12,003 matches
-
poate emite fie comandă PASS să completeze autentificarea, fie comandă QUIT să termine sesiunea POP3. Dacă serverul POP3 răspunde cu un indicator negativ de stare (“-ERR”) pentru comandă UȘER, atunci clientul poate emite fie o comandă nouă de autentificare, fie comandă QUIT. Serverul poate returna un răspuns pozitiv chiar dacă nu există nici o căsuță poștală. Serverul poate returna un răspuns negativ dacă căsuța poștală există, dar nu permite autentificare de parolă tip plaintext. Răspunsuri posibile: Exemple: Argumente: O parolă de server/căsuța
POP3 () [Corola-website/Science/302853_a_304182]
-
după o comandă UȘER încheiată cu succes. Comentariu: Când un client emite comandă PASS, serverul POP3 utilizează perechea de argumente de la UȘER și comenzile PASS să determine dacă clientului ar trebui să i se permită accesul la maildrop-ul respectiv. Deoarece comandă PASS are exact un argument, serverul POP3 poate trata spațiile în argument ca parte a parolei, în loc de separatoare de argument. Răspunsuri posibile: Exemple: Argumente: Un șir de caractere identificând căsuța poștală și un rezumat MD5 (amândouă obligatorii). Restricții: Poate fi
POP3 () [Corola-website/Science/302853_a_304182]
-
poate fi de 5 minute. Deci, riscul capturării parolei este mare. Este necesară o metodă alternativă de autentificare, care să furnizeze cele două metode originale de autentificare și protejare a răspunsului, care să nu implice trimiterea parolei neprotejate în rețea. Comandă APOP furnizează această funcționalitate. Un server POP3 care implementează comandă APOP va include o marcă de timp în banner-ul mesajului de salut. Sintaxa acestei marcări a timpului corespunde lui “msg-id” din RFC 822 și trebuie să fie diferită de
POP3 () [Corola-website/Science/302853_a_304182]
-
hughenoților de Henric al IV-lea (în timp ce a menținut libertățile lor religioase). Ludovic al XIII-lea a condus cu succes Asediul de la La Rochelle. În plus, Ludovic a modernizat portul Le Havre și a construit o flotă puternică. Ludovic a comandat pictorilor Nicolas Poussin și Philippe de Champaigne să decoreze Luvru. Richelieu a trebuit să lupte cu aproape toată familia regală. În primul rând chiar cu cea care l-a ridicat, Maria de Medici, care e supărată că primul ministru nu
Ludovic al XIII-lea al Franței () [Corola-website/Science/302924_a_304253]
-
compusă de Ramin Djawadi și a fost nominalizată la ediția din 2006 a Premiilor Emmy. Deși "Prison Break" a fost conceput inițial doar în două serii, popularitatea de care s-a bucurat în rândul telespectatorilor a determinat televiziunea FOX să comande o a treia serie, pe care a început să o difuzeze din data de 17 septembrie 2007. Cea de-a patra serie (și ultima) a debutat în SUA la data de 1 septembrie 2008. Episoadele „The Old Ball and Chain
Prison Break () [Corola-website/Science/302936_a_304265]
-
doua parte a serii. Președintele grupului media M6, Nicolas de Tavernost a apreciat că „decizia este inechitabilă față de M6 în condițiile în care alte canale concurente difuzează uneori producții mult mai violente la aceeași oră”. Televiziunea a ripostat și a comandat un studiu institutului de sondare a opiniei publice "IFOP" pentru a afla părerea francezilor în legătură cu presupusa violență prezentă în serial. La întrebarea „Credeți că "Prison Break" este un serial care poate fi programat în prime-time?”, cei chestionați au răspuns afirmativ
Prison Break () [Corola-website/Science/302936_a_304265]
-
