10,678 matches
-
zona păstrăvului. Reproducerea are loc în ape adânci și repezi, cu un fund pietros sau nisipos. Aci, o femelă depune câte 3.000-10.000 icre, mari cât sămânța de mei, lipindu-le de pietre. În această călătorie, peștii nu se hrănesc. Are valoare economică limitată. Carnea are multe oase și este gustoasă. Icrele proaspete de mreană, mai ales în preajma reproducerii lor, sunt toxice; consumate, produc diaree, vărsături și dureri de cap, care țin mai multe zile. Nici carnea nu-i de
Mreană () [Corola-website/Science/319139_a_320468]
-
de mătase de suprafață, astfel încât, după prindere insectei, el urcă pe fir. Săritura este posibilă datorită presiunii hemolimfei create în picioare. Viteza medie este în timpul săriturii s-a estimat a fi între 64 și 79 cm / s. Păianjenul zebră se hrănește cu diferite insecte mai mari sau asemenea lui în dimensiuni (de ex. țânțarii), evită furnicile. O alta caracteristica demna de luat in seama a acestui paianjen este structura sa, un micuț terminator putem sa il numim deoarece nu poate fi
Salticus scenicus () [Corola-website/Science/319243_a_320572]
-
reușește să o găsească pe Meredith. Pe drum, el întâlnește un preot dement care-l informează că adepții lui Maleahi îi iau pe supraviețuitorii mai slabi ca sclavi, în timp ce îi transformă pe cei puternici în soldați. Preotul încearcă să-i hrănească cu Solomon pe enoriașii săi care au devenit strigoi. Solomon scapă, dar este încercuit de tâlharii care-l atacaseră mai devreme, care au fost transformate de către călărețul mascat în soldați ai lui Malachi. Solomon îi ucide pe toți, dar pe
Solomon Kane (film) () [Corola-website/Science/319251_a_320580]
-
este cea mai lungă și cea mai durabilă din toți paianjeni țesători. Aceasta este folosită la pescuitul peștilor mici. Paianjenul își construiește plasa locuri umede, pe copacii mari și în zonele nepoluate, în special de automobile. <br> Nephila înaurata se hrănește cu muște, țânțari, molii, viespi și gândaci. El este inonfesil pentru om. Această specie locuiește în Africa de Sud și pe unele insule din Oceanul Indian (Seychelles, Reunion, Mauritius, Rodrigues). Specia dată include o subspecie "Nephila înaurata madagascariensis" , răspândită Africa de Sud și Seychelles.
Nephila inaurata () [Corola-website/Science/319318_a_320647]
-
este numele unei familii de pești marini de talie mare, cu scheletul cartilaginos-osos, cu corpul fără solzi, acoperit cu cinci șiruri longitudinale de discuri osoase, cu rostrul alungit, prevăzut cu mustăți. Peștii din această familie sunt denumiți și sturioni. Se hrănesc cu precădere din fauna bentică : moluște, crustacei, pești bentici din familia guvizilor sau a blenidelor, icrele altor specii. Sunt întâlniți numai în emisfera nordică, fiind prezenți îndeosebi în Marea Neagră și Marea Caspică, mult mai rari în apele Europei occidentale (mai
Sturion () [Corola-website/Science/319332_a_320661]
-
lobi, unul superior mai mare și altul inferior mai mic. Colorația este foarte variabilă: la unele exemplare, spinarea este neagră-cenușie, la altele - de un verde murdar sau verde închis. Sub linia laterală și pe abdomen e alb murdar. Adulții se hrănesc în mare cu moluște, crustacee, polichete, mai puțin cu pești; în Dunăre cu larve de efemeroptere și alte insecte, crustacee și pești, mai ales obleț ("Alburnus alburnus"). Pentru reproducere migrează din mare în fluvii primăvara, din februarie-martie până în mai. Întreprinde
Nisetru () [Corola-website/Science/319331_a_320660]
-
