1,064 matches
-
a obștilor-Kekaumenos precizează că "celnic este numele unui șef militar". Păstorii vlahi aveau o organizare militară proprie (ei își apărau averea cu armele), de care se foloseau și împărații bizantini ce recrutau vlahi în armata lor.21 În aceste condiții, vlahii sudici au reușit să organizeze un stat propriu, cu statut de autonomie în cadrul Imperiului bizantin. Astfel, în Thesalia dintre Pind și Marea Egee, se organizează (întemeiază) "Vlahia Mare", cu privilegii de autonomie pentru clanurile de vlahi, aflată sub conducerea supremă a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lor.21 În aceste condiții, vlahii sudici au reușit să organizeze un stat propriu, cu statut de autonomie în cadrul Imperiului bizantin. Astfel, în Thesalia dintre Pind și Marea Egee, se organizează (întemeiază) "Vlahia Mare", cu privilegii de autonomie pentru clanurile de vlahi, aflată sub conducerea supremă a unui despot sau comite bizantin, ca reprezentant al împăratului în teritoriu. Aceasta este prima ctitorie statală românească din istorie, menționată prima dată în 980. În acest an, împăratul Vasile II numește pe Niculiță, stăpân feudal
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
românească din istorie, menționată prima dată în 980. În acest an, împăratul Vasile II numește pe Niculiță, stăpân feudal local al themei vlahilor din Ellada, provincie ce cuprindea Grecia de nord, cu Thesalia și Pindul, iar în sânul themei lor, vlahii aveau autonomie fiscală și militară. După 1018 (cucerirea Bulgariei), autonomiile vlahilor se amplifică: în secolul al XI-lea, apare cea dintâi episcopie românească în Thesalia, când este menționat "Ioan, preotul sfintei episcopii a vlahilor". Pentru a obține autonomie completă, vlahii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vlahii aveau autonomie fiscală și militară. După 1018 (cucerirea Bulgariei), autonomiile vlahilor se amplifică: în secolul al XI-lea, apare cea dintâi episcopie românească în Thesalia, când este menționat "Ioan, preotul sfintei episcopii a vlahilor". Pentru a obține autonomie completă, vlahii din Larissa și celnicii din munți au declanșat o revoltă, în 1066-1068, potolită prin concesii din partea împăratului. "Țara vlahilor" era angrenată în comerțul mare al vremii, fiind străbătută de drumul imperial ce unea Atena și Larissa cu Vojusa de la Adriatică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vremii, fiind străbătută de drumul imperial ce unea Atena și Larissa cu Vojusa de la Adriatică. Împăratul Alexie Comnenul, în 1087, se oprește în apropierea acestui drum, la "Ezeba, un sat românesc" (Anna Comnena). Beniamin de Tudela, călător evreu, vorbind despre vlahii din munți spune, în 1166, că "nici un principe nu-i stăpânește", iar în timpul cruciadelor (1190), un nobil din suita împăratului Frederic Barbarossa notează că a pătruns "într-un ținut bogat, numit Vlahia, nu departe de Salonic, unde am aflat belșug
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
patru sute de ani, sub forma unei formațiuni autonome. Abia în 1397, sultanul Baiazid cucerește Thesalia și Vlahia Mare-ultima luptă a vlahilor pentru neatârnare se petrece în 1445, când ei se revoltă împotriva turcilor sub conducerea unui celnic, dar fără succes. Vlahii din Thesalia și Pind erau organizați politic ca o confederație de obști țărănești, așa cum întâlnim și în nordul Dunării, era o organizare de tip prestatal, în care diferențierea socială nu era așa accentuată. În sudul Dunării, până în secolul al XI
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în istorie, pentru prima dată, românii din nord, dintre Dunăre și Haemus-împăratul Alexie Comnenul cerea, în 1091, generalului Nicephor Melissenos să adune, împotriva pecenegilor, o oaste nouă în care erau și "cei ce duc viață nomadă, numiți în limba populară vlahi" (Anna Comnena). Acești nomazi erau păstori vlahi transhumanți, care locuiau în părțile centrale ale Munților Haemus și în Rodopi. Vlahii din Haemus aveau un rol însemnat, ei îi călăuzeau pe potecile munților pe cumani, deducem că locuiau în partea de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nord, dintre Dunăre și Haemus-împăratul Alexie Comnenul cerea, în 1091, generalului Nicephor Melissenos să adune, împotriva pecenegilor, o oaste nouă în care erau și "cei ce duc viață nomadă, numiți în limba populară vlahi" (Anna Comnena). Acești nomazi erau păstori vlahi transhumanți, care locuiau în părțile centrale ale Munților Haemus și în Rodopi. Vlahii din Haemus aveau un rol însemnat, ei îi călăuzeau pe potecile munților pe cumani, deducem că locuiau în partea de est, în fața Dobrogei. În același timp, un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
să adune, împotriva pecenegilor, o oaste nouă în care erau și "cei ce duc viață nomadă, numiți în limba populară vlahi" (Anna Comnena). Acești nomazi erau păstori vlahi transhumanți, care locuiau în părțile centrale ale Munților Haemus și în Rodopi. Vlahii din Haemus aveau un rol însemnat, ei îi călăuzeau pe potecile munților pe cumani, deducem că locuiau în partea de est, în fața Dobrogei. În același timp, un fruntaș al vlahilor, Pudilă, îl vestea pe împărat, aflat la Anchialos, pe litoralul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
încerce înlăturarea stăpânirii bizantine. Iorga aprecia că mișcarea românilor de dincolo de Dunăre nu este un fenomen "balcanic", ci este în legătură cu o "mai expansivă vitalitate a neamului", din Thesalia până la Dunăre. Astfel, pe la 1200, mănăstirea Hilandar primește 170 de familii de vlahi, împreună cu juzii lor, vlahii sunt menționați și lângă Adriatica, în Zenta și la Pristina, în sudul Serbiei. Momentul prielnic s-a ivit după moartea împăratului Manuel Comnenul (1180), în urma luptelor pentru succesiunea la tronul Bizanțului, care a adus la putere
