13,240 matches
-
adoptată de un conciliu. Aceste canoane au constituit baza codului canonic. În Biserica Catolică, canoanelor conciliare li s-au adăugat decretele papale, care fuseseră adunate împreună în "Liber Extra" (1234), "Liber Sextus" (1298) și "Clementines" (1317). În sec. XX, Biserica Catolică a început să codifice aceste canoane, și astfel a luat formă Codul Canonic din 1917. O ediție revizuită, "Codex Iuris Canonici" (Codul de Drept Canonic, CIC) a fost publicat sub pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea, în 1983, pentru
Cod canonic () [Corola-website/Science/299580_a_300909]
-
din 1917. O ediție revizuită, "Codex Iuris Canonici" (Codul de Drept Canonic, CIC) a fost publicat sub pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea, în 1983, pentru a cuprinde și noile reglementări ale Conciliului Vatican II. Codul canonic în Biserica Catolică este un sistem juridic complet dezvoltat, având toate componentele sale (judecători, procuratori, avocați); cel mai mare grad academic al Codul Canonic este Juris Canonici Doctor, Doctor în Drept Canonic. Bisericile Catolice Orientale au un cod canonic propriu. Prima parte a
Cod canonic () [Corola-website/Science/299580_a_300909]
-
reglementări ale Conciliului Vatican II. Codul canonic în Biserica Catolică este un sistem juridic complet dezvoltat, având toate componentele sale (judecători, procuratori, avocați); cel mai mare grad academic al Codul Canonic este Juris Canonici Doctor, Doctor în Drept Canonic. Bisericile Catolice Orientale au un cod canonic propriu. Prima parte a Codului Canoanelor Bisericilor Răsăritene, purtând numele de "Codex Iuris Canonici Orientalis" (Codul de Drept Canonic Oriental) a fost parțial încheiată în timpul pontificatului Papei Pius al XII-lea, care l-a promulgat
Cod canonic () [Corola-website/Science/299580_a_300909]
-
pornit răscoala de la Bobâlna în 1437, provocată de înăsprirea asupririi feudale și de măsurile excepționale luate de episcopul Gheorghe Lepeș în anul 1436. Cea mai importantă răscoală din Regatul Ungariei, înainte de marele război țărănesc din 1514, a început atunci când episcopul catolic al Transilvaniei a cerut să se plătească zeciuiala, care nu mai fusese strânsă din 1434, într-o singură tranșă. Mai mult, micii nobili maghiari și locuitorii români (care înainte erau scutiți de plata zeciuielii, fiind ortodocși) au fost și ei
Bobâlna, Cluj () [Corola-website/Science/299570_a_300899]
-
invăța și de a îndruma. În Bisericile tradiționale, ordurile sacre sunt rezervate numai bărbaților. În Bisericile protestante care confera orduri, precum Biserica Anglicană, acestea pot fi primite, în teorie, și de către femei, dar cazurile nu sunt foarte răspândite. Dogma Bisericii Catolice consideră ordurile sacre a fi cuprinse între cele trei sacramente (celelalte două sunt Botezul și Mirul) care lasă o "amprentă perpetuă" în sufletul celui care le primește, și care este numită "caracter sacramental". În Biserica Anglicană se mai folosește sintagma
Ordurile sacre () [Corola-website/Science/299585_a_300914]
-
între impunerea mâinilor pentru ordinele minore (hirotesie) și impunerea mâinilor pentru ordinele majore (hirotonire). Cei care au primit ordinele minore nu sunt considerați clerici în aceeași măsură în care sunt considerați cei care au primit ordinele majore. În trecut, Biserica Catolică de rit latin avea patru ordine minore și ordinul subdiaconal ca ordin major, care le erau conferite candidaților la preoție "pro forma", înainte de a ajunge diaconi. ordinele minore și subdiaconatul nu erau considerate sacramente, și ca urmare a Conciliului Vatican
Ordurile sacre () [Corola-website/Science/299585_a_300914]
-
