14,215 matches
-
subțiri, eu nu-mi plecam ochii în pământ, le disprețuiam, așteptam să mă batjocorească, și uneori le auzeam cum râd. Atunci îmi spuneam: "De m-ar lovi și de m-ar scuipa în obraz", dar râsul lor asta și făcea, râsul lor întors către mine cu dinți și cu tăișuri care mă sfâșiau, și cât de dulci îmi păreau batjocura și suferința! Duhovnicul meu nu știa ce să mai creadă când mă auzea învinuindu-mă întruna: "Nu, fiule, n-ai dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
voce ciudat de veselă în noaptea apăsătoare, salutau în portugheză mașina care pornea mai departe la drum. - Ei spus șaizeci de kilometri până la Iguape. Mai ai de mers trei ore și terminat. Socrate mulțumit, vesti șoferul. Omul râse, cu un râs bun, puternic și cald, care îi semăna. - Și eu, Socrate, sunt mulțumit. Sunt bucuros că drumul etare. - Tu prea greu, domnu' d'Arrast, tu prea greu, râdea și șoferul, fără să se poată opri. Mașina luase oarecare viteză. Gonea printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Dar stăpânii lui sunt polițiștii sau negustorii. Fața binevoitoare a mulatrului se întunecă. Apoi el mormăi: - Ptiu! să cumperi și să vinzi! Ce treabă murdară! Iar polițiștii sunt mai răi decât câinii. Cu totul pe neașteptate izbucni în hohote de râs. - Tu nu vinzi? - Nu prea. Fac poduri, drumuri. - Bună treabă! Eu sunt bucătar pe un vas. Dacă vrei, îți fac mâncarea noastră de fasole neagră. - Sigur că vreau. Bucătarul se apropie de d'Arrast și-l apucă de braț. - Ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
fie de ajutor. D'Arrast surâse. - Nu cred. - Ești mândru, căpitane. - Cândva am fost mândru, acum sunt doar singur. Dar ia spune-mi, bunul Iisus ți-a răspuns întotdeauna la chemare? - Nu întotdeauna, căpitane. - Și atunci? Bucătarul izbucni într-un râs proaspăt și copilăresc. - E liber să-mi răspundă când vrea el, nu? La club, unde d'Arrast luă masa cu persoanele cele mai de vază din Iguape, primarul îi spuse că va trebui să semneze în cartea de aur a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
biserică, fără nimic! Râdea și d'Arrast. - Da, precum vezi, nu mi-am găsit locul. Și atunci am plecat. - Rămâi cu noi, domnu' d'Arrast, eu iubesc pe tine. - Aș vrea din tot sufletul, Socrate, dar nu știu să dansez. Râsul lor răsuna în tăcerea orașului pustiu. - Ah, spuse Socrate, eu uitat... Primarul vrea văzut pe tine. El mâncat acum la club. Și fără altă vorbă, o luă înspre spital. - Unde te duci? strigă d'Arrast. Socrate se prefăcu a sforăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
din întâmplare“, iubitor al animalelor și peisajelor aspre, accidentate. De obicei neatent în conversație, sărind de la una la alta. Bucuros de lungile sale plimbări solitare și de o „uluitoare cordialitate“. Povestitor colorat, îi făcea pe ascultători să se tăvălească de râs sau îi surprindea prin observații de o neobișnuită bruschețe... Dacă membrii grupului Hariga n-ar găsi printre ei nici unul care să-i semene, ar trebui imaginat. Un bărbat, să zicem, brun, cu chipul alb delicat și cu brațe puternice. Mai
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și Sia reîncepea citatele, un fel de discurs fără sfârșit, turmentat. — Piero izbândise, într-adevăr, în carnavaluri, ca puțini alții... O replică la ceea ce făcuse medievalitatea din sărbătoare, oficializând-o printr-o seriozitate monolită, chip înghețat al adevărului dominant. Acum, râs și veselă relativitate. Elibera carnavalul de orice ipocrită evlavie, redându-i caracterul concret, senzorial. Piero credea că sărbătoarea „se raportează la momentele de criză din viața omului și a lumii“, din această cauză își considera chinul, obsesiile, înlănțuirea... răscumpărate, iar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
