10,713 matches
-
Încă din tinerețe, Marc Aureliu a primit o educație solidă în retorica greacă și latină prin instructorii săi, Herodes Atticus și Marcus Cornelius Fronto. Cu acesta din urmă a întreținut o bogată corespondență, în parte păstrată până azi. Formația sa filosofică a fost marcată de doctrina stoică, reprezentată de Epictet, Apollonius din Calcedonia și Sextus din Cheroneia. Singura sa lucrare a fost redactată în limba greacă, "Ta eis heauton" ("Către mine însumi"), tradusă mai târziu în limba latină cu titlul "Meditationes
Marc Aureliu () [Corola-website/Science/299677_a_301006]
-
Și reformatorul din Zürich, Ulrich Zwingli, numără botezul împreună cu împărtășania între sacramentele bisericii. Sacramentele sunt pentru el doar simboluri care indică spre o realitate ascunsă în spatele lor. Această realitate este mai importantă decât simbolul. (este vorba de așa-numitul realism filosofic). Apa botezului nu curăță ea însăși păcatele, ci doar indică spre lucrarea mântuitoare a duhului care acționează în interiorul omului. Cu aceasta Zwingli părăsește poziția oficială de până atunci a bisericii și chiar linia argumentativă a lui Luther care vedea actul
Botez () [Corola-website/Science/299683_a_301012]
-
ul este o școală filosofică fondată în Atena de Zenon din Citium (Kition) în jurul anului 300 î.Hr., în perioada elenistică a istoriei antice. Numele derivă de la un portic cu coloane, stoa poikile (gr.: portic zugrăvit), decorat de pictorul Polygnotos cu aspecte de la distrugerea Troiei, luptele
Stoicism () [Corola-website/Science/299711_a_301040]
-
III,30). "Carmen saeculare", scrisă cu ocazia sărbătorilor „seculare” ("ludi saeculares") organizate de împăratul Augustus (17 î.Hr.), este oda patriotică cea mai avântată închinată gloriei Romei. "Epistulae" ("Scrisori"), două cărți (20 și 13 a.Chr.) în hexametru dactilic cu problematică filosofică, morală, literară etc. Ca filosof, Horațiu preferă principiul aristotelian al "căii de mijloc de aur" ("aurea mediocritas") și învățăturile lui Epicur, conform cărora plăcerea reprezintă bunul unic, iar durerea singurul rău existent. Adevărata plăcere se găsește în starea de absolută
Quintus Horatius Flaccus () [Corola-website/Science/299749_a_301078]
-
până în timpurile moderne. Astfel Nicolas Boileau-Despréaux, poet și critic literar francez, sintetizează în ""Art poétique"" 1674) principiile clasicismului, fructificând izvoarele antice: Aristotel (poezia este o imitație a vieții - "mimesis") și ideile estetice ale lui Horațiu. Opera lui Horațiu, prin concepția filosofică, spiritul ei larg, lirismul avântat, înclinația satirică, ironia fină, eleganța și concizia, varietatea de ritmuri a versurilor, valorificarea experienței umane și artistice în funcție de principiile morale, a găsit un ecou profund în conștiința artistică a multor poeți moderni, printre care și
Quintus Horatius Flaccus () [Corola-website/Science/299749_a_301078]
-
opiniei publice, a atitudinii colectivităților. M. Eliade descoperă „comportări mitice“ în chiar obsesia „succesului“ caracteristică societății moderne, care traduce dorința obscură de a transcede limitele condiției omenești („mituri“ minore - starul, automobilul etc. sau „mituri elitiste“ - care se cristalizează în jurul creației - filosofice, artistice, experiențele revoluționare ale artei moderne oglindind, de fapt, criza spirituală actuală, faptul că „elita“ găsește, în extravaganța unor curente aristice, posibilitatea unei gnoze inițiatice). Și tot aici se înscrie fascinația lecturii - căci în literatură descoperim acea revoltă împotriva timpului
Folclor literar () [Corola-website/Science/299039_a_300368]
-