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Iorga aprecia că mișcarea românilor de dincolo de Dunăre nu este un fenomen "balcanic", ci este în legătură cu o "mai expansivă vitalitate a neamului", din Thesalia până la Dunăre. Astfel, pe la 1200, mănăstirea Hilandar primește 170 de familii de vlahi, împreună cu juzii lor, vlahii sunt menționați și lângă Adriatica, în Zenta și la Pristina, în sudul Serbiei. Momentul prielnic s-a ivit după moartea împăratului Manuel Comnenul (1180), în urma luptelor pentru succesiunea la tronul Bizanțului, care a adus la putere dinastia Anghelilor. La această
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Anghelos, adoptată în 1185: el a impus taxe noi asupra bunurilor și mai ales a turmelor supușilor săi, ceea ce i-a determinat pe locuitorii din Munții Haemus, "care mai înainte se numeau misieni (locuitori ai Moesiei), iar acum își zic vlahi" să riposteze. Iorga remarca faptul că mișcarea (revolta) era îndreptată împotriva Imperiului abuziv, care încălca vechile drepturi locale, împietând asupra datinei lor (a vlahilor). În fruntea revoltei se aflau frații Petru și Asan, care aparțineau unei familii puternice și influente
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Iorga remarca faptul că mișcarea (revolta) era îndreptată împotriva Imperiului abuziv, care încălca vechile drepturi locale, împietând asupra datinei lor (a vlahilor). În fruntea revoltei se aflau frații Petru și Asan, care aparțineau unei familii puternice și influente de români (vlahi) sud-dunăreni (cf. Nicetas Choniates, p. 482, în Fontes, p. 255). Înainte de izbucnirea revoltei, cei doi frați au încercat să-l vadă pe împărat, cu care s-au întâlnit la Kypsela, dar cerințele lor n-au fost ascultate, iar împăratul Isaac
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
să nu aducă daune împărăției romeilor (bizantinilor) și să nu unească domnia misienilor (românilor-vlahilor) și a bulgarilor într-una singură, așa cum fusese odinioară" (Choniates, p. 419, în "Fontes, III, p. 259-261). Cronicarul cruciadei a III-a, Ansbert, face referire la vlahii și cumanii aflați în serviciul împăratului Anghelos. Răscoala odată declanșată, a luat amploare, în 1185-1186, și, în toate formele ei, se vădește caracterul popular românesc. Astfel, cronicarul Acropolit menționează că lui Petru, fratele său Asan, care ar fi fost de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
care ar fi fost de fapt primul conducător al răscoalei (și cel care a dat numele dinastiei), i-ar fi dat malul Mării, "țara lui Petru". Un alt autor, Amantos, susține că Asăneștii sunt cumani, după neam, fiind sprijiniți de "vlahi". Iorga precizează că, la începuturile mișcării, se pare că s-a aflat și o divergență religioasă: este vorba de Sf. Dumitru, de care se va lega acțiunea lui Ioniță, viitorul împărat, care va isprăvi sub zidurile Thesalonicului, apărut în fața grecilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nordice, dar armata imperială era tot mai slăbită, prost aprovizionată, iar soldele nu mai erau plătite regulat. Noul comandant al armatei bizantine, Constantin Aspictis, a expus aceste probleme militare, dar a fost destituit și mutilat (orbit) de împăratul Anghelos. Pentru că "vlahii și cumanii" continuau să provoace dificultăți Imperiului, în 1190, Isaac Anghelos a pornit din nou împotriva lor. El a pătruns în zona muntoasă a Munților Haemus, dar fără succes, căci a găsit "cetățuile și micile orașe din munți înconjurate de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pe români ca aliați pe tărâm militar, ca în cazul incursiunilor provocate de constituirea statului româno-bulgar. Asăneștii au fost sprijiniți de cumani și români, în acest sens, cronicarul Nicetas Choniates arată că, în 1199, sciții (cumanii) împreună cu o ceată de vlahi au trecut Istrul", cu referire la românii nord-dunăreni. Pe la 1210, când la Vidin a izbucnit o răscoală, în ajutorul țarului Asan Borilă a venit o oaste condusă de comitele Ioachim de Sibiu, alcătuită din "sași, români, secui, pecenegi", iar când
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în regiunile est-carpatice, fără să știm unde erau localizate, ni le oferă epopeea germană "Niebelungenlied" (Cântecul Nibelungilor), operă închegată în jurul lui 1200. Epopeea vorbește într-o strofă despre un "duce", Ramunc, din "țara vlahilor" (Wlachenlant), iar într-un pasaj alăturat, vlahii (vlâchen) sunt amintiți (evocați) alături de ruși, greci, polonezi, pecenegi, de unde deducem că "ducele" Ramunc era originar din regiunile românești de la est de Carpați. S-a considerat că acesta reprezintă un erou eponim al poporului român.35 În concluzie, putem presupune
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
83-114; I. Moga, Voievodatul Transilvaniei. Fapte și interpretări istorice, în AIIN 1, 1945, p. 55-148; Șt. Pascu, Voievodatul Transilvaniei, Cluj, Editura Dacia, 1972; Idem, Contribuții documentare la istoria românilor în secolele XIII și XIV, Sibiu, 1944;V. Spinei, Informații despre vlahi în izvoarele medievale nordice, în SCIV 24, 1973, 1, p. 57-81 și 2, p. 259-282. Idem, Informații istorice despre populația românească de la est de Carpați în secolele XI-XIV, în AIIA 14, 1977, p. 1-21. 36. Istoria Românilor, vol. III, p.
