KorAP: Find »[drukola/base=nevastă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...399 400 401 ...467 >

11,656 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785

Dumitru se oprește din povestit și privește cu interes la omul acela ciudat. Prin apropiere nu mai era nimeni. Eu zic că ceva nu-i în regulă cu ăla, spune Dumitru. Ei, acum și mata, o fi un nebun, spune nevasta. Tocmai de asta zic că ceva nu-i în regulă... O fi scăpat de la Socola, își dă cu părere fata. Privesc cu atenție spre cel care numai om sănătos nu părea. Acesta mai rupea cîte un porumb, îl arunca în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
taie calea spre sat. Apoi iar se oprește, continuînd cu preocupările sale de om nebun. Nervii sînt încordați și dau să explodeze. Deodată, nebunul răcnește: Oac! Fuge spre cei trei și nu se mai oprește. Fata o apucă spre vest, nevasta spre est și Dumitru spre sud, adică spre bulhacul cu stuf. Fugeau cît îi țineau picioarele! Ținta nebunului era însă Dumitru. Acesta intră în bulhac, în stufăriș și se afundă tot mai mult în mîlul gros, urît mirositor. La spatele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
a rezolvat. Peste două zile vine la mine un urît cu o droaie de copii. Am găsit o locuință, dom' primar, acum stau cu copiii pe sub poduri. Ca la comandă copiii, toți cu muci la nas, încep a boci și nevasta urîtului îi trăsnește cu pumnul drept în cap, cu dușmănie. Urletele cresc în intensitate pe măsură ce eu pun întrebări. Ce locuință? O amărîtă de căsuță. Ce adresă are? Îmi spune adresa și eu văd negru în fața ochilor. Era casa profesorului Dragotescu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
vrea. Trimite-l la mine. Primarul începe să înțeleagă trucul și devine puțin nervos. De ce nu lucrezi? Eu trebuie să am grijă de copil... Dar am vorbit la creșă. Nu dau eu copilul la creșă. Îl cresc eu. Dar parcă nevastă-ta este în concediu! Bumbărează (Bumberică) habar n-avea că primarul se informase. Ei? insistă primarul. Doar acum... un timp pînă... Pînă ce? Mă mai liniștesc. Adică pînă topești pensia bătrînei? Mi-ai adus împrumutul? Nu mi-au plătit trenul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Într-o vacanță, am fost invitați de Vasilică la o mică întîlnire între cei mai cultivați oameni din sat și care încercau să evadeze din umilele poziții oferite de soartă. Mare ne-a fost surpriza s-o cunoaștem pe Katia, nevasta profesorului Vasilică. Era o blondă de o frumusețe răpitoare. În plus, era amabilă și dansa cu noi toți "mucoșii". Dacă la început o prindeam cu sfială și cu un soi de frică, cu timpul o apropiam mai strîns de noi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
gospodar cu o casă îngrijită oarecum, dar nu cine știe ce. Totuși, o cameră curată, casa cea mare, cum i se spune pe la noi, a fost oferită oaspeților. Nu vii cu noi la masă diseară? întreabă Vasilică. Chiar dacă îi admiram minunăția de nevastă, mă puteam uita în ochii săi fără să-i aplec, deoarece nu aveam gînduri ascunse și nici dorințe măgărești. Seara a fost reușită. Vasilică era un profesor care știa și toaca în cer, iar Katia povestea de satul său situat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Sînt sigur, acum cînd scriu, că oamenii aceia erau înțelegători cu mine. După ce termin cu poveștile mele, mă adresez distinsei soții, Katia: Ce v-a impresionat cel mai mult în satul nostru? Ambii soți izbucnesc în rîs și Vasilică spune neveste-sii: Spune-i tu! Încă rîzînd, Katia începe cu precauție: Am ajuns aici pe la amiază. Îmi plăcea apa din fîntînă foarte mult. Găleata cu apă era pe un scăunel în tinda de la intrare și noi luam cu o ceașcă de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
primar. Erau foarte plăcuți la vorbă și chiar fizic nu arătau rău. Blajini, buni la suflet și primitori cum numai în Moldova sînt unii. Domnule primar, ce bucurie ne faci... Raluca, a venit dom' primar la noi, țipă Gioni la nevastă. Se deschid ușile și inimile, sînt tratat ca un oaspete drag și mult așteptat. În bucătărie fierb oale, sfîrîie tigăi și la cuptor se coace ceva bun. Un păhărel oferit din suflet și cu drag și stăm de vorbă. Cultivat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-l aștept la ora 7. Vai de mine, cum să nu vin? Îmi continui drumul și nici nu mai dau replică unui vecin care mă avertizează: I-ați scăpat mult? Ăsta n-a lucrat niciodată. Un bețivan care își bate nevasta zilnic. Săraca Maria doarme în coteț cu găinile. Numele femeii mă șochează și nu mă pot abține. Maria, sirena? Da, săraca. Îmi imaginez o poveste de dragoste între cei doi, dar mă încurcă Ana. Întreb curios: Ana a fost înainte