cât și proprietăților, acești păianjeni au fost văzuți mâncând păsări mici . Unele specii (de exemplu "Nephila clavipes") devin frecvent victime ale păianjenilor "Argyrodes", un gen cu reprezentanți foarte mici albi-argintii. Uneori câteva zeci de indivizi pot infesta o singură pânză, hrănindu-se cu prada prinsă de păianjenul gazdă. Reconstruirea frecventă sau abandonarea pânzei poate fi și o tactică de eliminare a acestor mici paraziți. Păianjenii tinere nu construiesc pânze din mătase galbenă, de aceea uneori pot fi confundați cu juvenilii "Leucauge
Păianjeni țesători sferici aurii () [Corola-website/Science/319337_a_320666]
-
este acoperit cu cinci rânduri de plăci (scuturi) osoase mici longitudinale. Trăiește până la 100 de ani. Depune icrele la adâncimi de 8-20 m în fluvii, pe fund argilos și pietriș, în curentul apei în aprilie-iunie. Este un pește carnivor, se hrănește cu crustacee, larve de insecte, larve de pești și pești mici: scrumbie, hamsii, guvizi etc. Are valoare economică foarte mare și este pescuit pentru carnea gustoasă și icrele negre. ul este clasificată după IUCN ca o specie pe cale de dispariție
Morun () [Corola-website/Science/319329_a_320658]
-
în Volga este limitat de barajele hidroelectrice. În Marea Azov morunul aproape a dispărut; în trecut până la construirea de baraje se ridica în râul Kuban până la Ladozhskaya, în râul Don până în regiunea Voronej. În mare, morunii trăiesc solitar și se hrănesc în principal în zona pelagica la adâncimi de 50-100 m și pot coborî pe funduri adânci până la o profunzime de 180 m. În această zonă, apa are o salinitate pronunțată (18—24‰). Ca dovadă că morunul trăiește pe aceste funduri
Morun () [Corola-website/Science/319329_a_320658]
-
Distribuția pe verticală este în funcție de prezența hranei. Iernează pe funduri foarte adânci (130-180 m) ale mării, în gropi cu fund tare și negru situate de obicei după un cot unde curentul lovește în maluri. Aici morunii stau aproape în letargie, hrănindu-se foarte puțin. În timpul iernatului se adună în grupe. În timpul migrației spre locurile de depunere a icrelor morunul înoată pe fundul apei în cele mai profunde parți ale albiei râurilor. După depunerea icrelor se reîntoarce în mare, înotând foarte iute
Morun () [Corola-website/Science/319329_a_320658]
-
mult la suprafața apei. Unii rămân pentru a ierna chiar în Dunăre în gropi adânci alături de nisetru. Puii de morun se îndreaptă către mare în lunile iunie-septembrie, înotând încet pe fundul apei, oprindu-se din când în când să se hrănească. Hrana variază în funcție de sezon. Morunul este un peste prădător, foarte hrăpăreț și cel mai carnivor dintre toți sturionii. Peștii alcătuiesc peste 80% din hrana lui; apoi, crustacei ("Crangon") 11% și moluște ("Modiolus") 4%. Hrana principală a juvenililor în Dunăre este
Morun () [Corola-website/Science/319329_a_320658]
-
hrana lui; apoi, crustacei ("Crangon") 11% și moluște ("Modiolus") 4%. Hrana principală a juvenililor în Dunăre este constituită din larve de insecte, în special efemeroptere ("Ephemeroptera"), crustacee: gamaride ("Gammaridae"), miside ("Mysidae"), copepode ("Copepoda") și cladocere ("Cladocera"). Morunul începe să se hrănească cu pești, de la o vârstă foarte mică (de la o lungime de 24 cm în Dunărea de Jos). În Dunăre preferă scrumbia de Dunăre ("Alosa immaculata"), crapul ("Cyprinus carpio"), cleanul ("Leuciscus cephalus"), roșioara ("Scardinius erythrophthalmus"), babușca ("Rutilus rutilus"), plătica ("Abramis brama
Morun () [Corola-website/Science/319329_a_320658]
-
și păsări de apă; la un morun s-a găsit în stomac chiar o copită de cal mort, ce fusese aruncat în Dunăre. În Marea Neagra, între mai și septembrie morunul se adună în apropierea coastei înainte de a intra râuri se hrănește cu pești marini, în principal cu scrumbie albastră ("Scomber scombrus"), stavrid ("Trachurus mediterraneus ponticus"), hamsie ("Engraulis encrasicolus") și șprot ("Sprattus sprattus"). Exemplarele pescuite în mare, la talian lângă țărm, aveau în stomac guvizi ("Gobiidae"), hamsii, crevete, crabi; la cei prinși
