1,403 matches
-
de frumos este în lumea poveștilor! În lumea aceasta minunată, poți pătrunde numai citind. Acolo, întâlnești multe personaje cu care te poți obișnui și pe care începi chiar să le iubești. Zmeii, balaurii, nu sunt greu de învins de cei voinici și drepți ca Feți-Frumoșii. Ilenele Cosânzene se trezesc din visul cel urât, atunci când ei îi înving pe zmeii cei răi. Când un personaj îndrăgit moare, închid cartea și încep a mă gândi cum ar putea el să se trezească și
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
citești. Și, nimic din lumea asta nu-i mai frumos decât basmele pe care le citești cu atâta răbdare. Dar, dintre toate acestea un singur personaj lam iubit Robin Hood, neînfricatul pădurar, copil adoptat de cei mai curajoși oameni. Acest voinic pădurar cu inima și sufletul alături de arcul cu săgeți cu care-și apăra onoarea, este unul dintre așa-zisele personaje perfecte. Acest prinț care dovedește curajul, merită într-adevăr dragostea părinților adevărați, dar pe care, din păcate, nu-i cunoaște
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
lui Klapka. Cine mai are azi conștiință? Glasul acesta se înfipse ca un ac în urechea locotenentului Bologa. Vru să răspundă și nu-i veni nimic în minte. Se uita la el, și inima i se îmblînzi. Cervenko era om voinic, spătos, cu o barbă cafenie care-i acoperea aproape tot pieptul și cu niște ochi în care plângea veșnic o suferință tainică. Bologa îl cunoscuse într-un spital la Triest și descoperise în el o inimă îngerească. Era rutean, profesor
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Fecior de țăran din Năsăud, sărac și umilit prin școli, s-a îndoit și s-a căciulit până și-a ajuns ținta, devenind mâna dreaptă a solgăbirăului ungur care, la izbucnirea războiului, a intervenit să rămâie pe loc, deși era voinic, spătos și doar la mers avea puțin beteșug, călcând prea în afară și aruncând picioarele din genunchi în jos, ca un cal împărătesc la paradă. Fața fălcoasă se mândrea parcă cu mustățile umflate, pleoștite care-i ascundeau gura foarte largă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tot, n-am mai știut de mine vreo 30 de minute. Puteau să-mi ia toți banii, camera video, aparatul foto, tot. Dar m-a păzit un Viking, nici acum n-am aflat de unde era și cum l-ar chema, voinic și foarte tatuat, roș la păr și față. Ei, acesta a stat de strajă, a alertat paznicii care n-au făcut nimic, m-a sprijinit să nu cad cu capul de pietre... români nu s-au ivit ! Hm ! Ce câștigam
Ceauşescu- ... -Băsescu : Mitterand - Snegur - Iliescu - Lucinski - Constantinescu - Regele Mihai I : evocări de reporter by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Journalistic/500_a_1238]
-
vorbele dumitale sar întrebările ca turcii à la greques. Eu însă nu știu alții cum sunt, dar când mă gândesc ce era prin țară, parcă-mi saltă și-acum inima de bucurie! Călugării se uitară unul la altul. — Bine, bine, voinice, ce era știm și noi, dar ce-a mai fi rămas ar dori cugetul să afle - glăsui Metodiu. Voinicul își aținti privirea în depărtare. — Și eu aș vrea - suspină el. Dar uite că trebuie să stau aici. Păi de ce trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cadânei, spătarul Vulture se frecă la ochi, se mai uită o dată, se pișcă să afle dacă nu cumva visează și se gândi brusc la giupâneasa lui Calomfira, o femei cât malu’, pe care abia de-o puteau cuprinde trei bărbați voinici cu brațele, drept pentru care suratele ei mai subțirele o porecliseră „Stejarul”. Băgând de seamă că dulcea vedenie nu-i dispare din fața ochilor, spătarul se răsuci în așternutul curat ca lacrima și-l strigă încetișor pe Barzovie-Vodă, care, ca unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de altul sau își trecea, degetele prin părul bogat și negru, oftând prelung și lăsându-și perfectul cap pe spate, cu nările răsfrânte. Tot ceea ce vedea de la înălțimea cerdacului, în lumina dumnezeiască a acelui început de aprilie - două slugi tuciurii, voinice, purtând pe umerii goi șoldanele pulpe din spate ale tăurașului de bour tăiat în fundul ogrăzii, un stol de turturele zburând spre tainicele locuri de împreunare, livada de unde, drept precum un voievod antiotoman, se ridica fumul dintr-o grămadă de frunze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