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
kievene s-au succedat continuu, de pildă, în vremea lui Vladimir cel Sfânt, (978-1015), iar regele Poloniei, Boleslaw cel Viteaz, s-a aliat cu ei în luptele cu rușii din 1013 și 1018. Apoi, în conflictul din 1018-1019, pecenegii și vlahii au luptat alături de cneazul Sviatopolk în luptele pentru tronul Kievului. În același an, 1036, alte triburi pecenege au asediat Kievul, dar înfrângerea suferită din partea cneazului Iaroslav a pus capăt primejdiei pecenege.3 Astfel s-ar putea explica declanșarea luptelor pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
regiunile nordice ale Imperiului, mai ales în Paristrion. În urma acestor tulburări, Bizanțul a pierdut temporar controlul politic asupra teritoriilor dintre Dunăre și Haemus, unde stăpânirea sa a devenit pur nominală. Numai în 1091, după ce a mobilizat o armată puternică (inclusiv vlahii sud-dunăreni) și după ce și-a asigurat sprijinul cumanilor, împăratul Alexe I Comnenul a înfrânt pe pecenegi, la Lebunion, fapt ce a dus la eliminarea lor ca factor politic și militar în sud-estul Europei. Dar ei nu au încetat să existe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
amintită rareori în izvoare. De pildă, letopisețele rusești îi semnalează la Dunăre, în 1106, fără alte amănunte. În anul 1114, ei trec Dunărea, în apropiere de Vidin, dar la intervenția promptă a împăratului Alexe I, prevenit din timp de autohtoni (vlahi), ei s-au refugiat pe malul nordic al fluviului, fiind urmăriți apoi de bizantini; conștienți de slăbiciunea lor, ei evitau ciocnirile. Acești cumani nu făceau parte din uniunea tribală de pe Nipru, ci aparțineau grupului stabilit în Câmpia Dunării, grup ce
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cnezatului Haliciului. În secoul al XII-lea, un izvor apusean îi plasează pe cumani și pecenegi în Panonia. După 1185, când se declanșează revolta vlahilor și bulgarilor din sudul Dunării, cumanii din nord au fost solicitați frecvent să sprijine pe vlahi în luptele lor cu Bizanțul. Atrași de perspectiva de a prăda ținuturile bogate ale Bizanțului, cumanii treceau periodic Dunărea însoțiți uneori de români din nordul fluviului. Și după 1204-cucerirea Constantinopolului de cruciați călăreții cumani au continuat să lupte ca aliați
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din aceste documente că grupuri ale brodnicilor se stabiliseră în sudul Moldovei, iar pătrunderea lor în teritoriile est-carpatice a avut loc în ultima parte a secolului al XII-lea. Nicetas Choniates menționează pe "bordoni și sciți", care au ajutat pe vlahi și bulgari, după 1185-istoricii cred că bordonii sunt sinonimi cu brodnicii, iar sciții cu cumanii. Brodnicii sunt menționați și în letopisețele rusești, sub numele de "brodniki", în cursul evenimentelor din Europa răsăriteană, astfel, în 1146 și în 1216, brodnicii se
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au beneficiat de ajutorul elementelor locale, românești. De la sfârșitul secolului al X-lea și până la finele celui de-al XII-lea, elementele locale, autohtone, au beneficiat de protecția Imperiului creștin de răsărit, iar cronicarii bizantini subliniau în scrierile lor că vlahii aflați în nordul și sudul Dunării erau urmașii coloniștilor romani. În aceeași vreme, cronica islandeză a lui Snorri Sturluson (1179-1241) menționează o expediție a lui Alexie Comnenul în "Blokumannaland" (țara vlahilor), însă acțiunea se referă la "Valahia" sud-dunăreană. În ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]