o peliculă care defila sincron odată cu cea de imagine. Trei piste erau destinate fiecare unui ansamblu de difuzoare dispuse echidistant în spatele ecranului care redau sunetul simultan cu locul unde vorbea personajul. A patra pistă, care purta semnale cu frecvență fixă, comanda nivelurile acustice ale celor trei difuzoare. Mici crestături pe marginea filmului, introducea după un program prestabilit fonograma pentru difuzorul central și cele de efect așezate pe pereții sau tavanul sălii. In anii 1950, odată cu apariția televiziunii, apar noi sisteme de
Sunet stereofonic () [Corola-website/Science/299456_a_300785]
-
impunerea legilor licino-sextiene, plebeii vor avea acces la consulat. Aveau atribuții juridice și civile, convocau și conduceau senatul, comițiile curiate și centuriade, dispuneau de imunitate pe timpul mandatului, coordonau strângerea impozitelor și puneau în aplicare legile votate de comiții. Recrutau și comandau o armată. Erau însoțiți de o gardă de 12 lictori-purtători de fascii, se așezau pe scaunul curul, purtau toga praetexta pe timp de pace și toga de culoare purpurie paludamentum pe timp de război. Cenzorii, care erau doi, erau aleși
Republica Romană () [Corola-website/Science/299366_a_300695]
-
împărțirea egală a prăzilor de război și a pământului. Politica externă era stabilită în comun, astfel, luptele împotriva hernicilor, volscilor și equilor erau datorate unor eforturi comune ale membrilor Ligii Latine. În 491 î.Hr., un trădător de patrie, Coriolan, ce comandă un contigent de volsci, este înfrânt de români. În 460 î.Hr., Sabinii au pătruns în Romă, sub comanda lui Herdonius, susținut din interiorul orașului. Au fost respinși de români susținuți de Tusculum. Volscii, ernicii și equii au aderat la tratatul
Republica Romană () [Corola-website/Science/299366_a_300695]
-
acționat în Campania și Italia meridionala. Sunt încheiate legături, alianțe familiale, între aceste ținuturi și Romă. În 321 î.Hr., cănd armata română se străduia să se strecoare în inima zonei samnite, între Capua și Benevent, s-a produs catastrofă-trupele române, comandate de consulii Veturius și Postumius, au fost atrase în cursa întinsă în trecătoarea Caudium de samnitul Gavius Pontius. Românii au capitulat și au trecut dezarmați sub jugul alcătuit din lăncile învingătorilor-celebrele furci caudine. A fost una dintre cele mai mari
Republica Romană () [Corola-website/Science/299366_a_300695]
-
să-l oprească în câmpia Padului, pe când un alt corp expediționar român a fost expediat în Hispania, spre a-l combate pe Hasdrubal, fratele acestuia. În Ticinus și Bătălia de la Trebia , cartaginezii și aliații lor au înfrânt armatele consulare române, comandate de Cornelius Scipio și Sempronius Longus. A trecut Padul și a invadat Etruria, unde îl așteptau 4 legiuni și forțe auxiliare de 30 000 de militari români, aflate sub comanda consulului Gaius Flaminius. La 22 iunie 217 î.Hr., Hannibal a
Republica Romană () [Corola-website/Science/299366_a_300695]
-
pentru a declara un război Cartaginei, invocându-se încălcarea legii din 201 î.Hr. Mulți senatori se pronunțau în favoarea unui nou război punic, destinat să lichdeze Cartagina, iar Cato afirmă distrugerea ei. Din 149 până în 147 î.Hr., operațiunile militare au fost comandate de Scipio Aemilianus. Conditile impuse erau dure-capitularea, distrugerea orașului, mutarea populației. Cartaginezii s-au revoltat și rezista asediului român multe luni. A urmat lupte de stradă, angajate pentru o singura casă, durând 8 zile. 50000 de locuitori au fost vânduți
Republica Romană () [Corola-website/Science/299366_a_300695]
-