manglitori. Cheflii, paparude, buruieni. Fanți cu șișul între dinții de aur. Codoașe zaharisite, mângâind burțile gloabelor care însoțesc alaiul. Pe undeva, furișându-se, gălbui, unchiul sadic și iepuraș ? Balabuste bocitoare, arlechini, damblagii, seniori ai șatrei, popi paradiți. Veselie, spaimă și râs. Tropotul cailor și vaietul corului, acoperite treptat de melodia și mimica stilizatelor florărese, acompaniate de tremurul epileptic al ofticoșilor. Nu va fi așa, bineînțeles, ci o solemnitate patetică, disciplinată, pregătită atent. Balaurul, ritmând versuri militare, trepidând, zăpăcit, de onoruri sub
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ai creat într-însa făpturi frumoase, pomi plăcuți, ai plăsmuit pe om și ai creat lumina focului.“ Trenul leneș și murdar trece prin tunelurile mlaștinii. Nesfârșit este drumul prin valea plângerii și nu se aude decât, din când în când, râsul mic al diavolilor, iepurașii iuți, cruzi, cu trofeele noii genetici. Tovarășa Sia, cine este fiul vostru ? Un ingineraș astenic, salarizat, un bufon melancolic, disprețuit de temniceri, un evadat ratat, ascuns într-un tren întunecos și captiv ? L-aș putea vedea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de ritm. Celălalt zâmbea doar, masiv, prudent, și legăna jacheta de lână. Târziu, reveniră la hotel ; deschiseră fereastra, apoi cărțile. În patul de-alături, lucioasa pijama se ridică, trecu în baie. Rămas în cameră, colegul zâmbea, abia de-și stăpânea râsul : văzuse obișnuitele șervețele în palma grăsuță. Îl surprinsese pe Lucian, cândva, la pisoar, manevrând șervețelele. Pedanterie, oroarea de maculare ? Ușor de ridiculizat. Adusese deci toate tabieturile cu sine. Colegul reapăruse. Ochi repezi, negru adânc. Păr lucios, lins la tâmple de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
amănunt. Singura femeie cunoscută astfel : râdea. Lucian ținuse să ducă relatarea până la capăt. Cuvintele veneau fără grabă, străine de însuflețirea și ațâțarea pe care i le provoca imaginea. Se uita departe, peste interlocutor : „Capul dispărea. Rămânea lumina trupului. Și clocotul, râsul, râsul fericit“. Capul grotesc se pierdea, transfigurat. În îmbrățișare, râdea, râdea dezlănțuit ! Vârtejuri de ape loveau în râsul înnebunitor, răsturnând încremenirea lumii, rosto golindu-se, rotindu-se, o dată și încă o dată. Ieși în poteca întunecată și pustie. Reîntâlni patrulele și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Singura femeie cunoscută astfel : râdea. Lucian ținuse să ducă relatarea până la capăt. Cuvintele veneau fără grabă, străine de însuflețirea și ațâțarea pe care i le provoca imaginea. Se uita departe, peste interlocutor : „Capul dispărea. Rămânea lumina trupului. Și clocotul, râsul, râsul fericit“. Capul grotesc se pierdea, transfigurat. În îmbrățișare, râdea, râdea dezlănțuit ! Vârtejuri de ape loveau în râsul înnebunitor, răsturnând încremenirea lumii, rosto golindu-se, rotindu-se, o dată și încă o dată. Ieși în poteca întunecată și pustie. Reîntâlni patrulele și câinii
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de însuflețirea și ațâțarea pe care i le provoca imaginea. Se uita departe, peste interlocutor : „Capul dispărea. Rămânea lumina trupului. Și clocotul, râsul, râsul fericit“. Capul grotesc se pierdea, transfigurat. În îmbrățișare, râdea, râdea dezlănțuit ! Vârtejuri de ape loveau în râsul înnebunitor, răsturnând încremenirea lumii, rosto golindu-se, rotindu-se, o dată și încă o dată. Ieși în poteca întunecată și pustie. Reîntâlni patrulele și câinii. Găsi subsolul unei vespasiene. Coborî, ținându-se la fiecare treaptă de balustrada metalică, rece, trecu prin dreptul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
