2,160 matches
-
Nu e o schimbare aici? Credeam că ești de-a dreptul claustrofob. Feffer era extrem de inteligent. Fusese admis la Columbia fără diplomă de liceu pentru că obținuse note nemaiauzite la examenul de admitere. Era viclean, șiret, băgăcios, și-n același timpi vioi, șarmant și viguros. În ochii lui apăru o privire straniu agățătoare, un fel de intensitate Încârligătoare. Sammler, Sammler cel de dinainte, nu prea avusese putere să reziste la asemenea priviri. — Nu e din cauza hoțului pe care l-ai văzut În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
un stil de viață centrat pe cluburi de dans și, parțial, amfetamină; pentru spațiul anglo-saxon termenul evocă tineret, muzică, energie debordantă, haine și accesorii la modă, rebeliune Împotriva ordinii sociale acceptate În acea perioadă. 1 Dans popular scoțian cu mișcări vioaie (În 4/4) 2 Dans marinăresc 1 Vechi dans țărănesc englez, executat de dansatori Îmbrăcați ca Robin Hood și alți eroi populari. 1 Colegiu privat prestigios, asociat cu bogătașii, cu orientare liberală și de arte, inițial pentru femei, integrat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
se gândească decât la Drew. După masă, Mary s-a dus să se plimbe. Cândva, plimbările le folosise ca să-și adune emoțiile, acum se plimba ca să se descotorosească de ele. Însă nu reușea deloc să se concentreze. Plimbarea în pas vioi s-a transformat într-o alergare ușoară, care, până la urmă, a ajuns una de viteză. Mary nu mai era în formă, dar totuși a izbutit să parcurgă o bucată destul de întinsă de drum. Când nisipul a început să-i biciuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
suflare Precum e rănit nedrept puiul unei căprioare Tristețea genei sumbre mărunt strălucitoare Colierul sfânt de lacrimi rebele și amare Lumina scânteindă în ochii tăi albaștri Mi-aduc aminte toate cum suntem numai noi Cei tineri, cei sălbatici, războinici și vioi Și iată că acum, din nou mi te arăți Nu doar în vis, ci-n viața mea ca-n alte dăți Învingător și plin de caldul tău avânt Violoncel gemând durerea pe pământ. Creste ascuțite de valuri Creste ascuțite de
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
scurtă pauză care mie Îmi scăpase - oare fusesem neatent? -, adăugă: Vreți să intrați și să așteptați? Mă aflam din nou În camera lămîiatică. M-am așezat pe același scaun pe care stătusem cu o seară În urmă. Mi-am frecat vioi palmele. Se pare că tocmai stinsese focul, așa că soba mai era călduță. Un miros de gaz persista În Încăpere. Și fără nici un motiv, puse stăpînire pe mine o ciudată senzație de indiferență și eram nepăsător chiar și față de mine Însumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pot vedea oameni, fie și bidimensionali, pe aici prin casă. Cred că mi-am răzbunat tăcerea seara, de ziua Cristinei, când am povestit mult și savuros despre azeri, gruzini, kosovari, afgane și țigani români. Mioara, mama Cristinei, este teribil de vioaie și de frumoasă la cei 89 de ani ai ei. A fost și Sever V., cu logodnica lui. Sever e un tip drăguț, cu o mare savoare de povestaș. L-am surprins într-o relație teribil de incitantă cu deliciile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
judecătorul de-alături, că abia cu un an și ceva în urmă îl așteptase la gară, curios de noul venit, a cărui profesie îi sunase totdeauna ca un miracol, dar rămăsese mirat văzând fața tânără, aproape adolescentă a acestuia, mersul vioi, vestimentația sumară, puțin deșucheată, o geacă, pantaloni strâmți (de care făcusem rost, de ocazie, în ultimul an de studenție) și cămașa multicoloră în carouri. Gândi: „S-a stricat lumea”, după orice război, îi spusese chiar maică-sa, când era copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
inteligență nehârjâită de timp, căreia, dimpotrivă, trecerea anilor părea să-i fi adăugat valori înnobilatoare, destul de ciudat, asemeni vinurilor păstrate zeci de ani în pivnițe afunde, mândrie a vechilor viticultori. Soția, cu nouă ani mai mică decât el, era la fel de vioaie, vorbea mult, aproape interminabil, nu avea nimic contrafăcut. Purta un respect deosebit soțului pentru funcția ce o deținuse, se mira chiar, cum a putut duce pe umeri atâta vreme o asemenea răspundere ce îi aureola și ei, era sigură, circulația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
