1,117 matches
-
îi aplică un upercut în boașe. — Zi-mi ce știi! Te știu pe tine! De la Moravuri! Fritzie îi trase câțiva pumni după ceafă. — Zi-mi ce știi! Zi-mi ce ți-au spus fetele tale, negustor de târfe sifilitic! Issler vomită. Fritzie se apropie și-l lovi în tot corpul. I-am auzit coastele trosnind, apoi am întors capul la stânga și m-am uitat fix la mânerul alarmei pentru hoți de lângă ușă. M-am holbat la ea la nesfârșit. Fritzie intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
eu n-aș fi știut deja, așa cum știam, de pildă, mica cicatrice în formă de lună nouă care se vedea pe degetul mare de la mâna ei dreaptă, chiar sub unghie. Iacob a căzut la pat, asta s-a întâmplat. A vomitat fiecare înghițitură. A vărsat până când nu se mai ținea pe picioare. I-a implorat pe El, pe Iștar, pe Marduk și pe mama lui cea binecuvântată, i-a rugat să-l scape de chinuri și să-l lase să moară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
strecurat în cortul lui să vadă cum se simte și apoi mi-a povestit și totul suna mult mai rău decât era în realitate. Zicea că avea fața mai albă decât luna plină, că urla ca un câine și că vomita broaște și șerpi. Mi-era rușine și totodată frică. Dacă murea de la mâncarea mea? Sau dacă, la fel de groaznic, își revenea și apoi dădea vina pe mine? Cum nimeni altcineva n-a mai dat semne că s-ar simți rău, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
apoi Iosif a început să tremure și a sărit înapoi, de parcă l-ar fi mușcat un șarpe. A alergat înspre marginea albiei secate, acolo pe unde înainte curgea apa și înfloreau florile. A căzut în genunchi și a început să vomite. Cu icnete grele, s-a ridicat, apoi a îngenuncheat din nou, tușind. Când m-am apropiat de el, s-a ridicat în picioare și mi-a spus să nu mă apropii de el. - Du-te și spune-le, am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
că vreau să mor. Nimic în afară de moarte nu putea pune capăt groazei. Nimic în afară de moarte nu mă putea împăca cu imaginea lui Shalem măcelărit, sângerând, omorât în somn, pe neașteptate. Dacă nu mi-ar fi scos cineva călușul când am vomitat, mi s-ar fi îndeplinit dorința. Tot timpul cât a durat drumul înapoi la corturile lui Iacob, am urlat în tăcere. O, zei. O, cerule. O, Mamă. De ce mai trăiesc? CAPITOLUL OPT Am fost prima de care au aflat. Propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
încurajări. Îmi puneau suc de fructe în gură și mă ștergeau cu prosoape parfumate delicat. Meryt îmi masa picioarele. Ochii lui Re-nefer luceau de lacrimi. Am plâns și am urlat. Mi-am pierdut orice speranță și m-am rugat. Am vomitat și mi s-au înmuiat genunchii. Dar deși sprâncenele li se încruntau ca răspuns la durerile mele, nici una nu părea îngrijorată sau neliniștită. Așa că luptam mai departe, încrezătoare din nou. Apoi am început să împing, pentru că nu era nimic altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ieșire. Meryt era în așteptare, iar doamna casei trimisese după un preot-doctor, care spunea rugăciuni, umpluse camera cu amulete și adusese o grămadă de ierburi și niște balegă de capră și le dăduse foc. Miroseau așa de îngrozitor, că Hatnuf vomitase pe ele. Mirosul o făcuse apoi să leșine și în cădere, fata se lovise la frunte și sângera. După asta, Ruddedit îl dăduse afară din cameră pe doctor și-l pusese să stea afară, în fața porții și să-și recite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și a început din nou să se miște. - La primii pași care s-au auzit, m-au lăsat acolo aproape moartă. Câinele unui cioban m-a găsit, împreună cu un băiețel, care a zbierat când m-a văzut. L-am auzit vomitând și am crezut c-o s-o ia la fugă, dar în loc de asta m-a acoperit cu haina lui și a chemat-o pe maică-sa. Ea mi-a pus cataplasme pe față și unguente pe corp, mi-a strâns mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mine, într-un amestec confuz, gânduri și stări contradictorii; curiozitate, „ce dracu de vânători mai sunt și astea? să vânezi cerbi în mlaștină?”, ambiție, „acum, dacă tot am plecat n-aș vrea să mă fac de râs”, teamă, „dacă o să vomit?” Odată, cu Emilia, împrumutasem o mașină și, amândoi beți, am gonit, cu farurile aprinse, pe șosea până ce am călcat un iepure care alergase orbit, înnebunit, ca să scape. După ce l-am călcat și am oprit, ne-am dat jos, am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