Arhiepiscop, Prelat și Monsenior/Monsignor nu sunt ordine sau sacramente, ci doar titluri și funcții conferite, de obicei, celor care au primit ordinele sacre. Primirea acestor titluri nu se realizează prin conferirea vreunui sacrament, ci prin simpla decizie administrativă. Biserica Catolică recunoaște validitatea ordurilor administrate de alte Biserici tradiționale, precum Bisericile Ortodoxe Răsăritene și Bisericile Assyriene, datorită faptului că aceste Biserici au păstrat succesiunea apostolică intactă. În consecință, daca un preot ortodox se convertește la catolicism, acesta rămâne în continuare preot
Ordurile sacre () [Corola-website/Science/299585_a_300914]
-
ordurile administrate de episcopii anglicani nu sunt valide datorită formei în care sunt administrate. Cu toate acestea, preoții și episcopii anglicani care se convertesc la catolicism sunt de obicei hirotoniți sau consacrați imediat, pentru a fi valizi. În tradiția Bisericii Catolice de rit latin, ordinele sacre nu pot fi administrate împreună cu sacramentul căsătoriei, decât până la primul nivel (diaconatul), cu aprobarea episcopului și numai în cazul în care persoana care cere acest lucru rămâne diacon permanent. În tradiția Bisericilor Catolice răsăritene și
Ordurile sacre () [Corola-website/Science/299585_a_300914]
-
tradiția Bisericii Catolice de rit latin, ordinele sacre nu pot fi administrate împreună cu sacramentul căsătoriei, decât până la primul nivel (diaconatul), cu aprobarea episcopului și numai în cazul în care persoana care cere acest lucru rămâne diacon permanent. În tradiția Bisericilor Catolice răsăritene și în Biserica Ortodoxă, căsătoria este permisă numai până la al doilea ordin (preoția), dar numai cu condiția ca acest pas să fi fost făcut înainte de primirea ordinului. Episcopilor nu le este permis să fie căsătoriți, dar pot deveni episcopi
Ordurile sacre () [Corola-website/Science/299585_a_300914]
-
în teologia creștină, în ramură eclesiologie. În general, îndeosebi în teologia protestanta și ortodoxă răsăriteana, prin biserică particulară se înțelege o uniune de Biserici locale, ce au un bagaj comun, de natură istorico-culturală și geografică. Conform Codului Canonic al Bisericii Catolice, o este oricare comunitate eclesiastica organizată, care se află în comuniune deplină cu Episcopul Romei, fiind astfel parte a Bisericii Catolice. Canonul 368 explică: ""Bisericile particulare, în care și din care se constituie Biserică Catolică, sunt în general dieceze. Dacă
Biserică particulară () [Corola-website/Science/299579_a_300908]
-
uniune de Biserici locale, ce au un bagaj comun, de natură istorico-culturală și geografică. Conform Codului Canonic al Bisericii Catolice, o este oricare comunitate eclesiastica organizată, care se află în comuniune deplină cu Episcopul Romei, fiind astfel parte a Bisericii Catolice. Canonul 368 explică: ""Bisericile particulare, în care și din care se constituie Biserică Catolică, sunt în general dieceze. Dacă nu se stabilește altfel, următoarele sunt considerate că echivalente ale diecezelor: prelaturile teritoriale, abațiile teritoriale, vicariatele apostolice, prefecturile apostolice și administrațiile
Biserică particulară () [Corola-website/Science/299579_a_300908]
-
Conform Codului Canonic al Bisericii Catolice, o este oricare comunitate eclesiastica organizată, care se află în comuniune deplină cu Episcopul Romei, fiind astfel parte a Bisericii Catolice. Canonul 368 explică: ""Bisericile particulare, în care și din care se constituie Biserică Catolică, sunt în general dieceze. Dacă nu se stabilește altfel, următoarele sunt considerate că echivalente ale diecezelor: prelaturile teritoriale, abațiile teritoriale, vicariatele apostolice, prefecturile apostolice și administrațiile apostolice permanente." "Mai pot fi considerate Biserici particulare și grupurile de Biserici locale care
Biserică particulară () [Corola-website/Science/299579_a_300908]
-