uitați până și unii colegi de liceu „dacă nu mai corespundeau”. La ce să corespundă? Nu l-am întrebat. Nu mi-a spus. Rămâneau doar părinții. Ei singuri. Ce fel de viață ați avut, domnule președinte? Îl ascultam, avea vocea vioaie în tonalități cu deschiderea largă a vocalelor. Mai târziu am aflat că nu fusese nici o ipocrizie, o alunecare cât de cât în cele rostite, că ducea el însuși o viată aproape sihăstrită, pe care și-o impusese ca pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
prin care se exprima întregul lui suflet de animal răbdător și credincios. 6. Da, e cam târziu, Rex. M-am uitat la Steaua Polară. Nu mă aude. E bucuros că i se îngăduie intrarea în hol, în camera de bibliotecă, dă vioi din coadă, se plimbă agitat printre cele două fotolii, birou și piedestalul pe care e așezat bustul lui Cezar la vremea imperiului (așa scrie pe postamentul bustului: „imperator”). În camera proprietarului lumina e aprinsă. O lumină gălbuie de veioză; sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
călduț al dimineții de aprilie. „Ce-o fi cu domnul judecător, își spuse, că doarme până la ora asta - s-auzeau clopotele bisericii din apropiere pentru slujba de duminică - niciodată n-a dormit până acum, e ora zece. Rex era foarte vioi la vederea ferestrelor deschise și rânduirea pe pervaze a pernelor și cearșafurilor pentru aerisit le socotea, ca în fiecare dimineață, dovadă de amiciție față de el, pentru că înainte de așezarea acestora, o dată cu fixarea în belciuge a ferestrelor, doamna Pavel îi rostea cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
încă pe timpul acesta geros, de ce cu atâta grabă, și de unde bucuria acestei întâmpinări Poate că...” M-am oprit speriat ca dintr-o amețeală, mintea începea să nu mai priceapă, cărările se împleticeau, și în mijlocul acestei nedumeriri absurde, vocea îi sări vioaie către domnul Pavel: - Niște păhărele pentru coniac. - N-avem coniac. - Avem, am cumpărat eu, special, dar gata să uit: să-l cinstim pe domnul judecător. Domnul Pavel aduse păhărelele, în timp ce ea scoase din sacoșa de piele cu care venise sticla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fac și că fost un lucru bun.” Apoi deodată „Doamne Dumnezeule, ce casă: nici o scrumieră, nicăieri!” Fără să mă mișc de pe canapea, ridicai scrumiera de pe etajera de lângă mine, pe care n-o vedea, și i-o dădui. Vorbirea îi era vioaie. Rostind cuvintele în legătură cu venirea ei în februarie la mine, avu un surâs nedecis în substanța lui, greu de descris, care împreună cu tonalitatea dădeau prezenței ei o ambiguitate pe care n-o depășise cu toate că se afla numai în imaginație, deși la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
numai că nu-și dădea seama ce se întâmplă, de unde venea adierea aceea altfel percepută decât pală, obișnuită a vântului de dimineață. Calul, cu flori din lână colorată pe frunte, prinsă de harnașamentul lustruit pentru întâmpinarea anotimpului, alerga la trap, vioi, prin dislocările timpului, dând impresia că aleargă spre un alt orizont, în timp ce Lung moțăia pe capra șaretei într-o dulce legănare, pe câmpia goală, în inima secolului douăzeci. Pământul, până-n zare, dincolo de ploi, de fulgere, de secete, doctrine economice, aparținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
e prea mare, așa că urmările - spuse el - s-ar putea ivi prudente, în timp, el se gândește la oroarea terorii. E visător. De altfel și eu. Ceva totuși se va schimba. Rex fu îngăduit în bucătărie, se întâmpla rar, mișca vioi din coadă, se gudura pe lângă doamna Pavel, care-i arunca din când în când câte ceva, atenție deosebită de care se simțea copleșit, lătrând într-un fel aparte, prietenesc, a joacă. Doamna Pavel părea străină de evenimente, deși nu era, nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
una din cele multe ce se auzeau sub ferestre, ale trecătorilor de pe stradă. Deschise și aici ferestrele, perdelele micului salon nu erau albe asemeni celor din sufragerie, ci cafenii. Trecătorii erau îndeosebi tineri, fete, băieți, li se auzeau clar vocile vioaie. Ieși pentru puțin la fereastră să privească; își rezemă coatele de pervaz. Era, în substrat, o evadare din liniștea ce începea să fie din nou apăsătoare, a odăilor. Târziu, când să se culce, își spuse că nu mai înțelege nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