faptul că va trebui să-nduri anumite privațiuni, nu tocmai mici. Regimul nostru de studiu și de viață este mult - cum să zic să nu te speriu de la-nceput? - mult mai aspru, mai depărtat de cele lumești. Te văd tânăr, voinic, frumușel; să știți că la noi, de pildă, celibatul e celibat, înțelegi ce vreau să spun? — Urăsc femeia! - șopti Iovănuț. E unealta diavolului! — Ei, nici chiar așa - surâse papa. Are și ea rolul ei, dar asta nu e treaba noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
stare să înghită orice. Și nu numai bizantinul, dar și ceilalți: e o adevărată plăcere și un motiv de mândrie ca după numai două veacuri de stăpânire să vezi uitându-te în jur bulgari spătoși, valahi falnici, croați îndesați, ruși voinici, ucrainieni încruntați, polaci curajoși. Și toate astea din cauza noastră. însă vedeți, la asta nu se gândește nimeni. Toți se tem pentru niște amărâte de pungi sau diamanticale, de parcă aurul le-ar da sănătate și nu necazuri. Păi ce, dacă de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să dau vestea cea mare: că tata se-ntoarce, «dacă nu azi, atunci mâine» - așa mi-a spus, mie, personal, Carpenul, că i-a spus Paltinul, că-l caută și-l găsește pe tata, care-i bun și frumos și voinic - ca un tată! Vine și mama În grădină. Vin și Moș Iacob cu Mătușa Domnica și Moș Andrei cu baba (fără Duda, ea are treabă, pe la trup, cu trupa). Un soldățel mai măricel În grad și care stă la noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mult decât mine, dar nu-mi era frică de el, Îl băteam când voiam și numai cu o mână. Tu i-ai prins? - Nu i-am prins eu, da nu-s ai tăi. Ce-l apucase? Nu se făcuse mai voinic de-alaltăieri; și era și singur. Și-mi vorbea ca un om mare. - Te pomenești că gârla satului e-a lui tătâne-tău!, zic. El - tot așa, bătrânește: - Ne-am Înțăles: peștii ’s ai mei. Mi-i da când ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
a spus omul și a înaintat surâzător în bucătărie. Copiii din ziua de azi îs grăbiți, ce să facem, de acum trebuie să ne luăm după dânșii. Fusese probabil, în tinerețe un bărbat frumos, avea în el ceva falnic, era voinic, cu părul albit tot, cu ten roșiatic și ochii albaștri. Avea un dinte lipsă într-o parte și la unele sunete scotea câte un șuierat caraghios. Femeia lui era lată în șolduri, aproape deformată cu picioarele groase, umflate de varice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
liniștea nopții. Mirosea plăcut a beznă și a apă. Urcară trei trepte sub formă de semicerc. Acum erau sub cupola de lumină, punctată de gâze de noapte, împingeau ușa grea din stejar. În hol îi aștepta un bărbat scund și voinic, cu fața umflată de somn, Carmina își spuse că, desigur, omul acela avea probleme serioase cu rinichii, un început de chelie se arăta în creștetul capului, ca o insuliță rozie. Bărbatul urcă împreună cu ei scările de lemn care scârțâiau prelung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
toate și de toți și să te duci undeva unde nu cunoști pe absolut nimeni? Uneori îmi vine să fac așa ceva. Chiar mi-aș dori. Dacă m-ai duce cu tine, undeva departe, ți-aș trânti o grămadă de prunci voinici ca niște tăurași și am trăi cu toții fericiți, alergându-ne și hârjonindu-ne. Am râs cu poftă și mi-am terminat al treilea pahar de vodcă. — N-ai vrea o grămadă de prunci voinici ca niște tăurași? — Cum să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
aș trânti o grămadă de prunci voinici ca niște tăurași și am trăi cu toții fericiți, alergându-ne și hârjonindu-ne. Am râs cu poftă și mi-am terminat al treilea pahar de vodcă. — N-ai vrea o grămadă de prunci voinici ca niște tăurași? — Cum să nu! am zis. Mi-ar plăcea grozav să-i văd cum arată. — Nu-i nimic dacă nu-i vrei, spuse Midori, în timp ce mânca un fistic. Vezi bine că spun doar prostii la ora asta. Dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
cu o barbă vopsită În gri deschis din ziua În care ajunsese la concluzia că femeile preferau bărbații maturi. Acesta era autorul și creatorul unui serial TV extrem de popular, Timur Inimă de Leu, ce prezenta un erou național robust și voinic, În stare să facă piure batalioane Întregi de dușmani. Când i se puneau Întrebări despre emisiunea lui TV și despre filmele lui de prost gust, se apăra susținând că era naționalist de profesie și nihilist de bunăvoie. Astăzi Își făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