locale care împărtășesc o tradiție specifică liturgica, teologica și canonica, si anume Bisericile de riț latin, care formează Biserică Română, și alte Biserici de riț oriental, sau Biserici Orientale, care au fost recunoscute prin Decretul Conciliului Vatican ÎI despre Bisericile Catolice Răsăritene "Orientalium Ecclesiarum", ca ""biserici particulare sau rituri"". În teologia catolică, comuniunea Bisericii Catolice se realizează prin comuniunea Bisericilor particulare, de riț latin sau oriental, cu Episcopul Romei, care este considerat capul vizibil al Bisericii. Bisericile particulare aflate în comuniune
Biserică particulară () [Corola-website/Science/299579_a_300908]
-
anume Bisericile de riț latin, care formează Biserică Română, și alte Biserici de riț oriental, sau Biserici Orientale, care au fost recunoscute prin Decretul Conciliului Vatican ÎI despre Bisericile Catolice Răsăritene "Orientalium Ecclesiarum", ca ""biserici particulare sau rituri"". În teologia catolică, comuniunea Bisericii Catolice se realizează prin comuniunea Bisericilor particulare, de riț latin sau oriental, cu Episcopul Romei, care este considerat capul vizibil al Bisericii. Bisericile particulare aflate în comuniune cu Episcopul Romei constituie Sfântă Biserică Română (Sanctæ Romanæ Ecclesiæ). Deși
Biserică particulară () [Corola-website/Science/299579_a_300908]
-
riț latin, care formează Biserică Română, și alte Biserici de riț oriental, sau Biserici Orientale, care au fost recunoscute prin Decretul Conciliului Vatican ÎI despre Bisericile Catolice Răsăritene "Orientalium Ecclesiarum", ca ""biserici particulare sau rituri"". În teologia catolică, comuniunea Bisericii Catolice se realizează prin comuniunea Bisericilor particulare, de riț latin sau oriental, cu Episcopul Romei, care este considerat capul vizibil al Bisericii. Bisericile particulare aflate în comuniune cu Episcopul Romei constituie Sfântă Biserică Română (Sanctæ Romanæ Ecclesiæ). Deși neoficial sintagma este
Biserică particulară () [Corola-website/Science/299579_a_300908]
-
sau oriental, cu Episcopul Romei, care este considerat capul vizibil al Bisericii. Bisericile particulare aflate în comuniune cu Episcopul Romei constituie Sfântă Biserică Română (Sanctæ Romanæ Ecclesiæ). Deși neoficial sintagma este folosită doar pentru Bisericile de riț latin, Sfântă Biserică Catolică este constituită în egală măsură de Bisericile de riț latin și de Bisericile orientale, aflate în comuniune. Conform Codului Canonic al Bisericii Catolice din 1983, Biserici particulare sunt considerate doar Bisericile locale legal constituite (Can. 373: "Unius supremae auctoritatis est
Biserică particulară () [Corola-website/Science/299579_a_300908]
-
Română (Sanctæ Romanæ Ecclesiæ). Deși neoficial sintagma este folosită doar pentru Bisericile de riț latin, Sfântă Biserică Catolică este constituită în egală măsură de Bisericile de riț latin și de Bisericile orientale, aflate în comuniune. Conform Codului Canonic al Bisericii Catolice din 1983, Biserici particulare sunt considerate doar Bisericile locale legal constituite (Can. 373: "Unius supremae auctoritatis est Ecclesias particulares erigere; quae legitime erectae, ipso iure personalitate iuridica gaudent"). Pentru celelalte Biserici, Codul Canonic folosește sintagma de Biserică rituale autonome ("Ecclesia
Biserică particulară () [Corola-website/Science/299579_a_300908]
-
de comunitatea reformată din Panticeu și de comunitățile din filiile Dârja și Recea Cristur. Suma asigurată la acea dată era de 204 florini și 3 kreițari. Populația de etnie maghiară a satului Dârja a fost în Evul Mediu de religie catolică. Localnicii aveau un locaș de cult din piatră și erau păstoriți, în jurul anului 1509, de preotul Mihály . Majoritatea comunității maghiare din satul Dârja a fost convertită la religia reformată (calvină) în secolul al XVI-lea după opinia profesorului arhivist Kádár
Comuna Panticeu, Cluj () [Corola-website/Science/299562_a_300891]
-
I de către un grup schismatic din Roma în secolul al III-lea. Hippolytus a fost exilat în minele insulei Sardinia împreună cu cel care avea să-i succeadă lui Papei Callixtus I, Papa Ponțian. Hippolytus s-a reconciliat cu Biserica Romano Catolică mai înainte ca să moară și a fost canonizat în cele din urmă. Perioada în care s-a înregistrat cel mai mare număr de antipapi a fost aceea a luptelor de supremație dintre Papi și Împărații Sfântului Imperiu Roman (germanici) în