uneori, noaptea, el singur știa ce comunicări avea către acolo. Lumea lui se înveselea lângă fiecare colț al casei, dar cel mai mult nu lângă mine ci la ivirea domnului Pavel, când apărea îi sărea în față, mișca din coadă vioi, lătra a joacă, i se lungea la picioare. E o zi liniștită de duminică, soarele încălzește orașul și câmpia, dincoace și dincolo de fluviu. E anotimpul, luna în care am cunoscut-o pe Keti, în parcul din apropiere, cu 14 ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în care nu se simțea cuprins, părea să nu-l intereseze, dar pe care era bucuros, sau numai curios, s-o privească. După-amiază sporovăirăm, de data asta în sufrageria doamnei și domnului Pavel, amândoi bucuroși de rarul oaspete al casei, vioi amândoi, cu toată vârsta lor înaintată. În ce privește pe domnul Pavel, el avea acum 79 de ani, trecuse de mult de granițele generației lui, căci numai vreo șapte-opt din cei de altădată se mai aflau în viață. Doi dintre ei fuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cu internat, în București, pentru că în municipiul-capitală a județului, unde mă aflam, nu exista un asemenea liceu. Era în ultima clasă. El albise, deși fața îi era încă tânără, soția, deși vizibil îmbătrânită - dusese tot greul gospodăriei - era încă la fel de vioaie ca în urmă cu aproape douăzeci de ani. Fiica cea mică era plecată de mult, locuia, acum la București, terminase Politehnica, se măritase, soțul era inginer ca și ea, părinții nu luaseră parte la cununie, totul fusese o „surpriză”, fără ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
a stăpânului casei atent cu eticheta, și pe generozitățile cunoscute ale soției sale. Într-adevăr, doamna Pavel își ieșise în sărbătoare, descria cercuri, acolade, linii frânte în repede mișcarea mâinilor agitate de temperamentul ei trezit la viață, însoțit de conversația vioaie cu care întinerea - pentru ea în primul rând - timpul obosit al acelei zile sau al acelor vremi... Domnul Pavel abia reușea să facă loc frazelor lui prin dislocările blocurilor de vorbire ale soției, așezate ca în construcții monumentale sau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
uitat despre care începu să pomenească cu vioiciune. Fiica Anei - și asta fu salvator - prinse chef nestăvilit de vorbă, își rostogolea impresiile “încântătoare” spunea, cu privire la forfota orașului, fără să știe că totul nu era decât reminiscența unei lumi altădată gălăgioase, vioaie și colorate, drum al vapoarelor spre mare, întâlnire a felurite neamuri aduse laolaltă de jocul întâmplării pe căile comerciale ale lumii; ce se vedea acum nu erau decât ultimele tresăriri ale acelei lumi, cu speranța - rămasă în subconștient - a reluării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
că n-am nimic, că sunt sănătoasă. Eu cred că e o eroare, dar deocamdată n-am ce face. Ce să fac? conchise râzând, iar fiica era cu adevărat bucuroasă de acest rezultat al consultului medical. După rostogolirea unei conversații vioaie, la care de data aceasta participai, doamna și domnul Pavel le propuse - Anei și fiicei - să mai stea o zi, să vadă orașul, invitație ce parcă era așteptată, căci Ana încuviință, pe loc, mulțumind. Stăturăm încă multă vreme, până la înnoptarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
un joc al buzelor între vorbire și râs, râdea chiar de uimirea mea, încât oricine ar fi privit-o (aflându-se toți în momentul acela la o oarecare distanță, Lung trecuse mult în dreapta) ar fi dat totul pe seama unei conversații vioaie și banale ca între vechi cunoștințe. Îi simțeam în timpul acesta strângerea mâinii, apoi încercarea firavă, de secunde, a mângâierii coborând de-a lungul degetelor și a podului palmei, dar, în răgazul de eliberare a unei clipe, îmi retrăsei cu tristețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
era deschisă: intră pe ea. Un câne se năpusti hămăind de lângă coliba jitarului; în urmă, ieși și românul, își repezi căciula pe ceafă și cătă lung în urma străinului; apoi își repezi căciula pe ochi și intră liniștit în colibă. Focuri vioaie pâlpâiau în ogrăzi; capete mirate de copii ieșeau prin spărturile gardurilor. Călărețul se opri la rateș și descălecă. Era un om voinic, bine legat, în puterea vârstei, cu mustăți stufoase și cu ochi pătrunzători; umbla îmbrăcat cu straie cenușii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Pe mine mă înfiorau neliniștea, nerăbdarea, făgăduiala unei vânători cum n-am mai văzut, și-mi luceau ochii de bucurie. Atunci mâni, o să vin mâni negreșit. Să vii, boierule, că n-o să-ți pară rău!... Și începu a vâsli mai vioi, trecându-mă prin tufele de trestii și papură, spre mal. Sara de vară împânzea taina-i fumurie peste Iezer. Marele pod de fier, departe, părea o panglică lungă, albă, întinsă pe sub cerul albastru. Din fund, din urmă, se înălțau aburii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]