Căldura se simte, din nou pe afară! Dintre vietăți, cine nu o iubește, Pe frumoasa noastră, soră Primăvară? Mii de vietăți, iarăși au ieșit, Câmpiile uscate, iar au înverzit! Căldura naturii, inimi ne-a furat, Dragul nostru codru, iar a înviat! Soră, Primăvară! Bine te-ai întors! Ai învins
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Nici să mai trăiască nu ar merita, Vinovat el este pentru fapta sa! Soră, Primăvară! Pe cerul senin, soare strălucește, Căldura se simte, din nou pe afară! Dintre vietăți, cine nu o iubește, Pe frumoasa noastră, soră Primăvară? Mii de vietăți, iarăși au ieșit, Câmpiile uscate, iar au înverzit! Căldura naturii, inimi ne-a furat, Dragul nostru codru, iar a înviat! Soră, Primăvară! Bine te-ai întors! Ai învins în luptă! Mulțumim frumos! Mii de păsărele, din nou ne-ai adus
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pământul era la picioarele mele. Viața la țară nu a făcut altceva decât să completeze careul magic și să-mi confere raiul pe pământ. Pădurea avea farmecul ei și ori de cate ori mă rătăceau în desișul verde, bagheta magică îmi arăta drumul. Vietățile apăreau și dispăreau după bunul meu plac, iar Zâna Pădurii... eram tot eu. Copiii în jurul meu existau și probabil fiecare își juca propriul rol, dar eu eram cu puterile mele magice și nu aș fi lăsat pe nimeni să-mi
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Cum stofa groasă a hainei o proteja, nu simți picioarele păroase ale micului crab care se tîra pieziș pe umărul ei; un al doilea se ivi, Înaintînd spre gîtul ei. Începu să fie cuprinsă de panică, simțind tot mai clar vietățile care i se cățărau de-a lungul gambelor și Începu să urle de spaimă: o jumătate de duzină de crabi Își continuau urcușul pe haina ei! Unul Îi ajunse pe gît. Marie tresări violent, căci Își dădu seama, alungîndu-l, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un strigăt Înăbușit văzîndu-l cum se afundă Încă și mai mult. - Acum, Lucas. Te rog. CÎrligul e oblic În dreapta, la douăzeci de centimetri de mîna ta... Prinde-l, Îl Încurajă ea, cu sufletul la gură. Atunci, Încercînd să uite de vietatea scîrboasă care se cățăra pe obrazul lui, pipăi, simți sub mînă metalul rece al cîrligului și, trăgîndu-l spre el, reuși să se agațe. În sfîrșit. Marie Începu să-l tragă, dar greutatea nisipului, conjugată cu aceea a lui Lucas, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Djerzinski locuia pe strada Frémicourt de vreo zece ani; se obișnuise cu locul, cartierul era liniștit. În 1993, simțise nevoia unei companii, să fie Întâmpinat de cineva, seara, când revenea acasă. Alegerea lui se oprise la un canar alb, o vietate sperioasă. Canarul cânta, mai ales dimineața; cu toate astea, nu părea bucuros; dar poate un canar să fie bucuros? Bucuria este o emoție intensă și profundă, un sentiment Îmbătător de plenitudine, resimțit de Întreaga conștiință; Îl putem compara cu beția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
beția, cu transa, cu extazul. Odată, scosese pasărea din colivie. Terorizat, canarul se găinățase pe canapea, pe urmă se izbise de gratiile coliviei căutând să intre Înapoi. O lună mai târziu, Djerzinski făcu o nouă Încercare. De data asta, sărmana vietate căzuse pe fereastră; amortizându-și de bine de rău căderea, pasărea izbutise să aterizeze Într-un balcon, la blocul de peste drum, cinci etaje mai jos. Michel trebuise să aștepte Întoarcerea locatarei, sperând din suflet că nu are pisică. Află că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
carnagiu care este natura animală, singura urmă de devotament și de altruism era reprezentată de dragostea maternă, sau de un instinct de ocrotire, În fine, de ceva care pe nesimțite și treptat ducea la dragostea maternă. Femela de calmar, o vietate patetică de douăzeci de centimetri lungime, Îl ataca fără ezitare pe scafandrul care se apropia de ouăle ei. Treizeci de ani mai târziu, Michel ajungea din nou la aceeași concluzie: neîndoielnic, femeile sunt mai bune decât bărbații. Sunt mai afectuoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ce-am citit deja. Privirea îmi zboară pe fereastră, unde o veveriță stă cocoțată pe un stâlp de piatră și se uită în jur cu ochi ageri. Poate că am să ies în curte. Să mă bucur de grădină, de vietățile sălbatice și de roua dimineții. E o idee foarte bună. Doar că problema cu roua dimineții e că te cam udă la picioare. Îmi croiesc stresată drum prin iarba umedă, dorindu-mi să nu-mi fi luat sandalele deschise în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