rotunjite de vânt, să pară omenești în goana atâtor travestiri ?... Se opri în dreptul ghișeului : nu mai era nimeni. Așteptă, funcționara nu reapăru. Urcă scările, ținându-se de bara rece. La un pas, înainte de-a ieși, îl ajunse din urmă râsul de copil fericit, batjocoritor, strident, dezlănțuit. N-avea curaj să coboare, nici să iasă la suprafață. Încremeni, fără a se putea urni. Se prinse, târziu, cu ambele mâini, de bara îngustă. Trase cu toate puterile, săltă la lumină. Reuși să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
coada ochiului spre custode. Îi vede picioarele plinuțe și strâmbe până deasupra genunchilor cărnoși. Halatul saltă, la fiecare pas, până spre pulpele bronzate, bustul se tot clatină. Timidul nu e deloc ascet, micile bucurii ale coliviei îngăduie o scurtă evadare, râsul deșănțat al plăcerii, dar stă pierdut pe pagină, cu gândul aiurea. Refugiat între cărți, rămâne destule ore aplecat asupra coperților, răsfoiește pagini, volume, redescoperă litere și cuvinte : „Un om suferă și rabdă nenorociri peste nenorociri. Le rabdă, se cuibărește în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
o rochie de culoarea muștarului... Ca să vezi, nici nu observase ! Perdelele sunt trase, răcoare și umbră, capul în pământ... ar fi greu pentru șiretul bicentenar Johann Caspar, chiar dacă s-ar strecura neauzit prin ușa rămasă întredeschisă, să cerceteze chipul captivului. Râsul gros și bătrân se ridică dinspre bucătărie, repede acoperit de șuvoiul zgomotos de apă pe care îl dezlănțuie, în spatele peretelui din stânga, Ortansa. Cu câtă violență a tras apa înfricoșata doamnă Mitulescu ! Și ce bogat și lung șuvoi, și cât durează
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de șuvoiul zgomotos de apă pe care îl dezlănțuie, în spatele peretelui din stânga, Ortansa. Cu câtă violență a tras apa înfricoșata doamnă Mitulescu ! Și ce bogat și lung șuvoi, și cât durează, are timp istețul moșneag să se tot scuture de râs. E-he, e-he, știa el de mult ce ascund acești fragili, incapabili să suporte demn și până la capăt încercările ! Frunte puternică, sprâncene stufoase, cum se cer eroilor, dar nu și nasul lor acvilin ! Avea dreptate cinicul pastor, sever cu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
țâșnește, instantaneu, condamnarea sa, salutul de adio. Drăgălașa Ortansa va rezolva cândva, prin șușoteli colective, secretul încredințat cu-atâtea meșteșugite ocoluri și reticențe de plăpândul bufon. Frunte puternică, sprâncene stufoase, dar nu și nasul acvilin ! ...He-he, hehehe, se scutură de râs bătrâna coană mare, venind dinspre bucătărie. Tava cu otrăvuri o poartă ridicată, în fața danturii paradite. Un râs bărbătesc, gros și vechi, din care cuvintele răzbesc greu, parcă din alt veac : — Era, era să scap, să scap tava de râs ! Glumețul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu-atâtea meșteșugite ocoluri și reticențe de plăpândul bufon. Frunte puternică, sprâncene stufoase, dar nu și nasul acvilin ! ...He-he, hehehe, se scutură de râs bătrâna coană mare, venind dinspre bucătărie. Tava cu otrăvuri o poartă ridicată, în fața danturii paradite. Un râs bărbătesc, gros și vechi, din care cuvintele răzbesc greu, parcă din alt veac : — Era, era să scap, să scap tava de râs ! Glumețul ăsta de Mitu... scâncește, lăcrimând, ciudata arătare. Apare și Mitu, ras, frezat, parfumat : „Trageți perdelele, să ne