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
zăvoaiele toate, erau populate pe vremuri cu Limbrich, care s-au românizat în timp și acum a rămas doar un singur Limbric. Om destoinic de altfel, care a luptat din răsputeri ca această familie să nu se stingă odată cu el. Nevastă-sa, o fată vrednică și voinică, îi turna doar fete și iar fete. Vreo șapte la număr. De cîte ori se năștea încă o fată, Toader Limbric mergea la o mică bodeguță din sat și se îmbăta. Singur. Apoi veneam

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
El avea moștenire doar un hectar, departe de moșia lui moș Cazacioc și nu prea valora mare lucru, așa, de unul singur. Dacă, însă, ar fi avut 11 hectare, atunci... Cînd rusnacul i-a solicitat o vizită, și-a luat nevasta și a lăsat mașina jos, la iaz, urmînd să parcurgă 6 km, pînă la bordei, pe o cărare abia vizibilă. Mohor uscat, păiuș și alte buruieni șfichiuiau frumoasele picioare ale doamnei Cepoi. Trebuia să-mi fi luat pantaloni, se tînguia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
timp, erau tot felul de bunătăți și o cană cu vin roșu. Eu nu beau, sare nepotul, sînt cu mașina. Dar eu beau, spune Cazacioc vesel. Vîntul mîngîia dealul lui Cazacioc și de jur împrejur era o priveliște de basm. Nevasta nepotului s-a îmbujorat, nepotul s-a smochinit a plictiseală și moș Cazacioc a tras un cazacioc. Puțin obosit, intră în bordei și iese cu o cutiuță acoperită cu catifea aurie. Am fost la Paris și am cumpărat un medalion

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
cazacioc. Puțin obosit, intră în bordei și iese cu o cutiuță acoperită cu catifea aurie. Am fost la Paris și am cumpărat un medalion pentru tine, pentru cînd nu voi mai fi pe acest pămînt, spune privind-o fix pe nevasta lui Cepoi. Cu ochii strălucind, atît din interes cît și din cauza vinului, femeia scoate o mulțime de "ah, oh!" și alte interjecții. Practic, tremură toată și își pune medalionul. Cum îmi stă? întreabă șters spre Cepoi. Ia nu te mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
mi cheile, o aduc eu, se oferă Cazacioc. Lasă, mă duc eu. Pe unde o iau ca să ajung aici? De la răscruce o iei spre dreapta și peste 2 km o faci pe un drumeag la stînga. Cepoi pleacă furios și nevasta întreabă nervos: Unchiule, dar n-ai putea să îmi dai colierul de pe acum? Ba s-ar putea, dacă ne înțelegem. Ne înțelegem, unchiule. Sigur? Sigur, sare femeia de gîtul lui. Moș Cazacioc știe să nu bruscheze lucrurile, dar femeia era

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
ai spus cum poate ajunge. La stînga. Am greșit, trebuia la dreapta. Se rîde cu poftă și cînd a venit Cepoi ar fi gustat cu plăcere o bucată din moș Cazacioc. Cînd au ajuns acasă, Cepoi vede colierul la gîtul nevestei. Colierul, nevastă... A, l-am uitat la gît. Atunci nu-l mai dăm înapoi! Nici vorbă. Ce, mă crezi proastă?! M-am dus pe la Cazacioc într-o zi cînd verificam pămînturile primăriei și, foarte ospitalier, m-a întreținut cu povești

