1,651 matches
-
călătorie plăcută. Dar nu, în lumea în care trăim așa ceva sună a blasfemie. O armată de mămici se bucură de sarcină ca de momentul plenar al vieții lor, ne descriu, prin cotloanele internetului, fiecare amănunt cu o lipsă de pudoare voioasă, care pe mine personal mă face să vomit mai ceva ca progesteronul pe care trebuie să-l înghit zilnic. Aceste mămici vor să facă totul natural, până acolo unde bieții ginecologi sunt nevoiți să asiste la nașteri cu lumina stinsă
Fructul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Luminița Marcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1772]
-
Începu să zîmbească, În gît Îi răsună același gîlgîit și arătă cu capul spre omul Întins pe jos - ai putea doar să-l Întrebi pe amicul de colo dacă nu vrea să meargă. — Vai, ar fi colosal! strigă fata rîzÎnd voios. Apoi privi o clipă cu seriozitate spre silueta tăcută de pe trotuar. Mi-ar plăcea teribil! spuse fata. N-ar fi grozav dac-am reuși să-l facem pe unul ca ăsta să vină cu noi?! Știu și eu, rosti tînărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Începe din nou cu mai multă forță, că mătușa... Bertha... ah, Doamne! geme din nou istovit, se oprește, Își șterge ochii din care-i șiroiesc lacrimile și cade Într-o tăcere paralizantă. — Cum?... Ce-ai zis? strigă ascuțit călătorul cel voios ducîndu-și mîna la ureche. Ce să-i spun Elsei? Spune-i... Elsei că... mătușa Bertha... Îi trimite... rețeta... de... prăjitură, strigă din răsputeri celălalt, hotărît parcă să spună tot ce are de spus Înainte de a se prăbuși total și definitiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de copite răsunătoare, de tramvaie cu cai În clinchete de clopoței, calul din mijloc mereu Întorcîndu-și capul cu tristețe spre vecinul cel slab și răbdător din dreapta - stradă măreață, plină de viață zbuciumată și de mișcare, de amiază și de trudă voioasă, imaginea ta strălucește veșnic În inimile noastre și ne-ndreptăm spre tine! — Stradă a dimineții, stradă a speranței! au strigat ei. Stradă scăldată În răcoare, În lumina piezișă, stradă cu fațade Înalte și adîncă umbră albastră, stradă scăldată În aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de la vecinul de lîngă mine și că-i dau o sută cincizeci de dolari pe catîr. Îți cumperi un catîr sănătos sau unul chior? Întreabă Joe făcînd cu ochiul spre toți cei care ascultau. — Un catîr sănătos, răspunde cel dintîi voios, dar dacă ai ceva Împotriva acestui lucru atunci să zicem că-mi cumpăr un catîr chior. — Da de unde, Joe! zice celălalt. N-am nimic Împotrivă, dar am impresia că dacă-ți cumperi un catîr sănătos ar trebui să ne propui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
imediat ce vă place la cineva, ca să nu ajungeți să răcniți mai apoi, când ceva nu vă place. Vă veți înțelege mult mai bine cu oricare om, fie el mare sau mic. Vă va ierta când greșiți. Vă veți juca mai voios împreună. Eu am învățat asta de la niște pisici bătrâne de pe stradă. Erau încă destul de vesele și jucăușe. PAM uită uneori că noi, pisicile, ca și voi, copiii, când ne jucăm - învățăm. Ea crede că pierdem vremea sau că avem chef
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
căprioare și pentru alte multe vietăți de poveste. Din loc în loc, cu sunet cristalin, răzbesc din adânc și ies la lumină, izvoarele. Ele curg zglobii la vale, se întâlnesc unele cu altele, își dau mâna, se împletesc și fug împreună, voioase, către câmpie, sub forma unor ape din ce în ce mai mari. Munții înalți poartă numele de Munții Carpați. Spinările lor, puternice, stâncoase, nu opresc trecerea oamenilor dintr-o parte într-alta a Țării. Un înțelept care i-a străbătut și cercetat de aproape
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Ana merge, de obicei, pe jos sau cu bicicleta, pe drumuri obișnuite, prin păduri, peste munți. Când se oprește din mers, stă dreaptă ca o lumină, cu capul ușor dat pe spate ca să poată privi mereu cerul. Are un zâmbet voios și încrezător iar când vorbește cu tine te privește în ochi cu înțelegere și dragoste. Poate vorbi cu arborii, cu păsările, cu izvoarele. Exact așa cum stă bine oricărui reporter - când vrea să se înțeleagă cu toți. Ana știe să citească
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