Antipapă () [Corola-website/Science/299599_a_300928]
-
VII-lea, de supremație papală față de puterile laice deci și față de împărați. Prin aceste două documente emise, papalitatea contesta dreptul sau dorința împăraților (germanici) de a se amesteca în alegerea și numirea unui papă sau a marilor ierarhi ai bisericii catolice. La sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul celui de al XV-lea, au fost aleși mai mulți papi rivali (contrapapi), doar una dintre linii fiind recunoscută oficial de biserica romano-catolică. Scandaluirle alegerilor multiple a fost încă unul dintre motivele
Antipapă () [Corola-website/Science/299599_a_300928]
-
-i antipapa, lăsând cursul evenimentelor să decidă de partea cui este dreptatea. Nu a existat un antipapă după anul 1449 (dacă nu se pun la socoteală "papii sedevacantiști" - vezi mai jos). Alte schisme, așa cum au fost Biserica Anglicană, Biserica Veche Catolică și Asociația Catolică Patriotică Cineză, au început să respingă dogma primordială a papalității. În zilele noastre, actul proclamării unui antipapă este considerat schismatic de biserica romano catolică, iar pedeapsa imediată pentru această faptă este excomunicarea antipapei. Unii catolici schismatici din
Antipapă () [Corola-website/Science/299599_a_300928]
-
cursul evenimentelor să decidă de partea cui este dreptatea. Nu a existat un antipapă după anul 1449 (dacă nu se pun la socoteală "papii sedevacantiști" - vezi mai jos). Alte schisme, așa cum au fost Biserica Anglicană, Biserica Veche Catolică și Asociația Catolică Patriotică Cineză, au început să respingă dogma primordială a papalității. În zilele noastre, actul proclamării unui antipapă este considerat schismatic de biserica romano catolică, iar pedeapsa imediată pentru această faptă este excomunicarea antipapei. Unii catolici schismatici din zilele noastre, numiți
Antipapă () [Corola-website/Science/299599_a_300928]
-
sedevacantiști" - vezi mai jos). Alte schisme, așa cum au fost Biserica Anglicană, Biserica Veche Catolică și Asociația Catolică Patriotică Cineză, au început să respingă dogma primordială a papalității. În zilele noastre, actul proclamării unui antipapă este considerat schismatic de biserica romano catolică, iar pedeapsa imediată pentru această faptă este excomunicarea antipapei. Unii catolici schismatici din zilele noastre, numiți sedevacantiști, pretind că papii aflați la Roma sunt eretici datorită diverselor reforme pe care sedevacantiștii le văd ca inovații nelegitime în practicile sfinte al
Antipapă () [Corola-website/Science/299599_a_300928]
-
Biserica Veche Catolică și Asociația Catolică Patriotică Cineză, au început să respingă dogma primordială a papalității. În zilele noastre, actul proclamării unui antipapă este considerat schismatic de biserica romano catolică, iar pedeapsa imediată pentru această faptă este excomunicarea antipapei. Unii catolici schismatici din zilele noastre, numiți sedevacantiști, pretind că papii aflați la Roma sunt eretici datorită diverselor reforme pe care sedevacantiștii le văd ca inovații nelegitime în practicile sfinte al Bisericii Romano Catolice. Astfel de reforme au fost adoptate în timpul pontificatului
Antipapă () [Corola-website/Science/299599_a_300928]
-
toți cetățenii Curții Cerești (...), ca în acea ultimă Luptă să fie de față și să fie lângă mine și de la nespusa milă (a lui Dumnezeu) să-mi obțină ca ultima clipă a vieții mele să o sfârșesc în mărturisirea credinței catolice și în Unirea cu Sfânta Biserică Romană pe care totdeauna am iubit-o și cât am putut n-am încetat a o răspândi; că aceasta este voința mea tare și statornică o declar și o mărturisesc” (Din "Testament", 22 august
Inocențiu Micu-Klein () [Corola-website/Science/299592_a_300921]