acelea ale agresiunii expansioniste, ci mai degrabă cele de consolidare și securizare ale veșnicelor amenințate granițe de vest. Stalin, presupunând că Japonia și Germania puteau amenința din nou Uniunea Sovietică în anii care aveau să urmeze, a impus guverne marionetă comandate de la Moscova în din fosta sferă de influență a Germaniei Naziste: Polonia, România, Ungaria și Bulgaria. În occident însă, aceste mișcări au fost interpretate ca încercări de diseminare ale comunismului, punctul de vedere sovietic fiind văzăt cu deosebit scepticism. Neînțelegerile
Istoria Uniunii Sovietice (1927-1953) () [Corola-website/Science/299472_a_300801]
-
fost autoritatea pe care o avea asupra corpului de ofițeri. Nu numai comandanții cu grade înalte erau aleși de către rege; Ludovic iși arogase dreptul de-a numi orice ofițer până la rangul de colonel. Era o armată regală; regele decreta cine comanda, cine era promovat, cine era retrogradat. Mâna dreaptă a lui Ludovic în controlul asupra armatei a fost François-Michel Le Tellier, marchiz de Louvois. Acesta fusese instruit de tatăl său, Michel Le Tellier, care condusese treburile militare pe vremea lui Mazarin
Ludovic al XIV-lea al Franței () [Corola-website/Science/298942_a_300271]
-
a fost urmat la tron de văduva lui, Ecaterina I, care a domnit până la moartea ei în 1727. Ea a fost succedată, la rândul ei, de Petru al II-lea, nepotul lui Petru I, care în anul 1727 i-a comandat arhitectului Domenico Trezzini să lărgească palatul lui Mattarnovi. Trezzini, care a proiectat Palatul de Vară în 1711 și a fost unul dintre cei mai mari exponenți ai barocului petrin, a reproiectat complet și extins Palatul de Iarnă construit de Mattarnovi
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
capitală a Rusiei, poziție pe care a deținut-o până în 1918. Ignorând cel de-al treilea palat de iarnă, la întoarcerea sa la Sankt Petersburg, împărăteasa și-a stabilit reședința în Palatul Apraksin din vecinătate. În 1732 țarina i-a comandat arhitectului Francesco Bartolomeo Rastrelli să reconstruiască în întregime și să extindă Palatul Apraksin, încorporând celelalte case învecinate. Astfel, nucleul celui de-al patrulea și ultimului Palat de Iarnă nu este palatul lui Petru cel Mare, ci palatul generalului amiral Fiodor
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
caute și să cumpere mii de opere de artă neprețuite în numele ei. În mod ironic, în timp ce înalta societate din Sankt Petersburg și restul familiei Romanov o luau în râs pe ultima împărăteasă pentru mobilarea palatelor ei cu obiecte de mobilier comandate de la Maples din Londra, urmau practicile Ecaterinei cea Mare cumpărând obiecte de artă „pe nevăzute”. În acest fel, între 1764 și 1781 Ecaterina cea Mare a achiziționat șase colecții importante: cele ale lui Johann Ernst Gotzkowsky; Heinrich von Brühl; Pierre
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
muta. Pe măsură ce palatul se umplea cu opere de artă, ele au devenit prea numeroase pentru a fi adăpostite în Ermitaj. Colecția de artă a Ecaterinei a devenit atât de mare încât în cele din urmă a devenit necesar să se comande arhitectului Iuri Velten, educat în Germania, construirea unei a doua prelungiri a palatului, care a devenit cunoscută în cele din urmă ca Vechiul Ermitaj ("15"). Mai târziu, Ecaterina a comandat o a treia prelungire, Teatrul Ermitaj, proiectată de Giacomo Quarenghi
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
încât în cele din urmă a devenit necesar să se comande arhitectului Iuri Velten, educat în Germania, construirea unei a doua prelungiri a palatului, care a devenit cunoscută în cele din urmă ca Vechiul Ermitaj ("15"). Mai târziu, Ecaterina a comandat o a treia prelungire, Teatrul Ermitaj, proiectată de Giacomo Quarenghi. Această construcție a necesitat demolarea ultimilor porțiuni rămase din Palatul de Iarnă al lui Petru cel Mare. Viața împărătesei la Ermitaj, înconjurată de artă și de prieteni, era mai simplă