bucuri când o prinzi, indiferent câți ani ai, te transformi imediat în copil. În copilul care ai fost, dacă acuma ești mare. Un adevărat miracol. În fiecare dimineață, când se trezește, Ana își pune pe chip un zâmbet cald și voios, zâmbetul pentru prieteni, iar seara îl schimbă cu zâmbetul pentru vis. Acum Ana se îndreaptă spre palatul lui Verde Împărat și e foarte îngrijorată. O vedeți, copii? Desenați-o aici: Ce e cu Prințul acesta? E un prinț adevărat. PAM
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
reportaj de la fața locului”, cum spun unii, pentru că reportajul e întotdeauna de la „fața locului”. SST! Acum e pauză. O pauză cu mere: Prințul Culorilor anunță în clipa asta că tocmai a luat ființă „Clubul mâncătorilor de mere” și îi îmbie, voios, pe toți ceilalți cu un coș plin. Are acolo mere mari roșii, mere galbene, dar cred că sunt și ceva pepeni printre mere, pentru că prea sunt mari. Toată lumea muncește și mănâncă mere. Eu mă deosebesc de toată lumea. Și eu
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
de sărbătoare rîul se umplea cu ambarcațiuni de agrement, vase de croazieră, bărci cu vîsle, luntre, gabare și vaporașe, șlepuri din lemn și fier, șalupe elegante, remorchere și orice mai poate pluti sau naviga, toate împodobite și pline cu oameni voioși, rîzînd și țipînd din nimic, doar pentru că soarele strălucește și ei nu simt pămîntul sub picioare, pentru bucuria nemărginită a unei zile frumoase, fără griji, petrecute pe rîu. Am ajuns să cunosc rîul și în momentele lipsite de glorie, sub
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
pe bicicleta sa cu cauciucuri albe, am văzut spițele lucitoare, și cum și-a prins servieta pe cadru. Nu s-a holbat la noi ca de obicei, nici nu și-a fixat privirea, gînditor, pe alee, ci, cu capul ridicat voios, a privit în jur, bucurîndu-se de soarele tîrziu și de vîntul care se juca cu părul lui tuns periuță, un om care părea să fi uitat de griji, eliberase ghidonul cu o mînă și-și înfipsese un deget în vestă
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
bine; am văzut o fotografie a antrenoarei lor, care în rochia ei amplă arăta precum regina. I-am văzut pe admirabilii atleți de culoare care au alergat mai repede decît ființele omenești obișnuite și care din motivul acesta erau întotdeauna voioși. Și pe compatriotul nostru, cel mai rapid om alb din lume care pierduse numai în fața a doi negri americani la o sută de metri. Schneiderhahn a întins mîna și a întors foile către sfîrșitul cărții, unde se afla relatarea despre
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
cu numere mici sînt avantajate", a spus Schneiderhahn. Apoi s-a adunat. "Dar noi avem avantajul surprizei și al tinereții." O mașină s-a oprit chiar în spatele nostru. Am auzit ușa deschizîndu-se după care o voce educată ne-a salutat voios. Ne-am întors și Schneiderhahn i-a strîns mîna președintelui clubului, un bărbat înalt, cu părul pieptănat pe spate și strălucind de pomadă. Mașina sa era un Delage roșu întunecat cu apărători de noroi negre și cu aripi albe în jurul
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
deschiși, în semiîntuneric, cînd cineva tuși în spatele lui. Un bărbat și o femeie stăteau în picioare în nava laterală, și cînd ochii i se obișnuiră cu lumina mai intensă de pe podea, observă că femeia era Marjory. — Salut, Duncan, zise bărbatul voios, iar Marjory ridică mîna și zîmbi. Thaw răspunse cu „Salut“ și privi în jos, spre ei, schițînd un zîmbet. — Ne vizitam niște prieteni din Lenzie și ne-am adus aminte de zilele de-odinioară, și ne-am zis, de ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nume, ai și căpătat o rudă... Altminteri, vă asigur că purtătorii lor aveau o legătură cel mult culthurală, atât cu mama ta, cât și cu subsemnatul, deși erau printre puținii care mai contau...“ Doamna Gerda mă asculta atentă. Defuncții deveniseră voioși, treceau pe lângă noi, păreau că nu ne văd. Cei tineri se îmbrățișau. „Așadar“, am continuat eu, „era într-o vineri spre seară, lăsasem ușa deschisă, ședeam întins pe podele în odaia mea. Mă vizitase un prieten, îmi exprimasem opinia, contrară
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
că nu eu hotărâsem întâlnirea aceasta, mă gândeam să nu mă mai gândesc, dar aș fi vrut s-o scot pe Maria din apele ei moarte. „Să-ți spun o chestie“ (vorbeam repede, s-ar fi putut crede că eram voios), „acum vreo doi ani inventasem un joc, îi ziceam orizontala : puneam cap la cap câteva vieți, nu-mi trebuiau prea multe, și mă pomeneam, de pildă, lângă Raymundus Lullus, vorbeam cu el în limba catalană. După un timp, jocul m-