a fost el mereu: un hoț nemaipomenit care așteaptă să vadă Încotro o iau lucrurile. Între timp, am devenit și eu la fel, Însă pe vremea aceea era mai simplu să ucid, și nu numai oameni: păsări, animale și orice vietate care mi se punea de-a curmezișul. Așadar, Într-o bună zi, ceilalți și-au pus În minte să mă ucidă și erau atât de mulți, Încât mi-am dat seama că era mai bine să fug, numai că ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cald, iar Runa se apucă să vadă de beteșugurile lui Enkim. M-am apropiat din nou de marea cea mare și am băgat degetul În ea. Am gustat-o numai puțin, dar era la fel de sărată. Cu toate astea, am văzut vietăți prin ea. Pești. Erau mici și subțiri. Le-am spus asta tovarășilor mei, iar Runa s-a mai Îmbunat. Apa asta atât de sărată nu putea decât să facă bine rănii lui Enkim, așa că a spălat-o Îndelung. Pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
plutește la fața iazului din inima lui ca o lișiță întârziată pe baltă după Sfinții Arhangheli. Lui nea Gică, mare pescar pe apele din Câmpia Română și membru AGVPS, toate ideile îi vin în formă de păsări, pești și alte vietăți din fauna acvatică. Dac-o ține vremea tot așa, își zice dânsul, după ce pleacă ăștia îmi iau liberele alea de anu’ trecut și musai dau o fugă încolo, spre Brăila. În pâclele-astea, trage crapul la copcă de-o să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de cealaltă parte a orizontului și în cerul vizibil al poetei apare luceafărul de seară. „Eu cea născută din spuma valurilor Trandafirii și din strălucirea nopților Eu stăpâna tuturor singurătăților” Venus de Mâlo. „Din această mare teribilă incoloră Să stoarcem vietăți colorate și pe ritmul Etern al nimicirii să le osândim Să se înmulțească.” Sună plăcut. „Să stoarcem folosesc pluralul imperial Cât aș vrea o doamne cât aș vrea Să mă culc să deschid frigiderul Și să fii tu.” Și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
La fereastra luminată a mansardei se arată cineva. Deschide geamul. Scoate capul afară, îl scoate chiar bine, telescopic. Se uită în dreapta, se uită în stânga, în jos, în sus. Așa cum poate fi observat din stradă, seamănă cu extremitatea sensibilă a unei vietăți care poate fi presupusă a se întinde pe mari dimensiuni. Arion și delfinul se opresc din râs. Noaptea, pătratul iluminat și capul acela care vine dintr-un alt plan și se rotește și caută, caută ceva, au ceva tragic, îngrijorător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Ieși, Voichiță, La portiță, Că te cheamă Talion, Talion fecior de domn, Cu tichie de frânghie, Cu pană de ciocârlie.” ─ Tiri tiri tangarana? se miră Pascal cu voce tare. ─ Chiu-hiu! îi răspunde dintr-un colț o pasăre ținută în colivie, vietate pe care oaspetele abia acum o bagă de seamă. Închide cartea, o pune la loc pe raft, se apropie de pasărea care-l privește cu ochii ei perfect rotunzi. Stingherită, ea se foiește, dă din aripi și zburătăcește de pe stinghie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
a vântului. Rămăsese cu câteva pietricele în pumnul strâns. Când se așezaseră pe banca din fața fostei căpitănii, încă le mai ținea în mână. Le frământa, le strângea între degete, înfiorată de înțepături, un fel de mici mușcături ale unei dușmănoase vietăți zbătându-se să-i intre în carne, să se cuibărească în ea, găsindu-și culcuș în căușul palmei. Urmărea și el cățelandrii, absent, amuzat de hârjoana lor cu apa. Din când în când privea, la fel de amuzat, în jur. Din vechiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
subțire scanând versanții, știu că trece un vultur și-mi acopăr urechile, fiindcă o să facă pi-uuuuuu dintr-o clipa într-alta. Mă amuză să dau peste o șopârliță în așternutul meu, dar în același timp mă întristează. Sunt prea multe vietăți, prea răzlețite. A venit și maestrul într-o bună zi. Ningea apos, fulgii se preschimbau în apă pe veșmintele noastre. I-am ieșit în întâmpinare cu o inocență apoape copilărească. El era abătut. S-a așezat la foc, obosit după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