dat peste un imobil de locuințe de la ferestrele cărora prostituatele travestite Îi priveau pe trecători. Cele două de la parter erau atât de aproape, Încât Armanoush a reușit să zărească toate detaliile fețelor lor puternic machiate. Una din ele, o femeie voinică, cu buze groase și un păr atât de roșu Încât strălucea precum artificiile În noapte a spus râzând ceva În turcă. — Ce-a zis? a Întrebat-o Armanoush pe Asya. — A zis că brățările mele sunt grozave și că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
doi copii, deși când fuseseră copii nu se bătuseră niciodată. Tata n-ar fi aprobat niciodată asemenea Încăierări. Câteva clipe Zeliha s-a simțit victorioasă, fiindcă-l lovise foarte tare sau, cel puțin, așa Își Închipuia. Era o femeie Înaltă, voinică și nu era obișnuită să se simtă fragilă. Precum un campion În ring și-a Împreunat mâinile În aer și și-a salutat publicul invizibil, Încântată de triumful ei: — Te-am avut la faza asta! Chiar În clipa aia el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
băiat de la noi din comună. M-am urcat. A, ce faci Gheorghe, ce faci Marine?... Ce să fac, mă plimb... Tu nu mai ești la școală?... Ba sunt, dar s-a închis din pricina cutremurului... Hai cu mine! Era un băiat voinic, copilărisem împreună, deși era mai mare cu un an sau doi. Părinții noștri erau prieteni, tatăl lui brutar. Din asta trăia. Mama mult mai tânără, prilej pentru unii să-i pună tatălui lui Gheorghe, într-adevăr puțin cocoșat de o
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
ceafă și cătă lung în urma străinului; apoi își repezi căciula pe ochi și intră liniștit în colibă. Focuri vioaie pâlpâiau în ogrăzi; capete mirate de copii ieșeau prin spărturile gardurilor. Călărețul se opri la rateș și descălecă. Era un om voinic, bine legat, în puterea vârstei, cu mustăți stufoase și cu ochi pătrunzători; umbla îmbrăcat cu straie cenușii de șiac și în cap avea o pălărie neagră, lată în boruri. —Stăi, Roibule, zise el blând calului, stăi o leacă și rabdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Apoi se întinse tăcere. Lampa sfârâia încet în părete, deasupra călătorului. În tăcerea nopții de-afară, se auzi deodată un nechezat jalnic. Cine știe de unde vine! murmură Neculai. În ochii celui căzut ardea o durere neclintită. Veni primarele, un om voinic, nalt, c-o leacă de pântece, îmbrăcat cu straie nemțești. Țăranii îi făcură loc, el se apropie, dădu mâna cu popa, apoi privi un răstimp pe străin. Nu-l cunosc, zise el după aceea; îl cunoaște cineva? Nu-l cunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu popa, apoi privi un răstimp pe străin. Nu-l cunosc, zise el după aceea; îl cunoaște cineva? Nu-l cunoaște nimeni! răspunse Neculai. —Ce-i de făcut? Tocmai atunci intră și baba Catinca, uscată și adusă de șele, dar voinică încă. Sărăcuțul de el! vorbi ea, cu glas moale, după ce pipăi pe bolnav și se uită la el cu luare-aminte; necuratul, dragul mătușii, necuratul, el i-a luat mânile, și picioarele, și glasul! Alt chip nu-i: să-i cetească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tăiat cu barda un mesteacăn frumos și drept ca o făclie de ceară albă și au meșterit o cruce. Au intrat în țintirim și au așezat-o la căpătâiul străinului. Pe când bătătoreau țărâna, unul zise: —Dumnezeu să-l ierte, era voinic om și frumos; avea un păr negru... — Nu, răspunse celălalt, era bălan... dar, ce-i dreptu, voinic român... Cum s-a dus... parcă nici n-a fost! Apoi plecară. Cerul era căptușit cu nouri alburii; o liniște mare plutea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
stângă flacăra, nasul lui mare sclipea roș în bătaia felinarului. Acasă, Dorobanțu se certa cu Huza, nevastă-sa; ba uneori ieșeau în puterea nopții trăgându-se de cap, chiuind și tăvălindu-se prin șanțuri. De altminteri, Huza, femeie grasă și voinică, era destul de vrednică și spăla, cu ziua, toate rufele murdare ale boierilor din strada Prefecturii. Cel mai cu vază locuitor sălășluia de bună samă în casa cea mai mare. Cuconul Vasile Teodoreanu, polițaiul. Trăia numai cu cucoana Adela, erau singuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]