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
diferite grupuri. Directorul Morton se află la etajul șapte. Domnul Grosvenor, al cărui plan îl punem acum în aplicare, se află la etajul nouă. Vă doresc noroc, domnilor! După o clipă de tăcere, șeful echipei de trăgători de lângă Grosvenor exclamă, voios: - Hai, băieți! Acum, că ne-am reglat tirul, nu mai e nici un pericol, dacă ne trântim la timp pe podea. - Îți mulțumesc, amice! îi spuse Grosvenor. Un biomatematician îl îndemnă pe Grosvenor să-i mai spună militarului o vorbă bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
minuna-a-a-tă, Trei păstori și cântecul de încheiere, care-i plăcea lui Nicu cel mai mult din cauza cuvintelor, că melodia era destul de grea. Nicu vibra mai ales la „dar sunt bordeie fără foc“ și la ultimul îndemn, „Nu uita când ești voios, româââne să fiiii bun!“, vorbe la care oamenii se duceau imediat în casă și aduceau bunătăți, unii le mai dădeau și bănuți. E bine să le amintești oamenilor ce au de făcut, unii pur și simplu uită. Alexandru le-a
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ei căpătaseră un adânc de ostrov poleit de lumină: se-mblânzise ori uitase de ea, slujindu-i pe alții. Armin purta ochelari și îl anunța de pe-acum pe bărbatul tăcut ce urma să devină. Dar era înconjurat de fețe voioase și de prieteni care sfidau apăsarea de a trăi în Iran. Intră în mesagerie și-i scrise: „Armin, dragul meu, cunoști vreun Omid, infirm de război? Tu ce mai faci, fiule? Mama ta e bine? E întâia oară când văd
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
respirând, își spuneau unul altuia: „Mai e doar puțin până în Lavasan“. Acum, ea ajunsese. Era în zori și aburii de dinainte de răsărit se ridicau din frunzișuri, ca niște scutece ale soarelui care urma să se nască. Totul părea împrospătat și voios, se auzeau păsări, iar Ghazal se-ntrebă, cu fruntea în pumni: „Doamne, cum mă lași să mor astăzi?“. Așa cum se așteptase, nu fusese vreo judecată, ci doar denunțul presupușilor martori și un interogatoriu formal, cu un judecător al districtului Teheran
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
în somn, O figură minunată Într-o mantie de Domn. Ea mai face - odat - ocolul Adunări... -i pare cumcă Într-un colț ea vede solul Frumuseței, ce-și aruncă Ochii triști, numai văpae. Nu știu cum o să vă pae, Zise ea, zâmbind voios, Roșă-n fața ei bălae, Dar acela-i mai frumos. 70 {EminescuOpVI 71} Când cu degetul L-arată, Toți la el și-ndreaptă ochii Și mulți pinteni zurăiră Și foșniră multe rochii - Și din bolta de fereastră, În armura lui
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
atinse vr-o secure. Cât de naltu-i, cât de mare Nicăieri nu vezi cărare, De și-ar pierde urmele Ciobănași cu turmele. La temei de codri deși Nu-i cărare ca să ieși Ci-i o rariște de brazi Și un ochiu voios de iaz Și doi tei ca niște frați, La tulpină depărtați, La vârfuri amestecați. Iar la umbra celor tei Mi s-arată un bordei, Frunza cade de pe ei Scuturată, resfirată Pe cărare aruncată. Iar pe prispă singurea, Văduvioară tinerea, C-
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mari de bouri, Ș-avea munți, ș-avea păduri Și cetăți cu - ntărituri, Ș-avea sate mii de mii Presărate pe câmpii, Ș-avea sate mari și mici Pline toate de voinici. Ce mai freamăt, ce mai sbucium Când sunând voios din bucium, Chema țara la hotare De - alergau cu mic cu mare, De curgeau ca râurile Și - nnegrea pustiurile. Amar mie-ntr-un suspin Lacrimile vale-mi vin, Cu năframa de le șterg Ele tot mai tare merg. Și frumoasă
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Codri, codri, dragul meu, Parcă ți-aș fi spus-o eu Să suni din frunză mereu; Cu frunzișul fremătos Povestești așa frumos " De m-adormi în iarbă jos. Codrul i se închina Și din ramuri clătina: " Hoi Mușatin, măi Mușatin, Voios ramurile-mi clatin " Și voios ți-aș cuvânta " Să trăiești Măria ta!... " Hai Mușat, să ne-nțelegem Și - mpărat să ni te - alegem, " Împărat isvoarelor " Și al căprioarelor, Așezat la vr-un pârâu Să scoți fluerul din brâu, Tu să cânți
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]