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de râs bătrâna coană mare, venind dinspre bucătărie. Tava cu otrăvuri o poartă ridicată, în fața danturii paradite. Un râs bărbătesc, gros și vechi, din care cuvintele răzbesc greu, parcă din alt veac : — Era, era să scap, să scap tava de râs ! Glumețul ăsta de Mitu... scâncește, lăcrimând, ciudata arătare. Apare și Mitu, ras, frezat, parfumat : „Trageți perdelele, să ne vedem mutrele, ce dracu’ !“ și intră lumina și se văd mutrele, domnul Mitu oferă țigări și zâmbete și glume proaspete, n-ai
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
altă parte, adică într-o unică direcție, își are clientul pe care nu-l scapă din vedere și comediantul ei se încovoaie, suspectat, pândit, clovnul lunecă pe globul ocular, ring sferic, învârtindu-se, dezechilibrându-l, dezarticulându-l, în hohotele de râs ale micilor spectatori înveseliți de căderile cara ghioase, de obrajii mereu mai murdari de fard, pete roșii, vineții și verzi pe bărbie, pe nasul de carton, pe urechile blegi de catifea și pe fruntea dilatată și pe gâtul subțire și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mare, odihnită, întinerită, disponibilă, cu-atât mai mult când ești singură și familia e plecată. Vera deveni mai sprintenă, tic-tac-toc, ca la șotron. Minijupa roșie se ridică până sus și mai sus, geanta pendula pendula, tocurile tic-tac-toc zglobii, ca un râs de copil, ah, râsul acela al împreunării. Bronzată, proaspătă, întinerită, fantoma molaticei miercuri în fața împiedicatului cu bila rasă, gâfâind, împleticit în propriile picioare, clătinat, gata să cadă, îndoindu-se, deliciul galeriei ! În urma Colombinei ! Neapărat s-o ajungă, s-o depășească
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu-atât mai mult când ești singură și familia e plecată. Vera deveni mai sprintenă, tic-tac-toc, ca la șotron. Minijupa roșie se ridică până sus și mai sus, geanta pendula pendula, tocurile tic-tac-toc zglobii, ca un râs de copil, ah, râsul acela al împreunării. Bronzată, proaspătă, întinerită, fantoma molaticei miercuri în fața împiedicatului cu bila rasă, gâfâind, împleticit în propriile picioare, clătinat, gata să cadă, îndoindu-se, deliciul galeriei ! În urma Colombinei ! Neapărat s-o ajungă, s-o depășească, să-l depășească și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
-se, balans bolero bușitură, plaja clocotea. Cerul și marea în bulbul albastru al ochilor : ridicase înduioșat, milostiv, fără grabă, fără frică, înlăcrimat, aceeași privire rănită. — Vera, eu sunt idiot ? Râdea, ochii deveniseră negri, plăcere intensă... o, intensitatea. Deci, intensitatea și râsul, râsul plăcere, prelungind, sporind plăcerea. Râsul acela viu, vital, obrazul ridat, pergamentos. — În nici un caz, răspunsese glasul ei fierbinte, venit prea aproape. Dacă nu mă crezi idiot, trebuia să nu fi venit și să nu mai adaugi nimic. Nu pot
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
balans bolero bușitură, plaja clocotea. Cerul și marea în bulbul albastru al ochilor : ridicase înduioșat, milostiv, fără grabă, fără frică, înlăcrimat, aceeași privire rănită. — Vera, eu sunt idiot ? Râdea, ochii deveniseră negri, plăcere intensă... o, intensitatea. Deci, intensitatea și râsul, râsul plăcere, prelungind, sporind plăcerea. Râsul acela viu, vital, obrazul ridat, pergamentos. — În nici un caz, răspunsese glasul ei fierbinte, venit prea aproape. Dacă nu mă crezi idiot, trebuia să nu fi venit și să nu mai adaugi nimic. Nu pot face
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]