prietenii de joacă. Mă simțeam singură, dezamăgită de decizia părinților. Universul meu se făcuse mic și camerele apartamentului, deși spațioase și atrăgătoare, parcă mă sufocau. Am ieșit afară contemplând apusul de jăratic al soarelui în simfonia de păsărilor și zumzetul vietăților din pădurea ce străjuia cartierul ca o platoșă vie. Am tresărit când două mâini mici, calde și catifelate mi-au blocat privirea tristă. Ghici, cine e? Am încercat să enumăr toate numele persoanelor cunoscute în speranța că cineva a venit
Prietenia. In: ANTOLOGIE:poezie by Diana Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_675]
-
era proaspăt și răcoros. Era în prima Duminică a Postului Mare. Se înnoptase demult, și Iorgu încă nu adormise. Noi gânduri năvăliră peste el ca o avalanșă. Ce se petrece în natură?! murmură el tulburat. În acest furnicar neîntrerupt de vietăți, în aparentă dezordine, și totuși, fiecare gâză cu rostul ei, într-o ordine perfectă. În fața acestei dovezi de ordine și echilibru, atât de departe de starea lui sufletească, cunoscu o amărăciune fără margini. Echilibrul său sufletesc era zguduit... vroia să
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
puteam iarăși să văd până În străfundul lucrurilor, fărĂ opaci- tățile de albuș de ou ale vieții la oraș. la țară, totul era În sfârșit la locul său și această perfecțiune se extindea În mod firesc asupra mea și a tuturor vietăților. Gospodăria era dispusă pe câteva paliere corespunzătoare diferitelor stadii de evoluție ale materiei - de la regnul animal și până la poarta cerului, cimitirul din vârful dealului. intri pe poarta masivă, sculptată În lemn, poartă zdravănĂ și Înaltă, de casă ardelenească, și pășești
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
și puteam iarăși să văd până în străfundul lucrurilor, fără opacitățile de albuș de ou ale vieții la oraș. La țară, totul era în sfârșit la locul său și această perfecțiune se extindea în mod firesc asupra mea și a tuturor vietăților. Gospodăria era dispusă pe câteva paliere corespunzătoare diferitelor stadii de evoluție ale materiei - de la regnul animal și până la poarta cerului, cimitirul din vârful dealului. Intri pe poarta masivă, sculptată în lemn, poartă zdravănă și înaltă, de casă ardelenească, și pășești
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
nu se naște Învățat. CÎt timp sîntem copii, Învățăm de la alții (părinți, bunici, alte rude) cum trebuie și cum nu trebuie să ne comportăm, ce e bine și ce nu e bine să facem. În natură Întîlnim tot felul de vietăți și obiecte, apar tot felul de Întîmplări despre care trebuie mereu să-i tot Întrebăm pe alții. Ceea ce Învățăm de la acești primi instructori ai noștri, va avea o influență foarte puternică asupra noastră și ne va intra adânc În memorie
Viaţa-i complicat de simplă by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91691_a_93569]
-
evite sarcinile nedorite și s-ar fi interzis avorturile, planeta ar fi fost ocupată numai de oameni, animalele ar fi fost de mult devorate, chiar și leii, elefanții, hienele, doar prin oceane la mari adîncimi ar mai fi existat niște vietăți, dar nu pentru prea multă vreme. Iar oamenii ar fi fost mici, tot mai mici, ca pigmeii, chiar și mai scunzi, din pricina hranei, tot mai puțină și mai sărăcăcioasă, mai mult iarbă, frunze și rădăcini. Iar consanguinitatea excesivă i-ar
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
devenise curios: exista Într-un ocean un fel de melc, iepure-de mare. Treaba lui, dar la un cap era mascul, iar la celălalt femelă! Folosea, după Împrejurări, una sau alta dintre extremități! Mai mulți indivizi formau un adevărat lanț; fiecare vietate, la ambele capete, avea un partener sexual. Thomas, gîndindu-se la sine, și-a zis că astfel dotat ar fi fost, aproape, omul ideal. Nu perfect, fiindcă o astfel de rezolvare a problemei sexuale nu era o condiție suficientă pentru a
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
o hidră-miriapod, o mulțime de capete, nenumărate picioare, mîini agitate, o construcție vie Împotriva naturii: Cryos sau orice altă clinică asemănătoare. Orgoliul celor ce gîndiseră o asemenea gînganie era, În final, prins În copilul care avea să se nască, În vietatea legată pînă la ultima ei respirație de ceea ce primise de la tatăl neștiut; degeaba ziceau unii că nu exista un glas al sîngelui, acesta tot striga, dar oamenii nu Îl auzeau, de aceea erau nefericiți. Altfel, aceștia s-ar fi regăsit
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]