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
cum poate ajunge. La stînga. Am greșit, trebuia la dreapta. Se rîde cu poftă și cînd a venit Cepoi ar fi gustat cu plăcere o bucată din moș Cazacioc. Cînd au ajuns acasă, Cepoi vede colierul la gîtul nevestei. Colierul, nevastă... A, l-am uitat la gît. Atunci nu-l mai dăm înapoi! Nici vorbă. Ce, mă crezi proastă?! M-am dus pe la Cazacioc într-o zi cînd verificam pămînturile primăriei și, foarte ospitalier, m-a întreținut cu povești, dar ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
ospitalier, m-a întreținut cu povești, dar ce povești ! și cu o ospitalitate ieșită din comun. L-am întrebat curios: Domnule Cazacioc, dar era nepotul matale, cum de ... Îi las destulă moștenire netotului, nu moare dacă îmi face și mie nevastă-sa o mică bucurie... Dar... Nu mă lăcomeam eu la... dar avea de unde berechet... să dea la toată lumea. Aici îi dau dreptate. Dorințe satanice Îi spuneam Bădia și îmi era foarte apropiat, pentru că era mereu prezent cînd aveai nevoie de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
romani. Mai precis, de dăcoaice și romani. Că doar n-or fi venit la luptă, în Dacia, sabinele lor sclifosite, hușchite de pe la alții! Aveau, bieții de ei, muieri puține. De aceea le-au ținut la Roma și cei care doreau neveste, au fost trimiși în Dacia. Dacii, fiind mai tot timpul beți, nu prea apreciau femeia, așa că toată lumea a fost mulțumită și s-a zămislit un nou neam, bățos, viguros și mintos. Adică românii! Fiind așa un neam dat naibii, dușmanii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
și ținutul etrusc. Încă de atunci cunoșteau sfredelul, șurubul și alte sute și sute de invenții pe care acum ni le asumăm. Am văzut desenat pe un vas etrusc, un bărbat semiculcat care își bagă degetele în gît și vomita. Nevasta, Doamne, de pe atunci erau nevestele la fel ca și acum, îi ținea ligheanul. Docilă și grijulie. Solidară și îngăduitoare. Omul său a întrecut măsura dar mîine va pleca să muncească pe ogoarele pe care le văd pînă departe, într-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
atunci cunoșteau sfredelul, șurubul și alte sute și sute de invenții pe care acum ni le asumăm. Am văzut desenat pe un vas etrusc, un bărbat semiculcat care își bagă degetele în gît și vomita. Nevasta, Doamne, de pe atunci erau nevestele la fel ca și acum, îi ținea ligheanul. Docilă și grijulie. Solidară și îngăduitoare. Omul său a întrecut măsura dar mîine va pleca să muncească pe ogoarele pe care le văd pînă departe, într-o ceață alburoasă. Din cînd în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
dom'le?! Eu înjuram birjărește pe cubanezul care mi-a cîntărit cașcavalul. La verificare, acasă, am găsit lipsă o jumătate de kilogram din cele trei cumpărate. Anafura mamei lui de latino-american! Ce-ai spus? "To be or not to be", nevastă. Parcă am auzit "anafura"... O lua Hamlet săracu', cam știa că i-a sunat ceasul. Îmi măcinam nervii cînd un cubanez mă tampona din cauză că avea chef să meargă înapoi cu rabla lui. Și ce tablă de tanc avea! De ce ai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
de lei. În pungi vidate și... congelate. Desfacem pungile acasă și tranșăm cărnița frumos. Parcă miroase, deși este încă congelată. Ei, nu se poate! Este Bila... Dar carnea s-a decongelat și acum... pute îngrozitor. Mă enervez. Unde-s pungile, nevastă? La gunoi, le-am aruncat. Ce bine că avem cîini! Să pape și ei ceva bunătăți și să contribuie la prosperitatea patronului de la Billa... Cîntăresc cele trei kilograme de mere, cumpărate pe șosea, pe la Sîrca, și constat că sînt doar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
a apucat osul. Am crezut că are mai multă carne pe el, se plîng pretendenții. Visul se termină, redevin om și adorm liniștit, resemnat. Mă trezesc odihnit. Doar dinții și fălcile mă cam dureau puțin. La cafea, îi spun soției: Nevastă, dă-l dracului de os amărît, l-am înapoiat ministrului și președintelui și mă simt alt om! Este atît de bine să fii alt om! P.S.: Aviz amatorilor! Osul din Cuba așteaptă din octombrie un client. Din păcate nu-l

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Nu mă așteptam la ceva atît de grav. Avea și diabet, săraca. Îi făceam injecții, de două ori pe zi. Cîți ani avea? întreb și eu ca să mă aflu în vorbă. Opt ani. Se îmbolnăvise de diabet pe la șase ani. Nevastă-mea deja are ochii umeziți. Eu mai trag un pahar din Feteasca Neagră pe care o dăruisem. A doua zi de la venirea noastră ne-a lovit uraganul Mitchel. Nu știam ce-i un uragan, nu eram pregătiți. În reședință eram

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
dus pe apa sîmbetei toate precauțiile. Héctor simțea că este spionat de negri mai mici sau mai mărișori, simțea că i se coace ceva. Moartea tatălui său a căzut ca o bombă. Tocmai la Holguin, departe, în zările spre est. Nevastă, nu pleci de acasă, nu deschizi ușa, nu dormi decît iepurește. Pun bicicleta în casă și ai grijă...ca de butelie, am spune noi, românii. Cu inima strînsă pleacă Héctor cu presimțirea că ceva moare în el. Nevasta, tot nevastă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]