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
Această galerie, care fusese concepută de Alexandru I, a fost proiectată de Carlo Rossi și construită între iunie și noiembrie 1826 sub domnia lui Nicolae I; ea a fost inaugurată pe 25 octombrie 1826. Pentru expoziția anului 1812, țarul a comandat 332 portrete ale generalilor care au avut un rol esențial în înfrângerea Franței. Artistul a fost britonul George Dawe, care a fost asistat de Alexander Poliakov și Wilhelm August Golicke. Nicolae I a fost, de asemenea, responsabil pentru crearea Galeriei
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
slujba țarului și rămăseseră loiali, s-au baricadat în palat. O mare parte a personalului administrativ a fugit, lăsând palatul apărat doar de un număr mic de cazaci și cadeți, precum și de 137 de militari femei din Batalionul Femeilor. Alimentele comandate de către ocupanții palatului au fost rechiziționate de bolșevici, iar Palatul de Iarnă a fost supus unui asediu, intrând astfel în cea mai turbulentă perioadă din istoria sa. Potrivit istoriografiei sovietice, cei cinci mii de marinari recent sosiți de la Kronstadt au
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
lăsată deschisă, fiind păzită doar de rezerviști răniți și invalizi. Acest lucru a înlesnit preluarea puterii și nașterea statului sovietic. Nikolai Podvoiski, unul dintre membrii troicii care a condus asaltul, a fost atât de impresionat de reconstituire încât i-a comandat regizorului Serghei Eisenstein să realizeze filmul "Octombrie". Anumite aspecte precum reflectoarele care apar în filmul lui Eisenstein indică faptul că regizorul a fost mai mult influențat de reconstituire decât de evenimentul original. Pe 30 octombrie 1917 s-a decretat că
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
trăit după ce s-a întors în Europa. A scris apoi alte trei romane, "Zile birmaneze" (Burmese Days, 1934), "Fiica unui cleric" (A Clergyman's Daughter, 1935) și "Keep the Aspidistra Flying" (1936). În anul 1936 lui Orwell i s-a comandat de către Victor Gollancz un documentar asupra șomajului din Nordul Angliei pentru editura engleză "Left Book Club". "Drumul către Wigan Pier" (The Road to Wigan Pier), o proză de tip reportaj despre viața la limita sărăciei a minerilor dintr-un orășel
George Orwell () [Corola-website/Science/299003_a_300332]
-
virtuoze pentru instrumentul său și prin primele sale două concerte pentru pian. Primul succes al lui Prokofiev în afara arealului pianistic a fost lucrarea orchestrală "Suita scită", o suită ce cuprindea muzică ce Prokofiev a compus-o inițial pentru un balet comandat de Serghei Diaghilev. Diaghilev a comandat încă trei balete din partea lui Prokofiev: "Bufonul", "Pasul de oțel" și "Fiul risipitor" - care la vremea producțiilor originale aveau un succes răsunător. Totuși, cel mai mare interes al lui Prokofiev a fost opera și
Serghei Prokofiev () [Corola-website/Science/304514_a_305843]
-
primele sale două concerte pentru pian. Primul succes al lui Prokofiev în afara arealului pianistic a fost lucrarea orchestrală "Suita scită", o suită ce cuprindea muzică ce Prokofiev a compus-o inițial pentru un balet comandat de Serghei Diaghilev. Diaghilev a comandat încă trei balete din partea lui Prokofiev: "Bufonul", "Pasul de oțel" și "Fiul risipitor" - care la vremea producțiilor originale aveau un succes răsunător. Totuși, cel mai mare interes al lui Prokofiev a fost opera și a compus câteva asemenea lucrări, inclusiv
Serghei Prokofiev () [Corola-website/Science/304514_a_305843]