spiritului spre unitate, spre sinteză”. În opinia sa, monismul este un „focar de sofisme al căror izvor este în convingerea că lumea este un fel de "Individ infinit" care rămâne același, imutabil, în mijlocul transformărilor”. Isaiah Berlin a demonstrat că monismul filosofic este o primejdioasă iluzie, că libertatea de opresiuni, de constrângeri exterioare este chiar mai importantă decât aceea de a acționa autonom, că nevoia de apartenență ține de condiția umană, că în "Republica Spiritului" nu se intră cu bocancii, că este
Monism () [Corola-website/Science/299053_a_300382]
-
din maimuță, fie sunt veri, deci, în ultimul caz, au un strămoș comun. Mijloacele de susținere pentru acest punct de vedere le-au reprezentat ideile: Descoperiri recente (inginerie genetică, biologie, biochimie, biofizică; o nouă interpretare, mai nuanțată în plan conceptual, filosofic) au pus în evidență și alte posibilități de interpretare a genezei omului și a raportului acestuia cu mediul geografic natural. Conform noii ipoteze, evoluția este privită, în continuare, în ascensiune, dar în spirală și sinuoasă. Comparativ cu evoluționismul, nu se
Antropogeneză () [Corola-website/Science/299070_a_300399]
-
Studenții au fost cei care i-au adunat lucrările și cursurile în cărți publicate postum, precum „Philosophical Papers“ (1961) și „Sense and Sensibilia“ (1962). În lucrarea sa „A Plea for Excuses“ (1956), Austin ilustrează metoda sa de abordare a problemelor filosofice, pornind de la analiza subtilităților limbajului comun. Lucrarea sa majoră, „How to Do Things with Words“ (1961), prezintă concepția sa despre limbaj. Comunicarea lingvistică este concepută ca un act complex („speech act“), în care apar prezentate pentru prima oară cele trei
John Langshaw Austin () [Corola-website/Science/299075_a_300404]
-
se află într-o perioadă de „stabilitate temporară a capitalismului”, care precede eventuala sa prăbușire Diverse evenimente înainte de cel de-al Doilea Război Mondial au demonstrat lipsa de încredere reciprocă și suspiciunea între puterile occidentale și Uniunea Sovietică, în afară de provocarea filosofică generală bolșevică făcută capitalismului. A existat un sprijin occidental antibolșevic pentru Mișcarea Albă în Războiul Civil Rus, iar, apoi, finanțarea sovietică din 1926 a muncitorilor britanici care făceau grevă a determinat Marea Britanie să rupă relațiile cu Uniunea Sovietică. În 1927
Războiul Rece () [Corola-website/Science/299017_a_300346]
-
V î.Hr., a echivalat cu o „revoluție” în gândirea elenică, ei introducând spiritul critic, ideea de eficiență a acțiunii, antidogmatismul manifest. Învățați precum Protagoras din Abdera, Gorgias din Leontini, Prodicos din Cos, Hippias din Efest puneau omul în centrul reflecției filosofice, în locul zeilor și al „principiilor fondatoare”. Sofist și, totodată, antisofist, Socrate s-a străduit să „predice” îndoiala creatoare, să condamne superstițiile, incultura, viciile concetățenilor, să fundamenteze o metodă de gândire (rațională) și o etică în spiritul ideii că fericirea oamenilor
Grecia Antică () [Corola-website/Science/299092_a_300421]
-
suflet" etc.) a ridicat raționamentul (inducție și generalizare) la rangul de „cale a cunoașterii” științifice. Omul este perfecțiunea lumii vii, iar politica are drept scop fericirea lui prin justiție. Sofiștii, Socrate, Platon și Aristotel au operat mutația esențială în gândirea filosofică a Antichității: omul este obiectul exclusiv al gândirii filosofice, direcție de gândire transmisă ca moștenire spiritualității moderne europene. Artele au lărgit, la rândul lor, orizontul preocupărilor intelectuale ale grecilor și au dat glas gusturilor și sentimentelor lor. Ca și manifestările
Grecia Antică () [Corola-website/Science/299092_a_300421]
-