poruncit cu glasul răgușit: Cine vrea să amân teza să se scoale în picioare!» Toți au rămas așezați. Ba, chiar s-au cocoșat și mai tare în bănci cu urechile și cefele albite de frică. Iar eu am simțit că vomit în mijlocul clasei, încremenită în picioare. De atunci nu mai țin să vorbesc decât pentru mine”. Eu n-aș fi făcut niciodată greșeala ei. Nu mă însuflețea dorința de a mă expune de dragul altora. În schimb, mă înflăcăra bucuria de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
unul dintre ei o Împunsese cu bastonul și auziseră geamătul stins, Își dăduseră seama că era o femeie și dăduseră alarma. O Împunseseră cu bastonul! Retrăind clipa in situ, fugi de pe Ramo Barbaro până pe malul celui mai apropiat canal și vomită În apă. O duseseră În casă și o așezaseră pe pat, dar intrase În comă și murise Înainte de ivirea zorilor. Violența morții dădea Însă credibilitate teoriei că totul se petrecuse Într-un moment de nebunie temporară. Nu era cu putință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pot accepta ocupația lui, și i-o spun, după care o rup cu el. Intru în apartament și îl găsesc la mine. Stătea în picioare, trist. Se apropie de mine și spune: Să vedem dacă într-adevăr îți vine să vomiți. Și mă sărută. Însă eu fug de sărutul lui. Rămâne apropiat de mine: Renunț la tot. Sincer. Îl privesc. Tot am nevoie de timp. Peste câteva minute, spune: Înțeleg. Cât timp vrei tu. Însă să nu uiți că te iubesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ORAȘULUI BUCUREȘTI pentru a îndeplini una dintre condițiile băbești, favorabile avortului. Apoi și-a răsturnat, dintr-o dată, pe esofag, tot tubul de medicamente și a început să se înnegrească... Ai încercat s-o scoți de acolo, s-o faci să vomite, dar leșinase. Iar când nu leșina, se înnegrea și mai tare, și deșteptîndu-se și luptând cu moartea, începuse să urle... Tu atunci te-ai speriat, n-aveai decât 17 ani. Ți-era groază să fiți anchetați de procuratură și condamnați
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o să faci tu, surioară? răzbi o adâncă îngrijorare din glasul milițianului ce dormitase până atunci după ușă. Ce-ai să faci tu, dacă te-oi ciupi de aici până aici?! Uite ce chestiuni îl frământaseră pe ăsta. - Te bat până vomiți, îl lămuri cu simplitate Fisente. Dar nu mai fu cazul să-și ducă la îndeplinire dulcea promisiune, măciuca flexibilă, cu mâner cauciucat, a IF-ului, expediindu- l pe meditativul plutonier-major pe ciment. Din urmă, Regele îi împinse pe esofag, c-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu stele de mare și corali. Temător, bărbatul a întins mâna ca să dea la o parte șuvițele de pe fața lui Caitlin, dar imediat s-a tras înapoi. Femeia era rece ca gheața. — Doamne Dumnezeule! Vai, Doamne! Abținându-se să nu vomite din cauza fricii, Nick a întors capul căutând telefonul. A format imediat 999. —O ambulanță! Repede! Soția mea a pățit ceva... nu, nu respiră. Cred... Bărbatul nu reușea să rostească vorbele. Cred că e moartă. Înmormântarea lui Caitlin a fost cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Dar teoria este că dacă înlături fricțiunile, atunci subterfugiile nu mai sunt necesare, ceea ce înseamnă că orice pericol sau enervare dispare. Voilà! Amenințarea se risipește. Și chiar așa s-a întâmplat? a întrebat Alison neîncrezătoare, simțind că-i vine să vomite la gândul de la împărți pâinea cu Sofia. Da. De fapt, fosta s-a decis să se mute în Franța și să înceapă o viață nouă. Au tăiat orice legătură, a adăugat Julia privind visătoare în depărtare. Ce fericire! — Deci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
presupunând că n-o să mai fiu în stare să-l recâștig. Și-n acest punct, dintr-odată, femeia a zâmbit. —Dar așa, sper c-o s-o zbârcești, iar el o să se-ntoarcă la mine. Julia simțea că-i vine să vomite. Acum își dădea seama că planul ei, pe care-l crezuse inteligent, de a o curta pe Deborah, fusese, în cel mai bun caz, naiv și, în cel mai rău caz, o nebunie absolut cretină. Femeia din fața ei nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