Morun () [Corola-website/Science/319329_a_320658]
-
mare, la talian lângă țărm, aveau în stomac guvizi ("Gobiidae"), hamsii, crevete, crabi; la cei prinși în larg, conținutul stomacal era reprezentat prin barbun ("Mullus barbatus ponticus"). Toamna și iarna morunii coboară în zone adânci ale mării Negre și se hrănesc în principal cu barbun ("Mullus barbatus ponticus"), bacaliar ("Merlangius merlangus euxinus"), cambula ("Platichthys flesus flesus"), calcan ("Scophthalmus maeoticus"), hamsia ("Engraulis encrasicolus") și guvizi ("Gobius"). Ca longevitate, morunul deține primul loc între sturioni. Exemplarele adulte au 30-60 de ani, dar indivizii
Morun () [Corola-website/Science/319329_a_320658]
-
sturionilor, este un pește exclusiv de apă dulce. Se găsește în Dunăre. Preferă apele adânci și limpezi, cu fund tare, apropiindu-se de mal numai dacă acesta este abrupt. Nu suportă apele tulburi și pe cele sărace în oxigen. Se hrănește cu crustacee și larve de insecte. Măsoară în medie 60-70 cm și cântărește 4+5 kg, putând ajunge la 1-1,25 m și 16 kg. Carnea și icrele sunt foarte apreciate. Din latina "Acipenser" = nume dat de Plinius nisetrului + "ruthenus
Cegă () [Corola-website/Science/319330_a_320659]
-
mari și se adună pe fund chiar în albia apei (Antipa). Observațiile făcute de către ihtiologii sovietici, au arătat că cega nu poate trăi în apele ce au mai puțin de 3,5—3,0 mg oxigen la 1 litru. Se hrănește cu larvele acvatice ale insectelor, crustacei mici, icrele altor pești. Hrana preferată a cegii o formează larvele de insecte, cum sunt chironomidele ("Chironomus", "Cryptochironomus"), trihopterele ("Hydropsyche") și efemeridele (rusaliile sau vetricele). În gropile adânci, cu pietre, se hrănește cu crustaceul
Cegă () [Corola-website/Science/319330_a_320659]
-
litru. Se hrănește cu larvele acvatice ale insectelor, crustacei mici, icrele altor pești. Hrana preferată a cegii o formează larvele de insecte, cum sunt chironomidele ("Chironomus", "Cryptochironomus"), trihopterele ("Hydropsyche") și efemeridele (rusaliile sau vetricele). În gropile adânci, cu pietre, se hrănește cu crustaceul amfipod "Corophium", care acoperă pietrele. Aceste locuri adânci sunt cunoscute de către pescarii care pescuiesc cegă. În partea superioară a zonei cataractelor Dunării (în amonte de Șvinița) cegă se hrănește mai ales cu amfipodul "Chelicorophium curvispinum" ("Corophium curvispinum") (76
Cegă () [Corola-website/Science/319330_a_320659]
-
rusaliile sau vetricele). În gropile adânci, cu pietre, se hrănește cu crustaceul amfipod "Corophium", care acoperă pietrele. Aceste locuri adânci sunt cunoscute de către pescarii care pescuiesc cegă. În partea superioară a zonei cataractelor Dunării (în amonte de Șvinița) cegă se hrănește mai ales cu amfipodul "Chelicorophium curvispinum" ("Corophium curvispinum") (76,6% din hrană), larvele tricopterului "Hydropsyche ornatula" (10,8%), larvele chironomidelor ("Chironomus" f.l. "reductus" reprezintă 8,21% din hrană); larvele de efemeride și celelalte elemente nutritive joacă un rol neînsemnat în
Cegă () [Corola-website/Science/319330_a_320659]
-
m (prima specie este consumată mai ales în lunile mai și iunie, a doua în tot cursul anului). Prezența acestor larve constituie locuri bune de hrănire a cegii, deci și locuri de aglomerare a ei. În afară de aceste efemeroptere se mai hrănește și cu larvele tricopterului "Hydropsyche" și cu larvele de chironomide, mai puțin cu larvele efemeropterului "Oligoneuriella rhenana", larvele de plecoptere și odonate.