rangul de „cale a cunoașterii” științifice. Omul este perfecțiunea lumii vii, iar politica are drept scop fericirea lui prin justiție. Sofiștii, Socrate, Platon și Aristotel au operat mutația esențială în gândirea filosofică a Antichității: omul este obiectul exclusiv al gândirii filosofice, direcție de gândire transmisă ca moștenire spiritualității moderne europene. Artele au lărgit, la rândul lor, orizontul preocupărilor intelectuale ale grecilor și au dat glas gusturilor și sentimentelor lor. Ca și manifestările religioase ori sportive, artele nu puteau fi separate de
Grecia Antică () [Corola-website/Science/299092_a_300421]
-
doresc o lume a "libertății, păcii, dreptății și dragostei frățești", deși nu au nici cea mai vagă idee cum să o realizeze. În 1938 Huxley devine prietenul filozofului indian Jiddu Krishnamurti, pe care îl admiră. Devine un adept al curentului filosofic Advaita Vedanta din cercul lui Swami Prabhavananda, și îl introduce și pe Christopher Isherwood în acest cerc. Imediat după această experiență scrie cartea să fundamentală în materie de idei și valori spirituale, "The Perennial Philosophy" (Filozofia perena), în care analizează
Aldous Huxley () [Corola-website/Science/299132_a_300461]
-
nou de lucru la familia Cavendish, ca meditator al fiului fostului său elev. În următorii șapte ani, pe lângă munca de meditator, se preocupă de extinderea propriilor sale cunoștințe de filosofie, trezindu-se în el curiozitatea pentru cele mai importante dezbateri filosofice. A vizitat Florența în 1636 și mai târziu a fost unul dintre participanții obișnuiți la dezbaterile grupurilor filosofice din Paris, organizate împreună cu Marin Mersenne. Începând din 1637, Hobbes se consideră filosof. Filosofia lui Hobbes este strict nominalistă și mecanicistă, excluzând
Thomas Hobbes () [Corola-website/Science/299198_a_300527]
-
munca de meditator, se preocupă de extinderea propriilor sale cunoștințe de filosofie, trezindu-se în el curiozitatea pentru cele mai importante dezbateri filosofice. A vizitat Florența în 1636 și mai târziu a fost unul dintre participanții obișnuiți la dezbaterile grupurilor filosofice din Paris, organizate împreună cu Marin Mersenne. Începând din 1637, Hobbes se consideră filosof. Filosofia lui Hobbes este strict nominalistă și mecanicistă, excluzând teologia. Ea nu se preocupă decât de soarta obiectelor, naturale și artificiale, create de om cu alte cuvinte
Thomas Hobbes () [Corola-website/Science/299198_a_300527]
-
pară nedrept să te cobori, când rațiunea jocului meu o va cere” - vorbește însăși soarta prin intermediul lor. De oamenii aleși, de cei hrăniți „cu învățături eleatice și academice”, aceste curtezane n-au voie să se apropie . Problema raportului între cultura filosofică și cultura literar-retorică nu este nouă la Boethius, nici măcar la Augustin (care „optase” și el pentru „convertirea la filosofie”, după o îndelungă practicare a retoricii), ci datează din perioada începuturilor culturii antice: eleații se opun adepților lui Protagoras, Platon se
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
lui Protagoras, Platon se afirmă ca un oponent consecvent al sofiștilor. Cultura latinilor, departe de a fi o simplă formă epigonală a celei grecești, izomorfă, totuși, în anumite aspecte, se formează între limitele aceleiași opoziții: cultură „literară”, oratorică, versus cultura filosofică. După ce Socrate luptase împotriva sofiștilor iar Platon împotriva lui Isocrate, îi regăsim pe latini grupați în jurul acestor două idealuri: Seneca (reprezentând o cultură filosofică totuși incomplet degajată de oratorie) se distanțează de tatăl său, Seneca Retorul; Marc Aureliu se opune
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
izomorfă, totuși, în anumite aspecte, se formează între limitele aceleiași opoziții: cultură „literară”, oratorică, versus cultura filosofică. După ce Socrate luptase împotriva sofiștilor iar Platon împotriva lui Isocrate, îi regăsim pe latini grupați în jurul acestor două idealuri: Seneca (reprezentând o cultură filosofică totuși incomplet degajată de oratorie) se distanțează de tatăl său, Seneca Retorul; Marc Aureliu se opune maestrului său Fronto, retor; Augustin se opune lui Symmachus și lui Praetextatus . Boethius, prin Consolarea filosofiei, părăsește delectările Muzelor poetice în favoarea unei „doamne” mai