îi părea liniștit. —Ești doctor? Bărbatul a clătinat din cap. Nu. Sunt fizioterapeut. Tocmai mi-am terminat tura la club. Susan? Susan? a spus el ferm, dar fără să primească vreun răspuns. —O să moară? Fiona simțea că e pe cale să vomite din nou. Nu știu, dar e într-o stare foarte gravă. O să vină o ambulanță. Fiona a realizat, dintr-odată, că, de undeva din apropiere, se auzea o persoană care plângea. A ridicat ochii și-a văzut un tânăr - probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
și s-a dus până la picioarele patului, de parcă apropierea de chirurg ar fi făcut ca veștile să-i ajungă mai repede la urechi. O să se facă bine? a întrebat el cu o expresie care sugera că era pe punctul să vomite. Doctorul și-a țuguiat buzele și s-a legănat înainte și-napoi pe vârfurile degetelor de la picioare. —Ei, asta e întotdeauna o întrebare la care e greu de răspuns în situații din astea, a anunțat el cu prudență. Dar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
bărbatului rămăsese calmă, în ochi îi apăruse o scânteie de frică, iar obrajii i s-au îmbujorat a vinovăție. Termină cu tâmpeniile, i-a sărit femeii muștarul. Julia s-a forțat să reziste impulsului de a alerga la chiuvetă ca să vomite. —Am aflat. Desigur, ăsta era un bluf în toată regula, dar Julia nu se mai obosea să facă pe deșteapta. Iar James, fie că nu s-a prins, fie că s-a decis să se comporte respectuos și să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
cu totul. Stătea cu ochii strâns închiși și bătea nervos cu pumnii în tejgheaua barului, repetând monoton: — Sfântă Maria, Maica Domnului, jur că n-o să mai beau niciodată. Sfântă Maria, Maica Domnului, jur că n-o să mai... Se întrerupse ca să vomite într-o găleată de sub tejghea. — Iisuse, Sfântă Fecioarăă gemea el. Tocmai în acel moment cățeaua alsaciană lui O’Toole a făcut un lucru neașteptat. Furișându-se pe lângă stăpânul ei, care vomita, și pe sub tejghea, s-a repezit la Virgil Jones
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Domnului, jur că n-o să mai... Se întrerupse ca să vomite într-o găleată de sub tejghea. — Iisuse, Sfântă Fecioarăă gemea el. Tocmai în acel moment cățeaua alsaciană lui O’Toole a făcut un lucru neașteptat. Furișându-se pe lângă stăpânul ei, care vomita, și pe sub tejghea, s-a repezit la Virgil Jones, dând din coadă și lingându-l, pentru a-i oferi celui reîntors primul semn de bun venit. O’Toole a ridicat privirea, întunecat la față, și ochii i s-au mărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
privit mânios. — Nu mă-nțelege greșit, i-a zis el. Nu mi-s plin de prejudecăți. Dar dacă mâine mai sunteți aici, o să vin după voi. Cu mâna liberă i-a trăsnit indianului un pumn teribil în ceafă. Vultur-în-Zbor a vomitat pe pavaj. Peckenpaw l-a aruncat în mizeria aceea și a plecat. Vultur-în-Zbor s-a târât până la măgar și s-a îndreptat către casă. — Trebuie să plecăm de aici, i-a spus el Elfridei. — De ce? a întrebat ea. Acum e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
amar că mâna dreaptă, pe care apăruse un fel de praf cenușiu, era cea care se lupta cu el, care nu-i mai răspundea aproape deloc chemării, zbătându-se neputincioasă pe corzile instrumentului. “Ce stupid!”, Își spuse. Și, aplecându-se, vomită ceva vâscos, de un vânat Întunecat. O greață necunoscută Îi ghilotină Întreg trupul. Vomită din nou, de data aceasta mai mult, deși nu mâncase nimic de zile fără număr. Întunericul viu ce-l simțea crescând În el Îi umbri Întreaga
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
care se lupta cu el, care nu-i mai răspundea aproape deloc chemării, zbătându-se neputincioasă pe corzile instrumentului. “Ce stupid!”, Își spuse. Și, aplecându-se, vomită ceva vâscos, de un vânat Întunecat. O greață necunoscută Îi ghilotină Întreg trupul. Vomită din nou, de data aceasta mai mult, deși nu mâncase nimic de zile fără număr. Întunericul viu ce-l simțea crescând În el Îi umbri Întreaga ființă, răvășindu-l dintr-o dată. Se retrase În scaunul său cu brațe din lemn
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]