Cegă () [Corola-website/Science/319330_a_320659]
-
aproximativ 20 cm, inclusiv coada. Corpul este negru, cu reflexii verzuii. Cleștii sunt mari și puternici, maronii la culoare și suprafața granulată. Masculii sunt mai mari și dinți de pe pieptini (organe senzoriale) sunt mai numeroși. În sălbăticie, scorpionul imperial se hrănesc, în primul rând, cu termite. El este cunoscut consumând șoareci mici și șopârle. Scorpionul imperial sapă galerii subterane cu ajutorul primelor două perechi de picioare. O vizuină poate fi mai mult decât un tunel sub o piatra, ea poate avea o
Scorpion imperial () [Corola-website/Science/319349_a_320678]
-
Ouăle au o culoare verzuie sau una maroniu-măslinie, pătate cu negru și măsoară aproximativ 75 x 46 milimetri iar masa este de 83 de grame, din care 8% este coaja. Incubația ouălor începe după depunere. Puii de cufundar mic sunt hrăniți de ambii părinți, la început cu nevertebrate iar mai apoi cu pești mici pe o perioadă cuprinsă între 38-48 de zile. După această perioadă, masculul și femela îi vor neglija pe pui pentru a-i îndepărta de cuib.
Cufundar mic () [Corola-website/Science/315558_a_316887]
-
pe sezon. 2. "Aleurothrixus Floccosus", prezent pe fața frunzelor sub forma a numeroase pete albe-gălbui de puf, de 2-3 mm în diametru. 3. "Incurvaria Masculella", un fluture maroniu ale cărui larve ciuruiesc punctual frunzele. În stadiul larvar, aceste insecte se hrănesc cu sucul celular al mezofilului frunzelor, debilitând arborele. Teiul a suferit trei tratamente majore și continuă să fructifice anual. Trunchiul este consolidat cu manșoane (cercuri) de metal, iar ramurile sunt sprijinite în console. La 4 august 1950 Iașiul a fost
Teiul lui Eminescu () [Corola-website/Science/315791_a_317120]
-
de semne de recunoaștere de la țipete și fluierat la grohăieli și bătăi de cioc. Când curtează își deschid aripile, își mișcă capul și bat din cioc în timp ce scot zgomote. Au o durată de viață de aproximativ 23 de ani. Se hrănesc cu pești mici, crustacee și resturi de animale care plutesc pe apă, mâncând câteodată atât de mult că devin incapabili să mai zboare, odihnindu-se fără ajutor pe apă. Au obiceiul să urmărească vapoarele pentru resturi. Au capacitatea să facă
Albatros călător () [Corola-website/Science/316539_a_317868]
-
nasului, excavate lateral cu membrele anterioare și împinse în sus și înapoi cu cele 3 gheare mari de la fiecare membru posterior. Hrana este alcătuită din ciuperci și tuberculi, precum și din pradă animală, care este mâncată ori de câte ori este întâlnită. Ea se hrănește cu viermi, larve, miriapode și chiar cu mici șopârle. Folosindu-se de miros și de pipăit, cârtița urmărește micile tuneluri făcute de eventuala pradă, pentru a-și prinde victimele. Poate căuta hrană la suprafață dupa ploaie. Blana mătăsoasă, de la alb-gălbui
Cârtița cu pungă () [Corola-website/Science/316612_a_317941]
-
de tub). Gura mică, lipsită de dinți, este situată terminal la vârful botului. Cu ajutorul botului tubular, care funcționează ca o pipetă, acești pești absorb rapid apa în gură, aspirând în același timp nevertebratele mici (crustacee mici etc.) cu care se hrănesc. Coada (pedunculul caudal), lungă și subțiată, la unele specii ("Syngnathus") se termină cu o înotătoare caudală mică, la altele (căluții de mare) este lipsită de înotătoare și a devenit prehensilă, putându-se încolăci în jurul algelor sau altor obiecte. La singnatide
Singnatide () [Corola-website/Science/316666_a_317995]