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
aceea în care moartea este înțeleasă ca o catastrofă), nici oblojiri trupești menite a amorți durerea (aceasta ar însemna grăbirea morții dar într-un mod pur trupesc, deci acceptarea unei semnificații pur materiale a morții). Moartea trebuie acceptată în mod filosofic, adică înțelept. Prima problemă care trebuie lămurită este: „ce înseamnă să mori?” Proza V a cărții anunță intenția Filosofiei de a-l „converti” pe Boethius, adică de a-i schimba dispoziția mentală, aceasta însemnând pregătirea pentru înțelegerea caracterului real al
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
Adevărurile cunoscute de Boethius sunt încă incomplete, deficiență care atrage după sine necesitatea desăvârșirii lor, nu însă înainte de finalizarea pomenitei „purificări” a intelectului de pasiuni. Cartea a II-a a Consolării... va fi prin urmare abia „trecerea” spre discuția finală, filosofică, numită de Filosofie „leacul cel tare”. Până acolo însă este nevoie de purificare, de „leacul cel slab”, constând într-un dialog despre soartă și nedreptățile ei. Deosebirea față de prima poezie, în care Boethius deplângea situația în care se află, este
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
va rămâne până la moarte. Aici adună o comunitate de prieteni care trăiesc în jurul maestrului, îndepărtați de viața politică. Își deschide propria școală de filosofie care rivaliza cu Academia și Peripatos. Prin activitatea de la Atena, Epicur pune bazele unui nou curent filosofic - epicurismul - cu un puternic ecou până la sfârșitul lumii antice. Ca și în cazul lui Socrate, pe care îl aprecia, moartea lui Epicur a fost aceea a unui înțelept senin și perfect stăpân pe el. Diogenes Laertios menționează 40 de titluri
Epicur () [Corola-website/Science/299228_a_300557]
-
Duhul Sfânt cum n-a mai făcut-o de la Sf. Ap. Pavel încoace (Joule. Kostlin), alte ori ca un erou și ca o personalitate puternică, plină de calități geniale (Thomas CarlyleCarlyle, Thiele), ori ca cel mai genial creator de sistem filosofic și religios (Holl), iar alteori crezut drept un rătăcit răufăcător, sau un psihopat, care a făcut din pasiunile lui un crez cu care a infectat omenirea întreagă (Denifle, Grisar ș.a.). La fel este prezentată și opera reformatorului: când expresie a
Luteranism () [Corola-website/Science/299840_a_301169]
-
al imperiului și vine la Constantinopol. Scurta lui domnie stă sub semnul reacției anticreștine și încercărilor de reînviere a cultelor păgâne, a obiceiurilor și moravurilor străbune. Adoptă edicte anticreștine, care-i aduc cognomenul de "Apostatul". Posesor al unei vaste culturi filosofice și filologice, Iulian a lăsat o bogată și multilaterală operă literară scrisă în limba greacă. Rănit în lupta de la Maranga, de pe fluviul Tigru, Iulian moare câteva zile mai târziu, la 26 iunie 363. Cu el se sfârșește dinastia întemeiată de
Iulian Apostatul () [Corola-website/Science/299883_a_301212]
-
Petronius Arbiter, grupate sub titlul ""Satyricon"", relatând aventurile a doi reprezentanți ai societății contemporane. Celebru este fragmentul intitulat "Ospăț la Trimalchio", în care gazdă se străduiește în zadar să abată discuțiile de la teme obscene, propunând convorbiri cu subiecte literare sau filosofice. Multe din producțiile literare medievale au conținut satiric: "Leș Fabliaus", fabulele din lumea animalelor și povestirile alegorice de tipul ""Român de la Roșe"" din secolul al XIII-lea. În Anglia este de remarcat în secolul al XIV-lea Geoffrey Chaucer, care
Satiră () [Corola-website/Science/299948_a_301277]